Indeobste nu scriem in cadrul Recomandarilor despre cele ce nu s-au intamplat inca. Indeobste. Apar uneori, insa, lucruri care pentru a nu fi lasate in urma, in trecut, trebuie mai intai fixate in viitor.
Potriviti-va, asadar, agendele, ceasurile, alarmele electronice sa va traga de maneca vineri seara (19 septembrie) si sambata dimineata (20 septembrie), cand vor avea loc la Bucuresti niste mese rotunde prilejuite de centenarul Primului Razboi Mondial.
De fapt, conflictul global izbucnit acum o suta de ani e doar un pretext. Unul favorabil pentru a intreba ce se intampla cu Europa de astazi si daca Primul e condamnat sa fie urmat nu doar de Al Doilea, ci si de Al Treilea.
Alintam un pic razboaiele, dar nu prea e de glumit. Si tocmai pentru ca e totul cat se poate de serios, 20 de invitati cu renume, din zece tari europene, vin la Bucuresti sa intrebe si sa fie intrebati la randul lor.
Slavenka Drakulic – considerata una dintre cele mai puternice voci din spatiul ex-iugoslav (ati citit remarcabila “N-ar face rau nici unei muste”?), Edhem Eldem – reputat istoric din Turcia, descendentul unei ilustre familii de politicieni si istorici turci, Richard Swartz – scriitor suedez si unul dintre cei mai importanti jurnalisti din Europa Centrala si de Sud-Est, Yaroslav Hrytsak – important istoric si publicist ucrainean, Oksana Sabuschko – cunoscuta scriitoare ucraineana, sunt doar cateva dintre personalitatile care vor sosi cu aceasta ocazie la Bucuresti.
Iar la Bucuresti, pe oaspeti ii asteapta Andrei Plesu, caci intreaga conferinta e co-organizata de Colegiul Noua Europa si marcheaza si debutul unei serii dedicate centenarului Marelui Razboi care vor avea loc in urmatoarea perioada la Belgrad si Atena.
“Situatia politica la granita de Est a Uniunii Europene s-a deteriorat grav, intr-un ritm accelerat, aruncind asupra aniversarii a 100 de ani de la primul razboi mondial, un voal nelinistitor, o umbra de presentimente funeste. Asa-numita „Politica de Vecinatate Europeana” se afla, dintr-odata, in fata unei provocari pentru care nu pare sa fie pregatita. Federatia Rusa anexeaza teritorii, modifica granite, relativizeaza valabilitatea unor tratate internationale.
Uniunea Europeana incearca, alaturi de Statele Unite, sa tina lucrurile sub control, evitind escaladarea conflictului prin interventie diplomatica si prin sanctiuni economice drastice. Ucraina sta sub amenintarea unei diviziuni primejdioase si e, practic, pe cale de a fi invadata de trupe straine. Occidentul ezita, nu e intotdeauna omogen in reactii, iar Statele Unite trebuie sa faca fata si altor focare de conflict raspindite, epidemic, in Orientul Apropiat. Asa stind lucrurile, nu ne vor lipsi temele de dezbatere.” Andrei Plesu
“Va rezista Europa tuturor «noutatilor» cu care se confrunta? Va reusi ea sa contracareze spectrul diviziunii, de care pare urmarita dintotdeauna? S-a impartit intre Roma si Bizant, intre catolicism si ortodoxie, intre catolicism si protestantism, intre Imperiu si Papalitate, intre Est si Vest, intre Nord si Sud, intre germanitate si latinitate, intre comunism si capitalism. Cum vor convietui, de-aici inainte, patosul diversitatii si rationalitatea unificarii? Despre toate acestea si despre altele, vom discuta, la Bucuresti, pe 19 si 20 septembrie.” Andrei Plesu
Conferinta va avea patru evenimente, care vor fi gazduite in Bucuresti la Biblioteca Centrala Universitara (19 septembrie, ora 18), la sediul Colegiului Noua Europa (20 septembrie, orele 9:30 si 11:30) si la Teatrul Odeon (20 septembrie, ora 18:00). Merita spus ca intrarea la toate cele patru evenimente este libera, iar organizatorii asigura traducerea simultana.
Nu uitati, asadar: ceasurile, agendele, alarmele electronice, chiar si-un semn pe mana cu pixul, daca asta va ajuta sa prindeti macar una dintre cele patru mese rotunde.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Ljubljana
Ca numele ii vine sau nu de la cuvantul slav „ljub” (a iubi) sau de la numele raului care strabate orasul e mai putin important. Ideea e ca acest oras din fosta Iugoslavie are un spirit tanar si viu, carciumi misto, femei frumoase, mancare buna, preturi decente si, bineinteles, istoria necesara sa il faca deja obiectiv turistic. Asa ca daca destinul va poarta pe meleaguri slovene, nu ocoliti capitala!
