“Am trait dupa regulile acestui sistem. E o jungla”

Chirurgul Dan Oprea, de la Spitalul Judetean Prahova, a scris acum o luna un comentariu pe forumul unui site din Ploiesti, telegrama.ro. Descria conditiile din unitatea medicala, mizeria si umilinta in care e obligat sa lucreze.

Scandalul a luat amploare, managerul spitalului si-a dat demisia, Ministerul Sanatatii a solicitat o ancheta, iar joi, 19 decembrie, presedintele si doi membri ai Consiliului de Administratie al Judeteanului si-au depus mandatele. Dela0.ro a mers la Ploiesti sa-l cunoasca pe acest doctor care a avut curajul sa dea o marturie despre realitate.

Decembrie 2013. Spitalul Judetean din Ploiesti. Incapere amprentata de austeritate. Decor ca in “Moartea domnului Lazarescu”. Pe ecranul televizorului curg, muteste, imaginile unui post de stiri. Stampila doctorului Dan Oprea e aruncata in mijlocul patului acoperit de o patura aspra. Pe birou, teancuri de hartii asezate in dezordine, o palarie si o icoana. Stingher in peisajul cazon, un Ipad sta la incarcat.

Asta e camera de garda?
Asta e.

Cate garzi ati facut aici?
Pai daca fac cinci pe luna, de mai bine de douazeci de ani, calculati si voi.

N-arata prea bine spitalul.
E foarte rau, mai rau de atat nu se poate.

Sunteti sigur?
Credeti ca se poate si mai rau?

In sistemul medical din Romania e posibil orice.
Aveti dreptate.

Dan Oprea ne intampina cordial – adevarul e ca nu prea suntem obisnuiti sa fim intampinati asa. Se vede ca medicul vrea sa marturiseasca. Una dintre minunile jurnalismului: un reportofon are, uneori, forta unui confesional.

Unul dintre reporteri, cel din Ploiesti, l-a mai intalnit pe doctorul Oprea, cu aproape zece ani in urma. De atunci, medicul a albit, parca s-a mai implinit, dar are aceleasi miscari iuti, precipitate. I-a operat mama reporterului, operatia n-a fost un succes, dar nici fatala n-a fost. Nu i-am mai mentionat aspectul chirurgului. L-am lasat sa se spovedeasca.

Si Oprea a marturisit: a facut malpraxis in Spitalul Judetean din Ploiesti, uneori cu buna stiinta, a luat spaga, n-a refuzat, desi e gata sa jure ca exact asta – micul ciubuc – a fost motorul medicinei romanesti, dar s-a si trezit, intr-o zi, ca nu mai poate indura “sclavia morala” si a inceput sa expuna public ororile din ceea ce presa a botezat “spitalul groazei”.

La 54 de ani, Dan Oprea a avut o revelatie: s-a aruncat in gol si s-a vazut ca un fel de Don Quijote, cu un coif de hartie pe cap si un pamatuf de barbierit in mana, singur pe holurile spitalului, caci nu l-au urmat multi “la lupta cea mare”. La inceput, alaturi nu i-a fost decat sotia, medic si ea.

Doctorul Dan Oprea nu e cel mai bun chirurg din tara asta, dar nici cel mai las. S-a saturat ca intotdeauna medicul sa fie vinovat pentru dezastrul din sistemul de sanatate. Si arata acum – fara menajamente – cu degetul.

“Inainte sa vina controlul de la Minister, o zi si-o noapte au muncit astia sa spele, sa stearga urme, sa faca. S-au pregatit oamenii ca la Ceausescu. Numai ca eu am apucat sa iau niste mostre de plase si bisturie resterilizate. Pe etichetele lor originale scrie ca nu se folosesc de doua ori. Am unul care se vede clar ca e refolosit, scrie chirurgie pe el. Am si niste bureti care au expirat in 2005 si pe care ii primeam in sala de operatie sa ma spal cu ei. Am un document intocmit pentru o tomografie si scrie „absenta substantei de contrast”. Au facut tomografie fara substanta de contrast. Va inchipuiti ce porcarie?”

“Sunt probleme foarte mari, tratate marunt, cu hartogari de la Minister care verifica hartiile. Pana la urma, bun, faci un control si de hartoage, dar mie mi se pare ca ar trebui sa trimiti de la minister sa rezolve problema mare. Unde sunt banii care trebuiau sa fie in sistemul de sanatate? Pe mine ma intereseaza sa faca ceva in spitalul asta, sa dea banii. Sa v-arat laparoscopul, sa vedeti cum se pierde dioxid de carbon, sa vedeti cum pensele nu prind, sa vedeti cate probleme sunt. Si la o operatie care ar trebui sa fie banala stai si te chinui si te umpli de apa. E, cum sa spun, un chin”,

Dan Oprea, chirurg

Iar doctorul Oprea ne arata. Ne arata bisturie care ar trebui sa fie de unica folosinta si sunt refolosite, vedem impreuna pana si cum un gandac strabate, nonsalant, culoarele care duc la camera de garda.

Medicul nu se scuza nici pe sine, e ferm, “as fi un porc daca v-as spune ca eu n-am trait dupa regulile acestui sistem”, dar cumva, acum, marturia a devenit mai importanta.

