În profunzime

Dosare de presă despre hibele sistemice ale României.

În primăvara acestui an poliţiştii botoșăneni anunţau că o fată în vârstă de 14 ani „a plecat voluntar de la domiciliul său, fără a reveni sau a contacta familia”. Era unul dintre cei peste o sută de copii din județul Botoșani fugiți de acasă de la începutul acestui an. Însă...
Pe 29 iulie 2020, F.B. și fosta sa iubită au ieșit la plimbare prin Cluj Napoca. Se aflau pe o stradă pavată cu piatră cubică când au început să se certe, iar în cele din urmă F.B. a lovit-o pe tânără de mai multe ori. După săvârșirea abuzului fizic,...
Pe 10 mai 2021 Raluca Turcan ieșea la poză. Ministrul Muncii participa la deschiderea unui centru pentru victimele infracțiunilor sexuale, prezentat pompos ca fiind o premieră absolută în managementul integrat al violenței împotriva femeilor. Un prim pas spre a schimba modalitatea de intervenție, scrie în comunicatul de presă lansat post-eveniment. Centrul...
În medie, două minore au născut în spitalele de stat din sud-estul României în fiecare din cele aproape 2200 de zile cuprinse în intervalul 2015-2020. Aproape 4600 de fete sub 18 ani au devenit mame, în perioada menționată, în județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila, Călărași și Ialomița, arată date...
»» Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse, o structură aflată în subordinea Ministerului Muncii, implementează un program național pentru victimele violenței domestice. Valoarea proiectului, care se numește Venus și este finanțat de Uniunea Europeană, e de 11 milioane de euro.»» Programul guvernamental oferă cazare de lungă durată în 42...
Ianuarie 2015. În decurs de două săptămâni, în secția Obstetrică Ginecologie a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani nasc trei femei. La prima vedere, nimic nu e neobişnuit. Sute de femei nasc în fiecare lună în unitatea sanitară. Dar, la o privire mai atentă, nimic din povestea celor trei nașteri de...
SUMAR »» Peste 18 mii de sesizări ale unor infracțiuni sexuale cu victime minore au fost înregistrate în perioada 1 februarie 2014 - 29 iulie 2020. Sub 20% au fost finalizate, la capătul cercetărilor judiciare, cu trimiterea în judecată a unor inculpați.»» Lipsa spațiilor special amenajate pentru audierea victimelor minore...
Ce pot avea în comun trei femei cu vârste, experiențe și preocupări diferite? Grija pentru cei aproape invizibili. Nevăzute pot fi fetele traficate (și apoi abandonate chiar de statul care le extrage din rețelele de trafic), nevăzuți pot fi câinii abandonați, nevăzute pot fi speranțele și deziluziile adolescenților. Societatea românească...
UN PLAN DE ACȚIUNE Aflată sub reflectoarele Comitetului de miniștri al Consiliului Europei după multiple condamnări la CEDO care au evidențiat dreptatea strâmbă administrată de instanțele naționale în cazurile de infracțiuni sexuale cu victime copii, România a prezentat în toamna anului trecut, la Strasbourg, un plan de acțiune, în fapt...
Daniela avea 13 ani când a intrat în sistemul de protecție a copilului, ca urmare a plasamentului în regim de urgență dispus de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu. Anul era 2017, iar din acel moment Complexul de servicii Prichindel din Sibiu îi devenea casă Danielei.  Potrivit documentelor...