Cioclii

Fie că e social-democrată, liberală sau de orice altă înclinație partizană, administrarea treburilor publice e în România o eternă gargară. Sau, și mai în acord cu realitatea recentă, e o permanentă însoțire la groapă a cetățeanului plătitor de taxe și impozite.

0

După incendiul intra-spitalicesc produs la Piatra Neamț în noiembrie 2020, președintele Klaus Iohannis anunța Marea Reformă a sistemului medical național, dar identifica și Marele Vinovat pentru starea actuală a unităților sanitare din țară.

Era o perioadă de campanie, alegerile parlamentare din decembrie băteau la ușă, iar Palatul Cotroceni avea nevoie de toată muniția electorală pe care și-o putea procura – chiar și de muniția obținută fraudulos, prin manipularea unui eveniment tragic soldat cu moartea a zece pacienți.

După incendiul intra-spitalicesc produs la București în ianuarie 2021, în principala unitate de tratament a bolnavilor de COVID-19, tot Klaus Iohannis a reluat discursiv tema perenă a nevoii de reformă sanitară din temelii – deși, la nici trei luni distanță de la tragedia petrecută în județul Neamț, președintele n-a mai prins în vizorul politic niciun Mare Vinovat.

Alegerile au trecut, configurația parlamentară și guvernarea sunt (cât de cât) pe placul președintelui, așa că nu mai e rost de ascuțișul vreunui deget îndreptat public spre adversarii politici.

În rezumat, aceasta este toată istoria tranziției noastre: când poate fi extras un beneficiu politic dintr-o problemă sistemică, el va fi extras, dar fără rezolvarea problemei sistemice. Fie că e social-democrată, liberală sau de orice altă înclinație partizană, administrarea treburilor publice e în România o eternă gargară. Sau, și mai în acord cu realitatea recentă, e o permanentă însoțire la groapă a cetățeanului plătitor de taxe și impozite.

Incendiile petrecute în ultimele luni la Județeanul din Neamț și la Matei Balș, în București, au cauze punctuale – un scurtcircuit, o improvizație electrică, un reșou -, eventual vinovați care pot fi încadrați penal, multe explicații și justificări decorative, dar (mai ales) izul acela permanent de fatalitate.

Un mort nu poate fi întors de la groapă – iar asta a devenit în România aproape sinonim cu faptul că nici un pacient internat în spital nu mai poate fi întors de la groapă.

În loc să fie locuri ale salvării prin medicină, spitalele noastre publice au devenit (mai ales) locuri ale condamnării prin scurtcircuit, improvizație, indiferență și politică făcută execrabil.

De la președintele Klaus Iohannis nu avem, la drept vorbind, așteptări prea mari. Locatarul de la Palatul Cotroceni a mai rezolvat o problemă românească din pix și raport – Educația! -, iar Marea Reformă în Sănătate pe care o tot trâmbițează (atunci când petrece la groapă cetățenii care au avut ghinionul să moară carbonizați în vreun spital al patriei) va rămâne, cel mai probabil, un deziderat pe hârtie.

Însă, dacă președintele e – cu toate reflexele sale publice – un reprezentant al gărzii vechi din politică, așadar un incorigibil în gargară și forme fără fond, noul val de politicieni ar fi trebuit să dovedească măcar un pic mai multă substanță.

Poate că e prea devreme să stabilim definitiv că nu au făcut-o – însă semnele de până acum probează mai degrabă că România va continua să existe mai degrabă ca fatalitate, iar acțiunea politico-administrativă ca însoțire la groapă a cetățenilor.

Valul nou

Să-l luăm, de pildă, pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu. Acesta a anunțat pe 30 ianuarie mai multe măsuri luate după incendiul produs la Institutul Matei Balș din București. Despre aglomerarea spitalelor din România, în contextul epidemiei de coronavirus, ministrul a grăit astfel:

“Avem nevoie de fiecare spațiu disponibil. Am verificat din nou statisticile recente (n.r. – ale patologiei COVID) și 85% din decese sunt la persoane de peste 65 de ani. 95,1% din decese sunt la persoane care aveau deja boli cronice.

