În argumentul care deschide volumul “Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca”, autoarea Tatiana Niculescu scrie:

Cine este Arsenie Boca?

Dacă cineva s-ar fi ostenit să pună această întrebare cu treizeci de ani în urmă, puțini ar fi știut să răspundă în vreun fel. Pusă în zilele noastre, întrebarea primește nenumărate răspunsuri: un sfânt, Sfântul Ardealului, un făcător de minuni, un vindecător, un vrăjitor, un călugăr luminat, un ascet intelectual, un ocultist, un impostor etc.

Oricare ar fi răspunsul, chipul lui Arsenie Boca reprodus de pe o fotografie de tinerețe te întâmpină pretutindeni: la piață, la spital, în autobuz, în taxi, la supermarket, pe tarabe, în librării, la frizerie, în instituții publice și private, adică oriunde cineva speră că omul acesta are puterea de a face viața mai bună, mai frumoasă și mai ușoară și de a alina suferința de orice fel.

Este cu siguranță mai prezent în viața multor credincioși decât Iisus Hristos.

Publicat anul trecut la Editura Humanitas, “Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca” e lectura obligatorie pentru aflarea poveștii faimosului călugăr.

Am selectat din remarcabilul volum al Tatianei Niculescu câteva fragmente care ne vorbesc despre copilăria, adolescența și tinerețea lui Arsenie Boca (tuns în monahism la treizeci de ani).

Celelalte fapte ale lui Boca – hărțuirea sa de către regimul comunist, trecerea prin închisori, faptul că reușea să adune mii de credincioși la Prislop, fiind socotit de mireni făcător de minuni, picturile sale bisericești – am considerat că sunt mai cunoscute.

Oricum, lucrarea de la Humanitas le cuprinde pe toate.

Tânărul Boca, așadar. Zian dinainte de Arsenie.

Cine au fost părinții lui Arsenie Boca

(…) se naște, pe 29 septembrie, într-un sat ardelean din Imperiu: Fĕlváca, ulterior Vața de Sus. Funcționarul maghiar al primăriei îi consemnează nașterea din părinții Creștina Popa, de 18 ani, cu două clase primare și un pantofar din Brad, Iosif Petru Boca, trecut în acte și ca Ioszef Peter Boka, cu 11 ani mai în vârstă decât soția sa.

În timp ce numele de familie indică îndeletnicirea tatălui – boka în maghiară înseamnă gleznă -, numele de botez al mamei e un indiciu etnic: în Ardealul vremii, românii ortodocși și greco-catolici se consideră singurii adevărați creștini. Creștina Popa este greco-răsăriteană, adică ortodoxă, și provine dintr-o familie de țărani înstăriți.

Românii din Transilvania sunt în proporție mai mare greco-catolică (31.1%) decât ortodocși (27.7%), iar vorbitorii de limbă română reprezintă puțin peste jumătate din totalul populației și trăiesc în cea mai mare parte la sate.

De ce a primit copilul numele Zian (prima variantă)

Prenumele copilului nu e inspirat din calendarul bisericesc, ci, mai curând, din istoria tumultuoasă și geografia acestei regiuni a Imperiului în care ortodocșii și greco-catolicii sunt uniți în aceeași luptă pentru supraviețuirea și drepturile românilor.

Numele înscris în actele oficiale e o adaptare a sunetelor românești la grafia maghiară: Jianu Vălean, adică Jianul din vale, devine astfel, în catastifele administrative, Zian Vălean.

Cum izvoarele Jiului nu sunt tocmai departe, corespondența onomastică e de la sine înțeleasă. Legenda lui Iancu Jianu/Zianu este și ea încă vie în sudul Ardealului. Nașterea micului Jianu/Zianu are loc în casa bunicilor materni de pe valea dealului Bujoara: prin urmare, pruncul e un vălean.

O altă versiune onomastică: rădăcinile din Dacia romană

O altă versiune onomastică ar indica drept origine a numelui Zian o străveche sărbătoare din Dacia romană, Sânzienele (de unde Sân Zian), asociată cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, primul om care, având darul vederii spirituale, îl anunță și îl recunoaște pe Hristos, îndemnând lumea să-și schimbe viața.

Tatăl lui Zian lucra în America

Copilul e declarat greco-catolic, după confesiunea tatălui plecat la muncă în America, într-o vreme în care mulți ardeleni trec Atlanticul în căutarea unei vieți mai bune și, de îndată ce-și găsesc de lucru, încep să trimită bani celor de-acasă.

Se estimează că numărul românilor emigrați în America, în majoritate țărani, cei mai mulți ardeleni, e de aproximativ o sută de mii și că, an de an, ei trimit în țară echivalentul a peste 30 de milioane de coroane.

Paradisul de la Vața

Copilăria micului Zian începe în cătunul de la poalele pădurii și pe dealurile de la Vața, în familia maternă.

În serile cu lună plină, își însoțește bunica la cules de ierburi de leac și de descântec. Îi urmărește apoi mâinile care curăță de pământ rădăcinile și pun la uscat pe plita de lut frunzele și tulpinile. Agățați în grindă, săculeți cu plante uscate răspândesc un miros îndepărtat și adormitor de câmp înflorit.

