Canaliile anului 2022. Mic dicționar socio-politic românesc

Klaus Iohannis – președintele țării, dar mai ales împăratul de la Cotroceni – și-a început anul transmițând că dezvoltarea și modernizarea infrastructurii, Sănătății sau Educației din România sunt chestiuni concrete, care se văd cu ochiul liber în viața de zi cu zi a cetățenilor.

Iohannis și-l încheie declarând senin că ridicarea MCV-ului e o reușită fenomenală (de parcă asta ar semnala, în sine, rezolvarea problemelor majore cu care se confruntă justiția română) și că i se pare puțin ciudată vânătoarea de vinovați în chestiunea unor eșecuri politice, precum ratarea aderării la spațiul Schengen.

Președintele pare un personaj rupt din Caragiale: infrastructura, Sănătatea, Educația despre care vorbește sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Chiar președintele susținuse în toamna lui 2021 că statul român, al cărui reprezentant de vază este din 2015 încoace, a eșuat în misiunea de a-și proteja cetățenii. Administrația sa prezidențială n-a eșuat totuși în efortul steril de a scrie rapoarte: despre România Educată sau despre schimbările climatice.

Iohannis s-a remarcat în 2022 ca scamator politic dedicat total propriei cauze: după farsa făcută întregii țări cu Florin Cîțu, a instalat la șefia PNL o altă marionetă, generalul fără însușiri Nicolae Ciucă.

Al cincilea președinte al românilor iubește ceremonialul, serviciile secrete, paradele și fidelitatea bovină. Detestă gândirea ne-locotenentă și scurgerile de informații, mai ales când acestea din urmă îl pun în situația neplăcută de a fi transparent și de a explica public lucruri pe care le-ar dori doar implementate și executate, nicidecum clarificate. Ajuns la apogeul puterii sale, nu se dă în lături de la a amenința voalat sursele presei, nesinchisindu-se de libertatea de exprimare.

În 2022, Iohannis a avansat în rang 60 de generali, decorând în același timp șapte medici și opt profesori de liceu. Meritele în epoca sa sunt indicative pentru gândirea prezidențială: 75% militare, 25% civile. În acest sens, președintele și-a păstrat intact, și în anul care stă să se încheie, rânjetul.

În timpul acesta, Nicolae Ciucă s-a abătut ca o catastrofă naturală asupra guvernării românilor, act public și așa greu încercat în anii în care căușul moale al fotoliului de premier a fost ocupat de Victor Ponta, Viorica Dăncilă, Ludovic Orban sau Florin Cîțu.

Dolofan la stat, fâstâcit la sfat, primul între miniștrii s-a remarcat de la bun început ca plagiator de vază. Public, a cerut verificarea urgentă a tezei sale. Departe de ochii publicului, a făcut tot ce a fost românește posibil ca să împiedice un verdict formal în cazul tezei sale de doctorat.

Acțiunile sale subterane au avut toate datele unei coțcării demne de vremurile în care Liviu Dragnea tăia și spânzura la vârful puterii de la București. Epoca nu mai este însă Dragnea, ci Iohannis-Ciucă, iar folosirea influenței subterane și schimonosirea regulilor (altfel aplicabile celorlalți) pentru a determina consecințe judiciare favorabile pentru sine nu mai sunt motive de ieșit în stradă.

Nu mai sunt, în 2022, nici măcar aspecte de interes public, demne de dat la televizorul cu care, și la mai bine de 30 de ani de la revoluție, continuă să fie mințit poporul. În realitate un pigmeu politic, generalul Ciucă se vede mare la TV. 

Nefiind omul vorbirii și gândirii libere, nu participă nici la interviuri neregizate. Când iese înaintea poporului, ca să vorbească despre tot ceea ce este relevant pentru România, se asigură dinainte că va răspunde la întrebări de tipul acesta: <Poate că am greșit și noi (n.r. – cetățenii) de suntem în această criză. Am fi putut preveni această criză, este ceva ce am fi putut face noi mai bine?>.

În anul care se încheie, premierul s-a remarcat prin tentativa nereușită de a-i rupe mâna, din admirație, înotătorului David Popovici. Cu experiență politică de începător și legitimitate iluzorie, va patrona guvernamental și la început de 2023 peste democrația la a cărei ruinare a contribuit din plin când a acceptat să avanseze la vârful puterii cu o rapiditate neverosimilă, caracteristică mai degrabă pentru sistemele de putere care cochetează cu autocrația.

