Cine-i de vina la moartea politistului Gigina

Saptamana trecuta, in timp ce gonea in capul coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea, un politist de la Rutiera a plonjat intr-o groapa, gasindu-si sfarsitul. Ministrul Oprea a ales sa taca zile in sir inaintea tuturor indignarilor publice. Altii, insa, au vorbit pentru el: „sa nu politizam!”. Sa nu politizam?

0

La aproape o saptamana de la moartea tragica a lui Bogdan Gigina, politistul disparut intr-un accident in timp ce ii deschidea calea rutiera ministrului de Interne Gabriel Oprea, circumstantele publice ale intamplarii sunt aproape aceleasi din prima zi.

Stim ca motocicleta politistului se afla in capul unei coloane oficiale. Mai stim ca masina vicepremierului Oprea n-a oprit la locul accidentului, continuandu-si nestingherita drumul. Si mai stim ca afara era intuneric, ploua, iar carosabilul era umed.

In rest, toate celelalte lucruri importante sunt fie prilej de speculatii, fie pur si simplu lasate in umbra. Nu stim daca exista o urgenta la momentul respectiv care sa justifice deplasarea in coloana oficiala a ministrului Oprea. Nu stim de unde venea si unde se ducea politicianul. Nu stim cine a solicitat, in conditii de carosabil umed, serviciile unui politist pe motocicleta si nici cine a aprobat o astfel de solicitare. Nu stim, in ultima instanta, daca politistul Gigina a murit la datorie, executand o dispozitie legala.

Tuturor acestor conditii neelucidate generalul Oprea le-a raspuns cu o lunga si infama tacere, intretinuta zile in sir cat corul aparatorilor sai a aruncat pe piata, obsesiv, doua mesaje. Primul – „exista o ancheta in desfasurare, nu se pot comenta circumstantele cazului”. Al doilea – „sa nu politizam discutia” (cu varianta, nu lipsita de adevar, „opozitia se foloseste de acest eveniment tragic pentru a rasturna guvernul Ponta”).

Ambele pozitii nu sunt doar de-o sfanta stupiditate – ele indica, destul de precis, si cine poarta vina politica la moartea politistului Gigina. Ea nu se imparte doar demnitarului prezent la locul faptei – in speta, generalului Oprea. Vina aceasta, de a participa la grabnica inchidere a cazului si de a acoperi toate intrebarile legitime iscate de neclaritatile expuse mai sus, le apartine tuturor politicienilor care s-au facut scut in jurul lui Gabriel Oprea din motive de „nepolitizare”.

Sa nu politizam? Cum altfel, insa, din moment ce dorinta de a pastra functia prim-ministeriala e principalul motiv pentru care premierul Victor Ponta a refuzat brutal sa comenteze chestiunea accidentului?

Sa nu politizam? Cum altfel, insa, din moment ce principalul motiv pentru care liderul PSD Liviu Dragnea si alti politicieni de frunte ai partidului au ales sa apere dreptul demnitarului la coloana nu e altul decat acela ca vor sa ramana la putere, cu orice pret?

Sa nu politizam? Cum altfel, insa, din moment ce Politia, care va trebui sa furnizeze procurorilor faptele si probele din jurul producerii accidentului, este direct subordonata chiar ministrului implicat in eveniment?

Sa nu politizam? E maxima proba de ipocrizie si lipsa de logica: sa nu vedem ca toata dezbaterea exista fix pentru ca vorbim de o functie politica – ministeriatul la Interne – care poarta cu sine si intreaga paleta de responsabilitati politice – printre altele, pe aceea de a-ti da demisia cand planeaza asupra functiei suspiciuni de abuz in serviciu.

Gabriel Oprea nu-si da demisia nu pentru ca asteapta rezultatele anchetei procurorilor si nu vrea sa politizeze discutia. Generalul Oprea nu si-o da tocmai pentru ca pozitia ministeriala ii permite sa influenteze rezultatele anchetei si tocmai pentru ca, de fapt, intreaga sa miza e eminamente politica.

