Triunghiul minciunii: cum se pacalesc ONG-urile, statul si Comisia Europeana ca fac integrarea romilor

Intr-o sambata de la inceputul lunii martie, Valeriu Nicolae juca baschet cu niste pusti in sala de sport a Scolii 136, situata pe strada Prelungirea Ferentari, acolo unde incep ghetoul si dramele. Imbracat intr-un hanorac si niste pantaloni de sport gri, le dadea pase copiilor, avand grija ca mingea sa ajunga, pe rand, la fiecare. Era frig in sala de sport, afara temperatura crescuse putin peste zero grade.

Aburii se formau din gurile copiilor imbracati la intamplare cu ce fusese disponibil cand iesisera din casa. Strigau unii la altii si, din cand in cand, cate unul se auzea tipand, “Domnu’ Valeriu!”. Incolonate, vocalele prelungite formau rotocoale de aburi in racoarea salii. Atunci adultul intervenea sa stinga cate o scanteie de tensiune si ii reorganiza. Era suficient sa asisti la scenele acestea pentru a intelege: copiii ghetoului din Ferentari se uita la Valeriu Nicolae ca la propriul tata, iar el incearca, prin sport si programe extrascolare, sa le schimbe destinele.

Daca ii cauti numele pe google, afli ca a infiintat o organizatie non-guvernamentala, ca are experienta in IT, comunicare si diplomatie si ca vorbeste foarte bine limba engleza. In CV, nu-si fac insa loc detaliile. Nicolae e un barbat pe la vreun metru saptezeci, slab, ras in cap si cu o privire ce releva ochiului atent o grea tulburare interioara. In dupa amiaza aceea de sambata cu soare inselator, aveam sa-i descopar acea privire si motivele din spatele ei.

 

Prolog. Un decor “japonez”

Jocul de baschet s-a incheiat in sala de sport a scolii din Ferentari. Copiii pleaca acasa, strigandu-i rand pe rand “La revedere, domnu’ Valeriu!”. De data asta, nu mai prelungesc vocalele, ambitia din timpul jocului s-a evaporat odata cu aburii respiratiei. Valeriu Nicolae propune sa ne mutam in foisorul din curtea scolii.

Un foisor: decor aproape japonez de a-ti spune of-ul. De fapt, Nicolae l-a scris partial pe blogul lui, intr-o postare din data de 12 februarie, in care explica de ce se retrage din functia executiva a organizatiei Policy Center for Roma and Minorities, pe care a infiintat-o in 2006. Motivele sunt sistemice si valabile pentru fiecare ONG in parte. In sens mai larg ele arata de ce sintagma „integrarea romilor” ramane doar un concept vehiculat in salile de conferinte ale hotelurilor scumpe.

Valeriu Nicolae este primul presedinte al unei organizatiei care are ca scop integrarea romilor ce se declara invins de problemele sistemice. Si primul care vorbeste deschis despre firele invizibile care leaga ONG-urile de guvern, de Comisia Europeana si, implicit, de bani. Sunt fire care fac imposibila imbunatatirea vietii in comunitatile de romi.

 

Inceputul. Tiganul de serviciu

In 2006, Valeriu Nicolae lucra la Bruxelles si se saturase de vorbe. In jurul lui aveau loc tot felul de intalniri in cadrul carora lumea bine imbracata vorbea intre brunch si pranz despre integrarea romilor. In ghetouri, insa, nu se intampla nimic, acolo nu ajungeau nici hainele, nici purtatorii lor, nici macar feliile de paine de la bruschete.

In anul acela, Nicolae a fost invitat la un seminar in Statele Unite ale Americii, ca „tiganul de serviciu”, pentru ca lucrurile sa fie „politically correct”. Si acolo a cunoscut cativa oameni care i-au deschis usa spre ce avea sa faca mai tarziu. „Am facut pariu atunci cu un chinez ca poti sa faci good society si intr-o zona de rahat, iar cand am venit in Romania am incercat in ghetoul asta”, explica Valeriu Nicolae.

Intors in Romania, a plecat de la premisa ca cei care lucreaza pe proiecte de integrare a romilor fac munca prin comunitati. Realitatea era insa la polul opus. Cei care se ocupau pe hartie de integrarea etnicilor erau majoritatea prin sali scumpe de hoteluri, inchiriate pe bani multi, prezentand rapoarte si strategii facute din fonduri europene de preaderare. Nici dupa integrarea in Uniunea Europeana situatia nu s-a schimbat. Din contra, s-a agravat, sustine Nicolae. Mai multi bani au curs in conturile guvernului roman care i-a dat mai departe catre ONG-uri, finantandu-le ineficienta.

