Ideea că femeia poate fi mai drac decât Dracul era puternic înrădăcinată în mentalul colectiv al locuitorilor satului românesc de la începutul secolului XX. Proverbul, unul dintre pilonii folclorului național, îi stârnea curiozitatea etnografului Tudor Pamfile și îl determina să caute, la 1900, povestiri și zicători legate de subiect în literatura populară.
De unde legătura făcută între Drac și femeie în folclorul rural românesc?
O luptă anecdotică între lumea bărbătească și cea femeiască, cu privire la această parte de drac, există – iar pomenita zicală dovedește că ea nu este scornită cu intenții de glumă, ci caută să dovedească partea de drac ce sălășluiește în sufletul femeilor, concluziona Pamfile la capătul cercetărilor sale etnografice.
Rezultatele căutării luau forma unei cărți – Diavolul învrăjbitor al lumii după credințele poporului român – publicată în 1914 sub egida Academiei Române. Am mers la Biblioteca Centrală Universitară din București pentru a studia acest volum.
Povestirile culese de Tudor Pamfile ne spun ceva important despre cei care le-au creat și transmis în timp, despre mentalitatea seculară a românilor, despre vederile sădite adânc în mentalul nostru colectiv. Rubrica Pixul cu mină există pe Dela0.ro tocmai pentru a reconstitui astfel de circumstanțe.
Creștinismul, explica Pamfile, ni-l dă ca dușman pe Diavol – geniul rău, Dracul, Nefârtatul, Nichipercea, Michiduță – care prin minciună a sfărâmat fericirea celor dintâi oameni, Adam și Eva. Diavolului, remarca etnologul, i se datorește născocirea vinului, născocirea rachiului și învrăjbirea oamenilor.
Tot Diavolul, conform legendelor cosmogonice românești, era cel care stătea în biserică, strâmbându-se la credincioși ca să-i facă să râdă și să-i îndepărteze de la dragostea lui Dumnezeu. Pentru țăranul român de la începutul secolului trecut, Diavolul avea menirea să strice buna înțelegere.
Pentru a-și pune planul în aplicare, Diavolul avea nevoie de prezență, trebuia să participe la viața lumii – iar pentru asta avea mai multe variante la dispoziție. Uneori lua înfățișarea omului. Alteori găsea pe alții să lucreze pentru el: o femeie sau – și mai bine – o femeie cu trecere mai mare, adică o femeie bătrână.
Femeile și babele deveneau astfel uneltele favorite ale Diavolului în accepțiunea lumii rurale românești.
Dincolo de istorisirile în care baba face pact cu Necuratul și strică relațiile casnice, culegătorul de folclor Pamfile a mai găsit ceva în incursiunile sale etnografice: povestiri despre femeia care îl păcălește chiar și pe Diavol, despre femeia cea rea care îi face viața amară Dracului însuși.
Dacă femeii i se dă un rost chiar mai însemnat decât Dracului, explică Pamfile, aceasta se datorește răutății bărbătești, care, pe tărâmul anecdotei, vrea să facă din femeie un Drac mai drac decât Dracul.
Povestiri cu baba care țese intrigi pentru papuci
Dracul, neputând tulbura fericirea unor tineri însurăței, năimește (n.r. – tocmește) o babă. Aceasta spune nevestei că barbatul ei este necredincios și că, spre a-l abate de la aceasta, ea îl va vrăji cu păr de-al lui, luat câte trei fire cruciș din cap.
După ce-i pune pe spate palmele sale pline de făină, cu care nevasta pregătea plăcinte, baba merge la bărbat și îi arată că soția lui se are bine cu altul, lucru despre care se va încredința după urmele ce mâinele aceluia au lăsat pe nevastă.
Apoi, după sfatul necredincioșilor, peste noapte, nevasta va căuta să-i taie gâtul. Zavistia (n.r. – intriga) izbutește, însurățeii se ucid și baba își ia plată de la Diavol o pereche de papuci, din vârful prăjinii.
În schimbul unei năframe, baba învață pe o femeie că, spre a-și scăpa bărbatul de o primejdie ce-l paște, să-i taie trei fire albe de păr, din creștet. Bărbatului îi spune că nevasta lui îi va tăia gâtul, după sfatul ce femeia l-a avut cu ibovnicul ei.
Traiul bun se strică. Baba își ia de la Diavol trei perechi de bușmachii (n.r. – papuci).
Doi cerșetori sunt prieteni. Baba se preface că le dă la fiecare câte un galben. Neprimind nici unul, se bănuiesc întâi și apoi se iau la bătaie. Baba își primește de la Diavol papucii din vârful unei prăjini lungi.
Doi frați sunt iubitori. Baba spune ceva neînțeles la urechea unuia, celălalt îl întreabă, acesta nu poate să-i răspundă nimic și astfel se ceartă.
Moartea-i mai bună decât traiul cu o muiere
Pe un răufăcător îl judecaseră legile la spânzurătoare. Când era să-i facă sfârșitul, strigă un slujbaș de la împărăție către prostimea adunată că de vrea vreo fată, din cele ce sunt de față, să-l ia pe cel osândit de bărbat, atunci i se iartă osânda, iar țara îi dă zestre.
Ce-i drept s-a găsit o fată și l-a luat de bărbat.
