Acum sase ani, Alexandru Tomescu castiga un concurs organizat de Ministerul Culturii si dobandea permisiunea de a canta la o vioara veche de peste trei secole – din familia Stradivari – pe care statul roman o achizitionase cu cateva decenii inainte pentru violonistul Ion Voicu, tatal parlamentarului Madalin Voicu. Tomescu avea atunci 31 de ani.
A fost, cel mai probabil, punctul de cotitura in viata sa artistica. Ce a urmat e ca o poveste construita in laboratoarele Hollywood-ului. Imblanzitorul de Stradivarius a profitat de popularitatea sa crescanda pentru a-si pune in aplicare un plan: acela de a aduce muzica aproape de oameni, obiectiv pentru care Alexandru Tomescu revenise in Romania dupa studii in strainatate.
A reusit? In clipa in care crezi in ceva, ai puterea de a iradia convingerea ta, de a-i persuada si pe altii, de a-i face sa te urmeze, de a coagula un grup care sa actioneze impreuna, raspunde violonistul. Si urmand acest crez a coborat muzica de pe corzile viorii si a adus-o langa oameni, in cele mai neasteptate contexte: pe strada, in padure, la metrou.
Intr-un interviu acordat Dela0.ro, Alexandru Tomescu vorbeste despre valorile si modelele sale, despre lucrurile in care crede si despre rolul muzicii in viata sa si a celor din jurul sau. Sfaturile sale? Cu modestie se inclina in fata ascultatorului, cititorului sau privitorului si il indeamna sa isi gaseasca chemarea, sa puna pasiune in datoria si in munca sa si sa se inconjoare de oameni care cred in valori similare.
- Dela0.ro a realizat in cadrul seriei de dezbateri „Valori si Modele”, organizata de platforma de mentoring Minti Deschise, patru interviuri speciale cu violonistul Alexandru Tomescu, realizatorul de televiziune Catalin Stefanescu, actorul si cantaretul Tudor Chirila si rapper-ul Deliric (alias Razvan Eremia). Toti cei patru vorbesc despre lucrurile care i-au format, dar mai ales despre lucrurile care ne deformeaza.
„Cred in acea farama de dumnezeire care se gaseste in fiecare”
Dela0.ro: Care sunt valorile tale si cum s-au modificat de-a lungul anilor pe masura ce ai evoluat, te-ai dezvoltat, ai invatat?
Alexandru Tomescu: Cred cu cea mai mare tarie in oameni, in acea farama de dumnezeire care se gaseste in fiecare dintre noi, in acea parte buna a fiecaruia. La unii este mai vizibila, la altii este mai adanc ingropata si trebuie sa cauti dupa ea. Daca nu as crede ca oamenii pot fi in ultima instanta buni, lucrurile ar fi de nesuportat.
Si sigur, ulterior, sunt o multime de lucruri care deriva din asta: muzica, unul dintre instrumentele cu care oamenii pot deveni mai buni, aderarea la niste principii morale, o anumita lista de prioritati a fiecaruia, ce pui pe primul loc. In ziua de astazi cel mai facil este sa pui pe primul loc banii, dar cred ca, incetul cu incetul, incepem sa ne dam seama ca banii nu inseamna nici principii morale, nici fericire, nici libertate. Banii pot fi o cale catre ele, dar nu un scop.
Spuneai intr-un interviu ca sunt pe locul 5 in topul prioritatilor tale.
Pe 55, chiar.
Pe primele locuri ce lucruri ai pune?
Sa fiu cinstit cu mine insumi, sa am puterea sa imi urmez chemarea pana la capat. Si cred ca principala mea chemare este aceea de a fi muzician, de a canta muzica in fata cat mai multor oameni. Apoi, adevarul, cinstea, loialitatea, solidaritatea – niste cuvinte pe care le auzim destul de rar.
Epoca in care nu iti venea pasaportul
Cum ti se pare ca s-au modificat aceste lucruri enumerate de tine – adevarul, cinstea, loialitatea, solidaritatea – la trecerea dintre epoci? Tu ai prins o parte din vechiul regim si as vrea sa stiu daca crezi ca libertatea totala le-a pervertit in vreun fel.
