Ultimele episoade de la Pixul cu mină, rubrica noastră săptămânală de istorie socială recentă, au abordat teme legate de administrație – cum reglementau autoritățile române prostituția acum o sută de ani? – sau de asistență medicală – ce politici publice existau acum un veac pentru a limita mortalitatea infantilă și cea maternă?
Astăzi ne-am propus să ne uităm la înfăptuirea justiției. Sau, mai exact, la una dintre condițiile necesare cercetării și condamnării răufăcătorilor: identificarea lor. Acum mai bine de un secol această chestiune, relativ simplă astăzi, le putea da mari bătăi de cap organelor legii.
Până în 1900 identificarea răufăcătorilor se făcea după poză. Era însă o metodă care dădea greș de multe ori, căci poza nu era mereu accesibilă. În 1879, un ajutor de grefier din Paris propunea o metodă mai sigură: cea a portretului vorbit.
Portretul vorbit se baza pe observarea și descrierea amănunțită a trăsăturilor (semnalmentelor) făptuitorului, pe evidențierea particularităților care să facă mai sigură și mai ușoară identificarea, pe măsurarea unor elemente ale scheletului și corpului.
În România, portretul vorbit a fost promovat de frații Minovici, despre care am tot scris la Pixul cu mină, întrucât au fost unii dintre cei mai curioși oameni ai timpurilor lor și au marcat prin cercetarea acestor curiozități începuturile veacului românesc trecut.
Numele Mina Minovici este sinonim cu medicina legală din România, în vreme ce fratele său Nicolae a făcut pionierat în domenii conexe anatomo-patologiei.
Extraordinara sa lucrarea de doctorat, despre tatuajele de pe corpurile celor care sfârșeau la medicină legală, a marcat o epocă. Iar un alt studiu semnat de Nicolae Minovici, despre sinuciderea prin spânzurare, rămâne un document capital al acelor vremuri. Savantul a acordat interes științific și chirurgiei estetice, inventariind pericolele care veneau la pachet cu înfrumusețarea prin bisturiu.
În 1900 Nicolae Minovici lansa și un curs special destinat polițiștilor și funcționarilor din penitenciare, pentru a le ușura munca de identificare a răufăcătorilor.
Am consultat un rezumat al acestui curs, intitulat Școala anthropologică (Bertillon) pentru agenții de poliție.
Identificarea infractorilor
Cunoașterea semnalmentelor este trebuincioasă pentru urmărirea făcătorilor de rău, a căror prezență este bănuită într-un oraș, la frontieră, la un debarcader sau într-o gară.
Până acum, pentru aceste urmăriri ne serveam de fotografii, însă pe lângă faptul că nu este totdeauna lesne a o procura, se știe bine în poliție că fotografia este de puțin folos pentru a prinde pe un răufăcător dispărut.
Cel mai bun, și chiar singurul mijloc pentru ca un agent să-și întipărească în memoria sa vizuală o fotografie, este de a face prin scris un fel de descriere schiță exactă și completă.
(…) Agentul însărcinat cu o misiune atât de grea de a urmări și aresta un criminal prin ajutorul unei fotografii trebuie să fie în stare să descrie cu gura figura aceluia ce urmărește și de a face, într-un cuvânt, ceea ce se numește un portret vorbit.
Portretul vorbit
Portretul vorbit are asupra celei mai bune fotografii avantajul de a putea fi descris și aplicat în lipsa individului urmărit, în orice loc și oră, și transmis prin telefon și telegraf.
Portretul vorbit se compune pentru fiecare individ din vreo zece semne înscrise pe o fișă care se poate îndoi și purta în buzunar.
(…) Agentul de poliție cu o fotografie ordinară nu poate, în cele mai multe cazuri și fără să comită o greșeală, să aresteze un individ.
Cu fotografia profil și față șansele de a greși se înlătură dacă agentul știe să ia și să aplice semnele descriptive, căci în loc să se mulțumească de a examina fotografia din punctul de vedere al asemănării generale, o va diseca și va vedea caracterele absolut fixe care ar fi scăpat ochiului unui profan.
Pentru a învăța luarea semnalmentului descriptiv este trebuință de o serie de 30 de lecții, de 2 ore fiecare. Aceste lecții trebuie urmate de toți agenții poliției și funcționarii penitenciarelor.
Instrucțiunea teoretică este urmată de exerciții practice, astfel agentul ieșit din această școală are în mână un instrument nou perfecționat și științific pentru stabilirea identității cuiva.
Părul capului
Studiul părului cuprinde două părți – arătarea culorii lui și arătarea formei și modul cum este așezat.
Culorile observate variază între două extreme, alb albinos și negru curat, culorile intermediare fiind albă și castanie deschisă, cărora li se dă unul din calificativele – deschis, mijlociu sau închis.
Să se evite de a se întrebuința calificativele de roșu ca focul sau brun, care nu corespund la nicio culoare definită.
În afară de culoare trebuie notat: natura sau gradul de încrețitură a părului; direcția cum sunt înfipți; abundența lor.
(…) În cazurile de chelie parțială se notează: chelie frontală (când părul lipsește de pe frunte); chelie tonsurală sau pe creștet (când părul lipsește pe creștetul capului); chelie totală sau alopecie (când părul capului și al barbei sunt lipsă).
Fruntea
Pentru a studia forma frunții, subiectul va fi așezat de profil și observatorul va sta la dreapta sa. Se observă atunci separat:
- Ieșirea oaselor sprâncenelor (arcade)
- Aplecarea liniei care limitează profilul frunții
Fără să fie bombată, fruntea poate să aibă aspectul unei linii curbe foarte pronunțată și atunci ia numele de frunte cu profil curb.
Particularități ale nasului
Nas turtit – în urma unor accidente
Nas sdrobit – în urma accidentelor
Nas strâmb – vârful nasului este întors către dreapta sau stânga.
Vârful turtit – când vârful este turtit și are aproape forma unui triunghi
Nas bilobat – dacă nasul este împărțit în două ca la unele rase de câini
Despărțitura nărilor descoperită – când sgârciul dintre nări este mai jos decât nările
Nări groase – când ele tind să se apropie mult prin grosimea lor
Atitudinea
Țeapănă, aplecată, leneșă, capul înclinat înainte sau înapoi, în dreapta sau stânga. Spinarea rotundă, umeri ridicați, ținuta obișnuită a brațelor și mâinilor, picioare crăcănate.
(…) În această rubrică se va nota:
- Mersul
- Gesturile, care pot fi numeroase sau să lipsească
- Privirea, care poate să fie dreaptă sau oblică, fixă sau mobilă, înceată sau repede
- Ticurile (strâmbăturile)
- Obiceiul de a roade unghiile
- Expresiunea figurei mirată, nepăsătoare, suferindă, gânditoare
Vorbirea și vocea
Se notează, pe de-o parte, timbrul vocei când este anormal, ca vocea masculină la o femeie sau invers. Pe de altă parte, se notează viciile de pronunțare: bâlbâiala, vorbirea repede, pe nas, înlocuirea lui S prin Z, a lui J și Ș prin Ș și Z.
Viitorul
În ziua când poliția internațională va adopta definitiv acest mod de luarea semnelor, atunci această metodă va fi ca un ochi universal, un element de acțiune nou în această vânătoare a omului culpabil, care constituie poate partea cea mai importantă și cea mai grea a acțiunei represive.