 

CIFRE

In Romania traiesc oficial 619.000 de persoane de etnie roma (adica 3,2% din populatie), potrivit rezultatelor partiale ale recensamantului din 2011. Cifra reala este de aproape trei ori mai mare. Conform rapoartelor Comisiei Europene, 8% din populatia Romaniei este de etnie roma.

 

Cuprinsul. Socul ghetoului

Valeriu Nicolae a incercat sa faca lucrurile altfel: a cautat o comunitate unde sa inceapa munca impreuna cu organizatia sa. „Am venit la Scoala 136, am vazut cum era, toata lumea mi-a zis ca sunt nebun, ca ce dracu’ caut. M-am dus prin ghetou, noroc ca vorbesc tiganeste. Am stat vreo juma de an sa vad ce si cum”, isi aminteste Valeriu, tinandu-si mainile in buzunarul de tip marsupiu al hanoracului gri.

Sta turceste pe o banca din foisorul din curtea scolii, cu o raza de soare scurgandu-i-se alaturi. Isi aduce aminte de Totonel, unul dintre primii pusti pe care i-a intalnit in Ferentari. Din cand in cand, in weekend, il ia la el acasa pe Totonel unde ii gateste si face teme cu el. „Am crezut ca avea 5 ani, el avea 9, nu stia nici macar ce e numarul 1. Acum merge bine, dar ce-am patit cu el sa invete tabla inmultirii… In masina, vreo doua saptamani il intrebam: 7 ori 3 si se gandea 7 cu 7 cu 7. Pe urma il intrebam 3 ori 7 si iar se gandea: 3 cu 3 cu 3 si tot asa.”

Pentru Totonel si altii ca el, Nicolae a pus pe picioare cea mai simpla dintre idei. O echipa de fotbal. La inceput, copiii se antrenau in Parcul Tineretului pentru ca nu aveau unde in Ferentari. Patru ani mai tarziu a fost deschis Clubul pentru Educatie Alternativa care functioneaza la Scoala 136. Clubul e un proiect complex care cuprinde 120 de copii din ghetou si ofera ore de sport, de teatru, dans si alte activitati extracurriculare, ce ii tin pe pusti ocupati dupa scoala. Mai important, insa, ii tin departe de consumul de droguri si prostitutie, cele mai mari riscuri in ghetou.

„Am vazut atatea nenoriciri in ghetou, m-au rupt. Sa vad pusti de 9 ani care nu mai au vene si isi trag droguri pubian a fost un soc. In acelasi timp am asistat la niste gesturi de solidaritate cum rar mi-a fost dat sa vad. Oamenii care nu au nimic, saraci lipiti pamantului, ajutand alti oameni”, spune Valeriu Nicolae.

Ramas la un moment dat pe drumuri, Totonel a fost luat de o femeie in camera ei ingusta din ghetou. „Spatiul ala era ceva ridicol, vreo doi metri patrati, si era si camera si baie si bucatarie. Acolo se intamplau toate, gatitul, joaca, sexul.” In ghetou, insa, pe langa astfel de acte de generozitate, Nicolae a vazut mai ales cum locul in care te-ai nascut iti poate bloca drumul in viata, condamnandu-te din start la statutul de victima a retelelor de prostitutie si droguri.

Iar in sapte ani (Valeriu avea 35 cand a revenit in Romania), de la infiintarea organizatiei pana la postarea de pe blog in care isi anunta demisia, lucrurile vazute s-au asezat ca o pelicula invizibila peste seninatatea de altadata. Au fost ani buni, generosi cu bugetele alocate integrarii romilor, dar pentru Valeriu Nicolae lucrurile s-au vazut altfel. Si-a legat viata de destinele unor copii si a incercat sa arate ca daca faci lucrurile corect, cu impact direct in comunitati, si esti plin de bune intentii nu ai cum sa nu reusesti. Realitatea l-a contrazis.

„Daca ar aparea un call total fabulos, de exemplu pentru integrarea sociala a morunilor, ar aparea imediat zeci de organizatii specializate in integrarea sociala a morunilor si traininguri pentru moruni. E absurd!” Valeriu Nicolae

 

Incheierea. „Mi-am spart capul”

Pe 12 februarie, Valeriu Nicolae, vazut drept una dintre cele mai cuprinzatoare si implicate voci pe problematica romilor – dovada stau citarile din presa straina, ultima dintre ele la emisiunea BBC Hard talk, in editia in care a fost invitat premierul Victor Ponta – anunta pe blogul sau ca renunta la functia executiva din organizatie. De ce?

Expune urmatoarele motive:

• Societatea civila e o creatie artificiala in Romania si in toata zona balcanica si din acest motiv nu exista ideea ca ai o responsabilitate. Toata lumea crede ca are doar drepturi.
  

