Cu cocul ei sobru de savantă analfabetă, Elena Ceaușescu a rămas în mentalul colectiv drept jumătatea malefică a cuplului de dictatori care a stăpânit faraonic peste România.
Dar a fost o vreme în care Lenuța nu era Cabinetul 2. Era o țărancă din Petrești (Dâmbovița) cu (aproximativ) patru clase la bază, ceea ce nu o ajutase prea mult să deprindă tainele alfabetului.
Un lucru e dincolo de tăgadă: Elena și Nicolae Ceaușescu au format un cuplu solid, sămânța tovarășului dând de trei ori rod în pântecul tovarășei.
După toate datele, dragostea celor doi s-a înfiripat în tragicul an 1940. Tragic pentru România. Pentru țară era rău, dar pentru tânărul Ceaușescu (a fost și Ceaușescu tânăr) fericirea purta chipul Lenuței.
El avea 22 de ani, ea – 21. Erau născuți amândoi în luna ianuarie (care mai târziu, în Epoca de Aur, avea să devină o lună de slavă adusă lor).
Nicolae era comunist ilegalist (partidul era în ilegalitate de aproape două decenii) încă din 1933, tovarășa se alăturase luptei de clasă trei ani mai târziu (datele trebuie luate cu prudență, din pricina mistificărilor din Epoca de Aur), oricum pe când ucenicea întru meseria de testilistă într-o fabrică de periferie.
Nu sunt date care să arate că Elena Ceaușescu ar fi practicat și cea mai veche meserie din lume – legendele scornite pentru discreditarea tovarășei, cum că era prostituată și avea clienți ofițeri nemți în timpul războiului, nu pot fi așadar probate.
Curiosul caz al lui Mișu Zugravu’
Există un personaj care ar fi putut schimba toată istoria României în a doua jumătate a secolului XX. Un personaj misterios despre care nu știm prea multe. Îi cunoaștem apelativul: Mișu Zugravu’. Cine a fost Mișu Zugravu’?
Ce știm: legile conspirației presupuneau în Interbelic ca fiecare ilegalist comunist să aibă o legătură superioară pe linie de partid. Nu se știe de ce, Lenuța nu l-a vrut pe Mișu Zugravu’ ca legătură superioară, dar l-a acceptat pe Nicu Ceaușescu de la Scornicești.
Și așa a început.
Era Elena Ceaușescu o femeie frumoasă în tinerețe?
În cartea Ceaușescu un fanatic al puterii, scrisă de Ion Petcu, este povestit un episod: Lenuța a câștigat la 1 mai 1939 titlul de Regina Muncii (un concurs de frumusețe, nu de muncă) în Parcul Veseliei din capitală (serbarea era de fapt o defilare a reprezentanților breslelor și sindicaliștilor, Elena reprezentând breasla textilistelor).
În același deceniu în care Lenuța era încununată Regina Muncii, Nicolae Ceaușescu strângea experiență carcerală, ba intrând, ba ieșind de la pușcărie. Era un element neglijent în arta conspirației.
Din dragoste pentru tovarășa, Ceaușescu a riscat să compromită Partidul și a dus-o la o casă conspirativă, să o iubească acolo. Și-a pus ulterior cenușă în cap în fața organelor de partid, recunoscând că a fost cu o tovă la casa tehnică.
Viitoarea tovarășă Ceaușescu nu era menționată cu nume și prenume – să fi fost, deci, Nicu rece la început, să fi fost Lenuța doar o tovă?
Nu vom afla niciodată, dar timpul a arătat că cei doi au rămas împreună până la moarte. La propriu. Au murit împreună, executați pe 25 decembrie 1989, nu înainte ca Elena Ceaușescu să anunțe că va exista o judecată a colegilor ei, intelectualii.
Elena Ceaușescu nu mințea, chiar avea colegi intelectuali – pentru că slugărnicia găsise teren fertil sub dictatura comunistă, iar tovarășa – deși nu înțelegea absolut nimic din chimie – ajunsese academician doctor în dificila disciplină. Cu ajutorul (și girul) colegilor ei, intelectualii.