Bunaoara, despre ministrul Eugen Nicolaescu spune ca parca ar fi cazut in bila, ca se lasa prostit in ultimul hal cand face vizite in teritoriu, de exemplu chiar la Ploiesti, si ne da acest diagnostic fara recurs: Romania, ca tara, nu se mai face bine niciodata.

Mesajul buclucas si o misterioasa meningita

Dela0.ro: Asadar, totul a pornit dintr-o intamplare, pe forum-ul telegrama.ro
Dan Oprea: Din intamplare, domnilor. Eram pe internet si am vazut nenorocirea, un articol despre un om care zicea ca maica-sa a avut sase accidente cerebrale si a murit. Fusese la Judetean si astia nu si-au dat seama de niciunul si s-a dus la Bucuresti si aia au zis “Sase a avut!”. Si zic “Cum naiba, ma, astia sunt hipermedici? S-au uitat pe tomograf si au vazut numarul de accidente si noi suntem cei mai prosti?”. Asa am inceput sa comentez la treaba asta.

Cele mai importante pasaje din mesajul postat pe forum-ul telegrama.ro:

„Ma numesc Oprea Dan, sunt chirurg la Spitalul Judetean de Urgente Ploiesti, altfel numit de comunitatea locala: “spitalul mortii”, “spitalul groazei” etc. Vorba unui coleg de-al meu, am ajuns sa-mi fie rusine sa spun unde lucrez. Si totusi iubesc din toata inima mea acest spital umilit, abandonat de toti. Aici am cunoscut implinirea mea profesionala! Am abordat o larga arie de patologie chirurgicala! Nu aveti de unde sti, ca nu a fost nimeni dispus sa promoveze lucrurile remarcabile care s-au realizat aici. 

Cei indrituiti sa managerieze acest spital nu mai reusesc sa faca fata acestei provocari. Un judet precum al nostru nu reuseste sa aiba un spital competitiv. Nu sunt bani pentru nimic. O instalatie de sterilizare cu etilen-oxid zace de peste un an si nu se poate repara desi compresorul buclucas nu costa mai mult de 2000 de euro. Noi folosim bisturie electrice de unica folosinta, de zeci de ori, ata cu ac sterilizat se gaseste sporadic, de baza fiind tot ata din timpurile doctorului Andreoiu, un mare chirurg prahovean de la care s-au inspirat multi alti chirurgi de renume. Pense Ligasure? Un lux sporadic. Disector ultrasonic? Racheta cosmica.

Se vorbeste de aparatura de inalta performanta, dar adevarul este ca din punct de vedere tehnic aceste aparate sufera de boli cronice, astfel incat interventiile chirurgicale devin un adevarat hazard!

Nu sunt garnituri de cauciuc, toate scapa bioxidul de carbon, astfel incat la o colecistectomie se consuma sute de litri, in loc de 20-30 de litri. Instrumentarul este uzat in ultimul hal, pensele sunt cu greu folosite, de multe ori legate cu ata chirurgicala. La endoscopie nu sunt pense de biopsie, de extragere de calculi.

Daca vrei sa tratezi un bolnav, nu reusesti sa folosesti aceeasi schema de tratament macar 6-7 zile. Iti vine sa urli cand zilnic ti se schimba antibioticele din farmacia spitalului. Daca dai un anticoagulant, zilnic schimbi cu altul, desi esti constient ca este malpraxis. Compromisuri peste compromisuri, gandaci in saloane, dar anvelopari pe exterior…

Raed Arafat, salvatorul medicinei romanesti? Intreb si eu, chirurg vechi, prost, ca altfel lucram undeva in strainatate, daca dupa un accident grav bolnavul este preluat de cei de la SMURD si ajunge la UPU, pacientul acela este rezolvat medical? Cine si unde trateaza si salveaza acel accidentat? In spital! Atunci de ce reforma asta nu trece de usa spitalului, de ce acest segment de baza este neglijat in mod sistematic? Parintele SMURD, daca poate, trebuie sa inchida cercul, abia atunci va putea fi salvatorul medicinii romanesti!

Sa va fie clar tuturor, medicul nu este de cealalta parte a baricadei, in raport cu pacientul. Asa cum este el, umilit, injurat, acuzat, prost platit, cu siguranta se afla langa pacientul sau.

Toti actorii politici dau cu randul in spital, tipa, vor reforme, competenta, spirit de sacrificiu, devotament. Pana la bani! Astia nu sunt, nu exista.

Ce s-a intamplat dupa ce ati postat mesajul?
A venit o ziarista de acolo, de la aceasta telegrama, a scris un articol si astia de la minister m-au pus pe mine sa zic ceva de articolul ala, sa-l comentez, carevasazica. Pai ce sa comentez? Eu l-am scris? Eu am scris acolo, pe site, un comentariu, ca un cetatean. De ce sa comentez articolul altuia, eu sunt autorul?

Stiti cum vin de la minister? Trimit niste hartogari si aia incep sa spuna – ca aia nu e completa, ca aia e nu stiu cum si se agata de tot felul de chichite, in loc sa vada imaginea de ansamblu. OK, n-am completat nicio hartie, ne regulezi dupa aia, dar lucrurile mari tu nu le vezi? De problemele importante ale spitatului tu nu te ocupi?

Intrati de obicei pe site-uri sa comentati?
Nu intru, nici nu stiu cum am nimerit acolo. Comentariul meu a fost la 17 noiembrie 2013 si de atunci a explodat toata chestia.

