Civilizatia si aproapele

Romania nu o sa se schimbe de sus in jos nici in alt centenar de existenta unitara si indivizibila. Sau o sa se schimbe tot de forma. Fondul, ca de obicei, mai tarziu. De ce e asa? Este asa pentru ca asta-i societatea noastra romaneasca – asta este, morometian, nivelul de la care discutam. Suntem jos. Abia de aici se pleaca inspre mai sus.

0

Dragi cititori, iubite cititoare, numai nenorociri se intampla pe la noi, dar ne putem consola cu realitatea ca asa e de cand lumea si pamantul.

Politicienii? Precum ii cunoasteti. Tot aia, care nu-s prin puscarie (se vor intoarce si ailalti, nu va temeti). Sigur, se contureaza si o timida (si un pic bezmetica) miscare de rezistenta. De ce e asa? E asa pentru ca asa e societatea noastra romaneasca – asta este, morometian, nivelul la care discutam. Suntem jos.

Oameni buni, in cel putin un judet din tara noastra (Teleormanul) umbla vorba ca nu se mai gaseste nicio librarie. Si daca s-ar gasi, la ce folos? Ca doar cartile nu-s moaste sa se inghesuie lumea la ele. Sa trecem peste? Sa trecem, cum am trecut noi peste toate, cu sanatate, putere de munca si – toamna – un strop de tulburel si niste tuica de prune. Dar … !

Ce incercam noi sa va transmitem este ca nu o sa se schimbe Romania de sus in jos nici in alt centenar de existenta unitara si indivizibila (putin probabil, de altfel). Sau o sa se schimbe tot de forma. Fondul, ca de obicei, mai tarziu. Merge si asa.

Carevasazica, sa ne intoarcem la radacini, dragi toti, si de-acolo sa incepem sa lucram, cu binisorul, cu cultura. Uite, meditam la acestea, fiindca se desfasoara in aceste zile in capitala tarii noastre Festivalul National de Teatru.

E frumos, sunt salile pline (verificati si voi pe www.fnt.ro daca mai sunt locuri libere pe undeva, caci nu putem sa va spunem nici noi tot), actorii vin cu placere la serviciu. Dar Romania e departe de a fi doar Bucuresti, iar teatrul romanesc nu e – nici pe departe! – doar acesta: din cele noua zile de sarbatoare.

Din nou, atragem atentia, deloc socialist stiintific, dar cat se poate de umanist: sa ne indreptam cu toata puterea catre cetatenii de pe intreg cuprinsul patriei noastre. Cat oamenii nu vor o identitate – culturala – ceva mai solida si nu ne vor uni decat micii si serialele turcesti vom fi murit degeaba la Revolutie.

Carti, teatru, filme si toate celelalte din aceasta familie (nu suse de doua parale!) – acestea sunt lucrurile pentru care merita sa traim impreuna, cum frumos ar spune si Robin Williams, daca l-am mai putea intreba.

Aveti incredere in noi, cititori, suntem oameni batrani si am vazut multe. Asa se construieste o civilizatie sanatoasa la cap si la inima – cu libertate si spirit critic. Si tot asa, candva, in viitor, vom ajunge si sa nu ne mai interseze atat de mult capra vecinului si nici orientarea dumisale sexuala si nici credinta lui. Si niciuna dintre acestea nu vor fi obiect de batjocura.

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

  • Un film – Toni Erdmann

Pe Toni Erdmann nu il povestesti, ci mergi diect sa il cunosti, fara niciun fel de introducere.

  • Un interviu

A fost o saptamana plina pentru Nadal. Si-a deschis academie de tenis. La evenimentul de lansare a participat chiar Roger Federer. Interviul de AICI nu este neaparat despre academie, cat despre o filosofie a tenisului, cea dupa care s-a ghidat campionul spaniol.

  • Un articol

Despre educatie in vremea razboiului. Ce variante au refugiatii care vor sa isi termine studiile universitare? Pe larg, AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

Ce-ti pasa tie de parerile altora. AICI.

  • O alta carte

Rudin, de Turgheniev, la Polirom. Capodopera.

  • Un spectacol de teatru

O intamplare ciudata cu caine la miezul noptii, la National. In regia lui Bobi Pricop.

  • Un oras, inainte de moarte

AICI.

  • O poezie de mine

Poveste din Minsk
Iata-ma aici tovarase Lenin:
am douazeci si trei de ani
si-as fi vrut sa traiesc vara indiana a naivitatii

sunt la picioarele dumitale
am fost delegat sa va vorbesc
tovarase Lenin: Revolutia n-a reusit!

oamenii nu s-au inaltat la ideal
in Imperiu v-au ridicat chip cioplit
iar mai tarziu v-au zdrobit – Revolutia a fost o Apocalipsa

e un singur restaurant cu specific european
in capitala statului Belarus: am tocmit doi lautari
sa-mi cante din viori Internationala – iar acum ii ascult

voi petrece aici un anotimp incheiat tovarase Lenin
voi invata limba locului si voi manca paine
in cantinele populare – voi fi un om intr-o multime

voi iubi o femeie pe nume Olga – voi dansa mult cu Olga
si voi incerca sa va iert si nu o sa pot tovarase Lenin
am douazeci si trei de ani si nu mi-ati lasat nicio utopie.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Ferentari – tabloul complet al dezastrului public

Scoala cu noroc

Izolatorul F

Batalionul Ferentexas

  • Centenarul omisiunilor

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.