Pe 4 iulie se împlinesc 245 de ani de când cele 13 colonii americane își declarau independența față de Imperiul Britanic, parafând actul fondator al Statelor Unite ale Americii.
Aproape două secole și jumătate mai târziu, SUA sunt cea mai veche democrație de pe Pământ și proiectează în lume o forță (economică, politico-militară și culturală) betonată încă de fascinația pe care o trezește în oameni Declarația de Independență.
De obicei, pe 4 iulie cuvintele sunt mari – dar nici America nu s-a dovedit vreodată mică. Din contră, istoria ei de colos continental mărginit de două oceane s-a revărsat către toate colțurile globului, iar visul american a atras ca un magnet brațele și mințile de pretutindeni. Nici brațele și mințile românești n-au făcut excepție, lăsându-se atrase și seduse.
De acest 4 iulie, alegem – la Pixul cu mină – să ne uităm la primul val de migrație românească în SUA. Ne amintim o istorie puțin știută (în parte și pentru că a fost puțin documentată, scrisă și lăsată moștenire memoriei): primii români care au luat calea Americii pentru un trai mai bun, pentru locuri de muncă plătite mai bine decât în țară.
Am răsfoit volume uitate prin biblioteci după românii care, la braț cu alți imigranți, au construit America, îmblânzind Vestul Sălbatic cu propria voință și cu uneltele revoluției industriale. Au lucrat la căile ferate, în fabrici și uzine. Din banii câștigați și-au construit biserici și școli și și-au salvat limba, năzuințele și amintirile prin presă, tipărind zeci de ziare și reviste.
Istoriile acestor oameni stau uitate în câteva volume de memorii și interviuri sau în lucrări de doctorat ale unor cercetători care s-au interesat de acest fenomen.
Credem că e nimerit să le readucem la viață de 4 iulie.
Și, dacă rândurile ce urmează vă stârnesc curiozitatea, vă recomandăm să ascultați și podcastul Americanii.
ÎNCEPUTURILE
Primul român în America
Cine a fost cel dintâi Român din America nu se știe și nu se va ști niciodată. Poate primul Român emigrat în America va fi fost Gheorghe Pomuțiu, din Giula, despre care se zice că în 1848 a luptat, în calitate de major, în tabăra lui Kossuth și după capitularea cetății Komarom a fugit în streinătate, iar pe la începutul anilor 1850 a ajuns în statul Iowa.
Unul dintre cei dintâi Români în America a fost, fără îndoială, Louis Hugo, cu numele său adevărat Irimie Proca din Râșnov, despre care se zice că a emigrat în America, venind din Dobrudgea, în anul 1869 sau 1870. (…) Ceice l-au cunoscut spun că ar fi venit în America cu alți 2 sau 3 tovarăși Nicolae Plaivas și Simon Bârza, și avea printre lucrurile aduse de-acasă două pistoale bătrânești, țintuite cu cuie de aramă. (Românii din America, Ion Iosif Schiopul, 1913)
Plecați la muncă
Românii au intrat în valul noii imigrații, între 1881 și 1914. În această perioadă, aproximativ 134.253 imigranți au sosit din Austro-Ungaria, în care erau incluse Transilvania și Banatul. Cei mai mulți dintre acești imigranți nu erau austrieci sau unguri, ci români.