Dumneavoastra erati revoltat ca se pusese deja o eticheta asupra spitalului. A intervenit articolul asta si ati rabufnit.
Treaba sta in felul urmator: acum un an si cateva luni eu m-am ales cu un dosar penal pentru un caz al unui pacient. El a venit de vreo trei ori la unitatea de primiri urgente, a fost consultat si trimis acasa cu tratament. Ulterior a fost internat de medicul de pe a treia linie de garda de la unitatea de primiri urgente drept apendicita acuta. Imi aduc aminte ca era intr-o vineri dupa-amiaza.

Eu l-am consultat, avea dureri abdominale, nu mi s-a parut ca ar fi apendicita, l-am internat, i-am dat un tratament cu trei antibiotice, i-am pus o sonda. A doua zi dimineata, sambata, durerile lui se accentuasera. Noi avem niste principii in chirurgie, printre altele ca mai bine faci o laparotomie oarba decat sa scapi o peritonita. Si l-am deschis, i-am facut o explorare, asa si scrie in protocolul operator. Nu i-am gasit apendicita, nu i-am gasit o cauza chirurgicala a durerilor.

Dar incizia era facuta si noi avem inca un principiu, care nu e inventat de mine: scoatem apendicul, pentru ca alt medic cand vede cicatricea sa nu fie indus in eroare. Ulterior el a mers bine o zi sau doua. Insa m-am dus la un moment dat in vizita si a adormit in timp ce vorbeam cu el. Atunci mi-am dat seama ca e ceva in neregula si am cerut un control neurologic. Neurologul mi-a zis ca e bine, dar am mai cerut un consult neurologic, la alt medic. Acesta mi-a spus ca e posibil sa fie o meningita virala.

Si ce-ati facut?
Cand intrasem in sala de operatie am spus familiei ca trebuie sa-l investigam, iar la iesire am anuntat ca nu gasisesm nimic abdominal si ca trebuie investigat in continuare. Si i-am facut tomografie, ecografie, tot ce se putea, am respectat regimul de analize in post-operator. Dupa diagnosticul celui de-al doilea consult neurologic l-am transferat la terapie intensiva, pentru ca din momentul ala el incetase sa mai fie un bolnav chirurgical.

Acolo a continuat tratamentul, a avut o perioada buna, apoi starea lui generala s-a deteriorat si a fost trimis la Bucuresti, la Institutul Matei Bals. A mai trait acolo doua saptamani, a intrat in coma si a decedat. Mama acestui pacient a dat in judecata absolut toti medicii cu care baiatul ei a intrat in contact. Suntem vreo 15 doctori care avem dosar penal pe chestia asta.

Fiecare in parte sau dosar comun?
Acelasi dosar. Acum, i s-a facut necropsia la Institutul National de Medicina-Legala. A venit de-acolo un rezultat care, practic, ma disculpa si pe mine si pe ceilalti. Pacientul a murit de meningita, de o forma foarte rara de meningita fungica. Adica, de-o meningita cu mucegai, ca sa zic mai pe-ntelesul tuturor. Este foarte rara, foarte grava si uneori are manifestari atipice, posibil si abdominale.

Asta e cazul meu, caz inchis din punctul de vedere al Colegiului Medicilor Prahova, pe baza rezultatului de la INML. Dar dosarul este la Politie si la Parchet. Pana se finalizeaza dosarul asta mai e de asteptat. Atunci a aparut apelativul asta de „spitalul mortii”, odata cu acest caz. Parintii acestui baiat, romi, au venit cu megafoane prin fata spitalului, a fost un fel de manifestatie, au strigat „criminalii”.

Au strigat asa, la modul general, sau au invocat numele doctorilor implicati?
Nume au strigat pentru astia de-aici (n.r. – de la Ploiesti), cred ca s-au dus si pe la Bucuresti, acolo la Bals nu stiu ce-or mai fi facut. Dar am inteles ca a vorbit anestezista noastra cu anestezista de-acolo si i-a zis ca Doamne, ce-au putut sa faca!

Va considerati complet lipsit de culpa in acest caz?
Nu exista nicio legatura intre meningita lui si apendicita mea. De fapt, explorarea mea, ca de fapt i-am facut apendicectomie in cadrul unei explorari, asa scrie si-n protocol. Eu nu i-am facut ca eram sigur, ci pentru ca nu stiam daca in burta lui e ceva sau nu.

Asta nu e culpa medicala, a fost o metoda ca sa aflu ce-i acolo in conditiile in care toate celelalte investigatii nu-mi dadeau niciun indiciu. Avea dureri abdominale. Daca era o peritonita, pentru ca manifestarile sale sunt mai putin clare? Cum sa va spun, semnele medicale nu sunt precum regulile de circulatie.

Ce anume din toate povestea asta v-a creat dumneavoastra o sensibilitate, de ati rabufnit acum?
M-a deranjat ca nu s-a incercat de catre conducerea spitalului sa faca o disjunctie intre institutie si medic. Sa zicem ca medicul Oprea e acuzat de malpraxis, dar ce-are asta de-a face cu institutia? Ea trebuie aparata. Spitalul are un contract cu un birou de avocatura, dar nu au facut absolut nimic.

