Exista lucruri in trecutul nostru, ca tara si societate, a caror suma da Romania de astazi.E o ipoteza cu multe resturi, de la felul in care ne purtam unii cu ceilalti, in spatiul public, pana la interminabilele conflicte politice, in stare sa puna milioane de romani pe pozitii opuse, chiar si pe timp de pace.
Cum au ajuns aici istoria romanilor, politica, societatea si tara lor? O serie publicistica demarata de „Romania de la zero” in colaborare cu ziarul “Adevarul” si-a propus sa ofere cateva raspunsuri. Am plecat de la izbucnirea isterica din preajma referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu, desfasurat in iulie 2012, incercand sa desenam, fie si schematic, locul in care ne aflam. De unde venim insa? Si ce purtam cu noi pentru mai departe?
Inca o ipoteza: daca locul din care venim spune ceva si despre locul spre care ne indreptam, atunci e important sa aflam cum se raporteaza romanii obisnuiti la un ipotetic deceniu de aur traversat de Romania. E posibil ca lucrurile pe care le recuperam din trecut sa fie prima caramida pusa la baza efortului de a construi viitorul.
Am intrebat oameni obisnuiti, de diferite profesii si varste, care e cea mai buna decada din istoria tarii. Unii au folosit argumente istorice, altii profund personale, dar toti au vorbit – in ultima instanta – de o Romanie care a lasat in ei un spatiu la care se raporteaza: pentru ca a fost cel mai bun sau, pur si simplu, pentru ca a fost cel mai putin rau.
In raport cu standardele acestea, indiferent de natura lor subiectiva, daca nu cumva conlucrand cu ea, se va construi viitorul.
Raluca Bragarea, 39 de ani, profesionist in comunicare:
Decada ’90 a fost memorabila: transformarile individuale si colective postdecembriste au avut o frenezie pe care nu am mai reintalnit-o in anii care aveau sa vina. Atunci am intrat prima oara in cabina de votare, alegerile erau libere si pe bune, chiar daca in Duminica Orbului. Am urmarit primul campionat mondial de fotbal, mai ceva ca microbistii cu vechime, am vazut prima reclama profesionista, la “Adidas torsion”, am calatorit pentru prima oara in afara tarii. Televizorul si politica le-am mancat pe paine, chiar si atunci cand lucrurile o luasera razna. Imi pasa de toti si de toate. Cred insa ca decada cea mai buna e undeva inainte, dupa 2020. Vom fi mai toleranti si mai atenti cu ce se intampla in jurul nostru, vom lua un an liber, sabatic, de la munca pentru a urmari un vis sau o pasiune mai veche. Cu sufletul impacat ne vom trimite copiii la scoala de cartier, vom merge mai mult cu bicicleta si ne vom saluta intre noi.
Silviu Rogobete, 49 de ani, diplomat:
A evalua axiologic istoria unei tari, oricare ar fi ea, in unitati compacte de timp precum decade, cincinale, centenarii, este un exercitiu dificil daca nu chiar imposibil. As prefera sa vorbesc de o suma de ani care sa ajunga la numarul zece. As include in aceasta suma acele perioade in care se cultiva, in ascuns sau la vedere, un spirit de libertate croit impotriva oricaror determinari sociale sau politice. La nivel personal, spre exemplu, asemenea ani au fost aceia in care a-ti asuma identitatea crestina era un risc real, fiind insa un exercitiu semnificativ de libertate. Ar fi apoi anii de solidaritate hraniti de speranta pentru un destin national nou: perioada revolutiei anticomuniste, reasezarea tarii in destinul ei european si euroatlantic, perioadele de consolidare a institutiilor democratice ale statului si nu in ultimul rand episoadele de preocupare autentica pentru sprijinul celor cu adevarat in nevoi.
