Comandantul Unității Militare 0418 din București a girat furtul academic comis de un politician influent, coordonându-i o lucrare de doctorat “profund viciată”, permițând orbește susținerea ei înaintea unei comisii doctorale și intervenind fără scrupule, la momentul investigării fraudei, pentru stoparea procesului administrativ de cercetare a neregulilor.
Înlănțuite, faptele desenează o traiectorie dezonorantă, marcată flagrant de lipsă de onestitate, de iresponsabilitate, ba chiar și de un neîndoielnic sentiment de intangibilitate. Coordonatorul și coordonatul par să se fi simțit scutiți de reguli – ceea ce nu e desigur o premieră în mica lume românească a Dumnezeilor cu studii de securitate și umeri aspirând la epoleți.
E inedit, totuși, ca însuși comandantul unei structuri militarizate care se mândrește că ar sta în avangarda excelenței academice din zona de intelligence și securitate naţională să întrunească simultan toate caracteristicile descrise mai sus: coordonator al unui doctorat plagiat; facilitator principal în procesul de abilitare ca doctor a impostorului plagiator; dar și apărător fervent al cauzei plagiatorului, gata să se pună cu vorba și cu fapta de-a curmezișul investigării fraudei.
Unitatea militară cu indicativul 0418 este, în fapt, Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, structură aflată în componența Serviciului Român de Informații. Comandantul acestei unități este rectorul Adrian Ivan, posesor al mai multor calități academice, printre ele și aceea de coordonator de doctorat la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj.
În această ultimă calitate, Ivan a girat în toamna anului 2018 obținerea titlului de doctor în relații internaționale și studii de securitate de către politicianul liberal Lucian Bode, aflat la momentul susținerii disertației la al treilea mandat de deputat și trecut deja printr-un fotoliu ministerial.
Astăzi, Bode și-a trecut în CV un al patrulea mandat de parlamentar și încă două funcții ministeriale, fiind în prezent ministru de Interne și numărul 2 din Partidul Național Liberal. Aliat de încredere al președintelui Iohannis, ale cărui doleanțe politice le-a împlinit fără crâcnire, participând cu entuziasm slujitor la îmbarcările și debarcările succesive petrecute recent la vârful PNL, Bode este – la nici 50 de ani – politicianul de viitor, una dintre ancorele actualei guvernări, un produs de cursă lungă al complexului SRI, sistemul obscur de putere ale cărui ramificații – în politică, justiție, presă și societate, în general – abia le intuim.
Bode încă este toate aceste lucruri, după cum este doctor în relații internaționale și securitate. Unul cu lucrare de doctorat profund viciată, dar acesta e doar un detaliu într-un guvern care e condus de un alt plagiator, generalul cu patru stele și 42 de pagini copiate (într-o teză de 138 de pagini) Nicolae Ciucă.
Și coordonatorul plagiatului lui Bode, comandantul-rector Adrian Ivan, este tot la locul lui, ba chiar la locurile sale, căci (potrivit ultimei declarații de avere publicate) academicianul câștigă simultan de pe urma a șase prestații universitare.
E și la Academia SRI (rector!), și la Babeș Bolyai (profesor!), dar conferențiază sau face parte din comisii de doctorat și la alte patru structuri universitare din Arad, Iași sau București.
Pe site-ul Academiei SRI, la secțiunea despre managementul calității învățământului, sunt listate 34 de regulamente, proceduri și planuri specifice. Prima între acestea e o strategie de combatere a plagiatului, în care scrie negru pe alb că membrii comunității Academiei promovează integritatea academică ca principiu de referință și manifestă o intoleranță totală față de frauda intelectuală, pe care o sancționează inclusiv prin asumarea răspunderii inviduale.
Pentru rectorul Academiei SRI Adrian Ivan toate aceste principii par însă vorbe-n vânt. Să zicem, de dragul discuției, că profesorul Ivan ar fi girat involuntar impostura academică a personajului politic Lucian Bode. Nu și-ar fi dat seama că acesta se folosește, pe pagini întregi, de copy-paste pentru a-și procura titlul de doctor. N-ar fi realizat frauda nici măcar atunci când a dus formal lucrarea înaintea unei comisii, căreia i-a transmis, în calitate de coordonator, că doctorandul său își făcuse admirabil treaba.
