Atentat cu rahat.Tinta: televiziunile de stiri

Probabil ca v-a trecut prin fata ochilor – chiar si in fuga butonarii telecomenzii – isteria generata de moartea si ingroparea Marioarei Zavoranu, un nou non-subiect care a dat iar masura nivelului la care s-a scufundat lumea romaneasca. E exact ca in bancul ala cu instalatorul si ucenicul care ii cara geanta.

0

Nu stiti bancul? Vi-l spunem noi.

Un instalator intra in canale pline cu rahat sa tot repare diverse. Ucenicul ramane la suprafata cu geanta de scule si, la indicatiile sefului, ii paseaza instrumente de diferite dimensiuni care generic se numesc raci sau serpi. La un moment dat – dupa mai multe opriri in mai multe canale – instalatorul iese plin de rahat din cap pana in picioare si ii spune rastit ucenicului: bai, invata naibii meserie ca o sa cari toata viata geanta cu scule!

A fost atata mizerie pe aproape toate posturile TV romanesti in ultimele zile, incat am avut sentimentul ca de data asta nu mai supravietuim: ori plecam din tara o vreme, ori definitiv, ori desfiintam abonamentul la cablu si ne multumim doar cu internetul.

Fireste nu vom lua niciuna dintre aceste masuri extreme, doar ne vom imagina cum ar fi sa pregatim o bomba cu rahat si sa o detonam, in direct, in fiecare studio in care s-a discutat, se discuta sau se va discuta cu patima si neostoit despre moartea, priveghiul, inmormantarea si mostenirea lui X sau Y.

Poate suntem uneori teroristi ai cuvintelor – in sens metaforic, fireste! – dar detonatori de bombe cu rahat niciodata!

Sa ne calmam pornirile scatologice si nervii cu niste recomandari din cu totul alte zone.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • O revelatie

In sens ironic desigur. Ce frumos se intampla cand descopera sufletul de fost ministru corupt pe Dumnezeul adevarat? Ce intalnire emotionanta si plina de tresariri, ce urmari, ce transformare, ce….nici nu mai am cuvinte. Cititi si voi si reactionati cum credeti de cuviinta.

  • Nostalgii

Cine ma cunoaste stie ca nu-s nostalgica, deci va presupune cu usurinta ca alta e semnificatia cuvantului din titlu. Si va avea dreptate. El se refera la acest articol in care autorul face o recenzie cartii care mi-a marcat finalul de facultate: Umberto Eco – „Cum se face o teza de licenta”. Ce imi place in mod nespus la aceasta recenzie sunt urmatoarele doua paragrafe cum nu se mai poate mai adevarate:

“Your thesis,” Eco foretells, “is like your first love: it will be difficult to forget.” By mastering the demands and protocols of the fusty old thesis, Eco passionately demonstrates, we become equipped for a world outside ourselves—a world of ideas, philosophies, and debates.

We might even think of the thesis, as Eco envisions it, as a formal version of the open-mindedness, care, rigor, and gusto with which we should greet every new day. It’s about committing oneself to a task that seems big and impossible. In the end, you won’t remember much beyond those final all-nighters, the gauche inside joke that sullies an acknowledgments page that only four human beings will ever read, the awkward photograph with your advisor at graduation. All that remains might be the sensation of handing your thesis to someone in the departmental office and then walking into a possibility-rich, almost-summer afternoon. It will be difficult to forget.

  • Cum vad altii Romania

Uneori e nevoie de cate un text de genul acestuia sa ne aduca aminte ca nu traim in cel mai rau dintre locuri si ca am putea face exercitiul de imaginatie in care sa vedem si jumatatea plina a paharului.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Minutul 59

In minutul 59 al filmului „Rosii” (1981), Eugene O’Neill ii spune lui Louise Bryant ca o iubeste, apoi ii spune ca ar vrea sa o omoare, dar nu poate, e destul de greu sa ii omori pe cei pe care ii iubesti. E o declaratie foarte frumoasa, cum putine s-au facut in cinema si in viata. O inteleg destul de bine, poate prea bine.