Dacă se îmbolnăvește, bunica îi ia capul în poala ei și îi descântă de deochi, ținând alături o strachină cu apă în care a pus un ou crud. Moaie din când în când o crenguță de busuioc în apă și-l atinge cu ea pe la tâmple, îngânând cuvinte despre duhuri neștiute. Oul e lumea perfectă, universul începuturilor încă nestricat de suferință.

Divorțul părinților

Fapt este că, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și întregirea României, Creștina și Iosif Boca se despart. Căsătoria lor se încheie cu un divorț anunțat de tribunalul Arad în 1922. Curând, Creștina se recăsătorește cu un anume Dărău.

Divorțul este în vremea lor un act de curaj sau de forță majoră, căci presupune cheltuieli însemnate. Divorțații au de purtat apoi și un tacit stigmat social, mai ales dacă provin din lumea satelor și a târgurilor de provincie, precum pantofarul Boca și soția lui casnică.

Ucenicind la atelierul de cizmărie

Întors la Brad, Iosif Boca își redeschide, cu banii câștigați în America, atelierul de cizmărie. Are o clientelă constantă de târgoveți, bijutieri și aventurieri din industria metalelor prețioase, neveste de profesori și negustori cu dare de mână.

Îl ia pe lângă el pe Zian ca să-l învețe meseria pingelitului, să-i arate cum se iau măsurile pentru o pereche de pantofi noi, cum se potrivesc calapoadele de lemn. Meseria se transmite din tată-n fiu. Băiatul va deveni poate ucenic, apoi calfă și până la urmă va prelua atelierul tatălui și va duce mai departe tradiția familiei.

Un adolescent care se ferește de fete

Într-una dintre autobiografiile scrise mult mai târziu, Zian se oprește puțin asupra părinților lui: își descrie tatăl ca fiind ‘un foarte bun pedagog’, care l-a învățat să folosească bine timpul vieții, iar despre mamă spune că nu i-a cerut niciodată ajutorul, deprinzând-o să-l uite și obișnuind-o de timpuriu cu vești puține de la el.

Adolescent și tânăr, se va feri de fete, antrenându-și voința ca să-și poată controla și domina sentimentele și pasiunile. Învățase oare din experiența familiei lui că nu e bine să ai încredere în fete?

O lectură din Kant

(…) filosofia lui Kant îl învață pe adolescentul Zian că se poate ajunge la desăvârșire numai prin îndreptarea moravurilor și lupta, adesea dureroasă, împotriva viciilor până la schimbarea deplină a caracterului, că starea etică a omului e amenințată mereu de Răul corupător, că Iisus a fot o ființă superioară, întruparea perfecțiunii morale, iar creștinismul este o religie a bunei conduite.

Ca stăpân moral al lumii, Dumnezeu întemeiază o singură Biserică: o comunitate universal guvernată de legislația morală divină.

Ar fi vrut să urmeze școala de pilotaj civil de la Cotroceni

Zian termină liceul în 1929 ca șef de promoție: nu pierduse timpul degeaba și își pusese capul la contribuție învățând zi de zi la toate materiile, făcându-și temele și citind cărți grele de filosofie. Tatăl său și Kant puteau fi mulțumiți de el.

După examenul de bacalaureat, dorința lui ar fi fost să urmeze școala civilă de pilotaj de la Cotroceni, dar costurile sunt prea mari, iar familia vărului Vasile (n.r. – tatăl lui Zian murise) nu-și poate asuma întreținerea lui la București.

În schimb, mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, oferă burse studenților nevoiași la Academia Teologică de la Sibiu. Zian are 19 ani. Vinde casa tatălui din Brad, obține o bursă la teologie și se mută la internatul studenților teologi de la Sibiu.

Curiosul caz al mitropolitului Bălan și al maimuțelor sale

Francmason de rit scoțian și membru fondator al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, mitropolitul Bălan e anglofil, diplomat redutabil și abil orator. Se va spune despre el că nu crede decât în el însuși, că e autoritar, tiranic, fără scrupule și că nu-l preocupă decât interesul propriu.

Despre viața sa intimă circulă tot felul de zvonuri. Printre preoții care au relații vechi cu personalul Mitropoliei, Nicolae Bălan e cunoscut ca un pătimaș homosexual și… zoofil. În general, și-ar alege partenerii din rândul studenții la teologie, dar de-a lungul vremii ar fi avut legături și cu un cioban, cu un țigan ungur și cu un soldat rănit pe frontul de est.

(…) Atracția erotică nu i-ar viza numai pe băieții chipeși. Una dintre marile lui plăceri ar fi fost să asiste la împerecherea animalelor și a păsărilor, și ar fi practicat el însuși diverse forme de zoofilie (e greu de crezut că mărturiile din dosarul mitropolitului ar fi fost contrafăcut ulterior de Securitate).

