„Parcă Europa e aceeaşi de acum 170 de ani. Aceeaşi lume confuză, posedată de himere şi devastată de îndoieli. Aceeaşi voinţă dominatoare care se imprimă pe o epocă. Aceeaşi Polonie ispăşitoare. Doar că polonezii de astăzi sunt mai singuri.”
Aceste rânduri erau publicate de ziarul românesc Universul în septembrie 1939, chiar în zilele în care Polonia era împărțită în două de Germania hitleristă și Rusia stalinistă. Lumea confuză, posedată de himere, invocată în descrierea de presă era Europa din a doua perioadă a secolului XVIII, când statul polonez a dispărut practic de pe hartă, fiind sfâșiat teritorial prin trei împărțiri succesive justificate de pretențiile Rusiei, Prusiei și ale Austriei habsburgice.
Voința dominatoare a marilor puteri le amintea europenilor, în 1939, de o epocă pe care, cu naivitate, o credeau trecută. Știm astăzi unde a sfârșit voința dominatoare a nazismului care a aprins fitilul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Mai bine de 80 de ani mai târziu, astăzi, e iarăși timpul să constatăm ca fiind prezentă o Europă pe care o credeam trecută. Vedem iar himere, confuzie și îndoieli. Doar țara s-a schimbat: la cheremul unei mari puteri militare nu mai este Polonia, ci Ucraina.
Însă mai este o lecție de aflat și învățat din ceea ce a fost. Vedem astăzi valuri de refugiați ucraineni care se adăpostesc în România, fugind din calea armelor ridicate de Rusia lui Vladimir Putin (autocratul care vorbește cu vorbele lui Adolf Hitler).
Ei bine, aflați că și în 1939, la invadarea Poloniei, am traversat un moment similar. România a primit un număr foarte mare de polonezi care s-au salvat trecându-ne granițele. În urmă cu 83 de ani, după ce țara le-a fost invadată în 17 zile de Germania nazistă și Rusia sovietică, zeci de mii de polonezi au căutat (și au găsit) refugiu în România.
Polonezii au început să treacă granița, în număr mare, pe 17 septembrie 1939. Pe 20 septembrie președintele polonez și guvernul de la Varșovia erau deja în România. Tezaurul polonez se afla în țara noastră de pe 14 septembrie.
În România au intrat în acele zile peste 100.000 de persoane, mai bine de jumătate fiind militari (unele surse vorbesc de peste 50.000 de refugiați).
La începutul anului 1940 mai erau pe teritoriul românesc 20.000 de polonezi, cazați în 56 de localități. Cei mai mulți erau la Ploiești – 1300 dintre ei.
Ca de fiecare dată la Pixul cu mină, am mers la Biblioteca Centrală Universitară pentru a răsfoi paginile ziarelor din epocă în căutarea unei istorii uitate.
Documentarea acestui articol are la bază relatări din presa românească din toamna anului 1939.
Iată ce am aflat.
Regulile neutralității noastre
Față de evenimentele desfășurate la frontiera din Bucovina, Guvernul a luat cele mai întinse măsuri pentru a veghia la respectarea srictă a regulilor neutralității noastre:
În acest spirit se va acorda copiilor și răniților ce eventual ar veni în țară azilul impus de sentimentele de umanitate.
Orice trupe sau formațiuni militare străine care ar trece frontiera vor fi dezarmate fixându-li-se o anume regiune de locuit până la sfârșitul ostilităților.
Persoanele ce au deținut situațiuni politice vor fi îndatorite a domicilia în localități anume indicate, abținându-se de la orice activitate de ordin public.
Intrarea în țară a particularilor, îndeosebi a celor din regiunile galițiene, este riguros interzisă. (Curentul, 18 septembrie 1939)
Demnitari polonezi în România
În cursul nopții trecute au sosit în țară d-nii Moscicki, președintele republicii polone, mareșalul Ridz Smygli și fostul guvern în frunte cu președintele său și d. Beck, ministrul afacerilor interne.
Conducătorii Poloniei au fost primiți după toate regulile ospitalității.
D. Moscicki și mareșalul Ridz Smygli au fost găzduiți în palatul metropolitan. Ieri toți foștii demnitari poloni au părăsit Cernăuții, unii cu trenul, alții cu automobilele, îndreptându-se spre localitățile ce le-au fost indicate pentru zilele ce vor petrece în România.
Președintele Moscicki a plecat la Bicaz, toți foștii demnitari politici în frunte cu șeful guvernului și d. Beck la Slănic, iar mareșalul Ridz Smygli la Craiova. (Timpul, 20 septembrie 1939)
Exodul civililor
Înaintarea trupelor sovietice în Polonia și presiunea lor ofensivă a determinat exodul populației civile poloneze spre granița noastră, precum și retragerea unora din elementele militare disparate.
