Cine îl judecă și cine îl iartă pe Visarion Alexa

Reacțiile la știrea reținerii lui Visarion Alexa pentru agresiune sexuală arată felul defect în care societatea se raportează încă la infracțiunile sexuale. Presupusul agresor poate fi un om cu o conduită ireproșabilă, în timp ce victima ar fi o femeie instabilă, posibil bolnavă psihic, în mod cert o ispită.

7

Preotul ortodox Visarion Alexa a fost reținut pentru agresiune sexuală și prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Judecătoria abilitată a respins cererea parchetului, dar a dispus totuși luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, timp în care clericul BOR va fi supravegheat de poliție și va avea, printre altele, interdicția de a desfășura profesia de preot.

Visarion Alexa este unul dintre principalii comunicatori ai Bisericii Ortodoxe. Strânge mii de aprecieri la postările de pe rețelele sociale, are de ani de zile o solidă prezență mediatică, e realizator de formate media, e invitat în emisiuni (inclusiv la difuzorii radio-TV publici), se fac emisiuni despre el. 

Visarion Alexa este unul dintre starurile BOR, o figură duhovnicească adesea capabilă să îmblânzească asperitățile percepției publice asupra Bisericii, să transmită afabilitate și moderație. O lungă perioadă, Visarion Alexa a fost cap de afiș între exemplele de oameni de bine date atunci când asupra instituției BOR planau acuzații sau controverse.

Preotul a susținut și susține vaccinarea – fiind, așadar, un anti-antivaccinist într-o lume clericală în care s-au remarcat mai degrabă vocile unor episcopi conspiraționiști. Preotul a spus că, în boală, rugăciunea ajută, dar ea nu trebuie să excludă sau să înlocuiască tratamentul medical.

Visarion Alexa a susținut acțiunile Coaliției pentru Familiei, pozând ca stindard al familiei tradiționale – și totuși, iată-l reținut și adus în fața unei instanțe cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea unei infracțiuni sexuale care e similară cu violul (în sensul că are la bază o interacțiune sexuală produsă fără consimțământ).

Din momentul în care știrea reținerii preotului a fost difuzată în mediile online și TV, rețelele de socializare au explodat. Dar multe postări și comentarii care reacționează la întâmplare (ale cărei împrejurări sunt încă neclare) arată felul defect în care societatea se raportează încă la infracțiunile sexuale. 

Presupusul agresor (cu statut formal de inculpat într-un dosar de urmărire penală în care s-au efectuat și filaje / interceptări) poate fi un om cu o conduită ireproșabilă, în timp ce victima ar fi o femeie instabilă, posibil bolnavă psihic, în mod cert o ispită. Agresiunea sexuală poate deveni rapid altceva: o încercare de discreditare a preotului, un plan diabolic și chiar o acțiune îndreptată împotriva tuturor credincioșilor. 

Nu puține voci au cerut deja ca părintele să nu fie judecat, ci sprijinit – mai ales că el, părintele, a ajutat atâția oameni. Doar cu iertare, milostenie și pocăință ar putea fi întâmpinat acest caz. Întâmplările în sine ar arăta, de fapt, mai degrabă magnitudinea ispitelor care apar mereu în calea preoților de bine. Nu de încadrări și instrumentări penale am avea nevoie, ci de blândețe și comuniune cu presupusul agresor. 

Sus inima!, i-a transmis un preot lui Visarion Alexa. Apoi a completat criptic mesajul: Fericiți cei prigoniți pentru dreptate!

Convins la rândul său de neadevărul acuzației a fost și purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu:

Nu cred o iotă din povestea asta. Așa cum, în urmă cu câțiva ani, IPS Teodosie era acuzat de “abuz sexual” pe la Dervent de un om cu grave probleme. Numai prădător sexual nu era pr Visarion Alexa….

a scris preotul constănțean pe Facebook.

Plimbați ursul!, a reacționat și un jurnalist cu putere de decizie editorială în TVR. Răzvan Bucuroiu, directorul editorial de la Lumea Credinței, principala producție a televiziunii publice dedicată subiectelor de cult, a conchis rapid:

Nu cred nimic, sunt reticent la toate “sursele” care emit informații despre caz, eu îl cunosc pe omul acesta de peste 20 de ani. Un comportament ireproșabil în toate situațiile posibile, un ton afabil, o claritate morală evidentă.

Pro părintele Visarion Alexa s-au declarat mai mulți pe rețelele de socializare. 

Teologul Mihail Neamțu, partener de dialog al preotului Visarion Alexa, a intervenit rapid în discuție pentru a transmite public ce dascăl bun e Visarion Alexa, prea bun practic ca să agreseze sexual o femeie. Și dacă faptele sunt adevărate? Să nu dăm cu piatra, căci așa ne învață Hristos. 