2022 a fost un an de tranziție și pentru Marcel Ciolacu, acest negustor de merdenele și plăcinte cu brânză fără brânză de la Buzău.

Lider social-democrat într-un partid de baroni și socialiști de caviar, politicianul-patiser s-a profilat ca apărător al egalității sociale și s-a pus declarativ de-a curmezișul jignirii românilor.

Vorbește o limbă română precară, adesea împuținată de prepoziții și articole, nu de puține ori pustiită de înțelegere și de sens. Dar asta nu îl face pe Marcel Ciolacu să se rușineze. Din contră, îi dă curaj să se declare apărătorul valorilor românești – aparent altele decât folosirea corectă a limbii.

S-a făcut remarcat ca psiholog național în anul care stă se încheie: amintind cum a crescut pe vremea lui Ceaușescu, când propria mamă striga după el să închidă becul, Ciolacu s-a declarat solidar cu toți cei care refuză același regim în plină criză energetică. Înțelegând trauma celor care trebuie să stingă lumina în încăperile în care nu stau, politicianul Ciolacu s-a auto-definit involuntar pe sine. Și el ar vrea să mimeze prezența acolo unde e o deplină și desăvârșită absență. 

Afișând o neoașă mediocritate, liderul PSD a jucat în 2022 rolul paznicului providențial: apără românii (când de PNL, când de maghiari, când de cabala externă), apără valorile tradiționale, dar apără – mai ales – modelul politic incremental perfecționat de președintele Iohannis. Marcel Ciolacu este omul cuceririi redutelor pas cu pas, mizând adesea pe amorțirea adversarilor, care își pierd vigilența la contactul cu personajul, fie din cauza plictiselii, fie din pricina lehamitei.

Liderul PSD, nicidecum Nicolae Ciucă, e succesorul natural al actualului președinte. Dacă mai pune și-un pic de brânză în plăcintele cu brânză pe care le vinde acum, succesul găunoșeniei sale politice este garantat. În 2023 va deveni, după toate datele, premierul României.

Dintre toți miniștri care s-au plimbat pe la Palatul Victoria în ultimul deceniu, Lucian Bode este prototipul perfect al vremurilor noastre. A fost și la Economie, și la Transporturi și Comunicații, și la Afaceri Interne. În epoca Iohannis steaua politică îi strălucește puternic, chiar dacă, deținând la un moment dat și calitatea de doctorand, Bode n-a reușit să descifreze nici măcar standardele minime ale citării corecte.

Guvernarea românească nu are însă nevoie de profesioniști onești, ci de ariviști cu CV-uri falsificate, așa că politicianul liberal de la Zalău e câștigătorul perfect poziționat. Dormind odinioară pe bancheta din spate a autoturismului guvernamental, cât SPP-istul său gonea nebunește pe șoselele supra-aglomerate și subdimensionate ale patriei, Bode n-a apucat nici în 2022 să facă ceva concret pentru România. Dar tocmai bătutul strategic al pasului pe loc îi garantează o carieră îndelungată.

S-a remarcat în 2022 prin ample dispoziții de prevenire și combatere a consumului de droguri ușoare la volan, deși chiar metodologia prin care acest fenomen e contorizat e profund viciată, iar raportările statistice umflate.

Și-a rotunjit suplimentar impostura lăudându-se – pe sine, pe șeful său și guvernul lor – pentru o reușită care nu e deloc reușită, respectiv o presupusă eficientizare a intervenției guvernamentale în rezolvarea situației traficului de persoane din România. Că lucrurile nu stau în realitate așa nu contează deloc pentru un personaj politic precum Lucian Bode. Cariera sa publică nu se construiește pe adevăr, ci exact pe inversul său, adică pe minciună.

Acolo unde e alb, rolul lui Bode e să susțină că e negru. În primăvară, ministrul liberal spunea convins că PNL crește în sondaje ca Făt Frumos, tocmai pe fondul bunelor dispoziții guvernamentale, pe care o populație binecuvântată să aibă un așa guvern nu le putea răsplăti decât încolonându-se procentual în spatele liberalilor. 

Nici în 2022 Lucian Bode nu și-a pierdut capacitatea de a uimi: te uiți la el și te întrebi, cu stupoare, care e secretul prin care în fruntea românilor ajung întotdeauna cei mai netrebnici dintre români.

Și ce încheiere mai nefericită decât o poză cu George Simion?