Avem acceptul premierului ca în perioada următoare, în luna februarie, pentru toate locurile noi din platforma de vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap.

Odată ce suntem vaccinați cât mai mulți, va scădea presiunea pe spitale. Planul e să folosim fiecare vaccin pe care îl avem în următoarele săptămâni pentru cei care au cea mai mare nevoie tocmai pentru a nu pierde vieți.”

Declarația în sine e aiuritoare, pentru că premisele acestei măsuri chipurile inovatoare sunt deja prevăzute în strategia națională de vaccinare adoptată în toamna anului trecut de guvernanți. Cu alte cuvinte, însăși filosofia fondatoare a strategiei de vaccinare viza imunizarea prioritară a categoriilor vulnerabile, pentru scăderea mortalității provocate de boala COVID-19. Iar filosofia era justificată de exact aceleași cifre: peste 80% decese înregistrare la persoane peste 65 de ani, peste 90% decese înregistrate la bolnavi cronici.

De fapt, guvernarea actuală nu trebuie să le spună românilor că s-a luat o măsură care era deja luată (pe hârtie). Trebuie să le spună de ce măsura deja luată nu a fost niciodată aplicată în realitate, deși era ultra-evident că vaccinarea prioritară a categoriilor vulnerabile are și avantajul de a scădea presiunea pe niște spitale învechite, incapabile să gestioneze nevoi extinse de terapie intensivă.

Măsura-care-era-dar-care-va-fi nu e prima poticnire ministerială a responsabilului de la Sănătate, în nici o lună și jumătate de mandat. Întreaga organizare a procesului de vaccinare anti-COVID pare să-l fi prins pe Vlad Voiculescu în offside.

Iată o altă declarație a ministrului, din 27 ianuarie:

“Avem mai multe centre (n.r. – de vaccinare) cu circuit închis decât centre cu circuit deschis. Lucrul acesta ne îngrijorează. Nu există hotărâre de guvern sau hotărâre a Ministerului Sănătății care să fi aprobat așa ceva.

Fie le deschidem (n.r. – centrele de vaccinare) pentru toată lumea, fie le închidem.

E jenant să avem centre separate pentru anumite instituții. Premierul împărtășește această opinie.”

Problema majoră cu acest discurs (corect, pe formă) e că atât ministrul, cât și premierul semnaseră cu doar o săptămână înainte un HG de modificare a Strategiei naționale de vaccinare, care stipula condiții specifice de organizare a centrelor de imunizare pentru cadrele din apărare, ordine publică și siguranță națională.

Anterior, pe 8 ianuarie, un comunicat publicat de Ministerul Apărării descria felul în care urmau să se organizeze centrele cu circuit închis.

E jenant într-adevăr să existe centre separate pentru anumite instituții – dar ce fel de atribut merită, în aceste condiții, ministrul care “uită” public că a contribuit cu propria semnătură la organizarea unor astfel de circuite?

Politica n-ar trebui să fie activitatea de constatare, numărare și deplângere a morților care puteau fi prevenite. Politica ar trebui să fie chiar activitatea de prevenire a lor, prin planuri de organizare administrativă.

Deocamdată însă, în loc de politicieni vechi sau noi, România are ciocli.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Despre ajutoare sociale și cei ce le primesc
AICI.

Un altfel de vaccinare în afara platformei
AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

Luni: un film de revăzut
The curious case of Benjamin Button. Cu Brad Pitt, desigur.

Marți: încă un film de revăzut
Milk. Cu Sean Penn, firește.

Miercuri: încă un film de revăzut
The Reader

Joi: o carte de recitit
Breakfast at Tiffany’s. De Truman Capote.

Vineri: un film de revăzut
Breakfast at Tiffany’s. Cu Audrey Hepburn.

Sâmbătă: un serial documentar
Pastila de istorie. Pe Netflix.

Duminică: un documentar
Tiger. Pe HBO GO. 

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Putem opri un super coronavirus?
AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.