Poate ca nu e Rosia Montana motivul pentru care toti acesti peste 20.000 de oameni au iesit la plimbare, aseara, in Capitala – desi asta e clar scanteia. Nu mai sunt tinerii aceia furiosi care au aruncat cu pietre despre care scria Vlad Ursulean acum un an jumatate. Sunt, insa, cetatenii acestei tari, care negasind deschis niciun canal de comunicare cu alesii lor, au ales acesta varianta.
Ne-am intrebat, mergand duminica seara printre zecile de mii oameni care s-au alaturat celor in jur de 3.000 plecati din Piata Universitatii catre Unirii-Timpuri Noi-Tineretului, ce ii scoate pe acesti oameni din casa.
Desigur, cateva mii sunt impotriva inceperii exploatarii de la Rosia Montana, altii vor demisia lui Victor Ponta si altii profita de ocazie sa readuca in discutie gazele de sist. Multi, insa, s-au alaturat multimii luati de val sau poate de sentimentul ca e cel mai cool lucru din lume sa iesi duminica seara in oras ca sa iti exerciti rolul de cetatean. Cu biciclete, copii, caini, parinti si bunici, oameni de toate felurile, pe care aparent nimic nu ii leaga, au gasit un numitor comun in impulsul de a arata ca nu sunt amortiti, ca nu sunt ei genul care doarme si se trezeste doar o data la patru ani sa puna o stampila.
Saptamana asta, ce nu putem lasa noi in urma, este sentimentul pe care l-am trait duminica seara, fiecare dintre noi, in Bucuresti. Si alte cateva lucrusoare.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Imensa petrecere urbana civica
In timp ce observam marea de diferente din Bucurestiul unui protest amplu si foarte pasnic si cautam sa inteleg ce i-a scos din case pe acesti oameni, mi-am reamintit ce mi-a spus recent un jurnalist francez de la un post de radio din Lyon. Ne-am intalnit la o adunare mare de jurnalisti, in cadrul unui proiect european despre diversitate. Patrice, jurnalist de peste cinci decenii, a vazut la viata lui cum s-au nascut si au murit multe proteste, a vazut cum relateaza presa si, mai ales, cum ignora aceste subiecte. Stia bine cazul Rosia Montana, era curios sa afle cum sunt acei oameni care ies pe strada. Ce ii indeamna sa iasa. Incercam sa ii raspund si ma tot gandeam ce sa ii spun exact, sa fie corect, sa fie adevarat, sa fie real si mai ales sa fie comprehensiv. Si vazand cat ma chinui, Patrice mi-a zis: lasa, nu conteaza de ce ies pe strada, conteaza semnalul pe care il trimit guvernului. “Ca, c’est fabuleux”.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
“Love Building”
Este un film prin excelenta feminin, ceea ce nu e neaparat rau daca va plac filmele cu relatii, comunicare si oameni care cred ca dragostea poate fi reparata si, in general, lumea asta cu iubire va scapa, ca in melodiile vechilor trubaduri. Cu tuse sensibile, dar – cel mai important intr-o viata, ca si intr-o cinematografie – nu lipsit de umor. L-am remarcat pe Boguta. Bun actor. Stie cum se bea dintr-o sticla, singur – doar el si deznadejdea, noaptea.
-
Relatarea lui Brodie
Acelasi Borges, imbatabil in fantastica sa proza scurta. Imaginile sale au forta – ca aceasta a doua cadavre proaspat decapitate care se intrec intr-un duel pe care nu vor afla niciodata cine l-a castigat. “Evanghelia dupa Marcu” si “Relatarea lui Brodie” insasi sunt capodopere ale genului lor, negalate inca, din cata literatura aproape ca stiu.
-
Cartea fiintelor imaginare
Cel mai tarziu Borges, scris mai mult in joaca alaturi de Margarita Guerrero. Cel mai bun lucru din acest dictionar este titlul, ceea ce pare putin, dar poate ca nu e chiar asa.
-
Jucatorul
Un Dostoievski mai accesibil, cumplit de uman. Carte scrisa la presiunea creditorilor, care-si voiau inapoi banii pierduti de Marele Rus la ruleta. Obligatorie pentru sufletele tari, cum si pentru cele slabe.
