Absenti

Candva, site-ul nostru a gazduit un interviu cu Slavenka Drakulici, una dintre marile scriitoare din spatiul fostei Iugoslavii. O intelectuala lucida si, de aceea, obligata la exil. E un moment nimerit sa ne intoarcem, macar pentru cateva clipe, la intelepciunea dumisale. Avem o pilda de gasit in vorbele Slavenkai.

0

Am rugat-o atunci pe Slavenka Drakulici sa gaseasca o cauza majora – marea cauza daca vreti – a destramarii sangeroase a fostului mare stat iugoslav.

Doamna Drakulici s-a gandit o clipa, apoi ne-a spus asa: in comunism, politica nu faceau decat politrucii. O casta de impostori privilegiati, dar poporul nu avea nici cea mai mica idee despre mecanismele politicii. Singurii care stiau cate ceva despre cum functioneaza lucrurile erau nationalistii. Ei au venit sa umple golul lasat de caderea comunismului. Si, pentru a se legitima politic, au tarat Iugoslavia inspre acea tragedie istorica de la sfarsitul mileniului al II-lea.

Asadar, absenta cetateanului din treburile cetatii, care se intampla peste capul lui. Are dreptate Slavenka Drakulici: chiar asa s-a scris istoria acelei incheieri.

Acelasi tip de raportare la comunism l-am mai intalnit si in Beijing, China, acum, in secolul XXI. Oamenii simpli refuzau sa aiba treaba cu politica. Politica se intampla pentru societate, dar fara ca societatea sa o determine in mod real.

Aceasta este si cea mai mare mostenire pe care ne-au lasat-o comunismul si tranzitia (de fapt, traind in cerc, n-am parasit niciodata mentalitatea totalitara), dincolo de ura de clasa a omului nou.

Aceasta lipsa de apetit pentru treburile publice. De parca golul nu ar urma sa se umple, ca de la sine, cu oameni fara capatai, infractori mai mici sau mai mari, semianalfabeti sau analfabeti de-a binelea si prosti facuti gramada. Oamenii lui cutare si cutarica. Genul de oameni care nu au rezerve in a se baga. Chiar daca nu au nicio competenta care se poate proba.

Aceasta este scurta si trista explicatie a dublei disolutii in frumosul spatiu carpato-danubiano-pontic: a societatii si a statului.

La o suta de ani de la infiintare, Romania mai exista – insa strict formal. Ne unesc restantele la intretinere, hotia ca virtute, civilizatia micii ciupeli, traitul de azi pe maine, incalcarea regulilor si, mai ales, consensul asupra a lui sa fure, dar sa ne dea si noua. Fireste, exista si exceptii, dar – la rigoare – acesta este tabloul, aceasta este tara.

Romania foarte mica. Acum si cu guvern nou, pe masura absentei noastre: Cabinetul Dancila (Dragnea III).

Sa recomandam!

 

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

Seria de investigații a celor de la IndyStar despre abuzurile la care au fost supusi copiii gimnasti si modul in care aceste abuzuri au fost ascunse, chiar tolerate, permitand astfel ca ele sa aiba loc pe o perioada indelungata de timp.

  • O noua tactica de joc

Jocul agresiv al Simonei Halep, joc pe care a inceput sa-l adopte si sa-l stapaneasca tot mai bine in acest sezon a oferit tenisului trei meciuri memorabile la primul Grand Slam al anului, Australian Open. Despre ultimele 50 de minute din meciul Simonei cu Angelique Kerber, Steve Tignor a scris asa: “vom fi norocosi daca vom mai avea ocazia sa vedem o astfel de lupta in 2018”.

  • Inca o tanara

Sau inca o femeie. Asa incep stirile despre femeile ucise de partenerii lor. Saptamana trecuta o femeie a fost injunghiata de fostul sot. Exista in acest caz un ordin de protectie, care evident nu a fost respectat.

Suntem tara in care exista judete fara niciun adapost pentru victimele violentei domestice. Suntem tara pentru care copiii veniti din familii violente, martori ai violentei domestice si victime ale violentei in familie, ajung in atentia autoritatilor abia atunci cand devin la randul lor adulti agresivi, barbati care-si bat sotiile si copiii. Suntem tara in care smecherii fura din banii destinati programelor pentru victimele violentei domestice.

E greu in acest mod sa opresti stirile care incep cu: Inca o femeie…

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Un spectacol de teatru

Party la Point. Foarte util, mai ales tinerilor frumosi si liberi din strada si, de ce nu?, din USR.

  • Un film

The Darkest Hour. Cu un Gary Oldman foarte bun in rolul lui Winston Churchill, care pare un purcelus agresiv de care nu te poti abtine sa nu te indragostesti.

  • O carte

Sotron, de Julio Cortazar. Un clasic la care e bine mereu sa ne intoarcem.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Pirueta 

  • La revedere, Neagu Djuvara!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.