Viata are un potential ridicat de miopie si el creste cu fiecare relatie pe care o intretinem. De prietenie, de dragoste, de munca, de orice fel. Cu cat e mai incarcata relatia si are un trecut cu multe lucruri nerezolvate, cu atat fiecare dintre noi refuza sa vada la distanta.
Refuzul ar fi un mecanism de aparare. Lumea e cum e, cum ar putea fi relatiile altfel? Nimic mai fals! Refuzul acesta e, de fapt, prima forma de nesinceritate – in relatia cu sine. Sa te uiti la sursele nemultumirii tale in raport cu tine e primul pas. Pe urma sa le cauti pe cele care vin din relatiile cu ceilalti. Si, de ce nu, sa intervii. Sa iei masuri. Sa ceri si sa obtii sinceritate. Si dupa asta lumea nu iti va mai parea asa de nasoala.
Iata si alte cateva lucruri care pot face viata mai putin mioapa.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Singuratate
e.e.cummings, magistral
no time ago
or else a life
walking in the dark
i met christ
jesus) my heart
flopped over
and lay still
while he passed (as
close as i’m to you
yes closer
made of nothing
except loneliness
-
Mmbop
Cine a fost adolescent la mijlocul anilor ’90 sigur stie melodia. Poate erati si voi fani. Eu clar eram. Si imi placea Taylor Hanson. Nu radeti! Pasiunile din adolescenta trebuie tratate cu toata seriozitate, altfel cine stie, va intra o albina in gura si se intampla ca in volumul „Tinuturile Joase” de Herta Muller.
„Daca-ti zboara vreo albina in gura, mori. Te-inteapa-n ceru’ gurii si ti se umfla asa de tare, ca te-nabusi cu atata cer”. Asa ii spunea bunicul nepoatei, in rarele interactiuni.
Dar, revenind la anul 1997, eram deci adolescenta si fana Roxette, Spice Girls si Hanson. Ii port o frumoasa amintire unui temporar coleg de banca – la ora de romana – care mi-a cumparat prima caseta cu Hanson. Asta dupa ce ii umplusem caietul de romana cu numele lui Taylor Hanson si inimioare. Asa ca ascultati piesa. Poate si voua va aduce aminte de ceva.
-
Siri Hustvedt
Asteptam de ceva vreme sa fie tradusa si la noi. A fost recent publicata la Editura Polirom. Inca nu am citit-o, dar voi cumpara volumele „Tristetile unui american” si „O vara fara barbati” despre care am citit cronici misto. Pana va povestesc despre cele doua carti, va recomand un interviu cu scriitoarea din care am ales urmatorul fragment.
Traim mereu o stare de devenire a ceea ce suntem. Uneori, ne blocam in tipare repetitive din care nu putem iesi fara ajutorul altcuiva, al unei persoane total diferite care sa ne redea noua insine printr-un proces de reflectare. Acest lucru ia cea mai dramatica forma de manifestare in psihoterapie, dar se poate intampla si in viata de zi cu zi. Actul scrierii este intotdeauna directionat catre o alta persoana, catre un celalalt; imaginar, e adevarat, dar asta inseamna ca scrisul are mereu o dimensiune dubla. In acea dualitate, in eu care scriu pentru un tu, exista posibilitatea unei descoperiri.
Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun
-
Bruges
Venetia Nordului, stiti cliseul. Adevarul e altul: la Bruges e mai frumos decat la Venetia, dar clima e mizerabila. Vis de ziarist ratat: un interviu cu fostul fundas stanga Tibor Selymes despre mostenirea culturala a orasului in care a evoluat la inceputul anilor ’90.
-
Belsugul
Va scriu din Belgia, dintr-un restaurant unde oameni cu obrajii barbieriti la vreme si tenurile stralucitoare unse cu toate alifiile devoreaza iepuri care candva au fost vii, abia asteptand desertul. Realitati din lumea capitalului. Belsugul, aici, chiar si in timpul crizei, este obscen, dar irezistibil. Cu timpul, sfarsesti asa – in costum, injurand politicos chelnerul ca in loc de muschi te-a servit cu antricot.
