Comerțul cu Dumnezeu n-are nevoie de bon fiscal

Abia a debutat 2019 și deja avem știrea anului în țara noastră: Agenția Națională de Administrare Fiscală nu consideră că există un risc în cazul activităților comerciale desfășurate de unitățile de cult religios care să justifice o abordare concentrată a acestui domeniu. | Foto: Facebook / ANAF

0

ANAF anunță că nu vede niciun motiv pentru a efectua acțiuni de control la punctele comerciale gestionate de instituțiile de cult, din moment ce aceste entități religioase desfășoară – în permanență – activități de interes general și nu urmăresc realizarea de profit.

Așa consideră ANAF în anul de grație 2019 – care ar putea fi, la fel de bine, un nou an de dizgrație pentru minunatele, performantele noastre instituții publice.

ANAF este o instituție bugetară însărcinată cu realizarea veniturilor din impozite, taxe și alte contribuții, prin îmbunătățirea continuă a procesului de colectare și a nivelului de conformare voluntară a contribuabililor.

În ochii ANAF, contribuabili chemați să-și achite obligațiile ar trebui să fim și noi, dar ar trebui să fie și entități juridice precum instituțiile de cult.

Acestea din urmă sunt scutite, însă, de ochiul altfel vigilent al inspectorilor Agenției, care împart indulgențe pe bază de risc fiscal. În cazul bisericilor, riscul fiscal evaluat din gură de ANAF este zero.

Argumentația Agenției e un cerc vicios perfect. Nu-i controlăm pentru că nu vedem un risc ipotetic; și nu vedem un risc ipotetic pentru că există facilități de ordin fiscal acordate cultelor, de care cultele se prevalează cinstit, cu evlavie.

Mai țineți minte cum ANAF și-a trimis agenții la RISE Project, după ce primise o sesizare fictivă pe baza căreia s-a întocmit o analiză de risc?

În cazul respectiv, Agenția a considerat că există un pericol fiscal imediat care necesită investigare și lămurire. În cazul unităților de cult cu sute, poate mii de afaceri comerciale mascate în spatele activităților liturgice, ANAF nu mai consideră că există acest risc, oricâte sesizări i s-ar aduce la cunoștință.

De fapt, nici nu e nevoie de sesizări. E nevoie să fi mers măcar o dată în viață la Mănăstirea Prislop, de pildă. Unde pelerinii celebrează figura lui Arsenie Boca – și unde ierarhii jubilează, mai ales, la comerțul nefiscalizat cu obiecte imprimate cu figura lui Arsenie Boca (icoane, cruciulițe, căni, farfurii, semne de carte, brelocuri etc).

Oare inspectorii și conducerea ANAF trăiesc în România?

Oare ANAF a studiat vreodată rețelele comerciale ale cultelor? Oare ANAF știe ce e ăla un cod CAEN? Oare ANAF înțelege diferența dintre creație artistică (cum sunt înregistrate toate firmele cu afaceri în zona obiectelor de cult) și comerț cu ridicata (ceea ce fac, de fapt, majoritatea firmelor cu afaceri de acest gen)?

Oare s-a interesat vreodată ANAF dacă majoritatea bunurilor comercializate de culte sunt obținute prin „producere și valorificare”, așa cum obligă legea? Sau or fi, de fapt, produse în China și doar vândute (adică valorificate) pe piața românească? Profitul rezultat din asemenea activități ar trebui impozitat sau nu?

Până își revine ANAF din marasm (nicio șansă, totuși, în 2019), o să facem noi – câțiva reporteri – Să fie lumină și în acest caz. Care e unul despre impostura cultelor, dar și despre indolența (cu iz de abuz în serviciu) a instituțiilor însărcinate să controleze.

Cetățenii sunt prea mici și prea egoiști pentru a nu prezenta risc. Bisericile sunt prea mari și prea generoase pentru a fi suspectate de comerț nefiscalizat.

Să ne bucurăm, deci, întru slava Domnului și a conducătorilor Bisericilor sale. Nici anul acesta nicio inspecție fiscală nu va deranja activitățile comerciale ale cultelor. Căci – consideră ANAF – Biserica n-are cum să fenteze fiscal, ea neexistând spre întreținerea și servirea unor interese private, ci spre interesul colectivității de credincioși.

Ar face bine, totuși, credincioșii să plătească repejor toate taxele și impozitele aferente muncii lor, ca să aibă și cultele de unde să-și subvenționeze plata personalului sau construcția / reparația clădirilor.

Cum de unde? De la stat, doar nu credeați că banii privați rezultați pe fondul scutirilor fiscale chiar sunt folosiți de culte pentru așa ceva.