-
Italia
Desi o tara misto, cu peisaje care chiar ca-ti taie respiratia uneori, mare, munte, are si Italia o mare buba: serviciile sunt cam de rahat, desi peste nivelul din Romania. Tocmai pentru ca si-au construit un brand de tara din turism, italienii sunt genul care te ametesc de cap, vorbind mult si tare, in timp ce te jupoaie de bani. Cel putin in orasele in care am fost cam asta s-a intamplat. Cazul cel mai flagrant a fost Florenta, un oras hiper turistic, unde ti se iau bani si pentru ca ai ajuns acolo, dar si pentru ca respiri aerul de acolo. Totusi, compensarea a venit din serviciile minunate pe care le-am intalnit la agropensiunile rurale, la Marea Ligurica.
-
Un cliseu adevarat
AICI.
-
Pacaleala de Romania
Dupa inaugurari si taieri de panglici la deja celebra autostrada A 1, iata c-am ajuns sa dam o tura pe ea, dincolo de Sibiu. Pana la Deva hai sa zicem ca e decent, desi sunt doar doua benzi si pe alocuri asfaltul e valurit, de parca n-ar fi nou. Dar daca te pune dracul sa incerci varianta de intoarcere Deva-Sibiu, atunci chiar ca devine o aventura drumul pe A1. In primul rand pentru ca la intrarea in frumosul municipiu Deva semnalizarea lipseste cu desavarsire.
Iei deci prima teapa, intri in oras, afli de la taximetristi ca ai ratat intrarea pe A1, te intorci injurand si remarci ca pe sensul de iesire din Deva e totusi un semn acolo, un panou semet care te anunta ca la dreapta incepe drumul spre Bucuresti. De parca chiar te-ar duce direct la Bucuresti! Dupa doar cateva zeci de kilometri pe un asflat pe alocuri obscur, soseaua care pana atunci te imbia cu panouri ce anuntau distantatele tot mai mici pana la Pitesti si Bucuresti, te zvarle inapoi intr-un drum judetean cu hartoape.
Il bati pe asta vreo 10-15 kilometri si pe urma, surpriza, ti se mai pune la dispozitie o bucatica de autostrada pana la 30 de kilometri de Sibiu. Cum vine asta, sa fie gata pe un sens si partial gata pe celalalt? Dar sa nu fie semnalizata la intrarea in Deva dinspre Lugoj? Oare ce intelege un strain din toata harababura asta? Si, mai ales, cum de acceptam pacaleala administratiilor care, an de an, mai taie o panglica, turnand acelasi asfalt prost si inselandu-ne asteptarile ca precedentele administratii?
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
FILANTROPICA 2014
Recomand seria “Filantropica”, prima parte AICI, a doua parte AICI, la care am muncit o jumatate de an. Si va ofer, drept bonus, cateva dintre concluziile documentarii, care n-au mai intrat in varianta finala a articolelor. Iata:
Cine sunt filantropii romani
Filantropia este, si ea, riguros definita. Asa se face ca specialistii au ajuns la concluzia ca filantropi sunt aceia care doneaza bani pentru o cauza cu rezonante umanitare. Exista, insa, si alti oameni care doneaza – unii isi pun la dispozitie, pro bono, expertiza (in cazul OvidiuRo, regizorul Cristian Mungiu, de exemplu), altii imaginea (vedeta de televiziune Cabral) si mai sunt si voluntarii care isi doneaza mai ales timpul.
In Romania, doneaza bani marile companii (banca Raiffaisen, de pilda, dar si Chevron, controversata companie americana). Acestea – asa cum remarca Diana Stoica, angajat Ovidiu Ro – nu intentioneaza sa paraseasca tara in deceniile urmatoare. Managerii lor nu sunt straini de perspectiva, de viziune, stiu ca au nevoie de cat mai multi oameni educati care sa le poata accesa serviciile. Daca Romania se prabuseste, cum prevestesc statisticile actuale, devenind un stat care nu-si mai poate duce povara asistatilor sociali, marile afaceri inregistreaza pierderi. Marile afaceri nu sunt gandite sa inregistreze pierderi. Aceasta este filantropia de sistem, planificata, dar nu mai putin importanta. In termeni strict contabili, ea este, de fapt, cea mai importanta.
Mai sunt apoi tinerii care au fost supusi unei experiente de maturizare in Occident, au studiat la universitati prestigioase, s-au lovit de propriile prejudecati si au inteles ca daca ei, care se constituie natural intr-o elita, nu o fac, atunci cine o sa o faca?