Mihail Neamțu, atât de milostiv în această împrejurare care afectează direct imaginea BOR, acuza virulent de crimă, în urmă cu doar câteva luni, pe cei care susțineau dreptul legal al femeilor la avort. Nechemat să încadreze penal, Neamțu nu vedea absolut nimic problematic în a cataloga ca pruncucidere atât întreruperea de sarcină la cerere, cât și poziția celor care cred că interzicerea acestei opțiuni e inacceptabilă într-o societate liberă, laică și democratică.

Pus însă înaintea unei încadrări penale, Neamțu își pierde reflexele de procuror moral și îndeamnă la Judecata de Apoi în cazul preotului acuzat de agresiune sexuală. Cine suntem noi să judecăm, aici și acum? 

Mânați de aceleași principii relaxate ale uitării-iertării au fost teologii români și în chestiunea abuzurilor sexuale comise de fostul episcop BOR Corneliu Bârlădeanu și arhimandritul Sebastian Jitaru asupra elevilor de la seminarul teologic din Huși. Nimeni din preajma Bisericii nu a considerat necesar să întrebe (public) membrii Sinodului de ce au băgat sub preș multiplele infracțiuni sexuale comise ani la rând asupra unor adolescenți.

Orice inculpat beneficiază, până la o sentință definitivă, de prezumția de nevinovăție. Este principiul corect enunțat de susținătorii preotului Visarion Alexa. Dar în timp ce agresorul învinuit beneficiază de ea, victima e imediat pusă la zid și etichetată.

În acest climat social, nici măcar jurnalismul nu se limitează să rămână doar jurnalism. Și practicanții săi aspiră la statutul de prezicători, de ghicitori ai unui scenariu obscur pentru care n-au fapte la îndemână – dar, slavă Domnului, au intuiții și presimțiri.

E posibil să fie o înscenare. Nu știm, analizăm toate scenariile, a spus o moderatoare Antena 3, analizând cazul Visarion Alexa. Pentru a-și întâri supoziția, jurnalista a povestit cum i-a luat odată interviu preotului care are trei copii și e un familist convins. 

Nu vreau să caut scuze, dar e posibil ca doamna să fi înțeles greșit?, a conchis moderatoarea.

De menționat și aplaudat rămâne totuși faptul că, spre deosebire de alte situații, instituția BOR a reacționat rapid. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat în primele ore de la difuzarea știrii despre reținerea lui Visarion Alexa că preotul a fost retras de la slujire și va fi supus unei anchete interne.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Metoda Agenția dezvoltată de partide pentru a nu fi transparente cu banii publici
AICI și AICI.

O premieră în relația BOR-presă
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Judecata de Acum #35 (sezonul 2)
CE-I DE VĂZUT ÎN CEL MAI RECENT EPISOD:

»» Un purcoi de bani publici pentru o presă cuminte, fără minte: o investigație Recorder a demonstrat cum e mințit poporul cu televizorul, cu largul concurs al partidelor politice și al jurnaliștilor.

»» Potrivit unui document emis acum două săptămâni, DNA dezgroapă deja contractele PSD cu presa. Urmărirea penală include și acuzații de spălare a banilor, precum și de folosire a influenței de lider politic în vederea obținerii de foloase necuvenite. Dosarul e deschis din 2019.

»» Câteva detalii suplimentare despre omul care conduce Vertigo Events, una dintre firmele care intermediază banii publici la trecerea lor dinspre PSD spre diferitele entități de presă. Cezar Batog este membru în Consiliul de Administrație al Romgaz. De asemenea, este și unul dintre cei care au împrumutat PSD la ultimele alegeri cu o sumă considerabilă: 445.000 de lei.

»» Cum lucrează Newsweek atunci când e întrebată de banii publici primiți de la partide? Refuză să răspundă, în primul rând, după care lansează pe piață acuzații la adresa jurnaliștilor care au îndrăznit să pună întrebări. Cazul Recorder nu e singular.

»» Patriarhia răspunde, pentru prima dată, unei solicitări de informații formulate în baza Legii 544/2001. Prin acest răspuns respectă o decizie definitivă a instanței care spune că BOR se supune Legii 544/2001 când vine vorba de banii publici primiți.

»» DUHUL RĂU: Certificatul de virginitate revine între serviciile de medicină legală

Vedeți și judecați .

Ne puteți asculta pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts.

7 COMENTARII

  1. “Orice inculpat beneficiază, până la o sentință definitivă, de prezumția de nevinovăție. Este principiul corect enunțat de susținătorii preotului Visarion Alexa. Dar în timp ce agresorul învinuit beneficiază de ea, victima e imediat pusă la zid și etichetată.”
    Semnalez doar o eroare de incoerenta, aici : “în timp ce agresorul învinuit beneficiază de ea, victima e imediat pusă la zid și etichetată” – Pai, de unde rezulta (un citat, ceva?) ca aceiasi, exact aceiasi care acorda prezumția de nevinovăție invinuitului o refuza pentru “victima”, si, mai ales, ca asta e tendinta generala ? O afirmatie nesustinuta, facuta cam in viteza, cu tendinta evidenta.

    • “Eroare de incoerenta”? Adica… eroare in “lipsa de legatura logica”?

