Foto: Silviu Panaite / Dela0.ro

La Pixul cu mină ne-am mai ocupat de călători străini în țările române și impresiile lor despre ce-au văzut uitându-se la oameni și la locuri. Niciodată, însă, n-a găzduit Pixul vederile unui străin contemporan nouă.

E nimerit să marcăm această premieră în chiar ultimul episod al rubricii din 2019 (săptămâna viitoare publicăm, așa cum v-am obișnuit la fiecare final de lună, o sub-secțiune a rubricii mari; e vorba de O lună în timp, unde încercăm să ne uităm la lumea românească prin lentila gazetelor care au descris-o în ultimii 150 de ani).

Cum ne vede, deci, un străin al timpurilor noastre? Facem apel la volumul Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez, scris de Grégory Rateau și publicat recent la editura Polirom. 

Domnul Rateau are un master în producție de film și scenaristică la Sorbona, în Paris. În prezent este redactor-șef al publicației electronice LePetitJournal.com (București) și colaborator la Radio România Internațional. S-a stabilit din 2014 în România. A venit aici să facă filme și n-a mai plecat.

Iată cinci tușe despre ce a văzut Grégory Rateau la noi.

Marele cutremur care va zgudui Bucureștiul

Când îi întrebi pe oameni despre eventualele măsuri ce ar trebui luate pentru alertarea publicului și securizarea locuințelor în caz că s-ar produce o catastrofă, cei mai mulți, ca să nu zic toți, se lasă în voia Domnului.

În ce-i privește pe antreprenori, aceștia așteaptă răbdători și pe față să se prăbușească clădirile, pentru a construi altele noi și cu cheltuieli mai mici. Destinul e de vină – pentru unii mumă, pentru alții…

Această trecere, o evoluție aproape inevitabilă spre mondializare, mă face să cred că poate am venit aici ca să contemplu ultimele vestigii ale unei lumi pe cale de dispariție – și eu odată cu ea. Îmi repet atunci cuvintele scrise cu cretă de niște tineri bucureșteni pe o fațadă ce stă să cadă: “Crede și nu tremura!”.

Călătoria cu tramvaiul la București și călătoria cu metroul la Paris

Hotărât lucru, nu te poți plictisi călătorind cu tramvaiul ăsta (n.r. – numărul 5) – n-ai nevoie nici de muzicanți, nici de dansatori care să facă chetă încercând să ne distreze, căci altfel divertismentul e în carne și oase și gratuit.

La Paris, în metrou, căpătasem obiceiul să mă ascund în spatele unei cărți, încercând să fug de tăcerea scrutătoare a celorlalți prin zarva unei istorisiri interiorizate. În tramvaiul 5 (n.r. – din București) iau notițe cu ochii țintă la întreaga adunare, nevrând să pierd nimic.

Întâlnirea cu noul cinema românesc

Aseară am fost să văd un film al regizorului român Radu Jude, Aferim, care a fost recompensat cu un foarte meritat Urs de Argint la Festivalul de la Berlin, un film hazliu și tragic despre situația țiganilor sclavi din România secolului al XIX-lea. Am ieșit de la film absolut răvășit de frumusețea și de violența imaginilor alb-negru.

Curiosul caz al unui paznic de la Cimitirul Bellu

Un agent de pază cu obrajii îmbujorați de țuică se apropie grăbit de noi. Ne cere întâi să nu facem poze, apoi se autopropune ghid, fără să ne ceară părerea. Lat în umeri și cu un debit verbal agresiv, omul nu-mi inspiră deloc încredere, prevestind, mai mult decât orice, agasare. 

Cât m-am putut înșela!

Bărbatul începe să depene povestea fiecărui cavou fără să omită nimic, fără să uite nici date, nici detalii privind genealogia acelor familii ilustre, ajungând chiar să personalizeze fiecare anecdotă, conferindu-i culoarea celor mai vestite povești sentimentale.

Sifonăria

La sfârșitul ăsta de săptămână voi sărbători Paștele cu familia logodnicei mele, în sătucul Goronești. Au acolo o casă frumoasă, nu foarte departe de pădure.

Aici călătorești pur și simplu în timp: automobilele sunt excluse din decor, doar șaretele au dreptul să se deplaseze în spațiu, copitele cailor calcă doar în propriul bălegar, totul însoțit de lătratul câinilor vagabonzi.

Sifonăria este singura sursă de apă din sat, oamenii înghesuindu-se acolo să-și umple numeroasele sticle goale cu apă gazoasă revigorantă. Locul este și un prilej de întâlniri. În jurul femeii nepăsătoare, care nu face decât să ia sticlele goale și să le înapoieze pline, discuțiile sunt în toi și se prelungesc, căci drumurile dus-întors sunt multe înainte de lăsarea nopții.

Aici, cu cât stai mai mult la taclale, cu atât ți se face mai sete. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.