2017. Inca un bilant

Am incheiat anul trecut cu funeralii regale, dar 2017 n-a fost deloc maiestuos. Politic, am sfarsit asa cum am inceput: cu strada protestand impotriva unei puteri abuzive. Social, la fel: Romania n-a avansat deloc in tratarea problemelor (sistemice) care o afecteaza. Urmeaza mai binele? Anticipam ca nu.

0

Avem talentul (national) de a face bilanturi optimiste. Pana si regimul comunist beneficiaza, la noi, de o memorie pozitiva – in ciuda tuturor porcariilor pe care le-a infaptuit (si lasat in urma), tot se gasesc evaluatori (multi) care sa-l exonereze.

Ce ramane, asadar, dupa 2017? A fost si bine, a fost si rau – asa ar suna contabilitatea romaneasca. La drept vorbind, insa, bilantul e pe minus. Ne-am obisnuit cu nuante ale raului – daca e doar asa-si-asa, totul devine cumva tolerabil. Chiar daca in realitate e intolerabil.

Nu mai reluam toate faptele anului trecut. Le stim. Le-am mai vazut, pe unele, si-n alti ani. Nu ne putem preface, totusi, ca lumea e noua in fiecare zi. Purtam dupa noi tare istorice – educatia, sanatatea, siguranta publica ne arata la fel de prost de mult timp, indiferent de guvernarile care s-au perindat la putere.

Dar 2017 are si partea sa de inovatie. Parca in niciun alt an lucrurile n-au fost atat de incalcite din punct de vedere politic. Paradoxal cumva: alegerile parlamentare au fost castigate clar de Partidul Social Democrat, dar parlamentul rezultat si-a dat jos propriul guvern. Asa a vrut un om, Liviu Dragnea.

Justitia a fost o tema de prim plan in anul care a trecut. 2017 a inceput si a sfarsit in strada tocmai din acest motiv. S-au ridicat pumni inclestati spre Palatul Victoria, dar s-au impartit pumni si intre cetateni. Baricadele au urcat mai sus ca niciodata. Ne-am obisnuit cu aceasta lume romaneasca – in transee, acolo unde batalia e mereu mai dura, nu se coboara aproape niciodata; baricadele, insa, acolo unde se clameaza victoria, sunt mereu pline.

2017 a fost si un al vocilor care, tipand, s-au acoperit una pe alta. Pana la indistinctie. Asa apare eternul deficit de intelegere din societatea noastra.

Avem inca o multime de lucruri de reparat – in noi, dar si in jurul nostru. Vedem, insa, prea putine dintre lucrurile care ne afecteaza cu adevarat. De asta au succes bulele retelelor de socializare: pentru ca, simplificand peisajul pana la anulare, ofera explicatii care confirma, aproape la virgula, predispozitiile oamenilor.

Binele democratic nu se construieste, insa, punandu-i pe toti in acord – ci imblanzind (prin negociere si compromis) diferentele, lucrurile care ne separa.

E o lectie pe care, probabil, ne vom chinui s-o intelegem si in 2018.

Incepem.

Iata si recomandarile saptamanii.

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

  • O calatorie…

…cu Alvin. Alvin submarinul.
  • Un jaf

Pe 18 martie 2013 la UTON Onesti s-a oprit curentul. Angajatii au plecat acasa, utilajele s-au oprit. De cinci ani UTON e in bezna. Bezna de dupa jaf.
  • O finala

Una care nu s-a vazut la televizor. E finala Simonei Halep la turneul de la Shenzen, prima sa finala in calitate de lider mondial. Despre cum incepe Simona anul 2018 puteti citi aici.

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un film clasic

Dupa-amiaza de caine. Inceputul anilor 1970. Tanarul Al Pacino. Capodopera.
  • Un alt film clasic

Splendoare in iarba. Cu minunata Natalie Wood. Capodopera.
  • Un film clasic adus la zi

Crima din Orient Express. La cinema. Acum. Frumos.
  • O carte

Jurnal scotian, de Ioan-Florin Florescu. La Polirom.
  • O alta carte

Berlinul meu e un monolog, de Nora Iuga. La Cartea Romaneasca.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Din 2017

Pentru echipa Dela0.ro, anul care a trecut a bifat doua borne majore.
Am pus punct proiectului multimedia Ferentari Lux.
Si ne-am inhamat la efortul jurnalistic colectiv Sa fie lumina.
Sunt doua destinatii obligatorii pentru oricine incearca sa inteleaga mai bine angrenajul Romania.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.