Cifrele spun o altă poveste: “România degeaba” nu există

O marotă bântuie România – “asistații social nu vor să muncească”. Ea e, înainte de toate, o creație a presei lipsită de metodă și de întrebări. Să presupunem că toți beneficiarii de venit minim garantat chiar refuză să se angajeze. Călcăm pe urmele ipotezei, dar o facem cu metodă și întrebări. | Foto: Octav Ganea / Mediafax

5

Știm deja din presa centrală sau din discursurile politicienilor că beneficiarii de ajutor social sunt niște “asistați care stau pe banii statului degeaba”. Cel mai important, ei nu vor să muncească deși ar avea unde.

Am pornit în documentarea acestui articol chiar de la această ipoteză: că beneficiarul nu vrea să muncească.

Dar nu am transformat ipoteza în concluzie formulată pe fondul unor vizite prin cârciumile în care găsești mereu pe cineva să-ți spună că nu vrea să muncească.

Am vrut să aflăm cum arată beneficiarul apt de muncă, cel despre care se spune că nu muncește și care sunt motivele pentru care nu o face.

Pentru asta am mers pe teren, am solicitat date de la agențiile implicate în acordarea venitului minim garantat, am discutat cu angajatori, dar și cu oameni din instituții.

Dacă e adevărat că beneficiarul nu vrea să muncească, de ce nu vrea? Care sunt ofertele pe care le refuză? De ce le refuză? Cât de ușor ajunge o firmă la genul acesta de forță de muncă? Cât de accesibilă e piața muncii pentru beneficiarii de ajutor social?

Cifrele

Atunci când îi acuzăm pe beneficiarii de ajutor social că nu vor să muncească pornim de la premisa că beneficiarul e un om sănătos, capabil, cu școală, dar sărac. Spunem că ține de el să-i fie mai bine, adică să se trezească într-o dimineață și să spună gata, de azi nu mai vreau să fiu sărac așa că mă voi duce la muncă.

Avem impresia că beneficiarul are acces la piața muncii, că își permite să facă naveta și că are și mijlocul necesar să o facă. Dar dacă nu e deloc așa pentru cei mai mulți dintre cei care primesc venitul minim garantat? Ne-am pus mai multe întrebări cărora am încercat să le răspundem.

 Care este nivelul de pregătire al beneficiarilor de ajutor social? 

 Care este oferta de muncă în funcție de nivelul lor de pregătire? 

 Există disponibilitatea angajării dacă orice fel de calificare e absentă? 

 Ce și cum fac autoritățile pentru integrarea VMG-iștilor pe piața muncii? 

Începem cu nivelul de pregătire al beneficiarilor.

Am trimis solicitări în baza Legii 544/2001 la toate Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), dar și la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Ne-au interesat două lucruri – câte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au cerut adeverință de la AJOFM pentru venit minim garantat și care este pregătirea acestora.

Adeverința e dovada că beneficiarul de ajutor social e apt de muncă și se află în căutarea unui loc de muncă. E nevoie de o astfel de clarificare pentru că nu toți beneficiarii apți de muncă sunt în căutarea unui loc de muncă.

De exemplu, persoanele care au în îngrijire copii sub șapte ani sau copii cu un handicap grav, persoanele care urmează o formă de învățământ sunt exceptate de la a-și căuta un loc de muncă.

În ceea ce privește pregătirea, am vrut să vedem câți dintre beneficiarii apți de muncă în căutarea unui loc de muncă nu au deloc studii, câți au doar patru clase sau studii generale incomplete și câți au terminat opt clase.

Am solicitat toate aceste date pentru că educația e fundamentală pentru accesul pe piața muncii.

În România, potrivit datelor obținute de la AJOFM-uri și ANOFM, la 30 iunie 2018 erau în toată țara 201.094 beneficiari apți de muncă în căutarea unui loc de muncă.

Aceștia sunt “leneșii care stau pe banii statului și nu vor să muncească”.

