Adevaratul breaking-news: au revenit berzele

Nu e deloc infantilism, n-am dat in mintea copiilor din cauza vremii capricioase de martie. Din contra, e simbolistica bogata.

Poate ca nu stiati, dar barza nu simbolizeaza doar nasterea (sau renasterea – caci berzele revin in tara la echinoctiul de primavara), ci mult mai mult de atat.

In China, de exemplu, barza semnifica longevitate, dar si singuratate. In mitologia greaca longilinele pasari sunt asimilate cu rapirea copiilor, iar in cea nordica cu valorile familiei si loialitate.

Dar poate cea mai interesanta semnificatie culturala a berzei este in mitologia egipteana, unde pasarea e asociata sufletelor celor morti. Vechii egipteni se bucurau in fiecare an la revederea berzelor caci asta insemna intoarcerea sufletelor mortilor printre cei vii.

Suntem in masura sa confirmam: vineri, 20 martie, s-au intors berzele in Romania. O parte din echipa Dela0.ro le-a vazut in actiune, sambata dupa-amiaza, pe campiile Barladului, in cautare de crengute si alte materiale cu care sa isi repare cuiburile avariate de iarna.

Sa ne bucuram deci – de nasteri, renasteri, longevitate sau singuratate, ba chiar de sufletele dragi ale celor care au fost si-acum au revenit printre noi, odata cu berzele.

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

• Ganduri din Salman Rushdie

Va recomand sa cititi cartea biografica a mult damnatului autor, numita „Joseph Anton – Memorii”. Pe langa povestea aproape ireala care a fost viata lui Rushdie, timp de 9 ani, din 14 februarie 1989, de la rostirea fatwei impotriva lui, bogatul volum e plin de personaje unul si unul.

Aflam de exemplu ca Bono, marele Bono, irlandezul Bono, era mare fan Rushdie si ca scriitorul chiar i-a compus versurile uneia dintre melodii. Mai aflam culisele guvernului Thatcher si ale politiei metropolitane si descoperim exemple amuzante  de superficialitate hollywoodiana, pe care nu vi le dezvalui, caci nu veau sa stric placerea lecturii. Si celebrul sfat pe care i l-a dat Vonnegut lui Rushdie: daca vrei sa fii scriitor trebuie sa fii constient ca va veni o zi in care nu vei mai avea despre ce sa scrii, dar va trebui sa scrii in continuare.

Si-apoi multe alte ganduri despre literatura care deschide minti si incuiatii fundamentalisti care ucid in numele unor idei pe care nici macar nu le inteleg. Sau despre valoarea artei si calatoriile care sunt de fapt cartile oricarui scriitor, niste calatorii-provocari, caci dracu stie daca reuseste sa isi ia cititorii cu el la drum. Si mai ales despre lectiile esecului si despre alegerile femeilor in materie de barbati, dar si despre vanitate si orgoliu.

Iar apoi despre cum majoritatea lucrurile care conteaza se intampla oricum in absenta noastra. Si cum familiile sunt toate pline de rahat si, in loc sa fie pilonul societatii, sunt sursa ei de rele si despre ce inseamna sa divulgi secrete si cum originile te urmaresc oriunde in viata. Si gata, mai mult nu mai spun, ci relansez invitatia sa cititi Rushdie!

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

• Patru spectacole de teatru (de vazut si revazut)

Mutter Courage, la Mic. Tartuffe, la Comedie. Flori pentru Algernon, la Act. Coupe-ul compus din Aici nu se simte si Oase pentru Otto, la Godot.

• Un film (de vazut si revazut)

Lista lui Schindler.

• Doua filme (mai degraba de evitat)

Gunman si Focus. Cu Sean Penn si Will Smith imbatranind prematur.

• Un articol (pe nedrept uitat)

AICI. 

• O scriitoare (de citit si recitit)

Francoise Sagan. Cea de la care am invatat toti sa spunem – cu atata indreptatire – “Bonjour, tristesse!”

• Un documentar

Toto si surorile lui, de Alexander Nanau.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

• Incurcatele cai (si de catre ANAF) ale lui Horia Ghibutiu

Inegalabilul domn Horia Ghibutiu, ziarist, si-a lansat saptamana trecuta, printre cutiute cu fond de ten si sticlute cu apa de toaleta, un volum electronic continand o selectie de 33 de texte de presa.

Locul lansarii a fost improvizat in ultima clipa, intrucat alegerea initiala fusese inchisa peste weekend de ANAF, lasandu-l pe domnul Ghibutiu si fara carciuma, si cu suspiciunea ca inspectorii fiscali pusesera lacatul pe usa tocmai din pricina domniei sale.