O mare parte din imigranți erau contactați de reprezentanți ai unor companii sau agenții de lucru care căutau muncitori pentru căile ferate sau pentru centre industriale. Agenții companiei veneau în satele românești și ofereau locuri de muncă și călătoria în America. Missler era agenția de călătorie și lucru din Germania, care a adus mii și mii de imigranți în America. Alții au venit pe propria lor cheltuială (Merem la America, Anca Hartular, 1996 )
Sosirea
Ellis Island! Câte lucruri oribile nu i-au povestit tovarășii săi de cabină despre această stație de carantină. (…) Dar iată că după trei-patru zile, în care timp a gustat din primele binefaceri ale civilizației americane: baie caldă, mâncare abundentă, deși nu prea gustoasă, plimbare în grădina îngrijită a insulei, țăranul nostru este găsit bun de a-și face intrarea în Statele-Unite. (Americanii de origine română, Andrei Popovici, 1937)
TRAIUL ÎN AMERICA
Împreună
Românii din America nu trăiesc risipiți și, cu toate că aproape toți sunt plugari, nu muncesc pe întinsele farme din America, ci trăiesc la orașe, în grupuri mai mari sau mai mici, și sunt cu toți muncitori de fabrici. Din cei aproape 100.000 de Români mai bine de jumătate trăiesc în Statele Ohio și Pennsylvania, iar restul în alte 4-5 State – Indiana, Illinois, Michigan, Montana. (Românii din America, Ion Iosif Schiopul, 1913)
Cazarea
Românul vine ca strein în țară streină, se trage spre locuri unde sunt Români de mai înainte. Își găsește un bort, adică o gazdă. Într-o casă părăsită de Americani, de obiceiu de scândură, bună pentru o familie de 5-6 membri, se cuibăresc câte 20-30 de Români. În curând casa ia o astfel de înfățișare, că de la o poștă poți zice că-i cort românesc, polăcesc sau slovăcesc. Ferestrele nu le mai curăță cu anii, păreții nevăpsiți. (Românii din America, Ioan Podea, 1912)
Portul
La început, mulți dintre Români au căutat să-și păstreze și portul românesc de-acasă. L-au părăsit, însă – nu fiindcă au îndrăgit portul domnesc, ci mai mult fiindcă portul românesc atrăgea prea mare atenție și bieții noștri Români sfioși aveau să îndure gălăgia supărătoare a copiilor cari se luau pe urma lor cu țipete și huete. (Românii din America, Ion Iosif Schiopul, 1913)
MUNCA ÎN AMERICA
Munci grele
Pe emigrantul nostru nu-l așteptau deci în Statele Unite slujbe plăcute sau ocupațiuni ușoare, ci muncile grele, istovitoare și primejdioase.
Se găsesc și profesioniști români – avocați, doctori, profesori, ingineri, artiști. Prezența lor acolo s-ar putea atribui în parte numărului însemnat de imigranți. Ar fi însă o greșeală să se creadă că aceasta este singurul motiv. În multe cazuri ei au plecat spre Statele Unite, bazați pe ferma convingere că însăși profesiunea lor era o garanție și că acolo șansele de câștig material erau mai mari ca oriunde. Bine înțeles că aceștia pe lângă că sunt puțini la număr, dar unii au pierdut cu totul contactul cu restul coloniilor românești. (Românii în America, Șerban Drutzu, Andrei Popovici, 1926)
Pedia
Plata lor variază între 20 și 40 de cenți pe ceas, așa încât pe zi ajung la un câștig de de 2 dolari până la 4 dolari. Plăți mai mari de patru dolari pe zi puțini Români au. Ocupațiile mai ușoare și mai bine plătite Americanii și le rezervă lor și la ai lor.
(…) Românii o duc greu, deoarece în fabricile acestea nu se mai stinge faierul. În acest răstimp se întâmplă și cele mai mari nenorociri. Mai ales în anii dintâi ai emigrației române, când emigranții Români n’aveau de la cine să întrebe cum se lucrează în aceste fabrici.
(…) În aceste iaduri își petrec Românii noștri cea mai mare parte a vremii. Unica mângâiere a lor este pedia. (Plata se face tot la două săptămâni, de obiceiu Sâmbăta, care se numește pay-day, zi de plată. Din acest cuvânt Românii noștri au format un cuvânt româno-american pedie, dându-i înțelesul de plată la două săptămâni). (Românii din America, Ion Iosif Schiopul, 1913)
Fără prejudecăți
Americanul refuză să lucreze la un loc cu negrul, pe când imigranții europeni nu au asemenea prejudecăți. (…) Imigranții din Sudul și Răsăritul Europei, nu ajungeau în Statele Unite cu intenția de a se stabili acolo, și neînvățând limba, nu se puteau înțelege cu lucrătorii băștinași.
