Demult, tare demult, am avut o Revolutie

Sunt 25 de ani in acest decembrie de la evenimentele din 1989 care au dus la prabusirea comunismului romanesc. Evenimentelor li s-a spus „revolutie”, desi sunt tot mai putini oameni in tara asta care cred ca tocmai asta a fost. In parte si pentru ca, la 25 de ani distanta, „cine-a tras in noi dupa 22” este inca o enigma.

0

Pana pe 22 decembrie 1989, la amiaza, cand sotii Ceausescu au fugit cu un elicopter de pe cladirea sediului Comitetului Central, inventarul victimelor Revolutiei arata astfel: 126 de morti si 1107 raniti.

Dupa fuga cuplului dictatorial – asadar, dupa pierderea efectiva a puterii – au mai cazut pe frontul Revolutiei inca 3192 de oameni (978 de morti si 2214 raniti), adica de aproape 3 ori mai multi decat o facusera cu sotii Ceausescu instalati la varful Romaniei.

25 de ani nu sunt o viata de om. Nu sunt nici macar o jumatate de viata, dar tot e o groaza de timp ca sa afli ce s-a intamplat cu o Revolutie care a produs mai multe victime dupa caderea regimului contestat decat inainte.

Si tot e o groaza de timp ca sa intelegi cum e posibil ca in dimineata zilei de 21 decembrie 1989 oamenii sa mearga incolonati la miting si sa asculte cuminti cuvantarea Tovarasului, pentru ca doar cateva ore mai tarziu sa rupa furiosi nu doar pancartele, ci si propriile carnete de partid.

Pe 21 decembrie 1989, in Romania erau 4 milioane de membri PCR. Pe 22 decembrie 1989, milioanele se evaporasera.

In doua decenii si jumatate, n-am reusit, ca tara, sa rezolvam nici problema juridica a victimelor, nici problema morala a supravietuitorilor.

Nicio persoana nu mai este cercetata sau urmarita penal in momentul de fata in celebrul Dosar al Revolutiei (am facut un bilant graitor AICI).

Si nicio persoana, dintre cele care au trait si comunismul si ce i-a urmat, nu se cerceteaza pe sine, pentru a intelege mai mult din ce se intampla cu noi, ca societate, de 25 de ani.

Fara cateva raspunsuri la intrebarile astea care se pun prea rar, vom ramane doar cu o incerta Revolutie de demult si cu gustul amar al unei comemorari pe care o onoram doar de forma, caci fondul nu i-l cunoastem.

Iata si ultimele Recomandari ale anului 2014. Ne revedem la inceput de ianuarie.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Un film

“The seach/Cautarea” al lui Michel Hazanavicius, cel care a facut si mult premiatul film “The artist”. De data aceasta nu mai e vorba de un film dragalas in vreun sens, ci de o poveste atat de reala incat te cutremura indolenta generala fata de subiect. Am plans la filmul asta cum cred ca n-am mai plans la vreun film vreodata, asa ca vi-l recomand, nu numai pentru cura de lacrimi, ci mai ales pentru ca pleci cu senzatia ca orice stresuri iti bantuie mintea sunt niste nimicuri, prin comparatie cu povestea generala a productiei. Un alt plus este distributia senzationala care le cuprinde pe Annette Bening si Berenice Bejo si pe pustiul Abdul Khalim Mamutsiev, care face un rol de exceptie.

  • O reteta de Craciun

N-am facut-o chiar ca Jamie Oliver, am pus carne tocata de curcan si am facut un pic diferit foile, dar a iesit delicioasa, de cate ori am incercat. Asa ca daca vreti sa mai schimbati mult supraestimatul porc cu altceva de acest Craciun, va recomand curcanul si aceasta reteta.

  • Un text

Colega noastra Diana Oncioiu a documentat un fenomen despre care se scrie atat de rar si care e, insa, inca o mare problema a Romaniei. Ce sanse credeti ca au copiii saraci care nu merg la scoala? In proportie foarte mare ei aleg infractionalitatea si-si serbeaza majoratele prin case de corectii sau isi petrec deceniile fragede ale tineretii in inchisori. Un text pe care trebuie sa il cititi, pentru ca data viitoare cand aflati de o familie atat de saraca incat nu isi poate trimite copiii la scoala sa dati o mana de ajutor cumva.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

„Dictionar onomastic”, de Mircea Horia Simionescu, in seria de autor pe care i-o dedica Humanitas.

  • Un film din zilele noastre

„Hobbitul”, editia 2014, e cel mai prost din toata seria, dar tot nu e rau.

  • Un film dinaintea zilelor noastre

“Umberto D.”, din 1952. Acest film spune mai mult despre om decat se întampla sa se transmită pe alte canale media, acum, în pragul sărbătorilor. Recomand vizionarea lui in fiecare an, in preajma Sfintelor.

  • O intamplare la un concert 

In așteptarea lui Alexandru Tomescu, a viorii sale fermecate, a concertului sustinut de Orchestra Nationala Radio, cu prilejul a 25 de ani de la Revolutie, a Simfoniei a patra a lui Mahler (in sol major), o doamna septuagenara cu guler de blana la gat citeste o oferta de Revelion la Băile Herculane, printata discret pe o coala A4.

  • Un poet

Radu Stanca, mort la 42 de ani, in a doua zi de Craciun a anului 1962.

  • Noi si noul presedinte

In chestiunea noului presedinte, o observatie facuta la cald, imediat dupa alegeri.

  • Niste muzica

Eurythmics, Ultimate Collection, AICI.

In spiritul sarbatorilor, pentru ca e imperios necesar.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Doctor Ponta

Saptamana trecuta premierul Victor Ponta a anuntat ca renunta la titlul de doctor in drept, dupa ce mai bine de doi ani de zile a repetat cu incapatanare poezia despre „normele de citare diferite din 2003” si – mai tarziu – „verdicul justitiei care ma absolva de plagiat” (am mai scris pe-aici de ce a fost asta o minciuna: verdictul ICCJ spunea ca premierul nu poate fi cercetat penal pentru plagiat, adica nu existau conditiile de forma – fondul nu s-a judecat niciodata).

O intrebare, totusi: daca premierul accepta ca au existat si exista toate temeiurile academice pentru a clasa ca plagiat lucrarea sa de doctorat, consecinta naturala fiind retragerea sau renuntarea la titlul obtinut, ce se intampla cu toata pletora de „ajutoare” care l-au sprijinit pe Victor Ponta in acoperirea urmelor plagiatului sau?

Caci ultima data cand am deschis televizorul, domnul Liviu Pop, un tip mic la stat si mare la sfat, era validat de comisiile parlamentare pentru portofoliul Dialogului Social, in cel mai nou-remaniat Cabinet Ponta.

Si tare a mai tras domnul Pop in acel iunie 2012, cand a explodat povestea cu plagiatul, ca sa desfiinteze „prin reorganizare” Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, care solicitase retragerea titlului de doctor al premierului.

Titlul, carevasazica, la care Victor Ponta renunta acum, sustinand ca ar fi fost necesar un asemenea gest „inca de la aparitia primelor acuzatii publice”.

Si mai sunt si altii in culpa.

  • Zodia Scorpionului

Traian Basescu a plecat de la Palatul Cotroceni. Urmarile trecerii sale pe acolo inca se fac simtite. Si se vor mai face pentru mult timp.

De ce, pe lung si pe lat, in serialul Dela0.ro special mesterit pentru evaluarea mostenirii Basescu – Zodia Scorpionului –, ajuns si el la final dupa 10 episoade publicate in ultima luna.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.