Michael Shafir, 68 de ani, profesor universitar:
Pentru mine, cea mai urata si rusinosa in acelasi timp perioada din istoria Romaniei a fost perioada Holocaustului, desi ma intreb uneori daca nu tot atat de rusionoasa este contemporaneitatea in care victimele acestuia sunt a doua oara ucise de catre istoricii negationisti si cei care trivializeaza Holocaustul. Cea mai frumoasa perioada? Perioada domniei lui Carol I si a lui Ferdinand, in care s-a incercat punerea bazelor democratiei institutionalizate, dar si prabusirea comunismului, si cam din aceleasi motive. Tot felul de adepti ai teoriilor conspirationiste s-au specializat in denigrarea acestor perioade. Ei sunt diferiti, dar impartasesc aceleasi valori primordiale: plasarea comunitatii asupra individului. Adica exact a acelorasi valori care au distrus ctitoriile politice ale lui Carol I si Ferdinand si au persiflat “annus mirabilis” 1989.
Raluca Mateoc, 33 de ani, doctorand:
Pot spune ca mi-a placut atmosfera de Bucuresti interbelic degajata de “Jurnalul unei fete greu de multumit” (1932-1947), de Jeni Acterian, si de “Jurnalul” (1935-1944) lui Mihail Sebastian. Mi-am ales o perioada despre care nu am la indemana povestitori, deci imi raman doar cartile. Daca vorbim de o decada anume, cea mai buna perioada pentru Romania ar trebui sa fie cea de relansare economica din deceniul de dupa reintregire (1920-1930), pentru ca Romania proaspat formata avea un elan viu si se crea o identitate nationala cu resurse noi. Dar tot atunci, in 1935, Eliade scria – “Ar fi atat de simplu ca roumain, rumenian, rumane si rumeno sa nu se mai lege in memoria europenilor numai de Skoda, de bacsis – bacsis, de incapacitate politica si de constiinta ieftin de cumparat, ci si de opera unui Rebreanu, Blaga, Brancusi sau Enescu”. Cioran, Eliade sau Ionescu, care, in acest interval au iubit Romania certand-o, sunt inca antidotul nostru impotriva etichetei de tara de hoti, manelisti si o sursa de inspiratie cand ne raportam la realitatea sociala de acum.
Petra Gherasim, 23 de ani, organizator de evenimente:
Pentru ca sunt foarte dezamagita de ce se intampla la toate nivelurile in Romania, primul impuls a fost sa spun perioada interbelica, dar paseismul nu stiu daca este cea mai buna solutie. Toti avem tendinta sa idealizam trecutul, dar nu stim precis cum era perceput momentul la care ne raportam de catre cei care l-au trait. Imi imaginez totusi ca la nivel cultural cel putin, Romania o ducea foarte bine in perioada interbelica. Deci, iata ca nu ma pot restrange la doar zece ani. Ce pot insa face este sa remarc efervescenta existenta atunci in jurul oricarui tip de act cultural.
Fundatia «Carol I», azi Biblioteca Centrala Universitara, era plina de tineri care dezbateau toate teoriile absorbite in timpul lecturilor. Existau enorm de multe teatre si conditii propice pentru montarea oricarui spectacol. La Ateneul Roman erau invitati cei mai in voga muzicieni ai vremii (cine nu ma crede poate de exemplu consulta „Jurnalul” lui Jeni Acterian). Orice carte publicata arata ca nivelul intelectual era cu mult mai ridicat, din moment ce Mihail Sebastian la varsta de numai 22 de ani scrisese «Orasul cu salcami» (nu il publicase inca). Oamenii erau mai seriosi in gandire, politetea era o regula de aur, bunul-simt parea ca troneaza peste tot. Din punctul meu de vedere anii Romaniei interbelice au fost cei mai fecunzi la nivel cultural.
Paul Dumitru, 25 de ani, freelancer in comunicare:
Oricat as incerca sa identific o „cea mai buna decada” a Romaniei ma impiedic in instabilitate si in necunoastere. Dupa ’89, nu vad nicio decada prea fericita. In niciun calup de 10 ani de pana acum nu s-au rezolvat lucruri cruciale despre istoria recenta: adevarata fata a Revolutiei, mineriadele, perioada in care premier a fost Nastase, ultimele deflagratii politice din vara lui 2012. Inainte de ’89, comunismul sigileaza practic o bucata mare din istorie pe care pune eticheta „compromis”. Cam asa au fost anii aia, compromisi.
