
Sunt puține persoane care au dat probe mai consistente de impostură în spațiul public. Doamna Viorica Dăncilă a reușit aproape totul. Nu știe să citească nici la nivelul unui elev de gimnaziu. De cele mai multe ori nu știe nici să vorbească. Câteodată nici măcar nu știe unde se află.
Despre pregătirea în finanțe vorbește de la sine credința profundă a doamnei Dăncilă în existența Băncii Monetare – care se ocupă să facă, dar și să dreagă.
Cu studii de inginerie la bază, poate că o fi mai bine pregătită doamna pe acest palier. Sigur că da: raza la pătrat! Însă, pe scurt, doamna Dăncilă n-a arătat că s-ar pricepe la altceva în afară să lase timpul să treacă. După aproape un deceniu în Parlamentul European a plecat de acolo fără o altă moștenire în afară de uluiala colegilor europarlamentari în fața convingerii doamnei Dăncilă că și Pakistanul se află tot în Europa.
Zece ani de impostură în Parlamentul European și la sfârșit: meic-ă-foto.
Dar iată că toate acestea sunt calități la noi, eternul consilier BNR Adrian Vasilescu anunțând, plin de sine, că doamna Dăncilă a fost angajată pentru că știe să deschidă uși și e în relații cu ecologiștii europeni. Nu mai contează că în amintirile colegilor europarlamentari doamna Dăncilă n-a fost niciodată o apropiată a verzilor (ar fi putut fi o apropiată a coafezelor avangardiste din Bruxelles și Strasbourg).
Impresionantă prin broșă, doamna Dăncilă a izbutit frumoasa performanța de a-și duce întreaga existență fiind bugetară de vârf. Și ca un bugetar respectabil cocoțat la vârf a transmis flacăra mai departe către fiul adoptat. Ca băiatul să-și facă un rost încă dinainte să fie înscăunată doamna Dăncilă la Palatul Victoria, fusese angajat la Curtea de Conturi, că doar nu era să meargă vânzător la supermarket.
Cât despre cunoscutul turnător Manole de la BNR, eternul Mugur Isărescu – restul e tăcere. Într-o lume bezmetică, așa cum e cea românească, în care faptele au fost înlocuite de opinii și opiniile s-au transformat în urlete ale diverselor creatoare de modă, e în cele din urmă firesc. Cel puțin în firescul locului.
Avem fix mediul propice să ne bălăcim: o troacă morală, după chipul, asemănarea și impostura ridicată la rang de artă. Dacă nu ar fi fost așa, măcar în trecere s-ar fi lăsat totuși o găleată de ceva în fața băncii lui Manole (care se preface, din siglă, că ar fi a României). Dar nu s-a lăsat nimic – în afară de înjurătura și bășcălia din spațiul virtual.
Noi suntem, cu adevărat, români.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Despre mame
AICI.
Despre proiectul Venus la un an de la lansare
AICI.
Defăimarea jurnalismului de investigație
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Luni: o salbă de înregistrări audio
Arhive Caleido Talks
Marți: o carte de poeme
Satao, de Radu Nițescu. Casa de editură Max Blecher.
Miercuri: un film de revăzut
I se spunea Zodiac. Printre alții, cu Robert Downey Jr. Despre un cunoscut criminal în serie din California de acum jumătate de secol.
Joi: o carte
Zece lecții pentru o lume postpandemică. De Fareed Zakaria. Editura Polirom.
Vineri: încă o carte
Căderea. De Albert Camus. Editura Polirom.
Sâmbătă: încă un Camus
Discursurile din Suedia. Editura Polirom.
Duminică: un nou volum în comerț
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Judecata de Acum, ediția #4
De văzut, de ascultat, de judecat. AICI.
Justiție nevăzută
Un nou documentar video realizat de Dela0.ro în parteneriat cu Vagabond Film. Despre justiție și dreptate, într-o serie de cinci episoade. Difuzăm câte unul pe zi în intervalul 24-28 mai.