Filosoful Gabriel Liiceanu a acordat recent un interviu pentru Hotnews in care vorbeste cu mirare, printre altele, de ascensiunea publica a lui Gabriel Oprea. Ascensiune pe care o plaseaza in zona neverosimilului si inexplicabilului.
Tot Gabriel Liiceanu a scris recent un text de opinie pe Contributors in care detaliaza, evitand totusi prea multe din mirarile legitime, optiunea de a-l sustine pe Traian Basescu de-a lungul celor doua mandate prezidentiale.
In ambele iesiri publice, domnul Liiceanu se pozitioneaza in corul ultragiatilor si dezamagitilor, o alegere paradoxala daca o privim in perspectiva – poate si pentru ca au existat suficiente ocazii in care ultragierea si dezamagirea sa fie exprimate in fapt, nu post-factum.
Ce spune filosoful astazi? Cautand cu febrilitate si indignare izvoarele, resorturile cazului public Gabriel Oprea, spune astfel:
“Este un caz-limita. Oamenii au iesit ca sa conteste un personaj care intrupa toate ipostazele imposturii. General? Ce general? Ajuns direct de la gradul de capitan? Ce vanturi l-au adus pe scena mare a lumii pe un om care leaga cu greu cateva cuvinte? ‘De ce?’, te intrebi. Un om care se exprima cu dificultati extreme, in privinta caruia nu intelegi ce vanturi l-au adus in punctul acela. Care ajunge sa imparta decoratii in stanga si-n dreapta si titlul de doctor unor plagiatori, el insusi plagiind?”
Cautand o explicatie pentru ceea ce crede a fi un proces de metamorfozare a lui Traian Basescu dupa iesirea din functie, scrie asa:
“Ce s-a intamplat apoi, dupa ce Traian Basescu a coborat treptele puterii, tine de misterioasele abisuri ale firii omenesti. […] Odata ajuns jos, la picioarele scarii, Traian Basescu a redevenit ceea ce pesemne fusese inainte de a incepe urcusul: un contorsionist. […]
Nu am de gand sa dau nimanui socoteala pentru optiunile mele politice. Dupa cate stiu, intr-un spatiu care se pretinde democratic, ele sunt total libere si neincriminabile. Si nici nu cred ca atunci am gresit. Dimpotriva, mi-e greu si astazi sa-i inteleg pe acei dintre confratii mei care, in fierbintea vara a lui 2012, s-au ridicat, cu pumnii stransi si cu ochii scosi din orbite, impotriva presedintelui tarii. Nu le-a fost rusine sa se trezeasca, luati de vartejul urii lor, alaturi de Ponta, Voiculescu si Crin Antonescu. Nici unul, nici o clipa, nu a suflat de atunci vreo vorba despre acest ceas de rusine al vietii lor.”
Mirarilor exprimate in interviu de Gabriel Liiceanu li se poate raspunde in doua feluri.
- Un fel lung. Analfabetul functional Gabriel Oprea, echipat in armura interesului national si scos gata incruntat din cutie, a fost inventat ca urmare a nevoilor politice punctuale resimtite de un om. Un om caruia acelasi Gabriel Liiceanu i-a facut, in 2014, un bilant stralucitor (desi bilantul il includea, cat se poate de clar, si pe Gabriel Oprea). Bilantul era urmatorul: “Ati fost la inaltimea unei bune parti a intelectualitatii din tara asta. Timp de zece ani cat ati fost, sunteti presedintele României, nu ati facut decat sa ne asezati pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele in chip matur al Romaniei, trebuia sa ne asezam. Si pentru asta va multumim!”
- Un fel scurt. Traian Basescu.
Cu alte cuvinte, intre gesturile pe care le-a facut fostul presedinte ca om de stat, intre proiectele sale politice, s-a strecurat și planul Oprea al “interesului national”. O sinteza lamuritoare este disponibila in capitolul “Institutii si reforma” al seriei “Zodia Scorpionului”, pe care Dela0.ro a documentat-o la finalul deceniului petrecut de Traian Basescu la Cotroceni (AICI).
Tot intre valorile lasate mostenire de fostul presedinte se afla si inestimabila Elena Udrea. Probabil rusinat de alegere, Gabriel Liiceanu a uitat sa-l intrebe public pe Traian Basescu de ce este atat de jovial si tonic in a o sustine pe Doamna. Ba din contra, in loc sa intrebe, domnul Liiceanu a clamat – dupa o expresie a domniei sale – “vorbe mari in contexte decazute”.
Si asa ajungem la sustinerea acordata fostului presedinte timp de un deceniu – pe care Gabriel Liiceanu o considera, astazi, “conditionata”, desi singura conditie pare sa fi fost doar magnitudinea variabila a laudelor, nicidecum existenta unor critici, oricat de mici. Simtindu-se asezat pe drumul pe care trebuia sa se aseze, domnul Liiceanu nu se mai regaseste astazi la cotitura Gabriel Oprea, ba chiar nici la rascrucea Basescu. Se regaseste, totusi, la intersectia propriilor optiuni (oricat de contorsionate), neuitand sa le bata obrazul altora pentru “ceasul de rusine al vietii lor”.
Nu e prima oara cand Gabriel Liiceanu, desi admite ca optiunile politice sunt total libere si neincriminabile, alege procesul de intentie in defavoarea procesului de reflectie. Adevarul mai aproape de realitate este ca in vreme ce altii au ales sa nu-l intrebe pe Victor Ponta de plagiat, domnul Liiceanu a ales sa nu-l chestioneze pe Traian Basescu de Elena Udrea sau Gabriel Oprea.
In schimb a ales sa-l intrebe pe Radu Beligan, de pilda, de ce il sustine pe Ponta in alegerile prezidentiale. Sesizand prapastia cascata intre actor si om, Gabriel Liiceanu a ratat-o totusi pe cea cascata intre presedintele Basescu si om. In vecinatatea ultimului, domnul Liiceanu nu pare sa fi simtit vreodata rusinea nerusinarii celuilalt, din moment ce nu s-a exprimat deloc in acest sens timp de zece ani. O simte abia astazi, cand – chipurile – Traian Basescu s-ar fi metamorfozat, adica n-ar mai fi ceea ce a fost.
Oare prapastia cascata intre filosof si om este la fel de mare?
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
“Caini”
-
Un final demn
-
Filme de vazut luna aceasta
-
Mama Boutique
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
-
Despre drepturi, prejudecati si rasism
-
O afacere cu vieti omenesti
-
Cateva cifre despre avort
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
O intalnire
-
Un volum colectiv
-
O carte mare
-
O alta carte
-
Un oras
-
Un alt oras
-
Un top frumos
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Cum a fost exonerata Laura Codruta Kovesi de plagiat in 2012
