Decembrie pentru totdeauna

România a ieșit de sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu, dar a rămas sub dictatura pilelor, relațiilor, cunoștințelor, a doctorilor (în științe) analfabeți, a tiranilor mici de provincie. S-a umplut țara de ceaușești de buzunar, fiecare cu feuda lui în căutare (mereu rodnică) de vasali.

Am făcut și noi Revoluție cum am putut (de la balcon), n-am dus nimic până la capăt și iată-ne aproape treizeci de ani mai târziu, cu Oprișan și Iordache și Dăncilă și Dragnea pe cap. Doamne ajută?

Nu ne-am rezolvat trecutul. De securiști ne-am ocupat la mișto, pe sărite, a mers și așa, și n-a fost jaf în România primilor ani de după în care să nu fie implicați și foștii noștri securiști. Până în ziua de azi se moare cu zile prin spitale dezinfectate cu apă de ploaie, dar ofițerii serviciilor noastre secrete moderne prosperă, cum să nu prospere, dragii de ei?

Capitalismul nu se poate fără capital, iar capitalul în România stă pe jaful originar. Noi după Revoluție am practicat metoda MEBO și am inventat Caritasul, iar instituția emblematică de credit ne-a fost Bancorexul. Ce pace, ce armonie socială se poate ridica pe o asemenea bază?

Șerban Nicolae, îl știți, îngerul justiției în epoca PSD, a ieșit de sub mantaua lui Cătălin Voicu (aici s-ar impune o poză din față și una din profil), îndrăgit infractor ieșit la rândul său de sub mantaua lui Ion Iliescu, emanatul. Și să nu-l uităm și pe Nicolicea, emanat și el.

Nu vrem să fim unilaterali, așa că nu putem să ne stăvilim hohotul de râs când vedem că partidul istoric al liberalilor a încăput pe mâna lui Ludovic Orban. După ce a fost pe mâna cuplului (comic) Gorghiu-Blaga și l-a avut pe Marian Munteanu candidat pentru Primăria București.

Eh, lasă, că ne-am ales cu Gabriela Firea.

Așa că, dragii Moșului, avem luminițe prin copaci, banane și televizoare color pline de țațe de ambe sexe, propagandiști de mâna a șaptea, mâncători de rahat pe bani publici și o pleiadă de super-bugetari care ne mână ca pe vite de aproape trei decenii.

Atât că o să pice toată șandramaua când o zgudui iar istoria destinul nostru de țară subdezvoltată obsedată că este buricul pământului.

Adio, poduri și drumuri (și alea făcute mai mult de romani decât de români), adio baraje, adio curent electric, adio blocuri din cartierele-dormitor.

Adevăr vă profețim: vom ajunge sub celofan, dacă s-or îndura chinezii să-și facă pomană să ne dea celofan să ne acoperim rămășițele istorice.

În schimb vom avea clopote mari, frumoase și colivă multă, sus pe Dealul Arsenalului, la Catedrală.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan

Despre prietenie
Un articol lung despre valoarea prieteniilor, cum îi alegem pe cei care ne sunt aproape, cum se schimbă relaţiile de-a lungul anilor şi ce câştigă fiecare din ele.

Cum să fii bun de Crăciun
Sau cu ce ar trebui să începi transformarea personală.

O carte
Nicole Krauss, Pădurea întunecată.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Se apropie Crăciunul, acea perioadă în care toată lumea vrea să fie mai bună, mai darnică, mai atentă. Companiile fac și ele pe Moș Crăciun. Dacă cumva vă bate vreunul din gândurile de mai sus și vreți să ajutați pe cineva, las mai jos câteva propuneri.

⊕ Politeia este un ONG educațional. Au dezvoltat un program prin care să ajute elevii și școlile din mediile dezavantajate. Elevii sunt împărțiți în grupe de 6, maxim 12 copii gestionate de unul-doi tutori care lucrează în module cu o durată de 100-120 de minute. Cei de la Politeia nu se preocupă doar de ce se întâmplă la clasă, ci și în afara școlii. Au grijă ca cei mici să aibă tot ce au nevoie pentru a veni la școală. Ajută atunci când pot inclusiv familiile copiilor, cu care se străduiesc să stabilească o relație directă.

⊕ Ajungem Mari susține educația copiilor din centrele de plasament. Au început în 2015 cu centrele de plasament din patru județe și au ajuns în 2016 la programe în 25 de județe. Lucrează cu peste 1000 de voluntari care săptămânal se întâlnesc cu copiii. Dincolo de educație sunt mereu peocupați să le arate copiilor și altceva decât viața dintr-un centru. De aceea unul dintre programele lor se referă la taberele la munte organizate anual.

⊕  este primul centru de sănătate mintală deschis în Ferentari. Cine a mai citit câte ceva despre viața în Ferentari știe cât de problematică e lipsa multor servicii. Deși a fost deschis recent, Centrul a început deja să organizeze ateliere pentru tinerii din Ferentari pe teme precum educația sexuală, prevenția consumului de alcool și droguri. Au numit aceste ateliere Ora de Dirigenție pentru că pe lângă elevi au implicat și profesori diriginți.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

O carte de Scott
M-aș omorî pentru tine și alte povestiri. Polirom.

O ultimă carte de Philip Roth
De ce scriem. Polirom.

O altă carte
Scene dintr-o căsnicie, de Ingmar Bergman.Polirom.

Un film la cinema
Robin Hood.

Un film mai vechi de văzut acasă, sub plapumă
Factory Girl. Despre o fostă iubire a lui Bobiță Dylan și mai ales muză a lui Andy Warhol (nici Bobiță, nici Andy nu ies bine din filmul ăsta).

O serie frumoasă, în spiritul Sărbătorilor
Die Hard. Plus Greu de pensionat. Acțiune, acțiune!

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Un caz de fraudă în presa mare
Un reporter inventează fapte și personaje în reportajele publicate de revista care îl angajează. Nimeni nu realizează șarlatania până în toamna acestui an, când reporterul este deconspirat de un coleg.

Cum reacționează revista pusă în fața faptului de a fi publicat, practic, material jurnalistice inventate? Dacă revista este Der Spiegel, ea face o confesiune publică, asumându-și fără rest eroarea și admițând că întreaga poveste nu-i lovește doar propria reputație, ci afectează credibilitatea jurnaliștilor de pretutindeni.

Un exemplu de manual despre cum se gestionează o asemenea criză, AICI.