Într-o autobiografie făcută pentru Partid în anul 1959, Elena Ceaușescu scria (verbul e excesiv, veți vedea):
În ianuarie 1950, am fost repartizată la secţia externă CC PMR unde am lucrat până în 1952 de unde mam înscris la facultatea de chimie pe care am terminato în 1957. După terminarea facultăţi, lucrez la institutul de cercetări chimice, fac parte din biroul organizaţiei de bază.
Ascensiunea politică a cadrelor de nădejde ale Partidului era ceva firesc în cazul analfabeților sau al celor cu școală foarte puțină (atunci, ca și acum).
Nici Nicolae Ceaușescu n-avea carte mai multă, ceea ce nu i-a împiedicat pe comuniștii fideli Moscovei să îl ridice rapid până la gradul de general de armată.
Studiind biografiile tovarășei Ceaușescu descoperi că, de timpuriu, a avut aplecare pentru privilegii nerușinate. Cerea în permanență să i se dea, să i se facă, să i se recunoască meritele (să-i meargă vechimea în ilegalitate!).
Ca să vedeți că nu s-a inventat nici moda asta acum, Ceaușeasca dorea în plin comunism să i se permită să-și ducă mezinul (Nicușor) la Viena, să-l trateze acolo stomatologic. Era înainte de 1965, când s-a întronat tovarășul Ceaușescu peste partid și peste țară.
Ironia sorții a făcut ca Nicu Ceaușescu să moară chiar la Viena, de ciroză, în 1996.
A avut Elena Ceaușescu amantlâcuri?
După ce a făcut greșeala cu tova la casa conspirativă (în 1941), tovarășul Ceaușescu a fost iertat, dar tovarășei i-a fost întreruptă legătura de partid.
Cea care a readus-o în rândurile bolșevicilor a fost – cine credeți? – tovarășa Olga Vass, rudă cu Ghizela Vass, ilegalistă de frunte și bunica lui Bogdan Olteanu, vlăstar liberal cu funcții importante în statul democratic, acuzat de șpăgi de milioane de dolari. E bine nepotul, nu vă faceți griji.
În cârca Elenei Ceaușescu s-au pus de-a lungul timpului mai multe amantlâcuri. Se poate face rapid un inventar.
Ar fi fost, înainte de Nicolae Ceaușescu, femeia fratelui viitorului dictator, Marin.
Ar fi fost amanta unui tovarăș pe nume Ioan Ursu, coordonator al programului nuclear al României în anii `70, care își permitea să o atingă pe tovarășa în public.
S-ar fi iubit cu medicul evreu al familiei, Abraham Schechter (acesta s-a sinucis sărind de pe acoperișul Spitalului de Urgență din București în 1973).
O altă legendă spune că primul iubit al Elenei Ceaușescu a fost nimeni altul decât tatăl naistului Gheorghe Zamfir. Idila s-ar fi consumat în satul natal al Lenuței, înainte ca omul să plece la oraș să se angajeze chelner.
Primul care a lansat ipoteza că Elena nu era chiar o femeie de casă a fost nimeni altul decât unul dintre frații dictatorului, Andruță.
De la textile la molecule
În Petrești, Lenuța era cunoscută drept a lui Briceag.
O legendă care însoțește ascensiunea fulminantă a tovarășei în structura de partid și de stat este că aceasta s-a inspirat din modelul Evitei Peron, după o vizită la Buenos Aires, la începutul anilor `70. Evita era moartă de douăzeci de ani, dar legenda sa vibra.
De la asta să ni se fi tras – de la Buenos Aires? La Nicolae Ceaușeascu e știut cazul – după vizitele din Coreea de Nord a început să vrea și el cultul personalității. Dar ea? Putem doar specula.
Sigur e faptul că fosta tovă ilegalistă, angajată ca textilistă la sfârșitul anilor 1930, avea să devină om de știință, director al Secţiunii pentru Chimie din cadrul Consiliului Suprem pentru Dezvoltare Economică şi Socială a României, vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, membru titular al Academiei Române, savant doctor inginer de reputație mondială.
La 23 decembrie 1947, Elena Petrescu și Nicolae Ceaușescu își uneau pentru totdeauna destinele, spunând Da! în fața ofițerului de stare civilă. Ea era însărcinată în șapte luni (cu cel care avea să fie Valentin Ceaușescu).
Urmau 42 de ani de comunism după voia, priceperea și chipul tovarășilor.
Avea Lenutza o p….!!!! (comentariul a fost editat)