Ca oameni simpli dela țară, cu cunoștinți limitate, natural că nevoile traiului lor erau foarte mici, concepțiile asupra igienei, salubrităței foarte modeste. Lucrătorul american a găsit că nu se poate asocia cu astfel de oameni considerându-i inferiori lui. (Românii în America, Șerban Drutzu, Andrei Popovici, 1926)
ORGANIZAREA
Societățile românești
Când murea vreun român sărac prietenii și consătenii săi îl înmormântau pe cheltuiala lor, adunată din colete. De se schilodea vreunul, el era nevoit să apeleze la bunătatea și mila tovarășilor lui de pribegie, spre a se putea repatria în satul său. Neamțul însă, când suferea un accident, ori cădea bolnav, societatea lui îi acorda ajutorul ce i se cuvenea.
(…) Înființarea societăților românești se datorește unei propagande duse prin grai de inimosul Român Ilie Marlin, originar din Săliște și om deștept, deprins cu limba țării, a văzut că societățile vor fi menite să dea imigranților directive sănătoase în vederea creerii unei situațiuni mai potrivite numărului de Români ce soseau continuu. (Românii în America, Șerban Drutzu, Andrei Popovici, 1926)
Bisericile
Românii din America au cerut preoți de acasă, cari când au sosit, au fost primiți cu brațele deschise și în mijlocul unei mari însuflețiri; iată de ce s-au putut ridica în scurt timp biserici așa frumoase. Preotul era răsfățatul coloniei.
Dar tocmai această dărnicie a credincioșilor a transformat preoția și misiunea ei spirituală într-o afacere rentabilă. Când preoții au început comercializarea darurilor lor, Credința a început să dispară și ea.
Cu începutul răsboiului mondial, emigrarea a încetat. Preoții n-au mai venit din țară. Românii au început să-și ridice bisericii prin coloniile mai importante. Se simțea însă nevoia preoților care să slujească. Erau însă în New York și Chicago niște episcopi ruși care hirotoniseau pe oricine avea cheltuielile necesare ca să poată sta 3-4 săptămâni la seminarul lor să învețe teologia. Totul se ridica la 400 de dolari. (Românii în America, Șerban Drutzu, Andrei Popovici, 1926)
Școlile
Pe lângă fiecare biserică este și câte o școală în care preotul face, de trei ori pe săptămână, cursuri de religie, limbă, geografie și istorie română. Avem astăzi în Statele Unite 34 de parohii, iar în Canada 10. (Americanii de origine română, Andrei Popovici, 1937)
Presa
Nicăieri nu s-a arătat mai mult puterea binefăcătoare a presei, ca la Românii din America. Ziarele românești de acolo, au avut asupra acestor Români pribegi, ce trăiau la mii de kilometri distanță de vatra lor, o influență covârșitoare. Sute și mii au învățat să scrie și să citească numai de dragul acestor ziare.
În ziua de 28 decembrie 1905 apare primul ziar românesc Românul, fondat de preotul greco-catolic Dr. Epaminonda Lucaciu. Nouă luni mai târziu, în Septembrie 1906, primul număr din America își face și el apariția, fiind fondat de părintele Moise Balea, primul preot misionar greco-ortodox în America. (Românii în America, Șerban Drutzu, Andrei Popovici, 1926)
ÎNTOARCEREA ÎN ȚARĂ
Casa care nu mai e acasă
După terminarea războiului s-au deschis drumurile și dorul de țară a învins dorința de câștig. Mulți din cei ce aveau întreprinderi și afaceri în America, s-au desfăcut de ele și au plecat spre Patrie. Toți erau convinși că în România vor putea găsi înlesnirile și confortul din America, iar cu capitalul adunat vor putea începe vreo afacere. Oamenii credeau că și în țară totul se face în modul expeditiv cum se obișnuiseră în America.
Ajunși acasă cu această mentalitate americanizată și nădejdi mari, omul s-a simțit străin în satul lui. Vecinii și consătenii mai invidioși au început să-l critice, să-l ia în râs, nu rare ori să-l facă speculant și trădător de țară. (…) În cursul anilor 1922 – 1924 fostul emigrant român și-a lichidat tot pentru a porni din nou în pribegie, însă de data asta cu gândul de a nu se mai înapoia. (Românii în America, Șerban Drutzu, Andrei Popovici, 1926)