-
Bruxelles-ul
Cel mai bun loc unde poti sa fii daca iti plac, concomitent, birocratia, codecizia, ploaia, ciocolata care, fireste, distruge orice dieta, tarfele ieftine in vitrine austere, la Gara de Nord, cetatenii din sistem, bine protejati social, si boschetarii de pe Adolphe Max sau chiar de pe Rue de la Loi.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Justitie si justete
O sa va plictisesc la final cu o observatie. Ea vine mai de demult, dintr-o mostenire care ne-a marcat intreaga tranzitie, si a reaparut cu toata forta spre finalul saptamanii trecute, odata cu numirea la Justitie a procurorului Robert Cazanciuc.
Urmand probabil principiul inaugurat de Traian Basescu in evaluarile publice – lansarea unor etichete nedemonstrabile, dar investite cu adevar de la inaltimea functiei prezidentiale –cativa ziaristi importanti au sarit la jugulara compromisului dintre Palate, clasificandu-l pe Cazanciuc ca beneficiar al unor relatii de familie cu premierul Victor Ponta, lipsit de orice valoare si de orice competenta verificabila. Niciunul dintre semnatarii diatribelor nu s-a sinchisit, insa, sa consulte vreun fost coleg sau colaborator al ministeriabilului, altfel ar fi riscat sa afle ca domnul Cazanciuc si-a facut bine treaba pe unde a fost.
Am scris randuri dure la adresa prezentei sale publice, dar e loc de aceasta data pentru o bila alba in dreptul lui Teodor Baconschi. Fostul ministru de Externe, care a lucrat in MAE cu Robert Cazanciuc, a gasit de cuviinta sa publice pe Facebook randuri magulitoare la adresa procurorului, chiar daca acesta era si este asociat inamicilor politici.
„Dupa ce l-am cunoscut in raporturile zilnice de lucru, i-am detectat eficienta, inteligenta, tactul si capacitatea de a munci sub presiune, asa ca l-am mentinut pe post din pura convingere. Cu toate ca multi, din tabara mea, mi-au cerut sa-l indepartez, tocmai pentru ca ar fi “din tabara cealalta”. Nu am regretat niciodata aceasta optiune. Asa ca, un om de valoare profesionala reala nu e comparabil cu trepadusii clientelari impinsi de toate partidele pe pozitii nemeritate”, noteaza Baconschi.
Evaluarea mi-a fost confirmata chiar din interiorul ministerului, de un diplomat care mi-a descris felul in care Cazanciuc s-a opus din pozitia de secretar general diferitelor cheltuieli nejustificate din ambasade. Dar evaluarea mai e validata de un fapt probabil uitat. Un rechizitoriu intocmit de procurorii DNA la sfarsitul anului 2007, continand mai multe stenograme ale unor discutii purtate de magistrati corupti din Parchetul General, demonstra felul in care se aranjeaza examenele pentru posturi la varful sistemului de justitie.
Actele de la dosar aratau cum un procuror l-a abordat pe Robert Cazanciuc – la acea vreme, purtator de cuvant al Parchetului General si responsabil pentru intocmirea unor subiecte de examen –, cerandu-i “bunavointa”. Potrivit DNA, Cazanciuc a refuzat “oferta” si a intocmit o nota scrisa catre procurorul general, Laura Codruta Kovesi, alegand sa se retraga si din comisia de examinare. Unii dintre magistratii implicati in dosar sunt astazi la inchisoare.
Faptele acestea nu-l gireaza la nesfarsit pe Robert Cazanciuc si nu-l transforma automat intr-o alegere buna pentru portofoliul Justitiei. Scepticismul jurnalistic se construieste insa pe lucruri verificabile, cu mentiunea ca e nevoie de onestitate si disponibilitate din partea breslei pentru a-si testa ipotezele. Altfel, riscam toti sa facem evaluari doar in baza optiunilor si intereselor politice.
Daca Robert Cazanciuc e un om de paie lipsit de orice merite, publicul merita sa stie. Dosarul acuzarii nu poate contine, insa, doar suspiciunea atotstiutoare “e prieten cu Ponta”, decat daca adevarul e de fiecare data altul, in functie de cine e la putere in Romania. Ar fi un semn ca mecanismele de gandire ale societatii nu sunt cu nimic diferite de cele ale variatelor grupuri de influenta cuibarite la sanul statului.