Mergand si mai inapoi ajungem la al Doilea Razboi Mondial, iarasi un moment mai degraba tensionat decat bun. Tind sa ma uit la perioada de oarecare prosperitate (economica, politica si culturala) din perioada interbelica, doar ca orice scade sub anul ’89 e din carti. Nu am trait acele vremuri. Daca as avea de ales de la Revolutie incoace, as spune fara ezitare ca ultimii zece ani au fost decada cea mai buna. Si pentru o buna bucata de timp, „ultimii 10 ani” va fi probabil raspunsul universal, fiindca in ciuda oricaror fluctuatii, mai bine nu a fost. Macar acum evoluam, mediul privat a luat avant, libertatea de expresie, puterea fiecarui individ e in crestere. Asta e cel mai important.
Cristina Muntean, 31 de ani, consultant in comunicare si media trainer:
Cred ca cea mai buna decada e cea din fata noastra. Sper ca romanii care muncesc sau exista in strainatate vor gasi puterea si motivatia sa se intoarca in tara si sa creeze o masa critica suficienta pentru schimbare.
George Dragomir, artist vizual:
Cred ca cea mai buna perioada din istoria Romaniei a inceput la 24 martie 2004, cand Romania s-a alaturat NATO. Aceasta alaturare a dus la emanciparea tarii noastre in plan international. “Spune-mi cu cine faci aliante si iti spun cine esti”. Incepand de atunci, singura tara latina si majoritar crestin ortodoxa din lume, devenea atractiva si de incredere pentru marile aliante/puteri economice ale planetei. De asteptat, a urmat alaturarea Romaniei la Uniunea Europeana, poate una dintre cele mai tari aliante pe care le-a facut tara noastra de secole. Ce inseamna aceste aliante? Incet, incet, romanii de pretutindeni incep sa inteleaga cele doua fete ale cortinei planetare si ca, dupa multa vreme pierduta, suntem de partea buna. In ce priveste peronajele politice ale momentului cu ifose mesianice, nu sunt decat niste accidente mai mici sau mai mari pe drumul ales de aliati.
Adrian Raileanu, 36 de ani, social media manager:
Cea mai buna decada din istoria culturala a acestei tari a fost, desigur, 1930-1940, cand Eliade, Cioran sau Tzara puneau Romania pe harta culturala a lumii. Cea mai buna perioada din punct de vedere politic tocmai a trecut, odata cu intrarea in NATO si in Uniunea Europeana. Cea mai buna decada din punct de vedere istoric a durat cat domnia lui Carol I – mai multe decade. Dar toate astea nu au nici o relevanta atunci cand vorbim despre istoria personala: pentru mine, cea mai frumoasa decada au fost „anii ’90”.
Anii ’90. Intre inceputul trimestrului al II-lea din anul scolar 1989-90, atunci cand s-a renuntat la cravata de pioner, si The Best Of-ul Blur din 2000, s-a desenat viata, asa cum o stim noi astazi. A fost perioada in am ales sa ignoram tot ce invatasem pana atunci, perioada in care am asimilat, pe repede-inainte, cincizeci de ani de cultura si civilizatie „made in west” pe langa care parintii si bunicii nostri trecusera fara a se intersecta major.
In anii ’90, am reinventat reguli numai pentru noi si totul era permis pentru ca nu se mai putea interzice nimic. Atunci am invatat sa gandim si am descoperit Universul intr-o perioada in care libertatea era deplina. In societatea care abia se nastea cu chin si strigaturi, noi, cei „cu constiinta in trezire” in acei ani, am reusit, in mare parte, sa impunem valori pe care tocmai le descopeream. La acele repere ne raportam si acum, atunci cand masuram normalitatea. I love the `90s.
Ion M. Ionita, 49 ani, ziarist:
La o asemenea intrebare sunt tentat sa raspund ca cei mai buni zece ani au fost intre 100-110 dupa Hristos. Este perioada in care Dacia este cucerita de Traian. Statul dac devine parte a Imperiului Roman si Dacia intra in Uniunea Europeana de atunci. Si chiar in spatiul Schengen al antichitatii. Consecintele sunt definitorii pentru tot ce a urmat in acest teritoriu timp de 2000 de ani. Suntem romani si vorbim o limba latina, am avut drumuri care au dus la Roma, am stiut ce este apa calda, am capatat o administratie care a construit orase, a dezvoltat comertul, a pornit economia si a crescut PIB-ul. A dezvoltat si turismul la Marea Neagra, daca e sa ne gandim la Ovidiu, de exemplu. E drept poetul a ajuns la Tomis ceva mai devreme, dar oferta all-inclusive a litoralului nostru a ramas de neschimbat inca de atunci si mai este valabila si astazi.