• Marea majoritate a proiectelor sunt scrise de firme de consultanta, care iau 5, 10, 15% din suma solicitata. Consultantii au tot interesul sa scrie un proiect care sa castige banii, nu care sa faca ceva. Iar consultantii habar nu au care sunt realitatile, ei sunt specialisti in felul in care trebuie scris proiectul pentru a castiga finantarea.
  

• Cele mai multe proiecte nu ajung sa aiba un rezultat sustenabil in comunitate pentru ca se desfasoara in sali de conferinte. Acolo sunt banii, catre asta se orienteaza ONG-urile.
  

• Fondurile structurale sunt o idee proasta. Ar trebui desfiintate si folositi altfel banii europeni. Fondurile au fost facute pentru Germania, Franta sau alte tari similare in care societatea civila era functionala. Sa incerci sa aplici acelasi tipar in Romania e absurd.
  

• Banii sunt folositi prost si toata lumea minte. Statul stie ca organizatiile mint. Organizatiile stiu ca statul stie si ca si statul minte, CE stie la randul sau toate lucrurile astea. Dar toata lumea accepta pentru ca toata lumea stie ca are de castigat. Mai putin presupusii beneficiari finali.
  

• Formarea unei echipe tinere e un proces chinuitor din multe puncte de vedere.  S-au facut si greseli, dar o organizatie are nevoie sa functioneze si fara fondatorul ei.
  

De dincolo de gardul scolii, la vreo 5-6 metri distanta de banca pe care sta, pe Nicolae il striga doi pusti. „Domnu’ Valeriu, domnu’ Valeriu!”, iar vocalele se labarteaza din nou in aerul diminetii. Baietii incep amandoi sa vorbeasca precipitat despre un meci programat in ziua urmatoare la Mogosoaia, unde merge unul dintre ei, dar ar vrea si celalalt.

Dupa ce le explica de ce stau lucrurile asa, Valeriu Nicolae se apleaca putin in fata, parca pentru a sopti un secret: „Cei mai multi oameni din ONG-uri nu vor sa lucreze in comunitati, e stres mare, dai de copii bolnavi de SIDA sau de hepatita, trebuie sa ii duci la spital, acolo nu te baga nimeni in seama ca sunt copii de tigani”.

Nicolae a fost la Urgente de cel putin zece ori in ultimii patru ani – in ghetoul din Ferentari, el este omul la care apeleaza toata lumea cand se intampla ceva grav. A spus prezent cand pustii au facut febra sau si-au rupt piciorul. Iar in spitale sustine ca a intalnit – cu o singura exceptie – numai doctori care au avut reactii nervoase, de genul „ia tiganul asta de aici!”

„Nu stiu cum poti sa fii rasist cu un copil”, ridica tonul, „ce conteaza ca acel copil are parinti pe care ii percepi ca fiind tigani. Cateodata nici nu sunt tigani, sunt doar din ghetou si tu ii percepi intr-un anumit fel”.

Barbatul se chirceste pe banca. Ii e frig si e iritat vorbind despre toate lucrurile astea care nu i-au iesit.  Desi renunta la functia din organizatie, e decis sa continue proiectul din Ferentari, in care a atras pana acum mai multi sportivi, vedete si ambasadori. „Incerc sa ma reinventez”. Motiv pentru care se uita la lumea organizatiilor non-guvernamentale printr-o alta lentila.

„Ce as schimba eu? Pai le-as cere transparenta totala in cheltuirea banilor, as introduce un sistem de management financiar care nu sa permita duble sau triple raportari, as interzice nepotismele si i-as forta pe toti cei care fac proiecte de integrare a romilor sa lucreze in comunitati”. Adica acolo unde dai nas in nas cu toate dramele si destinele indoite din spatele statisticilor livrate la Bruxelles in dosarele de finantare.

 

CV

Valeriu Nicolae are 42 de ani, este casatorit si are un copil. S-a nascut in Craiova unde sustine ca s-a lovit de mic de probleme de discriminare.

Are studii de IT, a lucrat in Germania, Anglia, Statele Unite si Canada la mai multe firme de specialitate, printre care si IBM.  A facut un master in diplomatie, a lucrat in Malta si la Bruxelles si, in 2006, a revenit in Romania unde a infiintat organizatia Policy Center for Roma and Minorities.

E un personaj nonconformist si foarte direct. L-a convins pe Mircea Sandu ca Federatia Romana de Fotbal sa sprijine proiectul de sport din Ferentari. A adus aici vedete si ambasadori. In fiecare sambata e prezent la Scoala 136 unde joaca baschet si fotbal cu copiii. Face si lectii de engleza cu ei. Este implicat in comunitatea de dependenti de droguri din ghetou. In fiecare duminica, ii ia pe pusti la el acasa unde gatesc, fac lectii si se joaca cu familia lui.

 

Fotografii de Silviu Panaite