Cinste tie, bugetar special!

Se stie negresit: institutional le dam rusine omologilor din Germania sau Elvetia. Buna guvernare ne caracterizeaza. Interactiunea cetatean - stat e sublima. Pur si simplu, administrativ nu puteam sta mai bine de atat. Se cuvin, asadar, recompense pe masura. Profesionisti ca in Romania mai rar, prea rar!

0

Statul roman, fiind un exemplu de eficienta administrativa, e doldora de profesionisti exceptionali.

Politicienii – ce exemplare!, ce viziune!, ce devotament in serviciul public! Denota putere de sacrificiu acesti demnitari autentici.

Armata? Glorioasa! Avem generali cat Coreea de Nord. Suntem un neam de eroi.

Politia? Ce caractere rare! Siguranta si incredere. Sigur ca da.

De fapt, nu are rost sa vorbim de un stat ros de coruptie si incompetenta, in care unii angajati bugetari fac cariera pe cumetrii si nepotisme. Nu, domnule!

In astfel de conditii, bineinteles ca partidul aflat la guvernare face si el ce stie mai bine: da cu banii in generali si chestori. Si cum demnitatea si onoarea slujitorilor statului sunt la cele mai inalte cote, iata-i la acest final de vara cum fug ca potarnichiile la pensioara, pe o usa, ca sa se angajeze tot in sistem, la stat, pe alta usa. Altundeva unde?

Dincolo de ironiile textuale (nu le-ati luat cu-adevarat in serios, nu?), concluzia se impune de la sine: trebuie sa purcedem cu mic cu mare sa cautam creditori care sa ne dea pana la salariu si pensie.

Cine nu poate, vorba presedintelui nostru: ghinion!

Iata si recomandarile saptamanii.

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

 
Trecerea de la un discurs rasist la fapte – adica actiuni violente – e mai usoara atunci cand autoritatile dau semne ca este in regula sa mergi inainte cu planul tau. In astfel de conditii te simti legitimat, nu mai porti masti, nu te mai feresti de camera de filmat. Te simti liber sa iti arati cat se poate de public ura si dispretul fata de celalalt. Si te simti liber sa dai frau liber acestor sentimente, sa treci la actiune.
  • Discursul si actiunile rasismului

  • Fetele rasismului

  • O istorie acceptata a rasismului

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte 

Aviatorul de Evgheni Vodolazkin, Humanitas Fiction.
  • O alta carte 

Tara vinului de Mo Yan, Humanitas Fiction.
  • Un articol

  • Locuri de vizitat

Treia si Maccerata, in Marche, Italia.
  • Muzica

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • O alta lume: Toscana, Italia

10 zile in Toscana. 16 localitati vizitate. Aproape 1500 de kilometri batuti in sus si-n jos, de la Florenta pana in Val d’Orcia si de pe tarmurile Marii Ligurice pana pe platourile Apeninilor. 21 de soiuri de vin incercate, plus crame vizitate in Montepulciano si Chianti. Spre o suta de specialitati culinare poposite pe mese.

Asta e sumarul in cifre – dar e un bilant care nu face neaparat dreptate escapadei care a fost #toscanain4. Diana, Irina si Vali (partenerii de calatorie) au tot postat pe Facebook de-a lungul acestor aproape doua saptamani de aventura rutiero-gastronomico-viticola. Eu am fost mai lenes si deloc de moda noua. Cum sa faci atatea in zece zile si sa nu arati lumii? Am supravietuit – si chiar daca n-am facut prea mare caz din Toscana mea, tot trebuie sa scriu acum, cand s-a incheiat, ca trebuie urcat in masina si vazut partea asta de lume ca nicio alta.

Pentru ca dincolo de toate ghidurile turistice, Toscana e a micilor asezari in care opresti in dupa-amiezile asediate de soare si privesti intinderile de vii si maslini sau campiile galben pal taiate ici-colo de aleile de chiparosi. Cateodata nu-i nici tipenie de om, dar toata sudoarea oamenilor e in orizonturi – de la drumurile locale impecabile pana la proprietatile agricole care produc vinuri, ulei de masline, branzeturi sau dulceturi.

Toscana e a celor care inteleg valoarea timpului castigat, chiar daca timpul are o notiune cu totul particulara aici. La trei ore dupa amiaza risti sa nu gasesti nimic deschis in asezarile presarate peste vai si dealuri – dar timpul castigat nu-i in orare, ci in efortul comunitatilor de a pastra si duce mai departe ceea ce s-a facut bine, ceea ce s-a construit bine.

La Montepulciano, de pilda, nu poti sa produci Nobile, cel mai bun vin al regiunii, decat daca respecti un set de zeci de reguli. Pentru ca Nobile e timpul castigat, vreme de secole, al unei parti de Toscana.

Sigur ca orice vacanta vine la pachet cu doza aferenta de romantizare – dar #toscanain4 n-a fost doar Monticchiello, Montalcino sau San Gimignano, a fost si Dicomano, Livorno sau Cutigliano, locuri care nu-ti taie respiratia, dar care-si gasesc locul pentru ca – nu greseste deloc vorba romaneasca – locurile sunt sfintite, pana la urma, de oameni.

Si-n Dicomano dai de Ghiottone, unde tatal si fiul isi primesc clientii la pranz cu una din cele mai bune tocanite de mistret pe care o poate face mana de om. Si-n Cutigliano dai de Fagiolino, unde tot ce se pune pe masa, de la ciuperci pana la zmeura si mure, e proaspat cules din padurile locului.

Aproape totul e facut cu incapatanare si consideratie – nu din inertie, pentru ca asa cere traditia, ci din convingere, pentru ca asa cere timpul castigat de oamenii locurilor. Imaginile din fotografii abia incep sa spuna aceasta poveste.

#Toscanain4 s-a incheiat, dar povestea merge mai departe.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.