Sa nu uitam ca romanii au privatizat cu succes Rosia Montana lucru de neinchipuit astazi, 2000 de ani mai tarziu. Ce s-a mai intamplat atunci? Colonistii romani au desoperit frumusetea femeilor autohtone, ceea ce urmasii lor din Italia fac in numar mare si in zilele noastre. Romulus si Remus plus lupoaica au ajuns si la Bucuresti, cei doi gemeni disparand frecvent de sub mama lor adoptiva pentru a fi transformati in tingiri, cazane si alte obiecte de utilitate casnica. Totusi, reapar repede la locul lor reamintindu-ne ca totii de la Ram ne tragem. In baza acestor argumente, cred ca acestia au fost cei mai buni ani, desi nu se refera strict la istoria romanilor. Dar, cred ca se incadreaza, at large dupa cum spune tot latinul care astazi vorbeste englezeste.
Florin Iaru, 58 de ani, poet:
Daca e sa-mi judec viata in decade, nu-mi iese la socoteala. Cred ca fac parte din larga majoritate a celor carora, punandu-si viata cap la cap, le da intotdeauna cu virgula. Un observator extern m-ar putea contrazice, pentru ca, privita de sus, viata mea pare un cortegiu de succese. In deceniul noua al secolului trecut am debutat in literatura si am participat la o revolutie (in cea mai frumoasa zi de cand mama m-a facut). Restul, adica traiul inghesuit si apasator de zi cu zi, plictiseala si lipsa de libertate, nu se pune la socoteala. Deceniul zece a fost cel al sperantelor, al activismului, al primelor voiaje in strainatate, al aventurilor cotidiene si al sperantei. Speram, zi de zi, intr-o Romanie mai buna si mai dreapta. Speranta a fost una, realitatea, la sfarsitul zbuciumatei decade, alta.
Cand a venit anul 2000, eram sarac lipit, fara speranta si infrant politic. Ce a urmat ar trebui sa se numeasca perioada calma maturitatea conservatoare. De aceea, ar mai trebui sa spun ca am incetat sa muncesc in trei parti, am redus motoarele, am ajuns la o oarecare stabilitate. Dar, cum spune poetul, in my beginnind is my end (in inceput imi e sfarsitul). Mileniul trei a insemnat, deopotriva, manelizarea societatii, scufundarea solidaritatii, intrarea in rutina, un soi de consumism odios, aplicat la oameni. Am invatat sa ne mancam semenii, am devenit canibali mediatici. Prin urmare, daca incerc sa ma acopar cu plapuma celor trei decenii, ori raman cu picioarele pe dinafara, ori cad din pat. Au fost clipe si zile, prieteni si izbanzi, impletite atat de “dialectic” cu opusul lor, ca se sparie gandul. De aceea, am sa vorbesc doar despre clipa revelatiei, dintr-un deceniu aproape tragic si neaparat eroic. Pe 21 august 1968, armatele Pactului de la Varsovia intrau in Praga. Sprijinit de Radio Europa Libera, ascultam cum se surpa o lume. Apoi, la televiziunea romana, micutul, balbaitul lider al PCR a tinut un fulminant discurs antisovietic. Atunci am hotarat ca merita sa mor pentru tara mea.
Diana Oncioiu, 28 de ani, liber profesionist:
Cea mai buna decada? As spune anii ’90 pentru un nou inceput, pentru primul exercitiu democratic dupa aproape jumatate de secol, pentru entuziasmul si dorinta de a schimba ceva insuflate oamenilor de idei precum democratie, libertate. E drept, am avut conflicte interetnice, mineriade, dar si manifestatiile din Piata Universitatii, primele alegeri libere si poate singura politica comuna a partidelor politice din Romania – aderarea la UE si NATO. In anii ’90 am invatat sa vorbim un limbaj care ne era strain, am avut prima confruntare cu trecutul mai putin democratic si, stangaci, am incercat sa ni-l asumam. Au fost anii in care naivii, idealistii credeau ca pot schimba Romania si nimic nu i-a impiedicat sa incerce. Dupa 2000 oamenii acestia au disparut, au inceput sa taca tot mai mult, sa se complaca. A fost nevoie de inca 10 ani sa ne recuperam vocea. Sa nu uitam ca “protestatarul”, varianta romaneasca, este un produs al anilor ’90.