Dumneavoastra v-ati angajat avocat?
Nu mi-am angajat nimic pentru ca deocamdata n-am pentru ce. Dupa opinia mea nu am nici 3% vina in cazul asta.

Si spitalul ce ar fi trebuit sa faca?
Macar sa solicite casei de avocatura sustinere. Totusi, de-atatia ani, aici se fac si lucruri bune. M-am indignat ca poate sa vina oricine cu megafonul sa strige.

Sustineti ca ar fi trebuit actionate in judecata persoanele care defaimau institutia?
Nu. Conducerea s-o apere.

Puteti fi mai exact?
Daca eu lucrez in institutia asta si sunt acuzat de malpraxis, ma acuzi pe mine, doctorul Oprea. De ce sa spui „spitalul mortii”? Spune „doctorul mortii”. Institutia are o gramada de salariati, ce vina au toti daca unul e prost? Institutia trebuie protejata, chiar daca un individ a gresit in ea.

Bun, si cum ar fi trebuit aparata?
Cred ca ar fi putut sa iasa si sa spuna „domnule, este un caz particular si trebuie tratat ca atare. Nu defaimati institutia.” Saptamana de saptamana la vremea respectiva a tot aparut (n.r. – mama pacientului) la televizor si in ziare. Pe vremea aia chiar ma gandeam „cand s-o termina totul, atunci reactionez eu impotriva acestei persoane”. Acum n-as mai face lucrul asta.

Ce va impiedica?
Pana la urma, au ramas doi copii minori, de care se ocupa bunica, adica mama pacientului. Banuiesc ca au o viata grea. In plus, poate ca actiunile ei au fost justificate, e dreptul ei sa stie de ce i-a murit baiatul. Dar pe fondul asta eu m-am revoltat. Si am scris ce am scris acolo.

“Mai e un lucru care nu-mi place: orice s-ar intampla, medicul este vinovat.Daca bolnavul trebuie sa-si ia seringi medicul e vinovat. Daca sunt gandaci in salon, medicul e vinovat. Medicul e intotdeauna vinovat pentru tot, ceilalti care fac parte din sistemul asta nu sunt niciodata.”

“Uitati-va la cazul spitalului din Ploiesti. Nicolaescu, ca tot e ministru, nu e vinovat. Consiliul Judetean nu e vinovat, desi prin descentralizarea spitalelor ei trebuie sa dea niste bani aici. Managerul, daca cumva sunt probleme si nu sunt antibiotice, da vina tot pe medic, ca de ce n-a raportat. Adica trebuie sa vii tu, medic, cu SMURD-ul dupa tine, la managerul spitalului, care e naufragiat pe o insula, si sa-i spui ‘domnule, vezi ca n-ai antibiotice pe insula asta, Spitalul Judetean Ploiesti’.”

“Aud acum, dupa comentariul facut de mine pe forumul respectiv, ca se afla cineva in spatele meu, de fapt. Aici sunt interese politice foarte mari.”,

Dan Oprea, chirurg

Democratia infirmierelor si dilemele morale ale sanatatii romanesti

Dela0.ro: Cum se mai face bine spitalul asta?
Dan Oprea: Cu foarte multi bani. Trebuie o caruta de bani. Dar eu cred ca principalele probleme tin de cazarea pacientilor si de asigurarea de consumabile. Si-apoi mai trebuie service-ul facut pentru toate echipamentele, pentru ca spitalul n-a  facut contracte de service si-atunci au ramas neintretinute. Mai vine unul de la cate-o firma, mai mult neoficial decat oficial, primeste acolo o punga de cafea ca sa repare, mai repara, mai nu repara, mai vine, mai nu vine si cam asa merg lucrurile. Adica la mica ciupeala. E o cacanarie, ca sa-i spunem asa, pe romaneste.

Alti medici din tara s-au mai raliat pozitiei dumneavoastra?
Nu prea. Eu am mai primit semnale, telefoane, individual, de la doctorul cutare, de la doctorul cutare.

Nu se poate coagula o miscare care sa semnalizeze neajunsurile din sistem?
Pai iata ca nu prea. Au mai iesit doctorii de la Targoviste care nu si-au primit salariile. Sau cei de la Institutul Oncologic, dar nu medicii, ci pacientii. Problemele cu care ma confrunt eu sunt comune multora.

Si atunci, de ce tac, le e frica de urmari?
Exista si o spaima ramasa asa, de pe vremuri.

Pe dumneavoastra, de exemplu, cine va poate da afara?
De la seful de sectie in sus, oricare. Nu vad insa de ce mi-ar desface cineva contractul de munca daca eu fac un comentariu online, ca un cetatean. Ce, n-am voie sa-mi spun o parere? Sunt un tampit, sa zicem! Sunt cel mai mare dobitoc din Spitalul Judetean Prahova si m-am apucat sa fac un comentariu dobitoc.

Aveti in momentul de fata un statut de paria sau oamenii sunt alaturi de dumneavoastra?
De cand am inceput chestia asta, ma saluta toata lumea si oamenii par bucurosi. Dar e cea mai mare tampenie daca oamenii raman la nivelul de gandire „am schimbat un manager de spital”. Dupa parerea mea, nu el este capul. El a fost doar o sluga umila, un lacheu de lux cum am mai zis, a facut ce i s-a spus. I s-au bagat contractele sub nas si el a semnat. A stat vreo sapte-opt ani si i-a servit pe altii.

