Oana Dan
„2011. Uniunea Europeana. Bacau, groapa ecologica. Ca ma aprind iar!”, tuna Constantin Scripat. E toamna, una dintre ultimele zile cu soare, iar prefectul, un om cu o statura impunatoare, imbracat intr-o camasa bleu si pantaloni de costum, calca pe gunoaie si scaneaza nemultumit intinderea gropii care deserveste municipiul.
Un Jack-of-all-trades. Asta ar fi Mihai Bumbes, personajul principal al primului protest studentesc organizat in Romania in ultimii 16 ani. Laudat si criticat, in egala masura, Bumbes s-a spart in o mie de cioburi pe parcursul celor 100 de ore ale protestului de la Facultatea de Istorie. Iata o reconstituire a prezentei sale.
Waste management system – the paradigm which describes how Romanians will collect, transport, sort, recover, recycle and deposit municipal waste goes by this name. It’s a bombastic idiom, filled with the promise of a multilayered change. Still, the very-much-empty-inside phrase is nothing but a euphemism, behind which a monster of an industry, built on networks of public money, institutional influence and hubs of private interests, silently unfolds.
O retelistica amestecand ponturi din interior, mici intrigi economice si, mai presus de orice, interese politice explica de ce a ajuns Romania cel mai slab gestionar de fonduri europene nerambursabile. Consultanti alesi cu dedicatie, firme favorite si cativa jucatori "dezinteresati" pun in scena, la Galati, o pilda biblica.
Numele noii paradigme dupa care romanii vor colecta, transporta, sorta, recicla si depozita gunoaiele menajere are o forma rotunda, plina de promisiunea unei schimbari. Si totusi, „managementul deseurilor” ramane un eufemism in spatele caruia se desfasoara tacuta o industrie colosala construita pe retele de influenta si bani.
