De câte ori ați aflat, doar în ultimul an, că gata!, se termină coșmelia, că nu mai e nicio șansă?
E și ciudat cum, deși se anunță apocalipsa în fiecare săptămână, lumea reușește să meargă totuși înainte, cu ale ei, cu nefericirile și nădejdea și bolile și visele ei.
Și mai curios este cum salvatorii lumii – e câte unul la fiecare colț de stradă! – nu reușesc să o salveze, dar insistă ferm pentru cruciada lor.
În ultimul timp pare că a apărut câte un salvator al lumii pe fiecare scară de bloc – e o salvare obligatorie, n-ai voie să i te opui. Ce, ești copil? Stai frumos în rând, să fii salvat.
E o epidemie de fanatism în numele binelui care ne-a cuprins pământul și vremurile. Oameni care vor să te salveze pretutindeni – în politică, în parchete, în presă, în alimentară, în aprozar, în oengeuri, în sala de gimnastică, în instituțiile de cult, la concertele domnului Bono.
Perdeaua de fum e pretutindeni, fiecare are șansa de a fi eroul propriei baricade. Cine vrea să se piardă și să meargă pe cărările răului nu mai are, practic, nicio șansă – binele e la tot pasul și e gata să fie făcut, chiar și cu forța. Cum, nu știați?
Cu atâția specialiști care-ți vând ideile lor despre democrație și justiție, despre cum se poate duce o viață politică și socială și muzicală și chiar sexuală împlinită, e numai vina ta că umbli pe drum abia târându-ți zilele, după ce-ai votat doar hoți și proști și asculți toate porcăriile.
Cum să refuzi să participi la această sărbătoare a succesului pe toate drumurile? E rușine mare. Asta e hora mileniului și trebuie să o joci. Găsește-ți doar salvatorul.
Cumpănirea, îndoiala, moderația – toate acestea sunt din secolele trecute. Semnele de întrebare au fost evacuate din lumea nouă.
Nu mai e voie să practici refuzul și refugiul, să nu ai părere (părerea e obligatorie), doamne ferește să ai altă părere!, să nu joci după regulile maniheismului, în care trebuie să fii răspicat, dedicat binelui în lupta cu răul (cum, nu știi care e binele?). Orice nuanță trebuie abolită.
Urmarea e previzibilă. Vom decanta o societate în care nu se mai construiesc punți de comunicare, ci se poartă doar războaie de cucerire.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan
Câteva rânduri
De citit, recitit și gândit din Jonathan Franzen – Corecții. O carte minunată, profundă și grea, pe care trebuie să o citiți.
Una câte una, luminile din St. Jude începeau să se stingă.
Și, dacă stăteai prea mult la masă, pedepsit, din încăpățânare sau pur și simplu din plictiseală, acolo rămâneai pentru totdeauna. O parte a ta rămânea acolo pe vecie.
Ca și cum contactul prea direct cu trecerea crudă a timpului putea lăsa cicatrice permanente pe suprafața nervilor, ca atunci când te uitai direct la soare.
Ca și cum cunoașterea prea intimă a oricărui interior era neapărat o cunoaștere dăunătoare. O cunoaștere pe care nu mai puteai să o ștergi niciodată.
(Cât de ostenită, cât de sleită, o casă în care se trăia până la exces.)
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Învinși, dar nu chiar
De ce, în ciuda înfrângerilor suferite, Statul Islamic nu a fost înfrânt încă? De unde vine pericolul? Ce urmează? O analiză Der Spiegel de neratat.
Trecutul nu trece
Rămânem tot în zona analizelor, doar că trecem pe pământ românesc, la cazul lui Augustin Lazăr. De citit pentru o minte limpede.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
O carte
Cântecul lui Solomon, de Toni Morrison, Editura Art, 2018.
O carte de recitit
Firmanul orb, de Ismail Kadare, Humanitas Fiction, 2017.
O antologie de poeme
Ilustrată din Chinatown, de Richard Brautigan, Editura Paralela 45, 2018.
Un film artistic
Green Book, marele Oscar de anul acesta. Meritat.
Un documentar
The act of killing, din 2012. Despre un genocid din Indonezia de acum șaizeci de ani. Foarte util în a înțelege natura umană.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Cazul Lazăr-Aiud. Explicațiile procurorului general
O șuetă TV
S-a mers la Starea Nației, la Cafenea, pentru o frumoasă discuție despre Dela0.ro, Să fie lumină, presă, public, draci, laci.
Gazda Dragoș Pătraru a stat pe scăunelul lui (care îi permite postura de om aplecat asupra problemelor), pe mine m-au pus pe canapea (apreciez).
A ieșit un dialog de vreo oră și jumătate, să-și ia fiecare ce vrea din el.