De cand sunteti in spital?
Din 1991. Postul meu n-a fost initial aici, a fost intr-o policlinica, dar in spital am lucrat. Abia dupa cativa ani am venit si cu postul.

Si unde sunteti pregatit?
Stagiatura am facut-o la Galati, secundariatul un an la Cantacuzino, la Bucuresti, apoi restul aici. Secundarul era echivalentul rezidentului de-acum. Ultimii doi ani de secundariat i-am facut in Spitalul Judetean Prahova. Deci as putea spune ca toata viata am lucrat aici. Toate visele mele, toate implinirile sunt aici.

Aveti si neimpliniri.
Ca orice om. Nu poti sa le realizezi pe toate. Dar cred ca m-a binecuvantat Dumnezeu ca mi-a placut profesia asta si ca a o practica n-a fost un chin, ci o placere.

Devine, insa, un chin prin conditiile in care sunteti obligat sa o desfasurati.
Da, asa este. Dar meseria e o placere, in sine. Eu cand intru in sala de operatie imediat ma schimb. Sunt mult mai comunicativ, imi place acolo, e mediul meu. Pana acum 4-5 ani aveam pacienti de nu faceam fata. Incet-incet, insa, pacientii au inceput sa dispara.

De ce credeti ca s-a intamplat asta?
Probabil din cauza conditiilor. Probabil si din cauza competitiei, neloiale ii zic eu, in care vin unii doctori din Bucuresti in clinicile private din Ploiesti si te iau la spitalul din Bucuresti, unde poate sunt si conditii mai bune. Normal ca tu ca pacient te duci. Daca te uiti comparativ si vezi ca aici sunt gandaci, nu-i mancarea ca lumea, personalul se mai poarta urat … sunt multe probleme care ar avea nevoie de o mana mai forte. O fi ea democratie, dar cand te uiti la o infirmiera nu trebuie sa-i mai si spui ca trebuie sa fie in salon. Nu trebuie sa vina bolnavul sa spuna ca a strigat dupa infirmiera de zece ori si n-a venit nimeni.

Adica s-au mai lasat si oamenii pe tanjala, fiind angajati la stat.
Sigur ca da, fiind mediul acesta care nu e propice dezvoltarii. Oamenii nu-si mai respecta conditia lor de oameni, principiile de morala si fisa postului in final. Si trebuie sa ai o constiinta foarte puternica pentru a putea mentine un drum cat de cat. Nu e un mediu pozitiv, in care sa mergi pe calea cea buna. De multe ori ma uit si la astia tineri – ba, nu va ganditi la bani, vine banul si pleaca. Vine omul iti da un ban si pleaca. Si banul pleaca. Dar satisfactia muncii tale – asta conteaza. Trebuie sa fii puternic in lupta asta, cat de cat, ca oricum nu poti invinge 100%, ca e o jungla.

Spaga noastra cea de toate zilele

Dela0.ro: Medicii mai sunt dedicati?
Dan Oprea: De la caz la caz. Am sa va spun o chestie: am fost la un congres de medicina la Timisoara si a fost un concurs de bancuri. Eram acolo cam 100 de chirurgi si pe mine m-a socat, m-a deprimat, m-a dezgustat concursul asta de bancuri. Fiecare spunea cate un banc. Stiti care au fost cele mai gustate? Alea cu ciubucul, cu spaga. Nu mai erau bancurile noastre frumoase, cu Bula sau ceva. Oamenii sunt deformati.

Mediul si-a pus amprenta si asupra dumneavoastra?
Sa nu credeti cumva ca nu sunt obisnuit cu viata asta. Nu am fost suficient de puternic nici eu incat sa rezist total acestor chestii. As minti si as fi un porc sa spun treaba asta. Am trait dupa regulile acestui sistem. Dar niciodata n-am pus banii inaintea pacientului. Niciodata n-am considerat ca daca nu mi-a dat cineva ceva, nu-l mai ajut. Daca omul a venit si mi-a dat, am acceptat. N-am spus ca nu primesc. Recunosc.

Si mai e ceva: trebuie sa ai si tu o conditie, ca medic, trebuie sa primesti niste bani de undeva, sa ai grija de tine, ca nu exista dedicare fara nicio recompensa financiara, nu se poate, nu poti sa iti faci meseria bine daca mori de foame, mai ales in chirurgie. E ca la caine – daca nu ii dai si o bucatica de paine dupa ce a facut nu stiu cate tumbe, degeaba, n-ai facut nimic cu el, asa e si cu omul, e la fel, trebuie sa aiba o implinire si pe latura asta, pana la urma, nu?

In strainatate, daca ii pui in buzunar, se uita urat la tine – domnule, esti nebun? Ca el n-are grija asta a zilei de maine.

Poate ca si medicii isi doresc mai mult decat poate sa le ofere societatea.
E adevarat, ca si noi, romanii, ne dorim sa facem, sa avem – un bloc de apartamente sa le inchiriem, daca se poate, dar nu se poate. Sa bagam la ghiozdan, sa ne indopam ca porcii, sa ne ghiftuim, sa bem.

De ce n-ati plecat in strainatate?
Am avut o oferta, chiar anul acesta, prin mai sau iunie, pentru Franta, sef de serviciu chirurgie, dar nu m-am gandit ca as putea sa plec. Parintii sunt batrani… Sunt legat de locurile acesta. Nu-mi place sa ma gandesc la plecare.