Biata Biserică Ortodoxă n-a găsit aproape niciun leu în buzunarul propriu să-l bage în Catedrală. A luat mai bine de 121 de milioane de euro, până acum, de la stat. A cheltuit, chipurile, vreo 110 milioane (Biserica susține că un sfert sunt banii ei, dar nu există nicio probă concretă în sensul acesta).

Se vor primi fonduri publice și-n continuare, fiți pe pace, căci multe sunt cheltuielile prilejuite de păstrarea ființei naționale, dar puține resursele private, nefiscalizate, ale Bisericii.

Asta înseamnă să n-ai risc fiscal în vecii vecilor amin.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan

O mare pierdere
S-a dus Amos Oz, chiar la final de 2018. E una dintre cele mai triste vești ale sfârșitului de an. Cum va fi lumea asta fără Amos Oz, care așa de gentil punea sentimentele în cuvinte și descria apusuri ca nimeni altul și te făcea pur și simplu să iubești locuri în care n-ai călcat vreodată. Un interviu mai vechi cu el, de recitit.

Recomandări de petrecut timpul liber la TV
Mă încadrez în statistică, am smart TV. Nu prea sunt, însă, mare fan YouTube, mă irită reclamele dese de care n-ai cum să scapi. Sunt, totuși, dispusă să încerc canalele recomandate aici, câteva dintre ele par foarte interesante.

Un serial
Cine are Netflix, să nu rateze Ozark, te prinde, e bine făcut, are de toate fără să fie prea Hollywood-istic.

Un mic top mare
Cu scriitorii noștri, vechi și actuali. AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Un scandal
Povestea scandalului e scurtă. Cel mai bun reporter Der Spiegel și unul dintre cei mai buni reporteri din Germania și-a inventat parte din reportaje, adică a inventat situații, personaje, dialoguri. Ce merită urmărit este modul în care Der Spiegel a ales să abordeze problema, întrebările pe care redacția și le-a pus în legătură cu meseria, transparența cu care au comunicat.

Una dintre probleme are legătură cu modul subiectiv în care îi privim pe cei mai buni. Și acest mod subiectiv poate face ca reportaje inventate să treacă de fact-checking sau de reclamațiile unor colegi mai puțini cunoscuți jurnalistic.

Apoi mai e nevoia noastră continuă de a citi ceva ce ne confirmă prejudecățile, ipotezele, credințele. Și dacă le confirmă atunci nu are cum să nu fie adevărat. Și mai sunt multe altele, dar pentru asta intrați pe Der Spiegel. Cu atât mai mult cu cât redacția a decis să refacă reportajele inventate. Unul dintre ele e AICI.

Un Robert De Niro
Nervos pe Trump, dar destul de ambivalent în legătură cu abuzurile din industria în care lucrează. O ambivalență motivată cumva de lipsa informațiilor, dar și de o credință a actorului că atunci când ești dorit(ă) pentru un rol, refuzul unui avans nu te va face să pierzi acel rol. 

Guns in America
Un proiect TIME în care veți auzi peste 200 de povești despre unul dintre cele mai discutate subiecte din America. Dincolo de multitudinea poveștilor ce e impresionat e modul în care ele au fost împachetate. 

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

O carte
Doamna Fletcher, de Tom Perrotta. Polirom.

Încă o carte
București, de Paul Morand. Humanitas. Carte-document.

Un film clasic
Batman din 1989 cu domnul Jack Nicholson în rolul lui Joker. Și desigur cu prestația admirabilă a doamnei Kim Basinger.

Un film mai vechi
Armageddon. Din 1998, de când lumea părea demnă de a mai fi salvată.

Un alt film mai vechi
Al șaselea simț. Din anul de grație 1999, un film care îl pune bine în valoare pe Haley Joel Osment, un actor foarte mare în ciuda celor 163 de centimetri la care s-a oprit din creștere.

Încă un film mai vechi
Al cincilea element. La fel ca acelea de mai sus, cu domnul nostru Bruce Willis.

Și încă un film vechi
Striptease. Din 1996. Cu doamna Demi Moore (fosta nevastă a domnului nostru Bruce Willis). Și un personaj: senatorul Dillbeck, curat Orlando al nostru.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Fața văzută a noului an
O colecție fotografică, AICI.

Fața nevăzută a Lunii
Încă o colecție fotografică, AICI.

Un top jurnalistic
Ce-am făcut în 2018 în cadrul proiectului Să fie lumină (un top al celor mai citite reportaje și investigații)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.