Decodaj: ce a vrut să spună Patriarhia în comunicatul anti-AUR

Dacă Patriarhia Română ar cere bani publici folosind în documentele oficiale aceiași termeni savanți pe care îi găsește potriviți – și inteligibili – atunci când dezavuează (ultra)naționalismul și amestecarea Bisericii cu politica, probabil că înaltul for al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) ar rămâne fără finanțări.

În mod salvator, Patriarhia știe însă când e cazul să comunice în termeni clari (mai ales dacă sunt bani la mijloc) – și când e cazul să vorbească în dodii (mai ales dacă sunt teme controversate la mijloc).

Niciodată Patriarhia Română nu s-a lăsat neînțeleasă când a solicitat finanțări publice – iar Catedrala Neamului din București este expresia maximă (deși nici pe departe singulară) a acestui efort continuu de a vorbi pe limba Cezarului.

Aproape de fiecare dată, totuși, aceeași Patriarhie se învăluie în neologisme, subînțelesuri și ocheade textuale când prezintă poziția sa față de controversele publice în care e implicată – iar relația sa ambiguă cu politica (și cu statul, indiferent de întrupările sale birocratico-ideologice) este ilustrativă pentru celălalt efort continuu al Bisericii: de a nu clarifica împrejurările neclare de la temelia acțiunilor sau inacțiunilor sale.

În fapt, Patriarhia Română funcționează în democrația noastră ca un permanent mecanism de învăluire. De cele mai multe ori, miza e să obțină fonduri. Dar uneori, ținta e să anestezieze discuția publică despre prezența sau influența Bisericii în întemeierea unor fenomene sociale cu potențial anti-democratic considerabil.

Recent, despre BOR s-a vorbit ca fiind unul din mediile favorizante ale discursurilor și inițiativelor de extremă dreapta. Cotidianul Libertatea a arătat într-o analiză amplă că există o rută vizibilă care leagă persoane din structurile BOR de grupuri neolegionare. Persoanele din structurile BOR nu sunt orișicine: chiar un episcop ortodox, Înaltpreasfințitul Teodosie de la Constanța, e prezent de ani de zile la comemorări legionare, prezentate inclusiv pe Trinitas TV.

Patriarhia Română are, în mod cert, autoritate supremă în raport cu pozițiile editoriale ale televiziunii BOR. Dar, fidelă tacticilor sale de învăluire, Patriarhia nu a dezavuat vreodată propria contribuție la neolegionarism. Deloc paradoxal, Biserica nu a purtat după 1989 vreo discuție onestă despre formele participării sale la fascismul românesc interbelic.

În contextul discuțiilor publice provocate de poziționările recente ale partidului parlamentar AUR (pe teme precum Holocaustul), Patriarhia a decis să intervină, uitând totuși să se includă și pe sine între cei care, amestecându-l pe Hristos în politică, fac un deserviciu enorm societății democratice.

Când BOR vorbește, primul semn al disponibilității sale de a clarifica (în loc de a încurca și mai tare) este chiar limbajul folosit. Iată cuvintele pe care Patriarhia le-a găsit potrivite pentru a trage un semnal de alarmă:

“Confundarea programatică a (ultra)naționalismului zgomotos exacerbat și grav compromis ideologic cu patriotismul luminat și echilibrat de credința în valorile fidelității religioase, culturale și spirituale ale propriului popor, confiscarea populistă a nobilelor teme creștin-conservatoare rupte xenofob & filetist de contextul spiritual al Europei, nu fac decât să compromită aceste fundamentale teme, motiv pentru care Biserica dezavuează orice formă de exces apărută în marginea lor.”

Imaginați-vă că nu doar votantul mediu statistic al partidului AUR, ci votantul mediu statistic al oricărui partid românesc citește aceste rânduri. Pariul nostru e că acest ipotetic cititor nu înțelege nimic – în parte și pentru că nu sunt prea multe de înțeles.

BOR nu spune, de pildă, de ce naționalismul este grav compromis ideologic – deși ar putea să o facă foarte limpede, arătând chiar propria experiență a traversării fascismului românesc, în epoca mareșalului Ion Antonescu.

BOR nu spune, de asemenea, nici ce anume înțelege prin formă de exces a temelor creștin-conservatoare. Anii din urmă ne-au arătat, de pildă, că Biserica nu vede neapărat un exces în limitarea drepturilor civile ale unor minorități.

În loc să dezavueze astfel de tendințe, Patriahia le-a încurajat, ba chiar le-a sprijinit administrativ. Nu a existat seară în preajma referendumului organizat de Coaliția pentru Familie în care Trinitas TV să nu găzduiască ore întregi de emisiuni despre pericolul încuviințării căsătoriei civile între persoane de același sex.

Conform căror criterii Biserica Ortodoxă ar trebui exonerată de responsabilitatea propriei contribuții la apariția fenomenului politic AUR sau a fenomenelor politice neo-legionare? Nu cumva chiar acțiunile din post-comunism ale BOR au alimentat dezvoltarea acestor grupuri? Nu cumva chiar filosofia de comunicare publică a Bisericii a pus pietre de temelie la răspândirea (sau măcar tolerarea și normalizarea) unor astfel de concepții?

Și dacă răspunsul la întrebările acestea e măcar o jumătate de DA, care mai este atunci semnificației dezavuării clamate acum de Patriarhie față de astfel de excese?