Mai sunt si antreprenorii romani, trecuti deja de patruzeci de ani, oameni de succes care au reusit in teribila competitie care a caracterizat generatia “decreteilor” – cea mai numeroasa, cea mai competitiva dintre generatii. Ei sunt relaxati financiar, isi permit, dar au platit un pret pentru toate acesta – de obicei, pretul platit a fost o viata de familie destramata.
Mai sunt si cei din middle-management-ul companiilor private, care traiesc intr-o cultura organizationala stricta, care le ingradeste libertatea, desi ii recompenseaza generos financiar. Pentru ei, filantropia este nu doar o implinire personala, nu doar o datorie sociala asumata, ci si un mod, modul legitim, de a se valida social, accesand cercuri mai inalte.
Ei sunt aceia.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Disparitia Marianei Alexandru
Subiectul e la fel de indigest ca o aspirina luata pe stomacul gol. Scapi de durerea de cap si dai peste ulcer gastric. Si chiar daca nu-i vorba de medicina, trebuie spus, patologia nu-i departe. Doar ca in loc de spital, medicamente si boala, avem DNA, procurori si pe Elena Udrea.
Faptele, mai intai, ca sa nu ne ia din start durerea de cap (desi, aproapesigur, ne va lua la sfarsit). Pe cateva canale online – foarte putine, la o numaratoare sumara, lucru neobisnuit avand in vedere importanta subiectului – a aparut recent o stire: procurorul adjunct al sectiei din DNA care se ocupa de investigarea cauzelor conexe infractiunilor de coruptie a solicitat iesirea din magistratura, depunandu-si cererea de pensionare.
Procuroarea Mariana Alexandru, caci despre ea este vorba, are 53 de ani, impliniti in februarie, a instrumentat in trecut dosarele 2 Mai-MTS (Monica Iacob Ridzi) si Zambaccian (Adrian Nastase), iar in prezent se ocupa de cercetarile derulate in “Gala Bute”, dosarul care ameninta sa o trimita pe Elena Udrea inaintea justitiei. “Ameninta” – iata un verb pe care, in lipsa diacriticelor, il puteti citi exact cum doriti, fie la timpul prezent, fie la timpul trecut.
Pensionarea subita a Marianei Alexandru a fost anuntata, prima data, pe blogul ziaristei Sorina Matei, sursa indicata scriind ca “plecarea poate avea legatura cu o serie de suspiciuni legate de instrumentarea corecta si tergiversarea nejustificata a unor dosare”, dar si ca buna reputatie a procuroarei n-ar fi avut “un fundament foarte precis”. “Se pare ca procurorul dezvoltase in ultimii ani si o serie de legaturi care puteau periclita institutia, dar si rezolvarea unor dosare de coruptie”, se mai arata pe blogul amintit.
In mod ciudat, arhiva aceleiasi surse contine fragmente elogioase la adresa Marianei Alexandru, publicate in ultimul an, care nu pun in niciun fel in discutie fundamentul activitatii sale. “A instrumentat cele mai importante si dificile dosare de coruptie ale Romaniei din ultimii opt ani”; “verticalitatea, intransigenta unor oameni ca Mariana Alexandru de a duce mai departe lupta impotriva marilor corupti”; “romanca destoinica a statului de drept”; “cu procurori ca Mariana Alexandru, DNA a reusit sa duca o lupta fundamentala pentru sanatatea statului”.
E legitim sa te intrebi, citind toate acestea, ce s-a intamplat intre timp ca sa justifice o asemenea schimbare radicala de interpretare a faptelor si actelor unui procuror.
Oricare ar fi raspunsul, radicalitatea si intempestivul par sa caracterizeze de la un capat la celalalt disparitia din scena a Marianei Alexandru. Iata, de pilda, circuitul institutional al “pensionarii”. Intoarsa din concediu, procuroarea de 53 de ani isi depune cererea de pensionare pe 4 septembrie si se evapora din sediul DNA. Casa Locala de Pensii a Sectorului 1 Bucuresti ii da decizia de pensionare patru zile mai tarziu, pe 8 septembrie, desi termenul prevazut de lege e de 45 de zile – oricine a lucrat vreodata cu o institutie a statului roman stie ca e improbabil ca o solicitare sa-ti fie indeplinita atat de rapid, intr-un interval de timp cu 90% redus fata de cel prevazut de legislatie.