După ce proiectul Premierul Nostru Călin Georgescu i-a eșuat lamentabil la început de 2022, liderul AUR nu s-ar mai fi remarcat cu nimic dacă nu-i cădeau în cap două plești: propria nuntă, montată propagandistic la televiziunile de știri; și mult trâmbițatul boicot după opoziția Austriei la intrarea României în spațiul Schengen. 

Primul eveniment ni l-a înfățișat pe Simion în calitate de mire național care își trăiește bucuria serbând-o alături de popor, pe model Corneliu Zelea Codreanu. În afară de gorniștii V. Ciutacu, R. Turcescu și D. Diaconescu, nu foarte mulți s-au înghesuit la nunta românului verde cu aleasa inimii sale – sau, în orice caz, nici pe departe atât de mulți comprativ cu estimările inițiale (asistență de o sută de mii de oameni!). Evenimentul a fost însă unul epocal în transmisiile televiziunilor de știri, între care România TV s-a remarcat cu vârf și îndesat.

Poate că mulți s-au uitat din curiozitate, nu neapărat din simpatie politică – dar în materie de cancan orice fel de publicitate e bună, căci ea asigură o vizibilitate care poate fi capitalizată politic mai târziu. Iar din punctul acesta de vedere, 2022 se încheie pe un trend ascendent pentru Simion și ai săi, căci exact acești saltimbanci politici s-au urcat pe valul de frustrare populară cauzat de opoziția austriacă la accesul României în spațiul european de liberă circulație.

Sigur că Simion are un corespondent liberal în persoana lui Rareș Bogdan – ceea ce asigură teoretic o minimă distribuție politică a opțiunilor și discursurilor tembel-radicale. Dar Simion rămâne și în 2023 principalul mijloc de coagulare a energiilor revanșarde din societate.

Naționalismul toxic capătă conturul unei opțiuni izbăvitoare în condițiile în care partidele mainstream sunt acaparate la vârf de niște mameluci, președintele țării este un ins ahtiat după ceremonial și medalii, iar premierul e un personaj cazon parașutat la vârful executivului.

Farsa e că, printre răcnetele de mândrie, românii care vor alege dreptatea lui George Simion își vor da seama cândva că ea e doar o găunoșenie păguboasă. Va fi, desigur, prea târziu – dar nu e ca și cum în cazurile Iohannis, Ciucă, Ciolacu sau Bode românii s-au prins repede de impostura personajelor, curmându-le rapid dezolantele cariere politice.

Nici nu se putea altfel acolo unde videocrația e plătită la geamantan. Falsificarea realității prin schimonosirea sau ignorarea faptelor e una dintre consecințe. Instituționalizarea imposturii politico-mediatice este alta. Imbecilizarea cetățenilor, ranforsarea intereselor de clică sau amplificarea fenomenelor anti-democratice sunt alte și alte urmări nevăzute, dar neîndoielnice.

De fapt, dacă ne uităm bine, canaliile anului 2022 ar putea fi chiar imaginea din oglindă.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Cazul Mandachi
AICI și AICI.

Seria Ca Noi – despre ce le e drag unor oameni cărora viața nu le-a dat multe
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Judecata de Acum #47 (sezonul 2)
CE-I DE VĂZUT ÎN CEL MAI RECENT EPISOD

Încheiem un an de involuții politice & sociale, de convulsii economice și declin democratic.

Consemnăm o degradare a climatului public, a ideilor și soluțiilor livrate de partide, a reformelor sectoriale de care România are atâta nevoie. Toate aceste fenomene sunt consecințele temeliei șubrede pe care s-au întemeiat statul și societatea în ultimii 8-10 ani.

Încotro ne îndreptăm? Spre un viitor în care, cel mai probabil, clivajele vor deveni și mai mari. Câțiva, foarte puțini, vor câștiga și mai multă putere, și mai multe beneficii de castă. Ceilalți, foarte mulți, vor fi și mai nedreptățiți, și mai puțin reprezentați, și mai năclăiți de propaganda sterilă.

Valul de mizerie îi va duce pe unii în sus, iar pe alții în jos.

E asta toată democrația de care suntem în stare?

Am discutat la ultima ediție din 2022 a Judecății de Acum despre ce ne lasă anul care se încheie și ce promit să ne aducă anii care vin.

Aflați, totuși, că am găsit prin buzunare și trei bile albe, pe care le-am acordat la final.

Vedeți și judecați AICI.

Ne puteți asculta pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.