Toate aceste lucruri s-au întâmplat în 2018. Dar, confruntat recent cu evidențele plagiatului comis de Bode, Adrian Ivan a continuat și la final de 2022 să se pună de-a curmezișul investigării fraudei politicianului liberal.
Dacă ar crede în sancționarea plagiatului inclusiv prin asumarea răspunderii individuale, așa cum transmite documentul programatic al Academiei SRI pe care o conduce, Ivan ar trebui să refuze să acționeze formal pentru exonerarea unui politician suspect de fraudă academică.
Și totuși, așa cum arată cotidianul Libertatea, Ivan face exact contrariul: ajunge să conteste până și competențele de analiză ale unui profesor de la Universitatea Oxford, cooptat în comisia de etică însărcinată să verifice teza de doctorat a lui Lucian Bode.
Scutindu-se pe sine de părtinire și subiectivism (deși e chiar coordonatorul lucrării în culpă!), Ivan ajunge să scrie într-o sesizare oficială că jurnalista Emilia Șercan, care a descoperit plagiatul ministrului de Interne, este o “persoană interesată” al cărei articol, apărut pe un site “obscur, necredibil”, “nu are nici un minim de caracter științific”.
În aprilie 2018, la puțin timp după ce preluase funcția de rector al Academiei SRI, Adrian Ivan acorda un amplu interviu chiar “persoanei interesate” Șercan, difuzat exact în publicația Pressone, pe care azi – sărind cu tot avântul în apărarea politicianului Lucian Bode – o consideră obscură și necredibilă.
Doar o impostură egală cu a plagiatorului poate justifica astfel de piruete – iar comandantul-rector Adrian Ivan pare dispus să facă demonstrația plenară a acestei ipostaze nefericite, nedemne pentru un cadru universitar, în general, și mai ales pentru un conducător de structură universitară, în particular.
Nu vorbim aici de orice structură de învățământ superior, ci chiar de una care a fost afectată masiv de plagiate comise pe bandă rulantă, în epoca în care generalul de tristă amintire Gabriel Oprea tăia și spânzura la Academia SRI, făurind mincinos o salbă de titluri doctorale, multe dintre ele revocate între timp.
Revocate, mai exact, fix după ce jurnalista Emilia Șercan le-a devoalat, obligând instituția condusă de Adrian Ivan să dispună o verificare extinsă a tezelor validate. Peste 50% dintre acestea au fost reclamate chiar de Academia SRI, în vederea retragerii titlurilor.
Sigur că un VIP precum fostul adjunct SRI Florian Coldea a scăpat de la analiză, lucrarea sa nefiind vreodată evaluată în ciuda promisiunilor publice făcute în acest sens chiar de rectorul Adrian Ivan. Dar probabil că prețul destructurării rețelei de impostură Oprea a fost exonerarea unui vlăstar al acesteia, generalul Coldea – tot așa cum, nu foarte departe în istoria recentă a României, prețul condamnării penale a mogulului Dan Voiculescu a fost rămânerea în libertate a Elenei Udrea.
Democrația românească și statul de drept care o servește au această caracteristică perenă: nu toate regulile pot fi aplicate tuturor în același timp.
Așa că, în timp ce curăța de impostură academică structura universitară a SRI, comandantul Ivan contribuia la consolidarea altei rețele de impostori. Acolo unde Gabriel Oprea era istorie dispensabilă, Lucian Bode era viitor indispensabil.
În vara anului trecut, când dezvăluirile G4 Media forțau politicienii de la București să discute despre caracterul nedemocratic al prevederilor stipulate în pachetul de legi ale siguranței naționale, directorul SRI Eduard Hellvig ieșea forțat într-o rară conferință publică (filmată la sediul Serviciului, fără presă) și acuza de securism chiar societatea care îndrăznea să dezbată conținutul proiectelor legislative.