Au trăit ei cât au trăit împreună, și la o vreme după aceea se înfățișează cel osândit înaintea domnilor de la judecată și le spune:
– Drept este, domnilor, că mare păcat am săvârșit și mi se cădea spânzurătoarea, dar tot n-a fost așa de greu păcatul ca să fiu osândit să trăiesc cu Dracul. Vă rog, domnilor, dacă se poate, să luați încă o dată judecata și mai bine să mor spânzurat, decât să mă osândiți să trăiesc cu muierea ce m-a luat.
Dracul este pus sub papucul femeii
Un om avea un petec de loc lângă moșia unui Drac. Dracul tot mereu lua din locul omului, mărindu-și balta sa. Se învoiesc, făcând o prinsoare: Dracul să slujească la om un an de zile și să facă tot ce i se va porunci. Dacă Dracul va îndeplini bine tot ce i se va cere, atunci locul să rămâie al lui.
Slujește Dracul pe om, făcându-și slujba bine și în toate, astfel că rămăseseră numai câteva zile până să se împlinească anul. Omul, speriat, se vorbește cu nevasta, cerându-i sfatul. Femeia îi răspunde să n-aibă frică. Și smulgând un fir de păr de la subțioară, îl dă Dracului, cerându-i ca să-l descrețească.
Dracul ia firul și încearcă toate mijloacele de a-l îndrepta. În cele din urmă, văzând Dracul că această poruncă nu o poate îndeplini, fuge rușinat, cu părul albit de atâta trudă și lasă omul în pace. Și astfel a rămas vorba că muierea a înălbit pe Dracul.
Până și Dracul vrea să scape de femeie
Un biet om avu norocul să trăiască, vezi Doamne, cu o femeie ce nu mai încăpea în piele de iute și rea. Își mânca zilele cu dânsa, și pace! Cum s-ar fi purtat, degeaba. Încercase fel și chip, mai cu binișorul, mai cu bătaia. Pielea rea și răpănoasă, ori o bate, ori o lasă.
(…) Iscodind așa, din babe, omul nostru i-a aflat leacul și descântecul, și într-o bună zi a dat-o într-o fântână.
Trece un călător pe lângă fântână și nu știa de cele întâmplate. Scoate el o ciutură de apă – când colo de ciutură se ține și Dracul și iese și el. Dar slab și prăpădit, bietul Michiduță, și alb la cap.
– Om bun!, strigă Necuratul.
– Ce-ți este?, se răstește speriat călătorul.
– Fă-ți pomană și scoate-mă de aici.
– Da ce-i?
– Nu mă vezi cât îs de îmbătrânit?
– Ce-ai pățit?
– Of! Femeia cea rea este în fântână și mi-a scos peri albi.
– Iaca, te scot.
– Bogdaproste, om bun! Unde mi-i trimite, m-oi duce și prin glod, și la arie, și la cărat greutăți, numai de femeia cea iute și crițoasă (n.r. – arțăgoasă) să scap.
Și avea dreptate Neprielnicul. Căci două lucruri îl scot pe om, ca și Diavol, din casă: fumul și femeia rea.
Baba vicleană îl duce pe Drac la moarte
O babă venită de undeva avea o cofă (n.r. – vas) în mână. De la o vreme, cum mergea ea pe drum, numai bagă de seamă că cerul se cam întunecă și pe urmă norii încep să se bufnească între dânșii.
Ce să facă baba ca să n-o ploaie? Își zice:
– Am să mă dezbrac, am să-mi bun bulendrele în cofă și las să ploaie! Dincolo de piele nu mai are unde să răzbată apa.
După ce a stat ploaia, baba și-a scos țoalele din cofă, s-a îmbrăcat și-a pornit pe drum înainte, când iaca se-ntâlnește cu Nichipercea.
– Bună ziua, mătușă!, îi dă Dracul.
– Bună să-ți fie inima, Necuratule!
– Dar cum făcuși, mătușă, că veniși pe ploaia asta și nu te-a picat un strop de ploaie?
– Ei! Tu crezi că toți îs proști ca tine? De ce nu te-ai ferit și tu să nu te fi plouat?
– D’apoi cum focul negru să te ferești de ploaie în mijlocul câmpului ăstuia în care nu se află leac de pom și fir de adăpost?
– Capul tău sec! De ce nu te-ai dat pe după picături?
(…) Dă Dumnezeu iar ploaie. Baba iar se dezbracă și pornește înainte. Merge cât mai merge și vede delăturea drumului un Drac mort, (…) tocmai acela cu care se întâlnise dânsa rândul celălalt. Îl scuipă drept în frunte și pornește mai departe, când iată, de departe, îi fac niște oameni semn cu mâna să stea.
– Mă rog, dumitale, dar ce-i acela negru? Noi am văzut așa ca o umbră fugind repede încolo și încoace, când răsucindu-se, când plecându-se, când sărind în sus și iar croind-o la fugă? Ce să fie?-
– Apoi, iaca un Drăcușor! Îl învățasem cum să facă să se strecoare neudat printre picăturile de ploaie, și se vede că m-a ascultat.
Pe langa asta,femeile si copiii nu aveau voie sa intre in biserica,ci stateau afara,in tinda,ascultand de la usa slujba,in vreme ce barbatii erau langa preot si stateau pe scaunele de langa pereti.Am prins si eu ,cand aveam,9-10 ani ,o slujba la tara,in satul de bastina al mamei,langa Oradea si de atunci nu m-am impacat deloc cu acest obicei,ba,mai mult,nu am acceptat aceasta diferentiere tipic ortodoxa.Eram total nemultumita si de idea ca femeia a fost creata din coasta lui Adam,deci era privita ca o sluga,nu ca egala lui in fata Domnului.