Ce ramane dupa incendiul din clubul Colectiv? Un bilant sfasietor al mortilor, care creste de la o zi la alta. Dar si o furie care creste direct proportional – mai intai in fiecare, apoi in toti la un loc.
Furia asta ne-a scos in strada cu zecile de mii, furia asta a impins prima piesa din domino, si tot furia asta e acum catalizatorul prabusii lor. A lor, a tuturor celor vinovati. A celor care din posturi cheie in institutii ale statului au girat cu pixul, cu fapta sau cu indiferenta coruptia si au facut din nedreptate o lege nescrisa.
S-a scris mult despre tot ce s-a intamplat, au aparut site-uri dubioase care ruleaza kilometri de teorii conspirationiste la care au achiesat chiar si oameni cu cap. E un moment fragil in care ne-am castigat inca o data forta civica, dar ne-am pierdut si unele repere. Am scandat si am marsaluit pe strazi pana totul a dat in derizoriu si ridicol, creand o ocazie de neratat pentru speculantii de imagine.
Am aprins lumanari si am plans, am ajutat, ne-am indignat la reactia si declaratiile unor oficiali inca asezati in causul moale al functiei. Am reinvatat sa fim empatici si am devenit mai responsabili. Furia nu s-a stins, insa, durerea nici ea. Va trece timpul, poate cu efect balsamic, poate nu, dar un lucru e cert. Nimic nu va mai fi la fel dupa noaptea de 30 octombrie. Noi nu vom mai fi la fel.
Traim din plin intr-un hiat emotional si e timpul sa luam niste decizii – personale, dar si colective. Nu putem pune punct si merge mai departe, caci deocamdata mai departe e suspendat in propria-i constiinta.
Staruiti si cautati sensul celor intamplate.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
Ca o ironie amara, traim o superba luna noiembrie si 47 de oameni nu se mai pot bucura de lumina asta de toamna. 47 de oameni nu mai pot vedea apusurile din ce in ce mai rosii si diminetile senine si blande. 47 de oameni nu mai pot bea cafea, nu mai pot iubi si nu se mai pot culcusi in pat langa cei care ii iubesc. 47 de oameni au lasat o absenta grea, pe care nimic n-o poate alina.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
O carte
Ernest Hemingway, Puhoaiele primaverii, Polirom, 2014
-
O alta carte
Alain Finkielkraut, Infrangerea gandirii, Humanitas, 2015
-
Un spectacol de teatru
7 dintr-o lovitura, la Metropolis
-
Un alt spectacol de teatru
After Hours, la Nationalul bucurestean, la Sala Mica
-
Un film clasic
La Dolce Vita de Fellini
-
O concluzie amara
Incultura, superficialitatea & mediocritatea sunt cool. Imbecilii dicteaza, focile aplauda. Prostia e peste tot, in haite, in gasti, in triburi, trasand directii, clasamente, inhatand funcții, impartind funcții, onoruri, bani. Se face imagine dansand peste cadavre. Lumea a pierdut partida cu ea insasi. E paradisul hienelor acum. Teatrul nu mai e absurd, e deja grotesc. Sfarsit.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Colectiv: cum a fost, cum nu va mai fi
-
Spovedania lui Butch
-
Devalmasie. Invalmaseala.