Domnul Ghibutiu are o relatie delicata, rezervata cu ANAF-ul, care ii mai scrie din cand in cand elogiindu-i datoriile. Lansarea de aseara, produsa asadar intr-o parfumerie, n-o sa-l ajute totusi foarte tare pe domnul Ghibutiu sa si le stinga (datoriile, adica), macar pentru faptul ca obiectul lansarii – un volum de texte de presa si despre presa – e la liber pe internet. E, cu alte cuvinte, gratis.

Fiti buni si aruncati un ochi, ba chiar doi, pentru ca macar traficul facut efortului sau publicistic sa-l indreptateasca pe domnul Ghibutiu sa aspire la monetizare, in vremurile astea in care cartea – fie ea si electronica – a ajuns sa se arate lumii la parfumerie, non-profit, printre lotiuni de sute de euro.

• Inca doua cu ANAF

Prima. Control recent al Antifraudei intr-o carciuma din Bucuresti. Inspectorii fiscali gasesc o diferenta intre sumele din casa si bonurile emise si decid inchiderea localului pentru 30 de zile. Asa-i legea de la 1 martie, se suspenda activitatea si se sigileaza spatiul.

Patronul e daramat, se da de ceasul mortii: are chiar a doua zi evenimente deja antamate, ce-o sa le zica bietilor clienti, se cade sa lasi asa oamenii pe drumuri cu botezul, cu sindrofia? Domnule, e o bataie de joc la adresa clientului!

Nu se cade, accepta si inspectorii, asa ca se ajunge la un compromis: ia tu, patroane, tot 30 de zile de activitate suspendata, dar cu o dispensa de 24 de ore la sigilare, sa-si faca oamenii evenimentele.

– Sa stiti, insa, ca toate sumele rezultate vor fi confiscate, potrivit prevederilor legale, il anunta inspectorii.

Patronul devine hamletian:

– Pai si atunci de ce le mai fac?

Inspectorii il motiveaza:

– Pentru client! Il lasati, asa, pe drumuri?

A doua. Cumva in continuarea observatiilor despre greu-incercatul patronat din industria restaurantelor: legendara bodega Naser de la Piata Domenii din Bucuresti a fost inchisa de Antifrauda, tot pe baza de sume nefiscalizate gasite in casa.

Naser era o oaza a activitatii comerciale de tip nouazecist: nota iti venea “de mana”, pe un colt de hartie, iar la galantar tot ce cumparai pentru acasa era evaluat “din ochi”. “Hai, 15 lei” era pretul adesea practicat. Si-avea vad Naserul nostru, in ciuda decorului sau de birt comunal. Primeai, la felurile comandate, si muraturi asortate, si ceva dulce la final.

Acum, am ramas toti, patron si clienti, la mana bunului Dumnezeu – ma rog, fiecare dupa confesiune. Cu-adevarat, abia aici lupta anticoruptie ajunge intr-un punct dificil: nu ca ne intra toata floarea politica la mititica, dar uite ca o sa ajungem sa ne procuram pana si humusul de pe piata neagra.

• Viata domnului Minciunescu

In ianuarie 2012, cand Traian Basescu umpluse pana la refuz paharul nemultumirii populare dupa doi ani de “taiat si spanzurat” la varful puterii, am scris pe Dela0.ro despre “moartea domnului Reformescu”. Trei ani mai tarziu, dupa ce plecarea de la Palatul Cotroceni s-a produs deja, e cazul sa scriu cate ceva si despre “viata domnului Minciunescu”.

Prilejul il ofera tot Traian Basescu, pe care il ard degetele sa scrie pe contul sau de Facebook ca nu stia in 2013, la numirea in functia de procuror general a lui Tiberiu Nitu, ca acesta participase activ la Revolutia din 1989, fiind la momentul respectiv militar in termen. “De ce”, se intreaba domnul Basescu, “nu mi-a zis de la numire ca a fost printre cei care trageau in populatia razvratita”?

Tiberiu Nitu, actualul procuror sef al unei institutii care ii da ceva batai de cap juridice fostului presedinte, atribuindu-i calitatea de suspect in mai vechiul dosar de santaj al Gabrielei Firea, nu i-o fi spus in acel 2013 presedintelui. I-au spus-o, insa, altii – si cu mult mai devreme.

In septembrie 2009, de pilda, cand un Teodor Maries aflat in greva foamei ca sa primeasca o copie dupa Dosarul Revolutiei a mers la Cotroceni si i-a indicat lui Traian Basescu, intr-o intalnire informala, ca Tiberiu Nitu beneficia de certificat de revolutionar desi luptase impotriva Revolutiei, caz in care legea prevede retragerea titlului.

Apoi, in februarie 2010, pe rolul Comisiei parlmentare pentru revolutionari era depusa o solicitare de anulare a certificatului acordat lui Tiberiu Nitu, motivandu-se chiar cu pasaje din declaratia olografa atasata la dosarul titlului, in care Nitu descria singur cum a tras la Televiziune si inainte, si dupa fuga cu elicopterul a cuplului Ceausescu.