Libertate totala? (rade ironic)
Avem libertatea de a ne informa si a de consuma orice, nu?
Libertatea totala este un deziderat, este o abstractiune oricum, nu cred ca poate fi experimentata. Da, a fost un moment al vietii mele in care aveam intr-adevar jumatate de viata petrecuta in comunism si jumatate in capitalism, dar acel moment a trecut deja. Mie imi e greu sa fac o comparatie pentru ca perioada comunista nu as putea spune ca am cunoscut-o cu adevarat, copil fiind. Mi-o amintesc exact ca un copil.
Copilaria mea inainte de 1989 a fost la fel de normala ca a oricarui alt copil. Cu asteriscurile ca la un moment dat parintii mei au primit vizita unor securisti care au scotocit toata casa, ca nu puteam sa plec la concursurile internationale, ca nu primeam viza de iesire. E vorba de lucruri si de impedimente cu care copiii din ziua de azi nu se mai confrunta. Dar au aparut alte probleme.
Slava Domnului, traim intr-o perioada in care nu ti se mai opun niste lucruri de-astea imuabile ca niste ziduri de beton. Ci, in clipa in care te gandesti, in clipa in care ai idei, in clipa in care te straduiesti, poti sa reusesti chiar si imposibilul. Probleme au fost in orice epoca, in orice perioada, dar disponibilitatea solutiilor a diferit foarte mult. Cred ca tinerii din ziua de azi se confrunta cu multe alte probleme, dar ele pot fi rezolvate mult mai simplu decat se putea inainte 1989 cand nu iti venea pasaportul.
“As vrea neaparat sa adaug ceva la lista de valori in care cred: iubirea. Iubirea este unul dintre ingredientele care se gaseste mai mult sau mai putin ascuns in fiecare dintre noi si care ne metamorfozeaza. Omul care iubeste devine mai bun, devine altfel”,
Alexandru Tomescu, violonist
Cum ti se par tinerii astazi?
Foarte conectati cu ceea ce se intampla, nu doar in Romania, ci si in strainatate, extrem de deschisi, extrem de dornici de a-si croi propriul lor drum. Chiar citeam in Decat o Revista despre un grup de tineri care s-au apucat sa isi faca la propriu un fel de universitate a lor. Sunt convins ca fiecare student s-a gandit cum ar fi daca ar fi o facultate altfel, asa cum ar vedea-o el. Generatii intregi se gandesc si isi pun problema asta si acolo se opresc toate. Uite ca ei au facut un pas spre concret.
Aceasta indrazneala de a actiona este vitala, numai sa iesi din acest dolce far niente al studentiei si chiar sa vrei sa schimbi ceva. Si chiar m-a bucurat foarte mult acel articol si mi-am dat seama ca se pot intampla lucruri bune. Si chiar m-am gandit ca o sa ii caut si daca ei au nevoie de un muzician in acest proiect al lor, o sa contribui cu cea mai mare placere.
Game, o ora pe zi, in fiecare zi
Ti s-a intamplat ca cineva mai tanar decat tine sa iti spuna ca te-a luat de model?
Nu stiu daca am devenit model, dar cred ca sunt destul de multi violonisti care doresc sa… (face o pauza) Nu, de fapt nu as vrea sa spun ca isi doresc sa cante asa cum cant eu pentru ca in domeniul artistic iti doresti sa fii tu insuti, nu iti doresti sa fii altcineva. Si asta le-am spus intotdeauna elevilor si studentilor cu care am lucrat: nu are rost sa copiati 100% un artist care va place la nebunie pentru ca nu mai sunteti voi. Trebuie sa fim noi insine.
Aici insa ne lovim de o problema a sistemului de invatamant. Noi avem acel stil de predat foarte autoritar in care profesorul spune: „ceea ce spun eu e litera de lege, eu sunt model, eu sunt alfa si omega, eu sunt inceputul si sfarsitul a tot si daca nu esti de acord, te dau afara”. Or, cred ca mai ales in mediul universitar, acel student trebuie sa inceapa sa ia decizii pe cont propriu, sa inceapa sa gandeasca. Sigur ca atunci cand esti de capul tau e inerent sa faci greseli. Acolo trebuie sa intervina profesorul si sa iti arate unde ai gresit si eventual sa indrepte.