În 1925, bunăoară, aduce de la Ierusalim o pereche de maimuțe și, la scurt timp, bârfitorii dau de înțeles că mitropolitul s-ar închide în baie cu femela, ceea ce ‘producea o mare ilaritate în rândul celor care-l înconjurau, precum și faptul că, atunci când au dispărut maimuțele din casa lui Nicolae Bălan, acesta a trimis pe toți argații Mitropoliei, toți consilierii și preoții catedralei pentru a-i găsi odoarele pierdute’.

(…) E de presupus că Zian află de la colegi despre ciudățeniile erotice ale binefăcătorului său. (…) În orice caz, cu înfățișarea lui de băiat sărac, ftizic și anemic, Zian are puține șanse să stârnească pasiunile lui Nicolae Bălan.

Pasiunea pentru yoghinii indieni

De bună seamă, Zian parcurge Viețile sfinților (bibliografie obligatorie la Facultatea de Teologie), având prezente în minte metodele de stăpânire a corpului pe care le practică fachirii și yoghinii indieni. Grație lecturilor despre înțelepții orientali și articolelor lui Eliade, tânărul student are deja noțiuni solide despre tehnica respirației controlate (…), despre yoga corpului și a minții.

Găsește analogii tulburătoare între performanțele yoghinilor, meditația de dincolo de gândire și rugăciunea purificată de gânduri a asceților creștini ai deșertului. Vrea să afle cât mai mult, să experimenteze cât mai mult. Nu întâmplător, peste ani va fi descris ca ‘un mistic cu cunoștințe serioase asupra fachirismului’.

Un incident sentimental

Hrănit cu lecturi care întrețin misterul despre puterile spirituale ale omului și încurajează căutările proprii pe tărâmul neprevăzutului. Zian e încă nehotărât în privința vocației lui religioase. La sfârșitul facultății, în vara anului 1933, nu se simte pregătit să se însoare și să devină preot, precum cei mai mulți dintre colegii lui. Are 22 de ani.

În ciuda sobrietății și a restricțiilor de comunicare cu fetele pe care și le impusese, în anii studenției se îndrăgostise totuși de o fată. Se presupune că e vorba despre o colegă de facultate (fetele fuseseră admise la teologie chiar în anul venirii lui la Sibiu, 1929).

Într-o declarație din 1955, el menționează în treacăt că ar fi vrut s-o ia de nevasta pe fiica unui anume Dumitru Brașca din Sibiu. Povestea de dragoste se încheie însă cu un eșec pe care, într-o declarație din 1955, Zian îl numește ‘un incident sentimental’. Dar incidentul e suficient de adânc în sufletul lui ca să-l îndepărteze pentru totdeauna de ideea însurătorii.

Hirotonit diacon celibatar

(…) pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar (un fel de ajutor de preot) la o mânăstire improvizată în incina unui palat al lui Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, la poalele munților Făgăraș. Acolo există de câțiva ani o casă de creație și vacanță pentru scriitori, artiști,întâmpinați la intrare cu inscripția ‘Trăiți liniștiți, căci aveți dreptul la odihnă’.

Mitropolitul Ardealului vrea să facă la Sâmbăta de Sus o pepinieră de monahi intelectuali și o mânăstire model pentru renașterea spiritualității ortodoxe. Un diacon cu studii de teologie, medicină și arte plastice, inițiat în mistica creștină de Nichifor Crainic și Dumitru Stăniloae (n.r. – așa cum era cel ce avea să devină Arsenie Boca), se potrivește de minune acestui proiect.

Modelul Serafim de Sarov

Supunându-se și el unui post aspru în timpul șederii la schitul athonit (n.r. – pe muntele Athos), gândurile tânărului diacon sunt vizitate de Serafim de Sarov. Astfel, în povestirile lui ulterioare, se inspiră din vindecarea sfântului, spunând că pe el l-a sărutat pe frunte Maica Domnului. E de la sine înțeles: ca un semn de protecție, dar și ca simbol al unei alegeri dumnezeiești.

Zian Boca se apropie de 30 de ani. Are mintea și sufletul impregnate de personalitatea eroică a sfântului rus și de convorbirile duhovnicești cu Fecioara Maria, relatate în nenumărate biografii ale vremii și păstrat și în memoria orală a călugărilor schitului.

Zian devine Arsenie

În prima zi de vineri de după Paștele anului 1939, Zian mai face un pas către destinul său.

E Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare care amintește de minunea săvârșită cu binecuvântarea Maicii Domnului, la un izvor din apropierea Constantinopolului, de viitorul împărat bizantin Leon cel Mare, în secolul al V-lea, cu mult înainte de despărțirea Bisericilor occidentală și răsăriteană.

La mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, un sobor de preoți, în frunte cu mitropolitul Bălan, sfințește apa. Mănăstirea nu a fost încă restaurată și de-abia se încheagă o oarecare viață religioasă. Aici are loc ceremonia tunderii în monahism a lui Zian Boca.

(… ) Ajuns în fața altarului, Zian se răstignește simbolic, după tradiții, întinzându-se cu fața la pământ, apoi făgăduiește ascultare, sărăcie și curăție și primește un nume nou: Arsenie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.