Conditii bune in Franta?
Bune, oricum mai bune ca aici, undeva la ora si jumatate de Paris. Daca ma duc medic primar chirurg, sotia mea medic radiolog – am avea doua salarii mari, ne-am permite, dar te duci acolo si nu e lumea ta. Nu intelegi glumele lor, nu intelegi cum traiesc. Noi suntem cu traditiile noastre, cu viata noastra, o sa te simti cu siguranta un strain.

Cat castiga un medic cu experienta dumneavoastra in Franta?
Nu stiu exact, dar stiu sigur cat castiga in Germania: un medic primar de chirurgie ia undeva la 6 – 7.000 de euro pe luna.

Si in Romania?
Pai, in Romania castigi, cu tot cu garzi, sub o mie de euro. Eu am sub 40 de milioane. Am fost la un congres de medicina al colonului si rectului la Saint Gallen, in Elvetia. Era opt sute de euro inscrierea, daca pierdeai perioada de reduceri, ca la inceput a fost 400 de euro. Am vazut si carti, tratate, la zece milioane de lei bucata.

Trebuie sa fii in ton. Trebuie sa te imbraci, ca nu poti sa vii rupt in cur la serviciu, ca fug pacientii – cine, ma, saracul asta? Asta nu e bun de nimic, nu vezi cum umbla imbracat?! Si vreau sa va mai spun ceva – ceva ce nu spune nimeni de la Revolutie incoace, si pe mine ma enerveaza chestia asta.

Spuneti.
Pana cand noi nu o sa acceptam niste realitati asa cum sunt ele si nu vom dori sa primim realitatea asa cum e ea, nuda, pura – caci noi nu o primim, toate scandalurile incep cand apare o buba undeva, niciodata nu facem preventie la ceva, pana atunci – nu facem nimic. Pana nu o sa cada un pod cu nu stiu cate masini pe el, nu o sa se faca nimic.

Uite ce vreau sa va spun: motorul medicinei romanesti, cat a fost el, de la Fundeni pana la ultimul spital din tara asta, a fost spaga. Pentru ca oamenii au muncit pentru spaga, pentru ciubucul asta, banul asta, plata asta informala, ca altfel nu-ti munceste nimeni. Am cunoscut si oameni ale caror operatii insumate nu egaleaza cate operatii am facut eu in ultimele sase luni sau in oricare sase luni din toata cariera mea.

Stiu un baiat – a trait toata viata din banii de la stat, dar n-a facut, profesional, nimic. Un om de sprit extraordinar, masina lui e impecabila, isi iubeste familia, ii place sa vada ca i se realizeaza copilul in viata, dar el n-a fost in stare, profesional, sa faca nimic. Si e mai mare ca mine cu trei-patru ani. Si are salariul mai mare ca mine, ca are vechimea putin mai mare si a si fost promovat.

Si atunci stai sa te gandesti – ce pizda ma-sii pana la urma? Eu sunt si doctorand, dar nu mai vreau sa imi fac doctoratul, ca nu are rost. Am avut acelasi sef de sectie de douazeci-si de ani, de cand ma stiu, de cand sunt eu aici. Si ma duc cu caciula in mana pentru o tomografie. Si asa am invatat prea mult pentru respectul care mi se acorda.

Cine nu vi-l acorda, domnule doctor?
Uite, seful de sectie. Nu e un mediu propice pentru dezvoltare personala. Aici e o lupta crunta. Aici se merge pana la distrugerea unui om, daca iti sta acela in cale. Au vrut sa ma trimit ala psihiatrie, pentru ca am vrut sa ies vreo doua garzi, sa nu le fac.

Cum asa?
Pentru ca eram obosit, iar eu, ca un tampit ce sunt, m-am exprimat ca sunt epuizat fizic si psihic. A fost si un pic de curvasarie in chestia asta: am vrut sa arat colegilor cum am putea forta un dialog.

Cu cine doreati sa dialogati?
Eu nu ma gandeam asa de departe – ca o sa ajunga sa-si dea demisia managerul spitalului. Eu ma gandeam la un dialog cu Consiliul Judetean, de care apartinem noi. Dar in minte imi facusem o schema de lupta, un plan de batalie, dar n-a mers nimeni cu mine. M-am trezit ca Don Quijote cu farfuria aia in cap si cu pamatuful ala de barbierit, umblam de nebun prin spital si nu ma baga nimeni in seama. Dupa care a devenit treaba mediatica si dintr-o data…

Dar sa vedeti oameni, colegi si prieteni, care vin si-mi spun ca sunt cu mine, dar la ce mod? A venit un prieten de-al meu la mine, cu care m-am certat eu mai demult cand i-am spus ca e las: “Daca tu imi garantezi ca nu e nimic de politica, in treaba asta, vin alaturi de tine si te sustin, semnez”. “Domnule, scrisoarea asta pe care ati facut-o voi (n.r. – o scrisoare de solidarizare a medicilor din spital cu doctorul Oprea), e treaba voastra, eu nu v-am obligat la nimic”. Cand am plecat pe drumul asta eram doar eu si nevasta-mea si i-am dat nevestei comentariul acela inainte sa-l pun si am intrebat-o: Ce zici? Sa-l pun? Tu crezi ca are vreun efect?

