Ministerul Muncii a lansat în toamna anului 2018 două programe naționale în valoare totală de 202.292.750 de lei (peste 43 de milioane de euro).

Ambele vizează oferirea de servicii sociale integrate în comunitățile sărace – nu au, așadar, legătură cu borduri, becuri, bazine sau podețe (lucrări de infrastructură care pot fi supraevaluate), ci țintesc realizarea unor echipe mixte care să preîntâmpine abandonul școlar, lipsa accesului la asistență medicală și alte probleme comunitare din așezările românești.

Însă la șase luni de la momentul lansării proiectelor ministeriale, pentru unul dintre programe există un singur aplicant cu documentația depusă.

Iar în cazul celuilalt program s-au produs deja retrageri de pe lista participanților. Alte și alte probleme de ordin tehnic întârzie implementarea inițiativelor.

Cum ajungem mereu aici?

Autoritățile locale din România au peste 43 de milioane de euro la dispoziție pentru a îmbunătăți cadrul serviciilor de asistență oferite cetățenilor din cele mai năpăstuite comunități.

De șase luni de zile însă, programele naționale în cadrul cărora se oferă finanțările întârzie să demareze, fie pentru că nu există aplicanți, fie pentru că puținele primării selectate din oficiu au început să se retragă din proiect.

Scoaterea țării din noroaie – formulă folosită recent de premierul Viorica Dăncila, pentru a evidenția meritele guvernării PSD-ALDE – nu înseamnă doar finanțările bugetare oferite în cadrul unor programe de dezvoltare locală precum PNDL.

Aceste instrumente bugetare sunt doar mai vizibile pentru că vizează obiective de infrastructură.

Din același motiv sunt și mai pe placul primarilor, care pot astfel bifa ceva palpabil la capitolul realizări, după cum pot hrăni clientela de partid prin lucrări supraevaluate și achiziții publice derulate cu dedicație.

Guvernul finanțează, de pildă, în momentul de față construirea de bazine olimpice de înot în orășelele și comunele României – iar administrațiile locale se înghesuie, deși înotul recreativ pare să fie ultima problemă pe lista urgențelor comunităților noastre.

Când banii de la centru vizează și altceva, obiective mai greu de realizat și infinit mai dificil de prezentat alegătorilor ca realizări edilitare, administrațiile locale preferă să stea deoparte și să lase problemele sociale să se dezvolte nestingherite, într-o spirală a indiferenței și inacțiunii.

Marota săptămânii este despre un sac de bani care stă de șase luni la dispoziția autorităților locale din țară pentru a extinde serviciile de asistență comunitară. Iar fondurile riscă să rămână nefolosite.

Cercul vicios al problemelor

Proiectul POCU 122607 este derulat din fonduri europene și vizează asigurarea de servicii integrate în 139 de comunități românești, timp de 40 de luni. Anunțul lansării programului a fost făcut de către Ministerul Muncii printr-un comunicat de presă, în septembrie 2018.

Este un proiect național care aduce la masă, pe lângă Ministerul Muncii, alte două structuri ministeriale – ale Educației și Sănătății. Asta pentru că furnizarea de servicii integrate presupune să ai în comunitățile dezavantajate identificate echipe formate din asistent social, asistent medical și mediator școlar.

De ce sunt importante astfel de servicii integrate? Pentru că abandonul școlar înregistrat în astfel de comunități, de exemplu, nu e o chestiune ce ține doar de școală, ci de comunitate în sens extins. Ori pentru asta mediatorul școlar ar trebui să lucreze în tandem cu asistentul social, dar și cu asistentul medical. În comunitățile dezavantajate, de cele mai multe ori, serviciile medicale de bază lipsesc.

Din surse ministeriale am aflat că 13 comunități (dintre cele 139 selectate) s-au retras deja din program, la nici o jumătate de an de la lansare, și că în jur de 20 de primării nici măcar nu au semnat angajamentele formale care să confirme implicarea în proiect.

Am trimis solicitări în baza Legii 544/2001 către 90 de structuri edilitare din cele 139 incluse în POCU 122607. Până la publicarea acestui articol au răspuns 24.

Comunele Dudești (Brăila) și Tătărăști (Bacău) au precizat că s-au retras din proiect pentru că nu au resursele necesare să asigure funcționarea echipei asistent social-asistent medical-mediator școlar și după terminarea finanțării acordate în cadrul proiectului. Acesta este de altfel motivul care ar fi stat la baza deciziilor de retragere și în cazurile celorlalte 11 comunități.

Comuna Conțești din județul Dâmbovița ne-a răspuns că a decis să se retragă din proiect deoarece primăria așezării are deja “un compartiment de asistență socială cu trei persoane angajate”. Chiar dacă existența unui astfel de compartiment nu înseamnă nici pe departe servicii integrate de asistență, Primăria Conțești e fermă – nu are nevoie de finanțarea acordată în cadrul programului gestionat de Ministerul Muncii. 