-
Mozart
N-am bani sa merg la Festivalul Enescu. Abia daca am bani de paine, asa ca demnitatea mea pot sa mi-o iau si sa mi-o bag singur in fundulet, sa nu mi-o bage altii pe a lor, cum spun clasicii cinematografiei noatre, romanesti. N-am. Dar am puterea sa recunosc: Mozart a avut o viata inca mai buna decat opera lui, stiut gigantesca. Puteti cauta documentarele, e plin internetul de ele. Au existat oameni care i-au dat suturi in cur, a fost, hai nu sclav, serb oricum, a avut puterea de a fi un fel de freelancer al vremii sale, si-a pierdut banii la jocuri de noroc, a sfarsit sarac, ingropat in propriile datorii si a fost aruncat intr-un mormant oarecare, ca toti cei fara bani. Copil minune si adult innebunitor, a sfidat aristocratia, a fost genial si risipitor, a preacurvit, a avut dusmani in stare sa-l otraveasca, a avut multi fii din care au trait doar doi, care n-au ajuns insa nimic, a fost francmason si nu se stie exact de ce a murit, dar ce importanta mai are? Mozart este compozitorul care ma face sa cred in posibilitatea existentei unui Dumnezeu meloman, singurul pe care il pot accepta.
-
Un articol viitor despre cai, ce va ajunge in paginile revistei FHM
Citez cu nesat din aceasta oda personala inchinata cailor – e o obligatie, daca nu morala, macar textuala: “Caii! In societatea lor, gloaba nu poate trece niciodata pur-sange. Caii nu pot imbraca haina, costumul chiar, imposturii, caii sunt demni. Am de aceea indrazneala unei magnifice utopii: un oras de cai liberi in care oamenii sa reinvete sa se lase purtati de ei, ca pe vremea basmelor, inalti si drepti, in sa.”
-
Acuz!
Un scriitor bucurestean de centru remarca in timpul protestelor de strada de la inceputul anilor `90 ca nu poate investi incredere intr-o alternativa la putere care nu ingaduie opozitie in balconul sau. Aceasta pozitie, de elementar bun-simt, n-a fost luata in considerare. Masele au continuat sa se radicalizeze, calea de mijloc n-a fost, niciodata, cautata, fiecare cu tunelul sau si cu pizda ma-sii. A venit letargia si au trecut ani.
Cat despre presa, redactiile au fost inlocuite de presa de apartament, ale care virtuti, deocamdata, nu le vad decat aceia care se lasa venerati de ea. E ca si cum ti-ai proslavi oglinda. E stupid. E paranoia. Clientul nostru n-ar trebui sa fie stapanul nostru, nu intr-o afacere care se presupune ca inca mai cauta adevarul.
Internetul a adus si toate aceste site-uri in care ideile au fost inlocuite de onomatopee, iar ziaristii de o subspecie agresiva, incapabila de ratiune.
Sfarsitul este, de-acum, nu doar inevitabil, ci si inutil. Nesupunerea e, intotdeauna, justa, ea trebuie sa continue, altfel energiile se vor risipi, ca si pana acum, in nimic.
E intre noi, insa, tot acum, un fel de fanatism, caricatura unui fanatism, de fapt, care nu ma sperie, dar ma dezgusta. As indrazni sa atrag, discret, atentia ca incetand sa mai ingaduim opozitie gandurilor noastre construim doar castele dintr-un nisip care nici macar urme nu poate lasa.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Doua de Pastorel
Probabil cel mai mare epigramist roman din toate timpurile, Pastorel Teodoreanu a lasat posteritatii o pleiada de poante. Unele sunt astazi mai actuale ca niciodata, desi au fost gandite si scrise in vremuri putin prietenoase cu libertatea de exprimare.
Iata doua epigrame care, la vremea lor, au facut epoca:
“In guvernul Groza, cel de concentrare, / S-au primit trei membri pentru completare, / Insa, ca sa fie-un cabinet etern, / Imi bag si eu membrul in acest guvern”
„Din Banat pana la Iasi / Se resimte lipsa sarii, / Fiindca cei mai multi ocnasi / Au ajuns la carma tarii”
-
Scurt rezumat despre Rosia Montana
-
Un interviu minunat
… cu scriitorul rus Victor Erofeev, AICI.