35.656 nu știu să scrie și să citească

60.817 au patru clase/școală generală incompletă

74.812 au terminat opt clase

29.809 au peste opt clase

Cu alte cuvinte, 18% dintre beneficiarii care își caută un loc de muncă nu au studii; 30% au școală general incompletă; 37% au terminat opt clase. Doar 15% dintre beneficiari au mai mult de opt clase și deci șanse reale să găsească un loc de muncă.

Să mergem în județe.

În Satu Mare și Mehedinți 70% dintre beneficiarii care-și caută un loc de muncă sunt fără studii sau cu patru clase/școală generală incompletă, iar în Bihor și Mureș ei reprezintă 71% .

În județe precum Argeș, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Harghita, Maramureș, Prahova, Sălaj, Vrancea peste jumătate dintre beneficiari au mai puțin de opt clase sau nu au studii deloc.

La Bacău sunt 10.496 de beneficiari în căutarea unui loc de muncă. Niciunul nu are mai mult de opt clase.

Ce înseamnă în practică toate aceste date? Ce înseamnă să nu ai opt clase și să vrei să te angajezi?

Nu putem afla din altă parte. Mergem în “România leneșilor”.

Realitatea

Din comuna Vurpăr până în Sibiu sunt 26 de kilometri pe care microbuzul îi face în 45 de minute. Sunt șapte curse spre Sibiu în timpul verii și opt în restul  anului. Un bilet dus-întors e 20 de lei. Un abonament pe o lună este 240 de lei.

E frumos drumul până la Vurpăr, mult verde, dealuri, plantații de porumb, câte o stână de vaci, una de oi pe ici, pe colo. Cu ochii pe geam trec mai repede cele 45 de minute. Ultima oprire e exact lângă primărie și poștă.

În curtea poștei e agitație mare. E ziua în care se dă ajutorul. Femeile așteaptă pe scări, copiii aleargă prin curte. În afara curții au oprit deja microbuzele cu marfă. Știu și micii comercianți că e zi de luat banii așa că au venit cu cafea bună și ieftină, ceva haine. Așteaptă și ei să supraviețuiască

Potrivit site-ului primăriei, comuna Vurpăr are 2.774 de locuitori, un dispensar uman și unul veterinar, un oficiu poștal și un cămin cultural renovat în 2013.

Acum mai bine de un deceniu, în localitate erau până la 400 de dosare de ajutor social. Au scăzut apoi în fiecare an, până s-au oprit la 120. Atâtea mai erau în 2013 când a preluat situația lor Ana Gabor, asistentul social al primăriei.

Acum, în 2018, mai sunt 50 de dosare de ajutor social. Situația s-a schimbat dramatic în toamna lui 2017. Povestea o știe cel mai bine Ana Gabor.

În octombrie 2017 s-a trezit la primărie cu cei de la firma Marquardt din Sibiu. „Au adus o cutie și niște CV-uri. Mi-au zis că atunci când sunt mai multe CV-uri să-i sun și vin să vorbească cu oamenii. Mi-au lăsat și pliante”, își amintește Ana.

I-a avertizat încă de pe atunci să asigure transport pentru că oamenii nu au bani de abonamente. Și au asigurat transport.

Întâi s-au angajat 3-4 oameni. Doar pentru ei venea microbuzul în fiecare zi să-i ia la muncă. Apoi au fost mai mulți. Dar și pentru că, spune Ana, “oamenii au fost mulțumiți că s-o ținut de cuvânt și cu plata, și cu bonurile. Dacă făceai și ore suplimentare ajungeai la 1.700”.

După Marquardt au mai venit alte trei firme printre care Continental, Scandia. În total vin acum în Vurpăr cinci microbuze care iau oamenii din comună și-i duc la muncă.

„Să-i vezi cum se duc și cei care erau la animale. Tulai, Doamne, s-o învățat la navetă și la muncă și acum nu mai găsești oameni la animale”, râde Ana Gabor.

Cutia și căsuța poștală care au redus numărul beneficarilor de venit minim garantat din comuna Vurpăr, Sibiu.

Angajatorii au cerut oameni cu opt clase. Nu cu patru, nu cu șase și în niciun caz fără studii. Musai să aibă opt clase.

