Banalizarea raului: terorismul in mijlocul nostru

Ziua de marti, 22 martie, a debutat fatidic, cu o puternica explozie la aeroportul din Bruxelles, urmata de deflagratii in cateva statii de metrou aflate in apropierea institutiilor europene. Exploziile au avut loc la patru zile de la capturarea, intr-un cartier bruxellez, a "creierului" atacurilor teroriste produse in noiembrie la Paris.

0

Transportul public a fost complet inchis in capitala europeana, iar autoritatile i-au sfatuit pe oameni sa nu iasa din acasa. Riscul de alerta terorista a urcat pana la nivelul 4, cel mai inalt folosit vreodata pe teritoriul Belgiei. Bilantul provizoriu, asa cum era cunoscut marti dimineata, indica 23 morti si 35 de raniti grav. Din nefericire, cifrele vor mai creste.

Sirul de explozii – sase pana marti la pranz – a lovit puncte cheie din oras, incepand cu aeroportul, poarta de intrare in Uniunea Europeana la nivel simbolic, si statii de metrou din zona institutiilor europene.

In mijlocul discutiilor despre contextul acestor explozii si efectele lor – inclusiv electorale, panica instalata, reactiile emotionale, ingrijorarea – ne-am adus aminte de vorbele intelepte ale scriitorului Salman Rushdie, el insusi tinta teroristilor multi ani de zile.

Fundamentalistii, scria Rushdie, vor nu doar sa darame cladiri, ci isi propun sa anuleze o lista ampla de drepturi si obiceiuri care contine, printre altele, libertatea de expresie, democratia, dreptul universal de vot, drepturile femeilor, pluralismul, secularismul, teoria evolutiei, sexul, consumul de alcool, dansul. Ei sunt tirani, nu musulmani, arata Rushdie.

Fundamentalistii cred ca noi nu credem in nimic. In viziunea lor, doar ei detin adevarul absolut. Dar ca sa ii contrazicem avem nevoie sa credem in lucrurile importante pentru noi, cum ar fi saruturile in public, sandvisurile cu sunca, polemicile, moda, literatura, generozitatea, rolul apei, distributia mai echitabila a resurselor lumii, filmele, muzica, frumusetea, dragostea. Acestea vor fi armele noastre de acum incolo. Nu ii vom invinge luptand cu ei cu armele lor, ci alegand sa traim fara frica.

„Cum sa invingem terorismul?”, se intreaba Rushdie. Nu fiti terorizati, nu lasati frica sa va domine viata, chiar daca sunteti speriati.

Urmeaza recomandarile saptamanii, in spiritul lucrurilor pe care le credem importante.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Mizerie electorala

Sa fii preot si sa te afisezi in compania stimatului primar, ba mai mult, sa il lasi sa le spuna credinciosilor: “sus icoanele” si “ne vedem in rai”, asta inseamna sa iti pierzi demnitatea si credibilitatea.

  • Romania promotionala

In “The Guardian”.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Cuba

Ma gandesc, astazi mai mult ca oricand, la toti prietenii mei din Cuba, la cei cunoscuti si la cei necunoscuti, as vrea sa stie ca le sunt alaturi in ce va urma. Cel mai mult le doresc sa nu se prabuseasca in lacomie, o boala a capitalului care a desfigurat lumea, iar ei inca nu stiu asta. Ma uit catre vizita presedintelui Obama cu mare atentie si ingrijorare. E unul dintre foarte putinele momente cand, ca sa fiu sincer, chiar imi pasa si nu iau totul in parodie.

Fiindca in Cuba am intalnit ultimii oameni care nu merita sa fie mutilati de libertatea ca o crima impotriva umanitatii timpului liber. Sper sa iasa cu bine si din asta. Altfel, salut dezghetarea relatiilor economice. Cubanezii se sufocau in insula lor minunata. Si e bine ca s-a dus acolo presedintele Obama. Niciun alt presedinte dinaintea lui nu ar fi putut sa inteleaga. Dumnezeu sa binecuvanteze America, dar si Cuba. In lume nu exista niciodata o singura Revolutie.

  • Cea mai frumoasa carte din lume

“Dictionaire amoreux de Faits divers”, antologate de Didier Decoin. A aparut la Plon, la Paris, in Franta.

  • O alta carte

“Insemnari dintr-un bordel turcesc”, de Philip O Ceallaigh, un scriitor irlandez stabilit la Bucuresti.

  • Un film clasic

Marele Lebowski. Al fratilor Coen.

  • Un alt film clasic

Sa ucizi o pasare cantatoare. Un clasic de la inceputul anilor ’60. Cu tanarul Gregory Peck.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Romanisme

„Daca cineva ar spune ca un grup de femei au vandalizat o tufa de trandafiri, doamnele s-ar simti discriminate? Nu! Daca cineva ar spune ca un grup de romani au facut un foc de tabara si-au fript mici si carnati pe plaja din Ibiza, turistii in cauza s-ar simti discriminati? Nu! Asa si cu tiganii…”

Asta scria saptamana trecuta o doamna pe pagina de Facebook a lui Nicusor Dan, ca reactie la o postare in care candidatul isi cerea scuze pentru un mesaj discriminatoriu lansat anterior. In respectivul mesaj, Dan relatase o intamplare de la cortul de campanie instalat in Piata Obor, sustinand ca voluntarii sai fusesera agresati de „cetateni de etnie roma”. Unii i-au sarit in cap reprosandu-i exprimarea si intrebandu-l ce relevanta are etnia intr-o astfel de situatie.