Tanarul Jack Nicholson il joaca pe Eugene O’Neill. Louise Bryant a fost o mare ziarista, ea era pe atunci sotia unui ziarist inca mai mare – John Reed, simpatizant comunist, desigur. Cat despre O’Neill stiti foarte bine cine a fost.

Reed, ziaristul, a trait 43 de ani, Louise, ziarista, a trait 51 de ani. Eugene a trait 65. John Reed e inmormantat la Moscova.

  • Un spectacol de teatru

“Hotel California” la Teatrelli. Cu un Radu Gabriel intr-o forma de zile foarte, foarte mari.

  • O muzica

AICI.

  • O carte

“Femeia de hartie” de Rabih Alameddine

  • O ilustrata din cartier

Bate un vanticel iute dinspre lacul Tei si imbujoreaza obrajii mahalalei. Au reaparut tiganii si tigancile, romanii si romancele, arabii, toti. Si-au scos scaunelele de plastic, indeobste rosii, si sueteaza scuipand nonsalant cojile de seminte spre asfaltul prost.

O tigancusa la bratetele goale (pe umarul drept are tatuat numele Fredy) sare la gatul unui darlau ras pe ceafa, dar cu creasta, frumos. Pe umarul drept are tatuata sfanta cruce – e un darlau credincios. Si ii zice femeia, ii zice de dracii sa-l ia, cica l-a prins la bagaboante.

Mai departe, in fata la pariuri, doi baeti obezi in trening injura echipa englezeasca Bournemouth, care nu stiu ce a facut la pauza saptamana asta sau altadata.

Vine vara, acum se fac combinatiile. Mahalaua Teilor traieste, orice s-ar spune, indiferenta la conditiile macroeconomice. E zece lei micutul dejun, in picioare, la tejghea, daca va apuca zorile lihniti pe la noi.

Eu ma duc, cu o plasa d-aia albastra de la Ikea, la spalatoria din cartier, care poarta frumosul nume Pinguinul Albastru, doar ca scris in franceza. E coada, au venit studentii si studentele cu rufaria jegoasa de peste saptamana. Ii constat.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • La o despartire

Gunter Grass, probabil cel mai influent scriitor postbelic de limba germana, a murit la inceputul saptamanii trecute, la 87 de ani. Cum a devenit Grass una din vocile marcante ale vietii publice europene din ultima jumatate de veac si care au fost controversele din jurul vietii sale (intre altele, a fost membru SS la 17 ani, chestiune recunoscuta multi ani mai tarziu, dupa ce isi castigase faima), intr-un rezumat foarte bun realizat de Spiegel, AICI

  • Autori romani in puscarie

Scandalul volumelor scrise in puscarie de recent eliberatul George Copos si suspiciunea de plagiat care planeaza asupra unuia dintre ele ne-a impins sa cercetam chestiunea, in conditiile in care detinutii cu notorietate ai patriei au ajuns sa scrie mai ceva ca Adrian Paunescu, intr-un ritm naucitor.

Beneficiile sunt stipulate de legea penala, care prevede scurtari ale pedepselor in functie de activitatea stiintifica a condamnatilor. Dincolo de apetitul subit pentru scris al unor oameni care nu publicasera (unii dintre ei) nici un articol de o mie de semne inainte sa ajunga in spatele gratiilor, mira doua chestiuni:

– editurile relativ obscure la care se publica, unele dintre ele recurente de la caz la caz;

– faptul ca mai toate lucrarile exista doar in cataloagele CIP ale Bibliotecii Nationale, ceea ce inseamna ca sunt fie inca in curs de publicare, fie publicate, dar nedisponibile spre consultare publicului.

Ce-am aflat? Detalii, AICI. 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.