Sa nu fi fost presedintele Romaniei informat de absolut nimeni (nici macar de reprezentantii PDL din Comisie) cu privire la faptul ca se solicita retragerea titlului de revolutionar a numarului 2 din Parchetul General? (Nitu era atunci adjunctul Laurei Codruta Kovesi)

Cateva luni mai tarziu, pe 29 mai 2010, publicam in EVZ un articol despre scoaterea de sub urmarire penala a tuturor invinuitilor din Dosarul Revolutiei si minciunile pe aceasta tema ale doamnei Kovesi. Pe 1 iunie, Asociatia 21 Decembrie, plecand de la datele indicate in articol, tinea o conferinta de presa extraordinara in care relua numeroasele nereguli din jurul acordarii certificatelor de revolutionar, inclusiv povestea lui Tiberiu Nitu.

Am mers in acele zile la doua emisiuni – prima, la Nasul, a doua, la 6! Vine presa, ambele pe B1 TV – in care s-au discutat aspectele din Dosarul Revolutiei si neregulile din procesul de acordare a certificatelor. La cea de-a doua emisiune, in care s-a invocat cat se poate de clar cazul lui Tiberiu Nitu, a participat si Rodica Culcer, o apropiata a presedintelui Basescu.

E de presupus, in lumina pozitiei sale de astazi, ca Traian Basescu n-a aflat in acele zile nici de una, nici de alta, desi vorbim de lucruri publicate sau discutate despre numarul 1 si numarul 2 din Parchet, in organe de presa cu audienta nationala?

Apoi, pe 3 iunie 2010, am publicat tot in EVZ inca un articol despre miile de revolutionari facuti din pix, dedicand un paragraf separat istoriei lui Tiberiu Nitu. Povestea participarii sale la Revolutie e destul de interesanta. Nitu avea doar 18 ani in decembrie 1989 si, din postura militarului in termen, participa la operaţiunea de aparare a Televiziunii Romane. Pentru imparţialitate, atat inainte, cat si dupa caderea lui Nicolae Ceausescu.

„Faptele deosebite” pentru care Tiberiu Nitu a primit certificat de revolutionar sunt de gasit chiar in declaratia procurorului:

 

„In dimineata zilei de 23.12.1989 a trecut pe deasupra noastra un elicopter. Personal am vazut ca in elicopterul care avea trapa deschisa se aflau doua persoane imbracate in combinezoane militare, cu casti negre pe cap care au tras inspre noi. Am tras si noi inspre elicopter, nu stiu daca l-am atins, dar acesta s-a indepartat foarte repede.”

 

Enigma elicopterului „terorist” a fost explicata de revolutionarul timisorean Marius Mioc, care a gasit un interviu din 1990 acordat de generalul Mircea Budiaci ziarului „Adevarul”:

 

„Am fost sunati de la Televiziune. Ne cereau sa intervenim deoarece erau atacati din vilele din fata. Ni s-a spus ca trebuie sa venim chiar si numai pentru a arata ca se poate conta pe prezenta noastra. Am trimis trei aparate, s-a tras, din greseala am nimerit si unul din etajele superioare ale televiziunii si atunci s-a zis ca elicopterele teroristilor ii ataca pe cei de aici.”

 

Nu exista absolut nicio explicatie rationala pentru ca presedintele sa nu fi stiut in 2013 cine este si ce-a facut la Revolutie Tiberiu Nitu. Nu mai iau in discutie pleiada de articole publicate la sfarsitul lui 2012 si inceputul lui 2013 despre activitatea lui Nitu, intr-o perioada in care i se scormonea trecutul pe fondul propunerii sale ca procuror general al Romaniei. Pur si simplu, Traian Basescu minte astazi cand spune ca a aflat abia la finalul celui de-al doilea mandat despre faptele de vitejie ale lui Tiberiu Nitu la Revolutie.

De ce face fostul presedinte incursiunea aceasta in ne-adevar? Pentru ca ii serveste scopului de a deturna atentia de la eticheta lui de “suspect” (in dosarul Firea) la eticheta lui Nitu de “suspect” (in chestiunea Revolutiei). Asta nu l-a impiedicat nicio secunda pe presedintele Basescu sa-l numeasca in 2013 in functie si sa-i solicite public – si cat se poate de ipocrit – elucidarea crimelor din 1989.

Pe-atunci, Traian Basescu inca juca rolul celui care reformeaza din temelii statul roman si asigura independenta justitiei – printre altele si prin validarea in functie a lui Tiberiu Nitu. Intre timp domnul Reformescu nu-si mai recunoaste nici propriile reforme.

Disparitia sa definitiva din amintire e inlesnita chiar de cealalta jumatate a lui Traian Basescu, una care isi traieste o tot mai viguroasa viata: domnul Minciunescu.