Nicusor Dan n-a raspuns, dar au facut-o pentru el mai multi detinatori de cont de Facebook ultragiati ca nu-i lasat omul sa expuna faptele de „arhanghelii corectitudinii politice”. Invocarea acestui presupus tip de „cenzura” a devenit un fel de argument de ultima instanta al rasistilor (asumati sau nu) si-al purtatorilor de prejudecati (asumati sau nu).

Sa facem un pic de teorie, ca nu strica niciodata analfabetilor social, adica celor care nu au minima intelegere a mecanismelor cetateniei, nici a felului in care se distribuie perceptiile intre grupurile majoritare si cele minoritare dintr-o societate.

Asadar, cand spunem ca „trei femei au vandalizat o tufa” nu e acelasi lucru cu a spune „trei tigani au vandalizat o tufa”, pentru ca in primul caz nu se produce (la nivelul perceptiilor) transferul de culpabilitate de la trei la toate, dar in al doilea – da.

De asemenea, cand spunem „cinci romani au fript mici pe plaja” nu e acelasi lucru cu a spune „cinci tigani au fript mici”, pentru ca in mentalul colectiv faptele majoritarilor sunt „pe persoana fizica”, dar ale minoritarilor sunt „pe colectiv”.

Inclinatia majoritarilor este sa identifice orice actiune particulara negativa a unui minoritar cu apucaturile minoritarilor, in general. De altfel, acest mecanism functioneaza in toata splendoarea in felul in care judecam, de pilda, faptele concetatenilor plecati la munca sau la cersit sau la ce vor ei in strainatate.

Psihoza colectiva romaneasca a acestor ani a fost „tiganii ne strica imaginea afara”, pentru ca romanii s-au lovit si ei de acelasi mecanism al perceptiilor pe care il aplica acasa tiganilor.

Carevasazica, in exemplul de mai sus, romanii au inteles ca atunci cand un strain spune „trei romani au vandalizat o tufa” el tinde sa extinda aceasta judecata asupra unei categorii mai largi. In fata acestei evidente discriminari, stiti cum s-a reactionat? Stiti: vorbindu-se cu obida despre confuzia care se face intre „romani” si „romi”. Cu alte cuvinte, pentru ca si noi il aplicam cu sarg, am acceptat mecanismul de transfer, dar l-am folosit mai departe pe altii, perceputi ca inferiori inferiorilor.

Paradoxal, exact experienta care ar fi trebuit sa ne deschida ochii – cea a propriei discriminari – ne-a „inrait” si mai tare impotriva minoritarilor nostri.

„Da, se fac multe nenorociri pe-afara si strainii au dreptate sa reactioneze rasist – dar nu noi suntem cauza, ci tiganii, asa ca nu ne mai confundati si urati-i doar pe ei”. Cam asta e linia impamantenita de gandire si simtire romaneasca. Ni se pare normal sa traga toti tiganii ponoasele pentru faptele reprobabile ale unor tigani, dar nu ni se pare deloc normal sa sufere toti romanii pentru faptele unor cetateni romani.

Asa ca, intelegand acest mecanism, e foarte usor de realizat ca diferenta intre „trei femei care au dat in cap la Obor” si „trei tigani care au dat in cap la Obor” nu e marcata deloc de corectitudinea politica, ci de insasi efectele discriminarii. In primul caz, majoritarii vor spune ca femeile respective merita judecate. In al doilea caz, majoritarii vor inclina sa sustina ca toti tiganii trebuie judecati – ori macar trimisi la reeducare, pentru ca fapta e oricum reprezentativa pentru toti.

Expusi discursului din cazul femeilor, majoritarii vor continua sa le pretuiasca pe toate celelalte. Expusi discursului despre tigani, aceiasi majoritari vor continua sa-i dispretuiasca si mai mult pe toti ceilalti, luand cele intamplate ca pe un semn al faptului ca au avut dreptate si ca „astia se tin numai de rele”.

Ideea e ca si-acasa, si-n strainatate si unde mai vreti voi ceea ce e relevant in cazul cetatenilor romani e cetatenia, nu etnia, altfel alunecam instant intr-un discurs despre cum minoritarii ne strica noua, majoritarilor, imaginea.

De aceea nu e relevant sa spui ca la comiterea faptei X au participat trei tigani sau maghiari – nu doar pentru ca, dupa buletin, au participat trei cetateni romani, ci si pentru ca discutia va aluneca invariabil intr-o zona complet straina faptei X.

Intr-o societate ca a noastra s-ar putea sa alimentam, suplimentar, si-o fapta Y – anume aia in care cineva, formandu-si o parere in marginea faptei X facuta de trei tigani, ajunge sa discrimineze (in orice forma) un al patrulea tigan care n-a avut nicio legatura cu X.

Mecanismul asta nu se produce niciodata intre majoritari – pentru ca n-o sa vedeti, de pilda, niciun elev roman tinut in ultima banca pentru ca avem cel mai mic consum de pasta de dinti pe cap de locuitor din Uniunea Europeana sau pentru ca in 50% din gospodariile noastre wc-urile sunt in fundul curtii sau pentru ca alcoolismul are o prezenta statistica ingrijoratoare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.