Si Oprea stie ca nu e doar miza sa – si Ponta vrea sa supravietuiasca la Palatul Victoria, si PSD-ul lui Liviu Dragnea vrea sa ramana la putere pentru a-si hrani intreaga clientela (cum altfel decat politica?), si UNPR-ul, cu toata fauna sa de traseisti, isi doreste un loc la masa la care se fac „jocurile”.

De fapt, interesul public e ultimul, chiar ultimul pe lunga lista a motivelor pentru care Gabriel Oprea, Victor Ponta sau Liviu Dragnea fac politica. Alte si alte lucruri sunt mult mai importante – caci influenta si carierele acestor oameni sunt construite, inainte de toate, pe maxima politizare a oricarui detaliu de viata sau de moarte.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Doua filme

Am vazut, in cadrul Festivalului Filmes de Cannes a Bucarest, „The lobster” si „Love”, doua filme foarte misto. Vi le recomand, deci.

  • O experienta

Cum ar fi sa calatoresti chiar peste tot in lume? Un jurnalist norvegian face asta de peste un deceniu si are povesti de spus.

  • Contraste

O imagine dintr-un oras pe care chiar vreau sa il cunosc.

  • Un scriitor regasit

Intamplator, in prima calatorie la Carturesti Carusel (libraria cea mai cea din oras), am dat peste olandezul Cees Noteboom, a carui carte „Urmatoarea poveste” (publicata in colectia de carti selectate de echipa ziarului „Cotidianul”) mi-a placut teribil. Asa ca, incantata de reintalnire, m-am apucat de o noua aventura literara: „Ziua mortilor”. Am luat, deci, o mica pauza de Salman Rushdie cu care v-am innebunit.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Filmele de la Cannes la Bucuresti

Filmul „Deepthan”.

  • O carte

Reuniunea, de Anne Enright.

  • O alta carte

Rugul, de Dragoman Gyorgy.

  • Gangsteri de legenda

Film prost, de mall.

  • Iesirea in strada

In cazul Oprea. Obligatoriu.

  • Un clasic

Filmul „Oci ciornie”, de Nikita Mihalkov.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • O boala veche de 25 de ani

Tragedia politistului de la Rutiera „cazut la datorie”, in coloana oficiala a gen. **** G. Oprea, te face sa te intrebi – poate mai aspru ca in alte dati – cum dracu’ ajung sa ne conduca, mereu, doar cei mai rai dintre noi. Cum ajung? Pai, uite – ajung pentru ca sunt deja acolo, din tata in fiu sau din serviciu in serviciu, precum gen. **** G. Oprea, inaintea caruia par sa tremure si propriile stele, de frica ca stau aiurea pe epoleti.

Minciuni, abuz de putere, pozitii contradictorii si semne ale unei incercari de musamalizare in cazul mortii unui om? Pai chiar dosarul numarul 1 al justitiei romane contine toate ingredientele acestea – si-acolo nu e doar o victima, ci peste o mie. Si-acel dosar a fost clasat saptamana trecuta.

Ce cap, ce retea de putere, ce grup formal sau informal au cazut in Romania dupa minciunile, abuzul de putere, pozitiile contradictorii si nenumaratele semne ale incercarilor de musamalizare din Dosarul Revolutiei? Nu se poate raspunde.

Se poate face insa altceva – se poate trasa o linie foarte subtire, aproape invizibila, intre cei ucisi pe strazi la Revolutie si politistul plonjat de pe motocicleta intr-o groapa de 2 metri, in centrul Bucurestiului. Pe linia asta sunt insirati, unul dupa altul, toti oamenii care au detinut pozitii de putere in Romania ultimelor doua decenii.

Cei mai rai dintre noi. Caci toti au patronat, alimentat, ingaduit un stat care face si spune legea, dar nu se supune ei. Asa ajung institutiile sa protejeze, pana la ultimele consecinte, „oamenii de stat” – chiar si acolo unde e o victima, chiar si acolo unde sunt o mie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.