Sotia ce-a zis?
A zis: Hai, ma, fii serios, cine dracu’ citeste telegrama.ro? Si am scris acolo si s-a rostogolit toata chestia si acum i-am zis: ai vazut ce sfat mi-ai dat? Ia uite in ce cacat ne-ai bagat! Ei ii venea sa planga si eu am ras de ea: Pusicuta, stai linistita, ca am glumit cu tine, doar sunt destul de mare ca sa-mi asum.

Asta e, pana la urma: mi-o asum, ca doar nu traim in Angola sa ne omoare astia pe strada. Poate o da Dumnezeu si n-om pati cine stie ce. Deci, oamenii prefera mlastina si jungla asta imputita, pentru ca li se pare mai sigur cu ciubucelul lor, decat cu promisiuni si sperante si cu hai la lupta cea mare.

Poate ca si-au pierdut speranta ca va veni un manager capabil.
Dumneavoastra ati spus-o. Si nu e doar o ipoteza. Nu vreau sa accentuez, fiindca stiu cine ar putea veni, si sunt intr-un fel prieten cu el, dar e o persoana care n-are pesonalitate, n-are verticalitate, n-are capacitatea de a misca un lucru. Daca ii pun un cacat pe birou, iertati-ma, aici il lasa o luna doua, trei, un an, nu conteaza.

Nu-l misca.
Nu! De asta cred ca tot demersul meu e si un mare bluf. Am fost un pic mai optimist ca am vazut ca au mai iesit pe Insitiutul Oncologic si ministrul a trimis iar echipa de hartogari peste ei, dar oamenii tac in loc sa iasa sa intrebe – Unde sunt banii din sistem, futu-va muma-n cur?!

Copiii salariatilor spitalului, bolnavi de serviciu la vizita ministrului

Dela0.ro: Credeti ca a fost vreun ministru in ultimii 24 de ani caruia sa-i pese cu adevarat de situatia din spitalele romanesti?
Dan Oprea: Da!

Cine?
A fost un ungur, Hajdu Gabir, mai demult. Datorita lui sunt aparatele astea – tomografe, laparoscoape. Ala a fost un om implicat si dornic sa faca. Multe s-au facut pe munca lui. Astia de acum n-au nicio treaba, sunt niste politruci.

Si uitati-va daca ii urmariti interventiile lui Eugen Nicolaescu: zici ca e batut in bila! A venit aici intr-o vizita, a stat noua minute. Nu stiu daca stie ce efecte imediate au fost. Eu le spun, ca na, ce poate sa-mi faca? Le-am mai facut publice.

Primul e mancarea: doua chiftele mari, cat palma, asa, au aparut de si-au facut cruce bucataresele, ca de pe vremea lui Ceausescu n-au mai vazut asa ceva. Va zic, eu fac proba la mancare cu cainele meu: nici cainele n-o mananca! Ii dau lui Alesica al meu si daca nici Alesica nu se uita la ea, e clar ca e varza! Pai ani de zile n-au dat decat copane de pui!

Si acum au aparut aceste doua chiftele, ziceti.
Doua, da. A fost o masa generoasa. Si a doua chestie pe care au facut-o: ca sa primeasca spitalul nu stiu ce stele trebuie sa se indeplineasca niste criterii – sa fie un modul de pediatrie si unul de ginecologie. Si la modulul de pediatrie, jos, nu era niciun copil internat si au adus copiii salariatilor si i-au internat acolo, i-au pus in pat, sa se prefaca bolnavi!

Ce splendida butaforie!
Va jur ca asa a fost. Si toata lumea stie treaba asta. Iar sala de ginecologie pe care au vizitat-o si oamenii astia din minister, care sunt tembeli, ca nu poti sa fii altfel daca te lasi prostit in asemenea hal, era fieful lui Nea Mihai, de la stafful tehnic. Nea Mihai isi tinea acolo, in sala de nastere cum ar veni, sculele lui – diode, tranzistori, fire, firisoare, dracu’ sa le ia.

“Domnule, urgenta!, vor sa vada sala de nasteri!”. Vaj! Au venit treizeci de infirmere si de asistente, au strans tot pe acolo si au lasat doar masa ginecologica si un aparat de anestezie defect. Asta se intampla, asta e realitatea, nu ce o sa spuna domnul Nicolaescu la televizor. Traim intr-o minciuna. Si minciuna asta se face tot mai mare de la an la an si cand o sa ne trezim o sa vedem ca nu mai avem nimic al nostru – nici ca popor, nici ca nimic.

Mai e reformabil sistemul de sanatate din Romania?
Eu cred ca da, dar sa dispara intersele politice, sa fie un buget care sa fie pentru Sanatate, nu pentru clientela politica, pentru ca nu cred ca banii care intra de la contribuabili chiar ajung in sistem. Si asta se face cu complicitatea tuturor factorilor de decizie de sus pana jos.

Toti sunt responsabili, asa cum pe medici ii tine in cloaca asta si in murdaria asta morala ciubucul. Orice om care o putere de decizie face parte din acest sistem. Medicii sunt mentinuti intr-o stare de sclavie.

Sunteti si atomizati ca breasla.
Asa este. Fiecare e cu buzunarasul lui si atat. Si fiecare trage de banul ala, ca e banul pe care il duce acasa la copii si vrea si el o masina, o casa, naiba stie ce mai vrea. Unii fura pentru asta, unii iau spaga pentru asta, altii fac politica pentru asta.