Comuna a avut în anii din urmă alte tipuri de priorități. Sătenii din Conțești se pot bucura de spații de promenadă amenajate de-a lungul drumului național care traversează așezarea.

Aleile sunt flancate de stâlpi de iluminat cu globuri, care continuă să străjuiască și în zonele extravilane din apropierea comunei.

Δ Foto: Google Maps

Unul dintre satele aflate în componența comunei, Bălteni, este clasificat ca zonă marginalizată.  

Alte 12 comunități din cele 24 care au răspuns solicitării Dela0.ro nu au semnat încă angajamentele formale. Motivele invocate?

» abia în februarie 2019 au fost contactați pentru acord de către structurile ministeriale.

» nu au primit încă angajamentul scris pe care trebuie să-l semneze.

» nu s-a stabilit încă, de comun acord cu ministerul, întâlnirea pentru semnarea angajamentului.

La șase luni de la momentul lansării programului național, toate acestea sunt probleme concrete – chiar dacă rizibile, demne de o antologie a impotenței administrative românești. Mai există totuși și altfel de impedimente, mai serioase, precum găsirea celor trei membri ai echipei asistent social-asistent medical-mediator școlar.

În comuna Ulieșu din Harghita, autoritățile au asistentul social și mediatorul școlar (deși nu le este încă clar ce ar trebui să facă acest mediator). Dar nu au reușit să găsească asistent medical.

În comunitățile defavorizate pe fondul contextului socio-economic găsirea unor specialiști care să asigure efectiv asistența socială, medicală și școlară poate fi extrem de dificilă, ba chiar un impediment peste care pur și simplu nu se poate trece.

Asta deși avem legi-cadru și programe pentru formarea asistenților sociali, școlari și sanitari.

În 2016, în România mai erau însă 430 de mediatori școlari activi din 1.800 formați. Rolul mediatorului este să asigure legătura dintre școală și comunitate. De aceea, indicat era ca mediatorul școlar să fie ales din sânul comunității.

Dar mediatorul este potrivit legii încadrat la personal auxiliar, precum fochistul, de exemplu. Iar directorul unității de învățământ poate decide, cu de la sine putere, că are mai multă nevoie de fochist, în eventualitatea unei situații de fragilitate bugetară.

Dincolo de asta, problema majoră e că mediatorii sunt plătiți de școlile care îi angajează. Cum ar putea ei sesiza și corecta neregulile din unitățile de învățământ care le achită salariile?

Pare că mergem din problemă în problemă. La fel de adevărat e că de atâtea programe naționale, bune în hârtie, s-a ales praful în realitate din cauza unor chichițe birocratice și a incapacității primăriilor de a înțelege problemele structurale care le afectează și de a le combate prin politici publice integrate.

Dezinteresul autorităților

Tot în septembrie 2018 Ministerul Muncii făcea publică procedura de evaluare  a solicitărilor de finanțare în cadrul unui alt program național, intitulat Creșterea capacității serviciilor publice de asistență socială din unele unități administrativ-teritoriale.

Potrivit structurii ministeriale, pe 7 martie 2019 exista un singur aplicant în toată țara. Ministerul Muncii susține că ar mai există câțiva doritori, care însă nu au pornit și demersurile formale necesare. Le-ar surâde creșterea capacității serviciilor de asistență – dar nu s-au decis încă, mai analizează cazul.

Fapt e că programul național, în valoare de 89.216.000 de lei, se desfășoară până în noiembrie 2020. Ținta sa e să ofere sprijin autorităților administrației publice locale în care nu s-au înființat / nu au fost acreditate servicii publice de asistență socială.

Cu alte cuvinte, timp de 24 de luni este asigurat prin acest program salariul unui asistent social, respectiv 3.717 lei lunar. Prin acest program ar urma ca 1.000 de comune să aibă asistent social și, drept urmare, un  serviciu public de asistență socială acreditat.

Puțin context e necesar pentru înțelegerea situației.

România are din 2011 o lege a asistenței sociale (Legea Nr. 292/2011). Potrivit articolului 40 din această lege, o autoritate care din cauze obiective nu poate angaja un asistent social are dreptul să angajeze un lucrător social (fără studii de specialitate).

Această prevedere a permis situații în care pentru munca de asistent social a fost desemnată – spre bifarea organigramei – o rudă a primarului, bibliotecara sau alte persoane care nu au pregătirea necesară.

Tot legea spune că autoritățile publice ar trebui să se asigure că există un asistent social la 300 de beneficiari.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, în 3181 de unități administrativ – teritoriale (UAT) numai 680 de servicii publice de asistență socială au obținut certificatul de acreditare ca furnizori de servicii sociale.