Iata, insa, ca in cazul Marianei Alexandru statul roman s-a miscat extrem de rapid. Imediat dupa eliberarea deciziei de pensionare, DNA-ul a trimis o adresa la Consiliul Superior al Magistraturii solicitand eliberarea din functie a procuroarei. Pe 10 septembrie, plenul CSM aproba solicitarea prin Hotararea nr. 979. “Se inainteaza Presedintelui Romaniei in vederea emiterii decretului de eliberare din functie”, se noteaza la finalul documentului.
Rapiditatea uluitoare a intregului proces i-a trezit suspiciuni altui ziarist, Catalin Tolontan, care avanseaza intr-un articol publicat vineri doua ipoteze pentru “pensionarea” Marianei Alexandru. Prima: in DNA s-a derulat un studiu de eficienta, iar procuroarei Alexandru i s-a reprosat chiar eficienta, inclusiv in dosarul “Gala Bute”. A doua: procuroarea ar fi intentionat sa trimita in instanta atat de repede dosarul, la pachet cu Elena Udrea, incat s-a gasit pretextul unui studiu de eficienta pentru a fi indepartata. Oricat de atragatoare ar fi, niciuna dintre ipoteze nu pare, insa, sa stea in picioare la o verificare atenta.
Procuroarea Mariana Alexandru era recunoscuta in DNA pentru minutiozitatea cercetatorilor sale si pentru lentoarea lor. Un singur exemplu: dosarul 2 Mai-MTS, soldat cu trimiterea in judecata a Monicai Iacob Ridzi (si cu condamnarea ei, in prima instanta), i-a luat Marianei Alexandru 21 de luni de cercetari, din august 2009 pana in mai 2011.
Presupusa tergiversare a spetei “Gala Bute” e si mai greu de sustinut: inainte sa-l preia Mariana Alexandru, dosarul fusese in cercetari vreme de doi ani, iar totul se soldase cu trimiterea in judecata a unui singur om, Rudel Obreja; abia la finalul anului trecut, la solicitarea sefei DNA Laura Codruta Kovesi solutia dosarului a fost infirmata, iar toate cercetarile reluate. Daca e sa ne luam dupa informatiile aparute in presa, Mariana Alexandru dispusese audierea a zeci de persoane si urma sa-i puna sub invinuire pe fostii ministri Elena Udrea si Ion Ariton.
Pe de alta parte, cu sau fara presupusul studiu de eficienta derulat la DNA, un raport extrem de proaspat al Inspectiei Judiciare evidentia recent carentele de functionare ale sectiei pe care o conducea si Mariana Alexandru, din postura de procuror-sef adjunct. Respectivul raport identifica 5 dosare-problema aflate in cercetare la sectia din DNA a procuroarei. “Exercitarea necorespunzatoare a supravegherii cercetarilor si tergiversarea lor de catre procurori”, sustine Inspectia Judiciara, sunt carente fundamentale in lupta anti-coruptie.
Chiar si asa, “pensionarea” Marianei Alexandru n-a fost precedata de niciun fel de masura disciplinara luata impotriva sa si de nicio sanctiune administrativa. La fel, nicio sanctiune n-a fost dictata impotriva superiorului Marianei Alexandru, procurorul-sef de sectie Claudiu Dumitrescu.
Intre explicatia tentanta jurnalistic ca Mariana Alexandru a fost “epurata” din DNA la ordin politic, pentru a se evita invinuirea Elenei Udrea in prag de campanie electorala, si explicatia mai seaca, mai arida ca ea a plecat pur si simplu din alte motive sta o emisiune televizata din 9 septembrie. Ea l-a avut ca invitat pe un Traian Basescu dezlantuit impotriva tuturor candidatilor la prezidentiale, minus unul – Elena Udrea – despre care a spus ca n-a mintit niciodata. Si-a mai spus ceva presedintele Romaniei: “o sa vedeti cum decizii de procurori au fost verificate de ziaristi importanti”.
Tolontan (care a scris pagini intregi despre Gala Bute) trebuie sa se fi simtit vizat de vorbele lui Traian Basescu, dar economia unei dispute intre un oficial al statului, fie el si presedintele, si un ziarist, oricare ar fi el, e mai putin importanta pentru o tara decat suspiciunea care planeaza asupra DNA si asupra justititie din Romania dupa pensionarea Marianei Alexandru.
Candva in toamna aceasta, oamenii investiti cu autoritate in statul roman – de la Laura Kovesi pana la Traian Basescu – vor trebui sa explice cum “admiratia si aprecierea pentru activitatea excelenta a doamnei Mariana Alexandru” (cuvinte extrase dintr-un comunicat al Ambasadei SUA din octombrie 2013) s-au dizolvat in mai putin de un an de zile asa cum se dizolva o aspirina luata pe stomacul gol.
Altfel, riscam sa ramanem si cu durerea de cap, si cu ulcerul.
