Foto: Raimond Spekking

Dictatura comunistă, pusă în operă de regimul politic de la București între 1948 și 1989, a fost decorul major al vieților celor care au trăit-o. Recuzita și reflexele societății încă păstrează ceva și astăzi din mentalitatea lumii românești de atunci.

Și pentru că lucrurile stau așa și nu altfel, răsfoim astăzi – la Pixul cu mină – o carte semnificativă scrisă de Herta Müller: Patria mea era un sâmbure de măr. O discuție cu Angelika Klammer (traducere din germană și note de Alexandru Al. Șahighian), publicată la editura Humanitas în 2016.

Herta Müller este o scriitoare de limbă germană născută în satul Nițchidorf din Banatul șvăbesc, la 40 de kilometri de Timișoara. Este singurul autor originar din România care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (s-a întâmplat acum 12 ani). 

Cărțile Hertei Müller sunt inevitabil marcate de ce a trăit aceasta în România comunistă, în care s-a născut, s-a format, a muncit, a fost hăituită de securiști și a supraviețuit până la maturitate, înainte de exilul în Germania.

Patria mea era un sâmbure de măr este o carte-interviu, foarte utilă pentru a înțelege ce a văzut totuși Herta Müller pe frumoasele meleaguri carpato-danubiano-pontice înainte de 1989. 

V-am selectat câteva fragmente, cu recomandarea să căutați și să citiți întreaga carte.

E despre noi.

O LUME ÎN PORUMB

Uriașele câmpuri de porumb socialiste. Când stăteai în plin câmp printre tulpinile dese de porumb, câmpul era o pădure. Porumbul se înălța deasupra capului tău, nu mai vedeai afară din porumbiște. Dar sus lipseau coroanele arborilor, nu era umbră, soarele te bătea în cap toată ziua, toată vara.

Și-apoi toamna, târziu, dădeai peste numeroase câmpuri uitate. Care rămâneau pălite și zbârlite, nerecoltate. Le vedeai de departe. Venea zăpada, iar ele o porneau peste pământuri. Și-așa, de departe și văzute din afară, erau ca niște cirezi flămânde, care cutreierau vertical întreaga lume. Vertical, da.

CELELALTE ÎNTREBUINȚĂRI ALE ZIARELOR

Eram abonați la ziar, fiindcă aveam nevoie de hârtie. Ziarul nu era pentru citit, ci de folosit în treburile gospodărești ca hârtie de împachetat, de șters, de acoperit. Nu numai la sat, ci și la oraș. Am povestit deja cum un trecător acoperise cu un ziar fața mortului, pe aleea parcului. Hârtia e ușoară și ține de cald, era folosită și în pantofi. 

În țară nu exista altă hârtie. Se vorbea despre criza de hârtie, care era totodată un pretext pentru cenzură. (…) Spre sfârșitul anilor Ceaușescu, sărăcia ajunsese atât de departe încât ziarele erau folosite ca hârtie igienică până și în întreprinderile de stat.

PARVENIREA, CALEA FEMEIASCĂ

Atunci când le făcea complimente celor două, hodorogul (…) nici măcar nu mințea. Căci erau femeile cele mai frumoase din birourile de-aici, atractive fizic și îmbrăcate cu haine scumpe. Fiii nomenclaturiștilor se căsătoreau totdeauna cu femei frumoase, asta ținea de statutul social. Și funcționa mereu.

Pentru acest tip de femei, frumusețea era un capital, de care se foloseau la maximum nevrând să rateze o căsătorie prin care intrau în lumea aleșilor. Familiile de securiști nu le speriau, mai degrabă făceau tot posibilul pentru a ajunge la un asemenea bărbat. De pe urma căruia profitai o viață întreagă.

INTANGIBILII NEBUNI

Nebunii orașului deveniseră intangibili fiind lipsiți de orice ocrotire, în fața lor chiar și cei fără scrupul erau cuprinși de sfială. Erau ca un soi de proprietate colectivă, păzită de toți. Chiar și pentru miliție era o lege nescrisă că nu trebuia să se atingă de ei, nu trebuia să-i aresteze ori să-i facă de râs. Mai era la mijloc și frica religioasă că, dacă te porți rău cu ei, Dumnezeu te pedepsește și te face să-ți pierzi tu însuți mințile.

Cu toți ceilalți, milițienii erau brutali, îi loveau cu pumnii și cu picioarele, îi ciomăgeau. De cele mai multe ori erau foarte tineri, niște semianalfabeți. Ambițioși și bine dresați cum erau, se achitau de toate treburile murdare ale regimului. Proveneau însă din niște sate mititele izolate, și sub pielea lor de milițieni se încuibase superstiția oamenilor nevoiași. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.