Ana recunoaște că mult timp oamenii s-au împiedicat de treaba aceasta cu școala, așă că au învățat să se descurce cum au putut. Au început să plece în afară. Mulți în Germania. S-au dus trei luni, șase luni. S-au întors și și-au făcut o rânduială – o gresie, o spoială, un curent electric.

Știe și Ana cum e să pleci ca să poți face ceva mai mulți bani.

Vine dintr-o familie mare, sunt șapte frați și surori. Toți ceilalți sunt acum plecați în Germania și Spania. Ana Gabor a făcut cele zece clase la școala din Vurpăr, apoi s-a dus la liceu la Sibiu.

În 2004 s-a angajat la primărie. A terminat între timp administrație publică tot la Sibiu, iar în 2013 când colega de la asistență socială a plecat i-a preluat ea postul.

Ana Gabor are astăzi 47 de ani și e studentă în anul doi la asistență socială la Cluj.

Mulți ani de zile concediul de vară pentru Ana a însemnat cules de căpșuni în Germania. Pleca cu soțul timp de șase săptămâni și se întorceau cu 5.000 de euro. Așa au putut să-și aranjeze și ei casa și să-i ajute pe copii. Fetele îi sunt și ele plecate în Germania și Spania. Doar pe băiat îl mai are în țară.

I-au plecat surorile, frații pentru că acolo câștigau într-o lună mai mult decât în România. I-au plecat acum copiii din aceleași motive. Și pleacă și oamenii din sat, beneficiari de ajutor social sau nu, exact din aceleași motive. Oamenii vor să muncească, dar nu pe bani puțini.

Revenim la cei care rămân.

După angajare, beneficiarii au dat de altă belea. Aveau credite pe buletin neachitate. La primul salariu s-au trezit cu mai puțini bani decât se așteptau. Și nu au mai vrut să meargă la muncă.

Au venit din nou să primească ajutor. „Măi, oameni buni nu e bine ce faceți. Eu vă iau dosarul că nu vi-l pot refuza. Dar vă spun din start că vă respinge Agenția de Plăți plata pentru că o să vadă că ați fost angajați și ce motiv ați avut de nu v-ați mai dus”, le-a explicat Ana.

Și a avut dreptate femeia. Unul dintre cei supărați, care chiar și-a depus un nou dosar, a fost refuzat. Ana l-a chemat pe pățit la primărie, i-a spus că neapărat trebuie să meargă la muncă și l-a învățat să se ducă la bancă să-i facă o rată lunară mai mică pentru acoperirea creditului. Și de atunci nu a mai renuțat niciunul.

Anul acesta Ana a avut toți copiii acasă. Băiatul ei a făcut nuntă la căminul cultural din Vurpăr.

Ana îi înțelege pe beneficiarii ei, deși susține că a făcut din cauza lor tensiune 20: “Dacă mergi la școală înveți lucruri multe. Dacă te duci o țâră mai departe și faci ceva, vezi altceva, dai de alți oameni, îți deschizi mai tare capul. Când nu ai școală nu prea înțelegi problema. Dacă nu înțelegi problema zici că toată lumea e împotriva ta”.

Așa că Ana nu se supără când i se umple biroul de beneficiari nemulțumiți. E datoria ei să-i ajute să înțeleagă ce pare de neînțeles și să găsească cu ei soluții.

E bucuroasă când mai vine la ea câte o fată care i se laudă cu vechimea ei de doi ani în muncă sau când vede o familie care pleacă sâmbăta-duminica să-și facă cumpărăturile din banii câștigați de la noul lor loc de muncă.

Și uite așa Ana mai are acum doar 50 de dosare sociale. Sunt în mare parte oameni singuri, văduve, persoane în vârstă care nu au pensie sau oameni pe care pur și simplu nu-i angajează nimeni.

Pe banca din stația în care oprește cursa spre Sibiu câteva femei se adăpostesc de soare.