      Ce alte “exemple” mai doriti – ca victima e pusa la zid – cand toti cei citati afirma despre tip (in diverse formulari) ca e de “o claritate morala ireprosabila”? Altfel spus, victima minte, are vreun “interes”, e “dusa”.
      Apoi, afirmatia moderatoarei: “Nu vreau să caut scuze, dar e posibil ca doamna să fi înțeles greșit?”
      Cine nu pune victima la zid se abtine de la a afirma vehement “nu cred o iota”, “absurd” si altele despre (presupusul) agresor… Cine afirma vehement se cheama ca pune (presupusa) victima la zid. Zic si io.

      • Daca vrei o exprimare mai exacta, e vorba de o eroare “de tip incoerenta”.
        In rest, putem bate campii cat vrem dar, strict la observatia mea, e vorba de un citat in care se face o afirmatie nesustinuta. Nesustinuta pentru ca se afirma din condei, fara a exemplifica concret, ca : 1. cei care acorda prezumtia de nevinovatie lui , “imediat” i-o refuza ei…si 2. asta e tendinta generala.
        Repet, vorbesc aici doar de afirmatia din articol asupra prezumtiei de nevinovatie (“cineva” brodeaza, mai jos, o intreaga poveste pe langa subiect, isi spune of-ul dar n-are legatura cu ce am spus eu.)

    • Daca ai fi citit atent articolul, iar daca ai facut-o, daca ai fi mai putin partinitor si aplecat spre a-l scuza pe invinuit si discredita articolul, ai realiza ca ‘victima e imediat pusă la zid și etichetată’ se refera la tendinta sociala exprimata prin comentarii – redate in articol ca exemple -. Ideea asta e chiar subtitlul pe care sigur l-ai citit, dar nu si retinut: ‘Reacțiile la știrea reținerii lui Visarion Alexa pentru agresiune sexuală arată felul defect în care societatea se raportează încă la infracțiunile sexuale. Presupusul agresor poate fi un om cu o conduită ireproșabilă, în timp ce victima ar fi o femeie instabilă, posibil bolnavă psihic, în mod cert o ispită.’

    • Articolul nu este o știre menită să primească actualizări în funcție de evoluția întâmplărilor. Pentru astfel de relatări la zi, persoanele interesate de subiect pot urmări, în zilele și săptămânile următoare, organele de presă cotidiană.

      Articolul de față este o opinie, ilustrând poziția redacției noastre față de reacțiile la cald, acuzatoare la adresa victimei, care apar adesea în astfel de situații. În acest sens, editorialul nu are ce actualizări să primească, pentru că reacțiile ilustrate rămân, caracterul lor factual nu se pierde (infiderent de reformulări).

      E irelevant, pentru subiectul discuției noastre, faptul că o parte din persoanele care i-au luat apărarea preotului și-au schimbat parțial vederile inițiale. Dvoastră spuneți că ar fi formulat aceste vederi pentru că nu aveau acces la dovezi. Justificarea e falsă, din punctul nostru de vedere, pentru că reținerea preotului (din dispoziția unui procuror) și prezentarea lui în fața unei instanțe cu propunere de arestare preventivă sunt demersuri judiciare concrete, care indică din start, dincolo de dubiu, existența unor probe.

      Înclinația de a acuza o victimă a unei potențiale infracțiuni sexuale nu e justificată în nicio circumstanță – mai ales în situația în care încadrarea infracțiunii a fost realizată de la bun început de un organ judiciar, probatoriul conținând inclusiv filaje / interceptări (aspect care a fost cunoscut public de la bun început).

      Cu alte cuvinte, tot ceea ce avea nevoie să știe cineva care se apuca să comenteze obiectiv cazul era deja disponibil spre a fi știut. În schimb, apărătorii din oficiu ai preotului au ignorat, cu subiectivism extrem, atât natura infracțiunii, cât și circumstanțele formulării ei legale, preferând nu numai să-și pună întreaga încredere în preot, ci și să demoleze acuzator victima.

      Nici despre victimă nu aveau niciun fel de detalii acești opinatori – și totuși asta nu i-a oprit să contureze imaginea unei persoane cu probleme psihice, care a interpretat greșit atingerile duhovnicești sau chiar l-a ispitit pe preot.

      În fapt, lecția acestei întregi întâmplări este că, eventual, taci din gură când nu ai acces la faptele din probatoriu, nicidecum nu te apuci să le negi viguros, arătând cu degetul la presupusa victimă.

  2. Eu totuși am o nedumerire!.De ce victima nu s a dus în aceea zi la poliție! și de ce nu a plecat de lîngă preot de la prima atingere a acestuia?a legat o în chingi?.De ani de zile de când este preot de ce nu a fost reclamat? a fost cuminte și nu s a luat de nici o femeie!la apucat năuceala acum.Cred că este o înscenare!Tot așa i se a întîmplat și lui Pomohaci!El a fost mai rău acuzat de pedofilie! dacă era vinovat făcea pușcărie!.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.