Ce alegem

O societate liberă și echitabilă e un efort de fiecare zi - nu strict rezultatul unei ștampile puse într-o singură zi.

0

Așa cum frumos arată și profesorul Yuval Noah Harari în volumul de mare succes internațional Sapiens, ceea ce ne separă decisiv, pe lanțul evoluției, de cimpanzei este capacitatea de a plăsmui.

Așadar, ficțiunea. Imaginarul și puterea de a proiecta ne fac – printre altele – oameni. 

Și cimpanzeii se pot avertiza unii pe alții asupra unui pericol, și cimpanzeii pot colabora, dar în grupuri mici. 

Ne descurcăm în colectivități mai bine decât oricare altă specie fiindcă împărtășim această formidabilă capacitate de a crede împreună în mituri, în aceleași povești, în aceiași eroi și în lucruri care nu există decât fiindcă și le imaginează mai mulți în comun (de la națiuni la corporații).

În România, pe 6 decembrie 2020 se organizează alegeri parlamentare – iar acesta este un fapt. Dar ce alegem, la urne și nu numai, e o afacere mai complexă – iar aici intrăm deja pe tărâmul plăsmuirii, al proiecției colective. Facem alegeri în fiecare zi și ceea ce e distinctiv în definitiv societății noastre (ceea ce ne separă, de pildă, de tribul bulgarilor) este bazinul imaginar pe care îl avem în comun.

România se poate schimba (și se va schimba) doar când poveștile în care credem împreună se vor schimba.

Când vom alege să credem, de pildă, că nu toți candidații sunt la fel. Când vom alege să credităm cu adevărat rolul reprezentativ al unui parlamentar – și al instituției legislative în general. Când vom alege să prețuim mai mult interesul public decât interesele de grup. Când vom alege să vedem valoare (inclusiv personală) în munca în folosul unei comunități sau în principii precum solidaritatea socială, supremația legilor sau selecția cadrelor.

Infrastructura, școlile și spitalele sunt doar capătul acestui drum politic care trebuie parcurs mai întâi ca simplă ficțiune. În România, de cel puțin doisprezece ani se construiesc aceleași autostrăzi, se mută aceleași toalete exterioare în interiorul unităților de învățământ, se ridică aceleași facilități sanitare regionale.

Rezultatele practice ale organizării noastre ca societate au rămas simple ficțiuni rostogolite verbal de la un partid la altul și de la un parlament la altul tocmai pentru că narativele noastre comune au fost, de fapt, atât de diferite de la un grup social la altul.

Deocamdată, ficțiunea colectivă în care se încred cei mai mulți români este un amestec de șmecherie, combinație, descurcăreală, scurtături, egoism, indiferență, gargară și vrăjeală.

Înainte să ne cheme urnele la fiecare patru ani, putem alege să credem că suntem capabili să progresăm? Putem renunța la ideea confortabilă că suntem blestemați și că nu avem altceva de făcut decât să ne resemnăm, să fim leneși și să fim conduși de găști de partid care prosperă transpartinic? 

Mergeți, deci, la urne – dar reflectați și la un alt imaginar la care să ne raportăm de acum înainte. Grea, vastă întreprindere. Dar ni s-a mai întâmplat în perioada modernă. 

Românii și-au mai schimbat destinul de câteva ori, încă de pe vremea când nici măcar nu erau încă români, ci moldoveni, valahi, ardeleni, bucovineni sau basarabeni.

Și-au răsucit destinul începând să creadă în apus, nu în răsărit, în moda franțuzească și-n domnia legilor, nu în dovlecii purtați de boieri pe cap și-n cheful personal, ca la Stambul.

Am reușit, într-adevăr, să ajungem la mai multă formă, decât la mai mult fond. Modernizarea noastră, în termeni practici, s-a făcut mai mult cu mijloacele dictaturii comuniste, în vremuri în care narațiunea colectivă era dictată de sus și nu suferea niciun fel de contestare.

După 1989, însă, nu mai avem propriu-zis o scuză pentru lipsa noastră de imaginație. Jumătate din timpul care ne-a trecut de atunci ne-am străduit să intrăm în clubul comunitar. Iar în cealaltă jumătate ne-am tot chinuit să umplem cu fond formele noastre europene. 

Frumusețea în democrație e că putem încerca și eșua și încerca iar. Ziua de 6 decembrie 2020 nu e momentul capital, nu e ultima șansă, nici ocazia singulară de a corecta tot ce s-a făcut greșit până acum. O societate liberă și echitabilă e un efort de fiecare zi – nu strict rezultatul unei ștampile puse într-o singură zi.

Dar asta ține de capacitatea noastră de a ne imagina colectivitatea altfel decât am făcut-o până acum. 6 decembrie 2020 poate fi un început.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Catalagul viitorului Parlament. A se servi înainte de vot.
AICI.

Un obicei care nu se pierde – fondul clasei
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Luni: o carte de recitit
Fața și reversul, de Albert Camus. Editura Polirom.

Marți: o altă carte de recitit
Jurnal de scriitor, de F.M. Dostoievski. Editura Polirom. 

Miercuri: încă o carte de recitit
Chemarea tribului, de Mario Vargas Llosa. Editura Humanitas Fiction.

Joi: un volum de poezii
Antologia orășelului Spoon River, de Edgar Lee Masters.

Vineri: încă o carte de recitit
Sapiens, de Yuval Noah Harari. Editura Polirom.

Sâmbătă: un articol de presă scrisă
Despre Maradona, AICI.

Duminică: celălalt Maradona
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Generația Corona
Boala COVID-19 îi obligă pe cei mai tineri să se rupă de toate cercurile lor sociale, să se închidă între patru pereți și – de multe ori – să se retragă cu totul în lumea virtuală. Efectele pot fi constatate deja în statistici. Generația Corona e anxioasă, depresivă și fără orizont. O lectură interesantă, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.