Cabinetul care a fost deja înfrânt de coronavirus

Nu pare să fi fost prea dificil pentru garnitura executivă, compusă din 16 miniștri de resort și un viceprim-ministru, condusă de premierul Ludovic Orban.

Liderul PNL nu poartă corect nici măcar masca, lăsând-o aproape la fiecare apariție televizată să-i alunece sub nas – de parcă masca sau nasul ar fi guvernate de o voință proprie, dincolo de controlul omului care le spune în fiecare zi românilor că trebuie să respecte normele publice de protecție împotriva coronavirusului.

Cu acest fel încordat de a le impune altora reguli, dar relaxat în a le aplica și pentru sine – un fel de-a fi și de a trece prin lume care ar fi produs oricum consecințe și în lipsa unei crizei epidemiologice -, PNL avea culoarul ideal pentru a-și pierde credibilitatea, a-și submina propriile măsuri și – în ultimă instanță – a face o caricatură dintr-o criză sanitară.

În vremuri obișnuite, fără o boală infecțioasă care să bântuie lumea, performanțele acestui guvern (după opt luni de la instalare) ar fi fost sub-mediocre – și perfect ajustate felului în care se face politică și administrație românească de treizeci de ani. Nimeni n-ar fi tras concluzia că e mai bun sau mai rău – mulți ar fi conchis că e pur și simplu la fel.

Guvernul și-ar fi văzut liniștit de politizarea tuturor instituțiilor centrale și locale pe care le-ar fi putut ocupa activul hămesit de partid. Comunicatorii ar fi mers la televizor să vorbească despre cât de competentă și normală e echipa președintelui Iohannis.

Dar vremurile n-au catadicsit să fie obișnuite – iar guvernul Orban, care la începutul anului avea mai mult chef de anticipate și de ping-pong politic, s-a trezit cu o urgie epidemiologică pe cap.

O garnitură de sub-mediocri (cu nimic mai răi decât toți sub-mediocrii care au ocupat funcții de partid și de stat în ultimele trei decenii) era chemată să întâmpine cu măsuri administrative naționale cea mai gravă criză medicală din ultima sută de ani.

Guvernarea ca un bâlci

Ce a urmat? Ce era normal să urmeze. Pe măsură ce amenințarea COVID-19 a crescut, guvernul a reușit tot mai puțin să le comunice onest și transparent oamenilor despre pericolele care pândesc.

Autoritar (pe alocuri) în măsurile adoptate, Guvernul Orban n-a reușit să ocupe și o poziție reală de autoritate în raport cu informațiile emise și diseminate în societate. Punctul în care ne aflăm astăzi e tulburător pentru o societate în plină criză epidemiologică: mulți cetățeni, tot mai mulți, pur și simplu nu mai cred nimic din ceea ce spune sau transmite Palatul Victoria despre coronavirus.

Mult clamata informare din surse oficiale a fost un eșec de proporții ale cărui consecințe le vedem astăzi. Una dintre primele măsuri anti-coronavirus adoptate de tandemul Iohannis-PNL a fost limitarea accesului presei la informațiile de interes public în perioada de urgență, prin dublarea termenului legal în care autoritățile centrale sau locale erau obligate să răspundă unor solicitări de acest fel.

Tot una dintre primele măsuri ale guvernării a fost decizia de închidere temporară a unor publicații online (în perioada de urgență) pentru răspândire de fake-news. Toate site-urile martirizate au fost reactivate după încheierea stării excepționale instituite prin decret prezidențial.

În tot acest timp, unul dintre achizitorii principali de echipamente medicale – compania de stat Unifarm – zburda din achiziție neconformă în achiziție neconformă, cheltuind fără stinghereală bani publici pe măști inutile, încheind contracte păguboase, luând sfântul comision, îmbogățind câțiva.

Practic, criza provocată de coronavirus a servit pentru a accentua și mai tare defectele sistemului politico-administrativ național.

În loc să o închege înaintea pericolului epidemic, COVID-19 a transformat guvernarea de la București într-un bâlci – doar că unul flancat de măsuri de limitare a drepturilor și libertăților personale, oportunitate legislativă înaintea căreia guvernanții au jubilat așa tare încât au instituit din pix un cadru contravențional neconstituțional. Doar așa, pentru că puteau.

Decontul întregului fel românesc de a gândi și face politică în pandemie e vizibil astăzi. Lipsa flagrantă a transparenței și proporționalității deciziilor, erorile cotidiene de comunicare, jocurile partizane și subterane, suprema incompetență legislativă, aerul de bufoni importanți – toate acestea au făcut guvernarea tot mai puțin credibilă în ochii cetățeanului.

Din ce în ce mai mulți români nu mai cred astăzi o iotă din ce spune Cabinetul Orban despre coronavirus. 

Cetățeanul, eternul vinovat

Răspunderea n-a fost niciodată punctul forte al guvernărilor românești.

Dar niciodată n-a fost chiar ca acum: cu autorități care nu pot impune eficient carantina sau izolarea, cu pacienți care se externează sătui de stat prin spitale (asimptomatici fiind), cu autorități incapabile să verifice aplicarea regulilor de distanțare în cele mai frecventate zone, cu direcții de sănătate publică depășite complet de situație și spitale nepregătite.

Fiecare e pe cont propriu: acesta e cel mai onest mesaj pe care l-ar putea transmite premierul Ludovic Orban de la pupitru, fără teama că ar greși. 

Incapabil să-și recunoască însă vina pentru dezastruoasa gestionare legislativă din pandemie, Guvernul Orban a găsit repede un vinovat pentru răspândirea virusului (pe lângă cetățean, care e etern culpabil în sistemul politic românesc).

Vinovatul: Curtea Constituțională a României, care i-a declarat neconstituționale măsurile. De vină e CCR că a observat neregulile constituționale, nu Guvernul Orban care nu s-a sinchisit de aceste reguli.

Pur și simplu, metoda PNL de a depăși criza a fost “lăsați-ne pe noi să luăm deciziile, să numim pe cine vrem unde vrem, să cumpărăm ce vrem și cât vrem, să nu răspundem niciunei întrebări și să nu ni se ridice nicio suspiciune – dacă depășim criza, ne vom lăuda pe noi că am făcut totul; dacă nu o depășim, vă vom învinovăți pe voi că n-ați fost suficient de disciplinați”. 

Mai e până la depășirea crizei, și Guvernului Orban i-au mai rămas deja doar mustratul, certatul, arătatul cu degetul și anunțarea apocalipsei. 

I-au mai rămas și invitațiile la cină în cadru televizat, chipurile relaxat, pentru ca omul de rând să-l cunoască pe omul Nelu Tătaru. I-au mai rămas interviurile perfect anti-jurnalistice, dar sublim cosmetizate.

Când nu servesc cina, autoritățile se plimbă pe la posturile de televiziune și îi transmit cetățeanului că va fi rău dacă nu-și bagă mințile-n cap.

Lucrurile sunt la o răscruce și pot lua o întorsătură nefastă, căci sistemul nostru medical a devenit orice, dar nu performant, în ultimele trei luni. Peticelile nu înseamnă performanță. Înseamnă doar că încercăm să supraviețuim și în situația de criză epidemiologică.

După COVID-19, ne-a promis președintele Iohannis, se va analiza cu atenție și îngrijorare sistemul medical, pentru a se afla în sfârșit de ce merge prost și ce e de făcut.

Până atunci, statistica ne va tot spune câtă tracțiune prinde epidemia provocată de un virus (cât se poate de real) căruia Guvernul Orban i-a desenat coarne și mustăți.

Iată și recomandările săptămânii.