“Nimic nu e mai străin creștinismului real și Bisericii autentice decât instrumentalizarea credinței și a simbolurilor sale în cheie politică, orice culoare ar avea aceasta și oricât de seducător ar suna vocea sirenelor ei.”, susține astăzi Patriarhia prin vocea purtătorului său de cuvânt, Vasile Bănescu.

Ipocrizia BOR

Amestecarea lucrurilor până la indistincție s-a dovedit o tactică bună pentru BOR de-a lungul timpului. Iar Vasile Bănescu – cu aura sa de arhanghel cu dicționarul de neologisme în mână – face asta programatic, manipulând tocmai pentru a evita pericolul unei discuții pe fond.

Pe fond lucrurile stau și așa: zeci de preoți din subordinea canonică a unei eparhii BOR – e vorba de Arhiepiscopia Sibiului / Mitropolia Ardealului – au fost înregimentați politic în ultimul deceniu și jumătate, fiind trimiși la ordinul mitropolitului Laurențiu Streza să participe în alegeri locale și să ocupe poziții în organisme de decizie locală, pentru a proteja și extinde interesele Bisericii.

Ei au făcut exact politica pe care astăzi Vasile Bănescu o cataloghează din vorbe ca fiind străină creștinismului real și Bisericii. Au fost aleși pe liste de partid și au fost împinși (chiar de un membru al Sfântului Sinod!) să apere prin vot politic diversele interese partizane ale formațiunilor pe listele cărora pătrunseseră în respectivele consilii locale și județene. Am prezentat nume, prenume și situații concrete în sensul acesta, într-o investigație Să fie lumină publicată în 2018. Vorbim de zeci de nume și de situații.

Care e, totuși, motivul pentru care Patriarhia a decis să reacționeze acum la pozițiile adoptate de AUR? Este, la mijloc, doar simpla dorință de a se delimita de eventualele acuzații că ar susține astfel de vederi și mijloace de acțiune politică? 

Probatoriul pe care îl avem deocamdată la îndemână e insuficient pentru a da un răspuns cert. E posibil, în parte, ca finanțările publice să joace un rol în această ecuație. În definitiv, nu AUR asigură deocamdată încuviințarea transferurilor bugetare pe care Patriarhia se bizuie în planurile sale prezente și viitoare (mai ales că închiderea lucrărilor pe șantierul Catedralei va mai înghiți în anii următori fonduri semnificative). 

E posibil și ca Patriarhia să încerce să ofere prin comunicatul citat (unul care nu pronunță nicăieri acronimul AUR) un sprijin simbolic pentru una din facțiunile care se luptă pentru supremație în partidul parlamentar. E de notorietate deja conflictul dintre tabăra George Simion și tabăra Claudiu Târziu – Sorin Lavric. Iar în condițiile în care Târziu și Lavric au fost invitați de zeci de ori în ultimii ani la Trinitas TV, e lesne de intuit spre care dintre tabere ar înclina balanța Patriarhiei.

În fine, poate că o motivație a comunicatului forului BOR vine și pe filiera conflictului bisericesc mocnit cu episcopul Teodosie de la Constanța. Vasile Bănescu și-a justificat ieșirea publică amintind faptul că există “speculații referitoare la cripto-alianțe ale unei formațiuni politice și grupuscule „ortodoxe” cu Biserica, care ar gira astfel formule ale excesului din discursul politic național”.

Grupusculele ortodoxe de care a amintit purtătorul de cuvânt al Patriarhiei sunt inclusiv asociațiile neo-legionare pe care arhiepiscopul Tomisului (un răzvrătit între ierarhii BOR, atitudine accentuată radical în timpul pandemiei COVID-19) și le-a făcut partenere de dialog, gândire și acțiune.

E binevenit un mesaj de normalizare a atitudinilor (ultra)naționaliste din partea BOR, o entitate care a alimentat de-a lungul timpului extremismele politico-civice motivate religios. Dar e ipocrit ca un astfel de mesaj să pună sub tăcere chiar contribuția Bisericii (trecută și recentă) la relele ideologice care au făcut în România ultimului secol sute de mii de victime. Și e inutil ca un astfel de mesaj să fie exprimat în termeni atât de alambicați, de pretențioși, de șerpuitori.

Până la urmă, nu-i mare brânză. Patriarhia ar fi putut spune simplu: politicienii care se închină cabotin când rostesc discursuri politice, luându-l pe Hristos ca scuză pentru toate acțiunile, reușitele și eșecurile lor, sunt niște farisei.

Dar la fel de adevărat e că, făcând acest gest, aceeași Patriarhie s-ar fi pus singură în situația imposibilă de a explica de ce a atârnat de-a lungul deceniilor atâtea cruci și însemne omagiale la gâtul sau pieptul fariseilor.

Iată și recomandările săptămânii. 

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Întru susținerea celor de mai sus
Cuvinte pentru soldații lui Dumnezeu

Un eseu
Mama avea mâini foarte albe

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Judecata de Acum #3 (sezonul 2)
Călin Georgescu, agronomul propus de AUR premier, are planuri mari pentru pământul strămoșesc. A început recent să le pună în practică fondând o asociație cu un personaj plămădit într-un serviciu secret (mai exact în agenția de informații a Armatei).

Despre politica epoleților, dar și alte subiecte am discutat la Judecata de Acum.

Suntem și pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.