Cred ca exista un set de greseli pe care un tanar trebuie sa le faca pentru a putea trece la nivelul urmator si din pacate, de cele mai multe ori, cel putin in domeniul in care activez eu, se practica acel soi de tiranie: trebuie sa fie asa, sa simti asa acolo, sa respiri asa acolo si atunci va fi minunat, vei canta nemaipomenit. Si atunci cand copilul are 12 sau 15 ani vede ca are succes, castiga concursuri, zice: „vai ce profesor nemaipomenit”. Dar, in clipa in care el are 25 de ani sau 30 de ani si a terminat si masterul si doctoratul, vine un moment in care e singur in camera de studiu si trebuie sa ia niste decizii ale lui. Care vor fi acelea? Asta daca nu cumva isi pune o problema pe parcurs de tipul cine sunt eu, ce ma reprezinta pe mine.
De aceea cred ca in orice domeniu am activa e important sa credem in ceea ce facem. In domeniul artistic esti foarte convins de ceea ce faci, tocmai pentru a-i putea convinge pe cei care te asculta. Aceasta impregnare cu convingere se poate extrapola si la alte domenii. In clipa in care crezi in ceva, ai puterea de a iradia asta, de a-i convinge si pe altii, de a-i face sa te urmeze, de a coagula un grup care sa actioneze impreuna.
“Inainte sa pornesti la un drum trebuie sa te intrebi: de ce fac eu asta, ce caut eu prin aceste lucruri si, mai ales, in clipa in care e vorba de un grup de oameni, e foarte important ca toate acele persoane sa impartaseasca idei si valori comune”,
Alexandru Tomescu, violonist
Cand ti-a fost foarte greu, cand simteai ca vrei sa faci ceva si nu iesea, cum ai depasit momentul?
Se intampla sa mearga lucrurile prost, chiar si la 36 de ani. Unei fetite, eleva de-ale mamei mele care are nici 10 ani, i-am zis “uite, trebuie sa faci game o ora pe zi, si eu fac”. Si ea a facut ochii mari: „cum? va trebui sa fac pana la 30 de ani game o ora pe zi?” Da, sunt niste lucruri poate mai putin stralucitoare in aceasta meserie si momentele grele pentru mine cel putin au fost acelea de oboseala, de uzura, intr-o zi in care poate ai vrea sa faci orice altceva numai sa nu te asezi la vioara.
Vioara este una dintre bestiile care iti cer exclusivitate zilnica. Daca nu canti o zi e grav, daca nu canti doua zile, trei zile deja se cheama vacanta. In interiorul fiecaruia dintre noi trebuie sa gasim acel resort initial. La mine a pornit de la 5 ani, cand voiam sa cant la vioara pentru ca imi placea, mi se parea un instrument extraordinar. Pentru un student la medicina acel resort initial probabil se regaseste undeva in jurul varstei de 18 ani cand a ales facultatea.
Sa gasim acea chemare in ceea ce facem si de acolo sa ne reconectam. Sigur, cand esti jos, cand esti intr-o stare proasta, uneori trebuie sa traiesti acea stare proasta pana la capat ca sa o epuizezi si dupa aceea sa te poti ridica mai sus decat ai fost inainte. Dar stari proaste sa ma apuc de droguri inca nu am avut. (rade)
“Cea mai solida forma de asociere este in jurul valorilor comune”
Ai rupt paradigma clasica de invatare in domeniul tau, mai ales ca tu canti cum simti. Daca e sa extindem asta la tineri, ti se pare ca generatiile mai mari proiecteaza asupra tinerilor nereusitele lor, frustrarile lor sau le dau o misiune recuperatoare de tipul „voi trebuie sa faceti ce nu am facut noi”?
