Foto: Marius Dobrescu / Mediafax

În noiembrie 2021, social-democrații nu aveau niciun inspector școlar general în toată țara. PNL deținea 90% dintre posturile de conducere a structurilor ISJ.

Inspectoratele școlare sunt deconcentratele prin care Ministerul Educației asigură implementarea politicilor guvernamentale în învățământ.

Nu au trecut șase luni de la formalizarea alianței PSD-PNL, iar eterna împărțeală politică pe seama educației produce deja primele consecințe sistemice.

Aproape o treime din inspectoratele școlare județene au revenit deja sub stăpânire social-democrată, schimbând șefi numiți politic de la PNL cu șefi numiți politic de la PSD.

Așa arată România Educată. 


12 inspectori școlari generali au fost schimbați de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu în ultimele două luni. În toate cazurile, de la șefia inspectorate școlare județene au plecat liberali, fotoliile lor fiind (re)ocupate de social-democrați. Nu în puține cazuri inspectorii PSD demiși în 2019 și 2020 de Guvernul Ludovic Orban au fost readuși acum în posturile de conducere, printr-o simplă mișcare de pix, de Guvernul Nicolae Ciucă. 

Fenomenul a fost relatat și exemplificat parțial în cadrul video-podcastului Judecata de Acum, realizat în parteneriat de Dela0.ro și Centrul de Investigații Media. Am decis să aprofundăm subiectul în scris, pentru că politizarea este una dintre tarele perene care afectează calitatea serviciului public de învățământ. Datele compilate de Dela0.ro indică 12 detașări dispuse de ministrul Cîmpeanu la șefia inspectoratelor, toate făcute în interesul învățământului

În România Educată promisă de președintele Klaus Iohannis – artizanul alianței guvernamentale dintre PNL și PSD – politizarea educației nu e deranjată de niciun concurs. Ea continuă să se manifeste nestingherită, indiferent cine se află la guvernare. 

Dela0.ro monitorizează politizarea inspectoratelor școlare din toamna anului 2019. Am documentat și relatat în multiple articole de presă cum liberalii au schimbat om cu om la șefiile ISJ-urilor, până când nu a mai rămas nimic de schimbat.

Am urmărit cum inspectorii galbeni au ajuns, odată instalați, pe listele electorale PNL – atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare. În cel mai greu an pentru educație, anul 2020, în care pandemia a făcut ravagii în educație, inspectorii școlari generali făceau campanie prin țară pentru PNL. Preocuparea lor era mai puțin învățământul – și mai mult partidul.

Politizarea inspectoratelor școlare înseamnă schimbări frecvente, ceea ce duce la lipsa oricărei viziuni pe termen mediu și la absența unor strategii clare în ceea ce privește asigurarea calității și echității în educație. Politizarea nu are în vedere interesul învățământului, nici interesul elevului. Are în vedere doar satisfacerea unor nevoi politice de a ocupa și stăpâni instituții publice. 

Nepolitizarea inspectoratelor ar trebui să fie un țel național și să facă obiectul unui consens politic. Rămânem la condițional optativ. România Educată este doar o colecție de vorbe goale.

Scurt istoric al politizării liberale

În toamna lui 2020, la mai puțin de un an de la instalarea sa la Palatul Victoria, Guvernul Ludovic Orban schimbase 88% din șefii inspectoratelor școlare județene. În 83% din cazuri cei numiți erau fie membri PNL, fie apropiați ai partidului. 

Schimbările erau operate de ministra Educației Monica Anisie. Ele s-au făcut prin detașări, o metodă prin care politicienii își asigură posibilitatea de a jongla cu aceste numiri fără bătăi de cap. Un mare obstacol în calea detașărilor ar fi concursurile organizate pentru posturile de inspectori școlari județeni. Un concurs nu i-ar mai permite unui ministru să scape atât de ușor de un inspector doar pentru că nu are culoarea politică potrivită.

Ultima sesiune de concurs pentru șefiile ISJ-urilor a avut loc în anul 2017. 

După Cabinetul Orban, la Palatul Victoria a venit un alt guvern liberal, cel condus de Florin Cîțu. Și acesta a operat schimbări, astfel încât PNL a ajuns să dețină 90% din conducerile inspectoratelor școlare județene. 

De exemplu, Guvernul Orban nu avusese posibilitatea să-i schimbe pe șefii de la ISJ Dolj și ISJ Iași care-și câștigaseră pozițiile prin concurs în 2017. A rezolvat chestiunea Guvernul Cîțu care i-a înlocuit în secunda în care mandatele li s-au terminat, deși legea ar fi permis prelungirea lor cu un an, timp în care puteau să fie organizate concursuri. 

Guvernul Cîțu a mai făcut ceva. A decis, în câteva județe, să schimbe un inspector liberal cu un alt inspector liberal. În septembrie 2021 au fost alegeri interne în PNL, iar funcții precum cele de la șefia ISJ-urilor s-au împărțit între taberele din interiorul partidului (în general, fidelii lui Ludovic Orban au fost înlăturați).

Așa ajungem în 2022 în situația în care unele inspectorate școlare schimbă trei inspectori generali în mai puțin de treizeci de luni. 

S-a ridicat de pe scaun un liberal, s-a așezat un social-democrat

Inspectoratele în care ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a operat schimbări în ultimele două luni sunt următoarele județe: Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Dâmbovița, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu și Timiș. 

La ISJ Argeș a revenit pe postul de conducere Dumitru Tudosoiu, înlocuit de Monica Anisie în august 2020. 