Una dintre ele își așteaptă ajutorul. A terminat doar o clasă. A rămas apoi de trei ori repetentă și părinții nu au mai lăsat-o la școală. S-a dus și ea la un interviu, deși angajatorii ceruseră opt clase, dar a picat la proba practică.

Are o fată care a terminat anul trecut opt clase. Nu a vrut să o mai lase la liceu că e periculos la o așa vârstă și dacă vine însărcinată acasă? Dar face imediat 16 ani și poate munci, se liniștește singură femeia.

Înainte nu era rușine să ai ajutor social, intervine în discuție o altă femeie de pe bancă: “Eram mulți care aveam, că nu era service. Ce să facem? Acum, de când sunt service, e rușine să ai ajutor”.

Dar ce faci când nu ești în apropierea unui oraș în care sunt locuri de muncă, precum Sibiul? Ce faci când locurile de muncă de pe piață nu sunt pentru tine, om fără școală sau orice formă de pregătire, cum se întâmplă în cele mai multe județe din țară?

Ce faci când firma care te angajează îți acoperă doar 100 de lei din abonamentul pentru transport, care e 200 sau 250 de lei? Sau ce faci când nu-ți acoperă niciun leu din suma respectivă?

În comuna Vurpăr beneficiarii au vrut să muncească în momentul în care au existat condiții decente în care să o facă. Unii dintre ei sunt angajați la firmele de pe lângă Sibiu, alții au luat calea Germaniei sau Spaniei.

Câteva indicii importante despre cum a fost posibilă angajarea oamenilor din Vurpăr aflăm de la Lăcrămioara Daraban, director de resurse umane la firma Continental.

Aflată în căutare de personal, compania a apelat la autoritățile locale de la care a primit sprijin.

Cei de la Continental au înțeles că distanța va fi o problemă, că oamenii fie nu au mașină, fie nu se potrivește programul de lucru cu cel al transportului în comun, fie nu există transport în comun deloc.

În plus, au oferit cursuri de calificare pentru că cererea pentru munci calificate e mult mai mare decât oferta. Continental a cerut un singur lucru – să existe condiții minime de școlarizare în cazul tuturor candidaților.

Oferta

Pe site-ul ANOFM, agenția națională pentru ocuparea forței de muncă, e centralizată oferta locurilor de muncă pe fiecare județ.

Ne interesează această ofertă pentru că AJOFM-urile, adică agențiile județene subordonate structurii naționale, sunt cele responsabile cu (re)integrarea efectivă a beneficiarilor de VMG pe piața muncii. Agențiile îi anunță când au locuri de muncă și îi trimit la interviu.

Potrivit ultimelor modificări legislative, la refuzul unui loc de muncă beneficiarul de VMG pierde ajutorul și nu mai poate aplica pentru el decât peste un an.

Pe 28 iunie 2018 erau la nivel național 31.371 de locuri de muncă. Județele cu multe locuri de muncă sunt și județele cu puțini beneficiari de venit minim garantat.

În Sibiu, de exemplu, erau pe 28 iunie, 2.654 de beneficiari în căutarea unui loc de muncă și 1.432 de locuri de muncă. În Arad erau 2.171 de locuri de muncă disponibile și 1.773 de beneficiari în căutarea unui loc de muncă. În Timiș erau 1.537 de locuri de muncă și 944 de beneficiari în căutarea unui loc de muncă.

De cealaltă parte, adică în Bacău, vorbim de 56 de locuri de muncă și 10.496 de beneficiari care se pot angaja. În Galați, beneficiarii în căutarea unui loc de muncă erau în iunie în număr de 10.888, iar oferta de locuri de muncă – 588. Nici Teleormanul nu stătea mai bine – 413 locuri de muncă și 10.923 de beneficiari în căutarea unuia.

În această discuție mai intervine însă o variabilă. Nu toate locurile de muncă disponibile sunt pentru beneficiarii de ajutor social.

Din oferta ANOFM la nivel național, în luna iunie erau 6.155 de locuri de muncă pentru muncitor necalificat, manipulator mărfuri, muncitor în industria confecțiilor, ucenic.