Doamne fereste sa ii spui unui tanar sau oricarui om: tu trebuie. Fiecare decide pe cont propriu, fiecare are responsabilitatea lui si particica lui de treaba de indeplinit pe lumea asta. Nu pot zice ca am ajuns la 30 de ani si am pasat visurile mele celor de 20 de ani. Fiecare are dreptul sa viseze la orice varsta si nu exista un prag dupa care sa crezi ca nu mai poti indrazni sa faci ceva sau sa visezi. Ai in tine energia, ca ai 20 de ani sau 80 de ani, nu conteaza.
Succesul poarta, uneori, niste riscuri mari si poti sa iti pierzi mintile, sa uiti cine esti. Te-ai gandit vreodata la asta? E un risc pentru tine?
In ultimii ani am castigat un plus de notorietate in Romania, dar asta nu a fost niciodata un scop in sine pentru mine, ci mai degraba o consecinta a faptului ca am facut lucrurile asa cum am dorit. Pentru mine succesul este sa pot face cat mai multi oameni fericiti in sala de concerte, sa ii pot face sa simta aceasta bucurie, aceasta magie a muzicii. Altminteri, in clipa in care faci din succes un scop in domeniul artistic inseamna ca te indepartezi de lucrurile adevarate.
Succesul e ceva trecator, e ceva ce cladesti anevoie si se distruge intr-o fractiune de secunda. Dar lucrurile acestea in care eu cred, mesajul artistic pe care eu trebuie sa il transmit este cumva independent de prezenta sau absenta succesului. Adica chiar daca as avea sau nu as avea succes eu tot mi-as construi aceste proiecte muzicale care ma preocupa. Sigur, inainte sa pornesti la un drum trebuie sa te intrebi: de ce fac eu asta, ce caut eu prin aceste lucruri si, mai ales, in clipa in care e vorba de un grup de oameni, e foarte important ca toate acele persoane sa impartaseasca idei si valori comune. Oamenii se pot asocia din varii motive, dar cea mai solida forma de asociere este cea de aderare la o ideologie comuna, la niste valori comune. In clipa in care valorile nu sunt comune, mai devreme sau mai tarziu, apar frictiuni.
Iti asumi o datorie dincolo de rolul tau de artist, adica sa aduci muzica aproape de oameni, fata de alti artisti care par sa stea intr-un turn de fildes – adica ei si muzica sau ei si arta lor. Ti se pare ca e o datorie a artistului asta, sa isi asume un rol social?
Eu nu o vad ca pe o datorie, ci asa vad eu muzica. Muzica este facuta pentru oameni, nu este facuta sa fie inchisa, ferecata dupa niste usi cu sapte lacate. Chiar daca e o muzica mai abstracta, mai spirituala, sau o muzica mai romantica, mai umana. Sunt artisti care isi imagineaza ca fac niste concesii nemaipomenite, niste degradari ale lor ca artisti. Nimic mai fals!
Muzica este la locul ei oriunde exista cineva care sa o cante si cineva care sa o asculte. Asta e tot. Asta e esenta unei sali de concert. Indiferent ca este materializata sau nu. La fel cum in Biblie spune ca biserica nu este imobilul si ansamblul de pietre, ci biserica o reprezinta oamenii , cei care sunt uniti acolo prin aceasta credinta. La fel o sala de concerte are importanta ei, iti asigura un plus de confort tie ca artist si celor care asculta. Dar esenta a ceea ce se intampla acolo este un om care canta si un altul care asculta.
Ai regrete?
Regrete… (se gandeste) Am facut multe prostii sau greseli la viata mea, dar cred ca toate si-au avut un rost al lor. Si intotdeauna cand pornesc la cate un proiect mai indraznet fredonez cantecul ala: rien de rien, je ne regrette rien.
- „Romania de la zero” este partener media al initiativelor desfasurate sub palaria programului Minti Deschise, dar si al turneului BACH TO BASISCS, in cadrul caruia Alexandru Tomescu va interpreta sase lucrari de Bach la vioara Stradivarius, in spectacole organizate in mai multe catedrale romanesti.