În vara acelui an plecase social-democratul și venise în locul său liberala Liliana Murguleț. În iulie 2021 a plecat liberala Murguleț (parte din tabăra Orban) și a venit liberala Alina Manea. 

La începutul lunii mai 2022 a plecat liberala Alina Manea. După aproape doi ani de la ultimul mandat deținut a revenit pe postul de inspector școlar general Dumitru Tudosoiu. 

Tudosoiu este consilier local PSD Pitești. 

Și la ISJ Olt asistăm la o revenire. Social-democratul Adrian Bărbulete fusese înlocuit de Monica Anisie în noiembrie 2019 cu Dana Țîrcomnicu, soția fostului președinte PNL Slatina Nicolae Sorin Țîrcomnicu. În august 2020, tot Monica Anisie a schimbat liberalii între ei. A înlocuit-o pe Țîrcomnicu cu Victor Iacobescu. 

În martie 2022, Sorin Cîmpeanu l-a readus pe post pe Adrian Bărbulete, în prezent consilier județean PSD. 

Aceeași situație o avem și la ISJ Timiș. Ministra Anisie o înlocuise în martie 2020 pe social-democrata Aura Danielescu cu liberalul Marin Popescu. Astăzi, liberalul Popescu se ridică de pe scaun pentru a-l ceda din nou Aurei Danielescu de la PSD. 

Danielescu este cumnata ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu.  

Împărțeala dintre partide nu vizează doar posturile de inspectori școlari generali. Ea are în vedere și funcțiile de inspectori școlari adjuncți, câte două în fiecare inspectorat județean. 

De exemplu, la ISJ Hunedoara inspectorul școlar general numit în aprilie 2022 este de la PSD, în persoana Mariei Ștefănie. Unul dintre adjuncți este de la PNL – Adriana Almășan. 

Maria Ștefănie fusese dată la o parte de liberalul Ilie Pârvan în martie 2020, dar a revenit acum pe post. 

La ISJ Buzău, noul inspector școlar general este Daniela Palcău, care a candidat la parlamentarele din 2020 pe listele PSD. Unul dintre adjuncți este Daniela Lăptoiu, o apropiată a PSD. 

Pentru a-i face loc social-democratei Daniela Palcău a fost nevoie să plece liberalul Ionel Meiroșu. 

La ISJ Neamț, ministrul Sorin Cîmpeanu a numit-o inspector școlar general pe Florentina Luca Moise, președinta PSD Piatra-Neamț. Numirea a avut loc în aprilie 2022.

Florentina Luca Moise l-a înlocuit pe consilierul local PNL Mihai Obreja, numit de Anisie în ianuarie 2020. 

O educație captivă

În alte inspectorate școlare, ministrul Sorin Cîmpeanu a instalat consilieri județeni PSD. La Sălaj funcția de inspector școlar general e ocupată acum de Cornelia Emilia Forț, care vine în locul candidatului PNL la primăria Zalăului din 2020, Gheorghe Vasile Bulgărean. 

La Bacău, Ana Maria Egarmin, consilier județean PSD, i-a luat locul Idei Vlad, susținută la conducerea inspectoratului de către PNL. 

De la inspectoratele școlare județene Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Maramureș și Sibiu au plecat liberalii Aurelia Dan, Cătălina Homeghiu, Anca Costin Hendea și Monica Adriana Munteanu. 

Au venit în locul lor Cristian Nicula, un apropiat al primarului și președintelui executiv al PSD Bistrița-Năsăud; Ileana Nicolaescu, fost consilier județean PSD Dâmbovița; Mihai Pop, consilier local PSD Seini și Emilian Marius Novac, membru PSD. 

Dela0.ro i-a contactat pentru a obține explicații publice pe ministrul Educației Sorin Cîmpeanu și pe președintele PSD Marcel Ciolacu. Niciunul nu a răspuns apelurilor noastre. 

Surse Dela0.ro din teritoriu și de la nivel central au explicat ce a stat la baza schimbărilor recente din educație: liberalii nu pot avea toate funcțiile din județe, așa că ele trebuie împărțite. Cum? În funcție de negocierile de la nivelul județelor. 

Numirile recente operate la șefia inspectoratelor școlare județene nu au nicio legătură cu performanța în management educațional. Au legătură doar cu apartenența politică și cu algoritmul politic de împărțire a funcțiilor către fidelii partidelor. Pentru toți ceilalți cetățeni, acest mecanism are un singur efect concret: continuă să țină educația captivă. 

Garanția implementării României Educate

În decembrie 2018, la lansarea raportului prezidențial România Educată, Klaus Iohannis acuza în termeni duri PSD de politizarea inspectoratelor școlare și milita pentru desființarea acestora. Un an mai târziu partidul său aplica aceeași rețetă: numea liberal după liberal în fruntea inspectoratelor. 

Prin ministra Educației Monica Anisie, liberalii promiteau în noiembrie 2019 organizarea unor concursuri pentru ocuparea funcțiilor de inspectori generali. Până în prezent nu a fost organizată vreo sesiune. Liberalii au fost mai preocupați să-și pună inspectorii pe listele electorale. La alegerile locale din toamna lui 2020, 60% dintre inspectorii generali candidau pe listele PNL.

În noiembrie 2020 ministra Monica Anisie dădea vina pe PSD pentru faptul că nu reușise să organizeze concursurile promise. 

Foto: presidency.ro

Despre Sorin Cîmpeanu, ministrul de astăzi al Educației, fostul președinte PNL Ludovic Orban spunea că este garanția implementării programului România Educată.

Garanția implementării României Educate tocmai a schimbat 12 inspectori școlari generali în două luni doar pentru că e necesară o redistribuire de funcții între PNL și PSD. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.