Șeful SRI încerca să spună că publicarea de către presă a variantelor de lucru ale legislației securității naționale, dar și felul în care se discuta public despre conținutul lor, reprezentau dovezi de securism.
Așadar, întreaga dezbatere nu ar fi fost creată de redactarea problematică a propunerilor și de modalitatea conspirată prin care respectivele formulări prinseseră viață pe circuitele instituționale. Nu! De vină era securismul din societate, al celor care – jurnaliști, comentatori, ONG-iști sau pur și simplu cetățeni manifestându-și libertatea de exprimare – instrumentau chipurile fricile cetățenilor.
Astăzi, când aceeași societate prea slobodă semnalează plagiatul unui personaj public cu influența și mijloacele politice ale lui Lucian Bode, iar rectorul Academiei Naționale de Informații se face scut pentru protejarea unui plagiator în același timp în care se înnobilează cu sfânta luptă anti-plagiat, directorul SRI Eduard Hellvig tace mâlc.
Unitatea Militară 0418, aflată chiar în subordinea sa, susține că își desfășoară activitatea universitară în spiritul valorilor SRI: patriotism, onoare și profesionalism. De ultimele două pare să se fi ales praful după acțiunile comandantului-rector Adrian Ivan. Prima e posibil să stea încă în picioare.
Probabil că salvarea indispensabilului Lucian Bode e necesară din devotament față de patrie și popor.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Un serial
Unbelievable. Pe Netflix.
Condamnați la moarte și executați
AICI.
Săraci din grija primarului
AICI.
Fine dining-ul nu mai e sustenabil din punct de vedere etic
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Puterile Axei: Germania nazistă, Italia fascistă și Presa liberă
După invadarea Poloniei de către Germania nazistă, sondajele de opinie arătau că americanii de rând nu erau de acord ca țara lor să intervină militar de partea democrațiilor europene. Erau dispuși ca America să livreze ajutoare umanitare, adică hrană, Angliei și Franței – și cam atât. Cu doar un an înainte, în 1938, doar 5% dintre americani se declaraseră în favoarea primirii de refugiați. Iar patronii media din America, adică proprietarii marilor ziare, și-au pus decisiv publicațiile în slujba acestui curent izolaționist.
Unul dintre acești moguli, William Randolph Hurst, numea această strategie cu o sintagmă pe care am mai auzit-o recent, ieșind din gura lui Donald Trump: America first. Hearst îl admira pe Hitler, încântat fiind de faptul că revigorase caracterul și curajul Germaniei.
Într-o epocă în care cei mai mulți americani aflau știrile din ziare, baronii de presă scrisă de peste Ocean își mânau publicațiile pe drumul jurnalismului imparțial, gri, plasat echidistant la mijlocul distanței dintre bine și rău. Germania nazistă era în relatările presei o țară între altele, cu aspirațiile și planurile sale legitime, nicidecum dictatura sinistră care conspira la dominație continentală și care planifica Holocaustul.
În același spirit, și ambițiile teritoriale ale lui Hitler aveau un context, deci o explicație validă: erau rezultatul injustiției create de felul în care se încheiase Primul Război Mondial, cu Tratatul de la Versailles. Totodată, imparțialitatea acestui fel de a face presă mai însemna și că între spațiul vital visat de Germania nazistă și imperialismul britanic nu exista nicio diferență.
Poate că propagandă germană era virulentă – dar în egală măsură era și propaganda britanică anti-germană. Așa scria presa imparțială, promovând ideea că America nu are de ce să exporte arme către națiunile beligerante din Europa care se luptau cu nazismul, în loc să facă pace.
Citiți în London Review of Books o recenzie prilejuită de două apariții editoriale recente, care se uită la felul în care a funcționat și acționat presa democratică în zorii celui de-al Doilea Război Mondial.
S-ar putea să observați multe similarități, prea multe, cu unele discursuri de astăzi din lumea liberă, care susțin că Rusia are și ea motivele ei legitime pentru care a pornit la război împotriva Ucrainei.