Coloanele de refugiați fie cu automobilul ori cu trenul s-au îndreptat spre țară prin punctele de frontieră Zaleșnic, Orășeni și Vijnița. Automobilele, care au adus înalta societate poloneză, nobilii și avuții, aveau acoperișurile camuflate. Cele mai multe din aceste mașini erau acoperite cu crengi, frunze, ghirlande de brad spre a fi mai puțin expuse raidurilor aviației.
Numărul particularilor ce s-au refugiat la noi e de aproape cinci mii. De asemeni, un număr de 350-400 copii s-au refugiat la noi.
În ce privește trupele poloneze în retragere se anunță că circa zece mii de soldați și ofițeri, ce au reușit să treacă frontiera, au fost dezarmați imediat și internați. (Timpul, 20 septembrie 1939)
Pe ziua de ieri au intrat în țară 100 de avioane poloneze, în majoritate avariate, iar o parte din piloți, răniți.
Potrivit regulelor internaționale, trupele internate vor fi întreținute pe socoteala statului. Refugiații care n-au rulouri militare vor părăsi probabil țara. (Universul, 20 septembrie 1939)
Bilete de tranzit
Subsecretariatul de stat al poliției, jandarmeriei și siguranței generale a statului anunță pentru știința generală că guvernul a încuviințat plecarea din țară a refugiaților din Polonia, cu excepția membrilor guvernului polon și militarilor, cu mijloacele lor proprii pe cale ferată și cu automobile, având documente valabile de călătorie (pașaport, vize consulare, etc.).
În acest scop s-au înființat, începând din ziua de 20 Septembrie, birouri de liberarea biletelor de tranzit pentru persoane și automobile la: Cernăuți, Pașcani, Roman, Bacău, Focșani, Fălticeni, Iași și Vaslui, în localurile prefecturilor de județe. (Universul, 21 septembrie 1939)
Loviți de soartă, protejați de speculă
Cum era și firesc refugiații poloni care s-au refugiat în țara noastră au căutat să se desfacă de tot ce aveau de preț, spre a putea realiza un mic capital necesar nevoilor zilnice.
D. general Gabriel Marinescu, ministru de interne, a înțeles din primul moment să vină în ajutorul acestor oameni loviți de soartă luând o măsură salutară: nicio tranzacție de vânzare-cuumpărare dintre un refugiat polon și un băștinaș, având ca obiect lucruri aparținând celor dintâi, nu este valabilă dacă nu este efectuată sub controlul autorităților. (Universul, 28 septembrie 1939)
Săpun, haine și mezeluri
Trecerea convoaielor prin țara noastră s-a făcut într-o ordine desăvârșită; primele telegrame primite din diferite localități din țară, la Crucea Roșie, anunțau tot felul de coloane de refugiați, îndreptându-se spre Focșani și Galați. Filiala Crucii Roșii de la Tulcea ceru Centralei băi portative, mașini de spălat rufele, chinină pentru malarici și săpun. Vedeți până unde mergea grija de igiena convoaielor de refugiați.
(…) Crucea Roșie centrală a expediat numeroase sume de bani, aproape în toate centrele pe unde aveau să treacă aceste caravane poloneze. La Hârlău s-a expediat suma de 20.000 lei, pentru primele cheltuieli, dat fiind că această filială raportase că unii dintre refugiați nu mai aveau încălțăminte și rufărie.
(…) Catinele locale serviră mii de ceaiuri zilnic, cu pâine, brânză și mezeluri. Sute de persoane primiră câte două mese pe zi. (Realitatea ilustrată, septembrie 1939)
Tabloul de ajutorare
Cetățenii polonezi care nu au purtat arme în războiul cu Germania, femei și copii, nu pot locui decât în cantonamentele fixate de autoritățile românești, știut fiind că acei ce vor părăsi fără voie localitățile vor fi șterși de pe tabloul de ajutoare, pe care guvernul român le-a fixat la 100 de lei de persoană și 50 de lei de copil zilnic – ce se vor distribui prin comitetul de ajutorare ce va funcționa de la 15 Octombrie 1939 în fiecare comună unde sunt cazați. (Universul, 11 octombrie 1939)
Lagărul de disciplină
Toți cetățenii poloni care au purtat arme în războiul cu Germania, soldați sau ofițeri, și s-au refugiat pe teritoriul țării românești, nu-l pot părăsi fiind obligați a locui în lagăre sau în localitățile destinate de autoritățile românești în acest scop.
Acei ce nu vor respecta dispozițiunile de mai sus vor fi încazarmați în lagărul de disciplină, în Cetatea Făgărașului, știut fiind că punctele de frontieră au ordine de a cerceta cu strictețe și situația celor ce doresc a părăsi țara, pentru a nu strecura persoane ce cad în dispozițiunile de mai sus. (Timpul, 11 octombrie 1939)