Sunt genul de locuri de muncă pentru care se bat, în primul rând, cei care au terminat opt clase, adică aproape 75.000 de beneficiari.

Dacă angajatorul e dispus să-i angajeze pe aceste poziții și pe cei cu mai puțin de opt clase sau fără școală, atunci pentru cele 6.155 de locuri de muncă se bat peste 170.000 de beneficiari.

Din iunie până în septembrie ofertele au variat între 28.780 și 36.340 de locuri de muncă la nivel național. A crescut și oferta locurilor de muncă accesibile beneficiarilor de venit minim garantat de la 6.155 la 7.745.

Numărul total al beneficiarilor de VMG a scăzut din iunie până în septembrie cu 5% la nivel național.

Și mai e o discuție – despre disponibilitatea angajatorilor în cazul beneficiarilor de VMG fără studii sau cu mai puțin de opt clase.

AJOFM organizează Bursa locurilor de muncă de două ori pe an. Sunt momentele în care apar știrile cu “asistații care nu vor să muncească”, fără ca cineva să se întrebe dacă la bursa repectivă exista o ofertă reală pentru beneficiarii de VMG.

Potrivit Clasificării Ocupațiilor din Romînia (COR) pentru munci necalificate e nevoie de studii generale, adică opt clase. COR-ul este aprobat prin Ordin de ministru.

Există situații în care un angajator privat refuză să angajeze o persoană dacă aceasta nu are opt clase, deși potrivit Constituției României, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.

Frățilă Măcrin de la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București ne explică faptul că dreptul la muncă nu poate să fie îngrădit, așa că pentru munci necalificate pot fi angajate și persoane fără opt clase sau chiar persoane fără studii.

Dar, pentru că întotdeauna există un dar, angajatorul poate refuza angajarea unor astfel de persoane dacă munca necalificată care le este solicitată impune existența studiilor. Dacă, de exemplu, la finalul zilei este nevoie să completezi niște fișe.

Am cerut și părerea unor avocați în această chestiune. Unii ne-au explicat că angajatorul privat își stabilește propria grilă de selecție în funcție de tipul de muncă necalificată pe care o oferă. Angajatorul nu poate să fie acuzat din punct de vedere legal de abuz.

Tot legal, nu există nicio prevedere care să spună că pentru munci necalificate ai nevoie de opt clase terminate.

În lipsa unei astfel de prevederi legale, susțin alți avocați, angajatorul trebuie să justifice de ce solicită opt clase pentru o muncă necalificată. Dacă nu există nicio justificare pentru impunerea unor condiții de studii atunci ne confruntăm cu un caz de discriminare.

În realitate, de cele mai multe ori rămâne precum angajatorul pentru că niciunul dintre oamenii fără școală sau fără opt clase nu va cere explicații sau lămuriri pentru refuzul angajării.

Am discutat cu mai multe firme care au angajat beneficiari de ajutor social. Un fost director administrativ al unei firme din Brașov ne-a declarat că, în principiu, pentru munca fizică nu există restricții, motiv pentru care au angajat și persoane fără opt clase. Dar e obligatoriu să știe să scrie și să citească.

De la o altă firmă, de această dată din județul Argeș, am aflat că au angajat și ei persoane fără opt clase, dar nu persoane fără studii pentru că există instrucțiuni de lucru, fișe și desene la fiecare post de lucru, care trebuie cunoscute și înțelese. Experiența a arătat că oamenii preferă să se angajeze în perioada rece a anului, după care vara pleacă la muncă în străinătate, unde se plătește mai bine.

Sunt persoane care pleacă după două săptămâni sau două luni, persoane care preferă mai degrabă să meargă să spele vase în Viena, de exemplu. Dar sunt și persoane care rămân și fac naveta de la 10, 30, chiar 40 de km.

Cea mai bună variantă este subvenționarea totală a transportului, ne declară angajatul firmei din Argeș.

Pentru ca o astfel de situație să se petreacă firma angajatoare are nevoie să adune dintr-o zonă câțiva zeci de muncitori. Ar ajuta mult un facilitator care să poată să-i găsească pe acești muncitori din zona respectivă și să-i aducă la un loc.