Ciprian Necula, 33 de ani, activist pentru drepturile romilor:
Initial, cand am primit intrebarea, m-am gandit la perioada pasoptista si la modernizarea Romaniei – dar, atunci in Principatele Romane inca exista sclavie. Perioada reformelor lui Cuza, cu siguranta, pentru noi, cei din secolul XXI, a fost una dintre cele mai bune perioade din istoria Romaniei, dar ma intreb ce a insemnat pentru oamenii acelui deceniu. Apoi, m-am gandit la “democratia interbelica”, perioada in care s-a dezvoltat si miscarea antidemocratica, in care s-au comis crime politice, in care diferentele sociale si etnificarea problemelor au devenit relevante in relatiile sociale, politice si economice. De altfel, fiecare deceniu a avut lucruri bune intr-un echilibru permanent cu cele negative – comunismul se afla in aceasta situatie (in comunism, membrii unor comunitati marginale au devenit pentru prima data in Romania cetateni egali de facto).
Aceasta analiza cred ca trebuie sa fie mai ampla si sa analizam din diverse perspective “cel mai bun deceniu din istoria Romaniei”. De exemplu, cel mai bun deceniu de concerte il traim acum. Am avut Rolling Stones, AC/DC, Metallica, Iron Maiden, Pink, RHCP, chiar si Lady Gaga! Sau, din perspectiva unui suporter de fotbal, probabil, cea mai buna perioada a fost atunci cand echipa nationala de fotbal a Romaniei chiar exista. Deci, nu exista deceniu perfect, ci doar evenimente sociale, economice politice, culturale, sportive care ne determina sa etichetam ca “cea mai buna..” reducand un deceniu la ceea ce este relevant pentru noi.
Robert Miklos, 44 de ani, publicitar:
Daca analizam “cel mai frumos deceniu” cred ca e de bun simt sa il numesti pe cel in care te-ai simtit cel mai frumos. Pentru mine deceniul cel mai bun a fost cel dintre 20 si 30 de ani. Atunci am fost nemuritor, aveam un curaj nebun in a ignora viata, in a paria impotriva ei si, bineinteles, in a pierde pariurile cu zambetul pe buze. Atunci m-am indragostit prima data “serios” si atunci, pentru prima data, n-am stiut ca nu va dura o vesnicie. A fost practic singura perioada in care eram suficient de independent incat sa fac ceea ce credeam ca vreau si suficient de inconstient incat sa traiesc la maximum fiecare clipa, fara sa-mi fie frica de ceea ce va urma. Am intrat in deceniu visand si curios totodata sa vad cum e viata, ce viitor “ma va coplesi”, caci deja stiam sigur ca orice viitor copleseste, si am parasit deceniul tot visand si sperand ca nu are cum sa fie altfel, decat bine.
In niciun alt deceniu, daca le socotesc asa, nu mi s-a intamplat sa fiu atat de lipsit de griji si totusi independent. Viata e frumoasa chiar daca nu e o prajitura, insa erodeaza, oboseste si chinuie vietuitoarele. Poate ca tocmai de aceea e frumoasa. Eu cred ca am reusit sa traiesc in acel deceniu cat altii in doua-trei decenii si asta poate avea importanta la o judecata de apoi zilnica, intamplatoare sau care nu are loc niciodata. E, normal, vorba de infatuare, insa daca nu esti infatuat nicicand in viata, nu ai cum sa o intelegi, cum s-o simti pe propria-ti piele, cum sa-ti terfelesti sufletul si cum sa incerci sa renasti, sa te schimbi, sa incerci sa fii altfel. Chiar daca este o vorba care spune ca nu trebuie sa ne straduim sa fim altfel. Este suficient sa fim buni. E destul de altfel...