Doctorul Oprea ce vrea sa isi ia?
Eu vreau sa imi iau un ceas, recunosc. Am eu un ceas care imi place si pe care vreau sa mi-l cumpar. Si e scump! Dar vin si va intreb: credeti ca exista un politician la ora asta care face politica pentru tara, din patriotism, pentru binele oamenilor? Eu nu cred. Cred ca toti isi urmaresc relatiile, intersele. Ati vazut pe vreunul sa moara de foame?

Poate cand intra sunt morti de foame.
Eu am un fin printr-o alianta si pana a ajuns secretar de stat intr-o Agentie Nationala era… na, traia si el. Putin a fost sa nu-l lege astia, abia a scapat de justitie. Si a ajuns secretar de stat. Si de atunci viata lui s-a schimbat complet. Icre negre, caviar, tigari de foi, haine, masini schimbate la un an la doi. Viata, tata! Gagica. Ca si gagica se schimba repede. Trai pe vatrai!

Si atunci? Despre ce vorbim aici? Asta e Romania reala, pe care nimeni nu vrea sa o vada.

Moise care desface apele cu toiagul

Dela0.ro: Scriitorul Marius Daniel Popescu a vorbit despre dumneavoastra la o televiziune elvetiana. Si ne povestea ca v-a spus, mai in gluma, mai in serios, ca va ia acolo, sa faceti treaba pentru elvetieni. I-ati raspuns ca nu va puteti lua si mormintele cu dumneavoastra.
Dan Oprea: Nu e normal? Ce, pot sa imi iau mormintele cu mine? Eu m-am imprietenit cu multi oameni in aceasta perioada, inclusiv pe Facebook. Imi inchisesem contul de Facebook, dar acum accept toate cererile de prietenie, ca m-am gandit ca daca ai mai multi prieteni, poate ai si vreun ecou. La Popescu am ajuns prin fiica-mea, care tot umbla si ea pe Facebook – cu tata in sus, cu tata in jos.

Mergeti si cu motocicleta.
Sigur ca da, sunt mare motociclist. Am vrut acum cateva luni sa ajung la Gibraltar. Am plecat din Romania, cu fiica-mea, si pe langa Venetia ne-a prins o vreme infioratoare. Si am ramas in Como, am vizitat Lacul Como, am fost in localitatea Bellagio. E ceva frumos, extraordinar. Ceva ce nu-ti poti inchipui: Bellagio e o minunatie, ceva ce nu-ti poti inchipui ca exista!

Si am fost si in Elvetia, la Davos, prima data, apoi pe la Saint Moritz, nici nu mai stiu. Si in perioada aia ninsese in Spania, nu aveam cum sa ajung in Gibraltar.

Cat faceti cu motocicleta pana acolo?
Imi luasem 15 zile din concediu, din totalul de 35. Sunt trei mii sapte sute de kilometri pana acolo.

De ce Gibraltar?
Am vrut sa ajung si eu la Gibraltar. Ma gandeam sa vad sudul Spaniei, care am auzit ca e foarte frumos. Voiam sa ma duc pe la muzee, sa vad pictori spanioli. Iar pe langa Gibraltar e un circuit de Formula 1 si de motociclism, nu mai stiu cum se numeste. Am fost cu fiica-mea pe motocicleta, ca sotia nu mai vrea sa mearga de cativa ani.

Acum, cand plecati acasa, plecati cu motocicleta?
Nu mai e vreme de motocicleta. Plec cu masina.

Motocicleta unde o tineti?
Intr-un garaj la o curte, unde locuieste fiica-mea. Dar n-o mai las peste iarna in Ploiesti, o iau si o duc la mine, la tara. Motocicleta mea e viata mea.

De cand sunteti motociclist?
De pe la patruzeci de ani. Daca va spun ca am fost la Oslo cu motocicleta, ma credeti? La Stockholm – cu motocicleta. La Copenhaga – cu motocicleta. La Atena – cu motocicleta, Germania – am facut-o in lung si in lat.

Accidente n-ati avut?
Am avut vreo trei, dar n-au fost prea grave. O singura data m-am dat peste cap, peste o masina. Noroc ca aveam un laptop in spate si ala m-a protejat, ca am cazut pe spate. Am dat si o capatana de asfalt. Desi aveam casca, am resimtit socul. Eram si in blugi. Norocul meu a fost ca nu m-am tarat. Am cazut pe spate, asa, ca o chifteluta.

Va elibereaza de tensiune motocicleta?
Uit toate relele pamantului, nu ma mai intereseaza nimic. Sunt in stare sa plec si sa nu ma mai opresc. Am mers si 1.300 de kilometri intr-o zi. Am venit de la Hamburg pana la Arad, va dati seama? Si am dormit sase ore si pe urma alte doispe ore de la Arad la Ploiesti. Nevasta-mea cu fiica-mea erau in spate – cu masina. Imi place enorm sa trec printre coloanele de masini in viteza – cu o suta, o suta si ceva. Stiti cum sunt? Parca sunt Moise care desface apele cu toiagul.

Mergeti si in grupuri?
Nu prea.

Sunteti un lup singuratic.
Merg intr-un grup de doi, maxim.