Acest facilitator ar putea să fie AJOFM-ul, care are la dispoziție datele necesare pentru o astfel de intermediere. Rămânem la condițional-optativ.

Integrarea pe piața muncii

Județul Maramureș nu are mulți beneficiari de ajutor social în comparație cu alte județe.

2.857 sunt apți de muncă în căutarea unui loc de muncă – 460 nu au niciun fel de studii, 1.085 au școală primară/școală generală incompletă și 988 au terminat opt clase.

L-am întrebat pe directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Maramureș (AJPIS) Ovidiu Marius Morar de ce nu vor acești oameni să muncească.

Ne-a spus că punem greșit problema, că este incorect să tragem o asemenea concluzie. Ne-a explicat de ce. În primul rând, procesul de primire al ajutorului presupune muncă. E vorba de munca în folosul comunității pe care beneficiarul e obligat să o facă pentru a primi ajutorul.

În acest sens, explică directorul, e musai ca primăriile să facă lunar un plan de acțiune. „Ideea este că poate beneficiarii sunt dispuși să muncească, dar nu se ocupă nimeni de ei. De ce?”, se întreabă directorul Morar.„Poate cineva refuză să-i pună la muncă pentru că le-a cerut voturile”, își răspunde singur.

La începutul anului 2018 parlamentarul independent Adrian Dohotaru a solicitat Ministerului Muncii mai multe date despre planurile de acțiune întocmite de primării.

Potrivit răspunsului obținut, ministerul nu are o situație centralizată a lor, deși acestea ar trebui trimise de primării către AJPIS-uri, aflate în subordinea ministerului.

O altă concluzie este aceea că, în general, autoritățile locale preferă să includă în aceste planuri doar acțiuni de salubrizare sau întreținerea spațiilor publice.

Munca în folosul comunității ar putea să fie un mecanism cu potențial de integrare a beneficarilor pe piața muncii. Dar pentru asta e necesar ca primăriile să gândească cu adevărat un plan de acțiune prin care să-și satisfacă nevoile reale, timp în care beneficarii să câștige ceva experiență de muncă.

Directorul AJPIS Maramureș, Marius Morar, recunoaște că e dificil să te angajezi fără opt clase. Nici măcar programele de calificare nu sunt pentru cei care nu au terminat școala generală. Apoi, mai sunt și alte probleme: izolarea comunităților din care vin beneficiarii, lipsa ofertei de muncă pentru ei.

În astfel de comunități să le propui oamenilor relocarea nu e atât de simplu. Unii dintre ei mai au, de exemplu, gospodării. Și dincolo de acest lucru, ar fi o dovadă de ipocrizie să le reproșezi unor persoane fără prea multă școală că refuză relocarea.

Toată România se confruntă cu o mobilitate internă extrem de scăzută a forței de muncă. E una dintre concluziile Raportului de țară din 2018.

Dar cine să ia în seamă aceste date?

În fiecare toamnă apar știrile cu viile pe care nu are cine să le culeagă pentru că „asistații social nu vor să muncească”. În fiecare iarnă apar știrile cu străzile necurățate de zăpadă pentru că „asistații nu vor să muncească”.

Și în fiecare primăvară, când au loc bursele pentru locuri de muncă, apar știrile cu „asistații” care zic că nu vor să se angajeze.

Raidurile TV prin cârciumi sunt din toate anotimpurile.

5 COMENTARII

  1. Problema nu sunt asistatii social per se. Problema e ca o mare parte dintre cei angajati la stat sunt asistati social. Iar dintre ei mai ajung destui sa primeasca si pensie speciala la sfarsit.

  2. Felicitări! Foarte bun articolul și la subiect. Poate într-un alt articol vei încerca să intri puțin și în “tainele” învățământului primar, aici mă refer la copiii celor fără studii. O să ai o surpriză. Te las pe tine să o descoperi. Cârcotașul din mine nu se poate abține: lanuri de porumb nu plantații de porumb.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.