Asta înseamnă că sunt acoperite cu servicii specializate doar 21% din comunitățile românești. Una din cinci.

Ce înseamnă, practic, să ai un asistent social?

Înseamnă să existe în comunitate un profesionist al domeniului care:

⊕ identifică segmentul de populaţie ce face obiectul activităţilor de asistenţă socială

⊕ identifică şi evaluează problemele socioumane dintr-o anumită regiune, comunitate sau localitate

⊕ dezvoltă planuri de acţiune, programe, măsuri, activităţi profesionalizate şi servicii specializate specifice domeniului

⊕ sensibilizează opinia publică şi o informează cu privire la problematica socială

⊕ stabileşte modalităţile concrete de acces la prestaţii şi servicii specializate de asistenţă socială pe baza evaluării nevoilor

⊕ dezvoltă programe de cercetare ştiinţifică şi formare profesională

Tot ce poate face, în schimb, lucrătorul social este să realizeze activitățile de identificare și, după caz, de evaluare a nevoilor persoanelor care solicită acordarea de beneficii de asistență socială.

Contextul acesta este necesar pentru a înțelege de ce programul național propus de minister este imperativ – iar rezultatele sale benefice pentru ieșirea din sărăcie și subdezvoltare a comunităților vizate.

Pentru acest program există însă, momentan, un singur aplicant. Ce îi încurcă pe posibilii doritori?

Informațiile Dela0.ro indică faptul că obstacolul major este sustenabilitatea serviciului – adică, mai simplu, susținerea financiară pe care ar trebui să o acorde administrațiile locale după încheierea programului național.

Plata asistentului social va trebui făcută de la bugetul primăriei la finalul celor 24 de luni în care cheltuiala a fost achitată de minister.

Problema sustenabilității

Ambele programe naționale aflate în prag de eșec lamentabil suferă la capitolul sustenabilitate. Poate părea un moft al unei autorități locale care nu are chef de bătăi de cap, însă realitatea în cazul unora dintre comunitățile vizate este aceasta – chiar nu există bani.

Vorbim de primării care angajează lucrători sociali, pe un salariu evident mai mic decât cel al unui asistent social. Vorbim de școli care nu-și permit să aibă și fochist și mediator școlar. Vorbim de comunități care nu au servicii medicale de bază, iar capacitatea de a atrage un asistent sanitar se apropie de zero.

Sustenabilitatea în cazul unor astfel de comunități chiar este o problemă.

Oana Țoiu, fost secretar de stat în Ministerul Muncii în mandatul Guvernului Dacian Cioloș, actualmente membru PLUS, crede că unor astfel de comunități le este greu să spună dacă vor avea peste doi sau trei ani bani și din cauza impredictibilității fiscale.

Δ Foto: Ioana Dodan / The Fab Squad

Avem capitole care se schimbă de la an la an în ceea ce privește felul în care e făcut bugetul național și modalitățile de finanțare a cheltuielilor la nivelul entităților locale.

Fostul secretar de stat crede că ar trebui găsite opțiuni punctuale în funcție de contextul local și național.

Una dintre aceste soluții ar fi ca statul să-și asume sustenabilitatea alături de comunitate acolo unde nu se poate altfel. A lăsa pe dinafară o comună sau un oraș mic pentru că nu poate asigura unele cheltuieli nu poate fi o soluție. Asta n-ar face decât să adâncească și mai tare decalajele.

Am întrebat și Ministerul Muncii ce soluții a gândit pentru comunitățile care s-au retras din cauza sustenabilității, invocând imposibilitatea de a acoperi costurile la finalul finanțării acordate în cadrul celor două programe. Nu am primit un răspuns până la data publicării articolului.

Nici oamenii și înclinațiile lor nu sunt de neglijat în acest peisaj disfuncțional. Sustenabilitatea e o problemă, dar la fel de dăunătoare sunt lipsa de interes a structurilor locale și dorința primarilor de a avea cât mai puține bătăi de cap.

Aici se vede cel mai bine incapacitatea partidelor de a funcționa mai mult ca mașinării de proiecte publice, și mai puțin ca rețele partizane de distribuit beneficii personale sau de grup.

Autoritățile locale nu vor scoate România din noroaie doar cu o infrastructură îmbunătățită. E necesar ca ele să vadă și să înțeleagă comunitățile pe care le servesc administrativ – comunități tot mai rarefiate numeric, fără acces la educație și sănătate.

Altfel nu contează cine e la guvern, cine e ministru, nu contează nici măcar cât e de eficient programul pe hârtie.

Altfel, alte sute de milioane vor rămâne nefolosite, mărturie a faptului că suntem o societate cu adevărat săracă – mai ales cu duhul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.