Doamna Gica n-a mai trimis-o pe Mariana la scoala de doua saptamani. Nu are cu ce s-o incalte, iar copilul e racit si iarna nu prea da semne ca-i pregatita sa iasa din scena la Gaujani, o comuna din judetul Giurgiu aflata la nici o suta de kilometri de Bucuresti.

Mariana e in clasa a VII-a, “un copil bun” cum o descrie directoarea scolii din comuna, Carmen Garagau, dar “sensibila, ba o doare capul, ba o doare burta”. Mama, Gica Ciobanu, nu s-a omorat cu invatatura. Are totusi noua clase si recunoaste cu seninatate ca nu prea i-a placut cartea. Dar copiilor – trei la numar – a incercat sa le ofere o educatie.

Alexandru, cel mai mare, s-a oprit la clasa a XI-a si a plecat in Spania ca sa-si gaseasca un viitor. Lucreaza acolo cu tatal sau. Andrei, mijlociul, e intr-a X-a la un colegiu tehnic din Bucuresti, desi dificultatile financiare erau cat pe-aci sa-l intoarca definitiv acasa anul trecut. Mariana e inca in cataloagele clasei a VII-a de la scoala din Gaujani, chiar si asa – fara incaltaminte si cu sanatatea mai fragila.

Doamna Gica aduce in gospodarie, in fiecare luna, 290 de lei, bani pe care ii primeste in contul unei pensii de handicap. Este singurul venit al familiei. In ziua asta de la sfarsitul lui februarie in care ne-am intalnit, femeia se pregateste sa plece “la urzici”.

Bate, in cautarea lor, kilometri intregi in jurul comunei, apoi se urca intr-un microbuz si merge la Bucuresti sa le vanda prin piete. De fapt, nici macar in piete, ci in marginea lor. Nu exista taraba pentru oameni atat de saraci. Ultima oara cand a fost i-au ramas, ca profit, 40 de lei. Nu sunt suficienti sa-i cumpere o pereche de incaltari Marianei, nu ajung sa acopere nici 20% lunar din caminul lui Andrei, la Bucuresti, dar viata nu lasa prea multe alternative la Gaujani.

Doamna Gica isi mai face o data socoteala in minte, ii ies din urzici – blestemata aritmetica! – tot 40 de lei si spune aproape resemnata: “Daca nu umblu, nu-i iau nici pe astia…” Si Gica Ciobanu umbla, umbla, umbla, chiar daca oamenii din comuna ii mai reproseaza ca, in toata saracia asta, isi mai tine si copiii “la scoli”, “de parca-i faci doctori sau ingineri!”

In fiecare din ultimii cinci ani, in medie, peste 25.000 de copii au abandonat studiile aferente claselor I-VIII.140.000 au facut-o la nivel national in intervalul mentionat, potrivit datelor centralizate la Ministerul Educatiei. Pentru ca nu are incaltaminte, Mariana Ciobanu dintr-a saptea, de la Gaujani, ar putea adauga inca un numar statisticii, desi reducerea abandonului scolar e, pe hartie, o prioritate absoluta in Romania.

Vedere de la Gaujani cu niste pusti mai norocosi, in aceasta dimineata, decat Mariana Ciobanu: ei au avut cu ce sa se incalte / Foto: Silviu Panaite

Asumat in cadrul strategiei de crestere economica a Uniunii Europene, obiectivul presupune atingerea unei rate de abandon in Romania de 11%. In momentul de fata este de peste 17%, iar progresele se fac intr-un ritm foarte lent. De pilda, in 2007, rata de abandon scolar era in Romania de 19,2%.

Nu suntem, totusi, singuri in Europa: portughezii aveau in 2010 o rata similara de aproape 30%. In numai doi ani insa au reusit sa scada la 20%. In aceeasi perioada lucrurile s-au miscat si-n Romania: s-a castigat un procent in batalia cu abandonul scolar.

Viteza de melc in care se schimba lucrurile e un indicator ca programele Ministerului Educatiei de reducere a abandonului functioneaza cu rezultate limitate. Guvernul, in sine, nu are o strategie coerenta, asumata, de combatere a fenomenului. Cornul, laptele sau microbuzele scolare care mai usureaza din situatia copiilor aflati in situatii defavorizate – caci dintre ei se aleg majoritatea celor care abandoneaza – nu sunt suficiente.

Cumva, lucrurile merg mana in mana: parasirea timpurie a scolii, determinata de conditiile mediului in care traiesc copiii, inseamna mai multa saracie si excluziune pentru cei supusi fenomenului, dar si disparitati sociale si dezechilibre bugetare mereu in crestere.

Specialistii in politici educationale precum Laura Marin, de la “Asociatia pentru Educatie si Justitie Sociala Human Catalyst”, sustin, insa, ca exista solutii, unele dintre ele chiar prevazute in Legea Educatiei. Un ordin de ministru din 2011 aproba organizarea, la nivel national si cu finantare bugetara, a programului “Scoala dupa scoala”.

 

O Romanie in miniatura

Sfarsit de februarie la Gaujani. Suntem intr-o sala de consiliu a scolii din sat, in fapt resedinta comunei cu acelasi nume, care mai include alte doua asezari: Cetatuia si Pietrisu. Scoala, care poarta numele unui literat local, Draghici Davila, are 230 de elevi, mai bine de 40% fiind de etnie roma.

Draghici Davila vegheaza la intrarea in scoala din Gaujani. „Urmasii” sai au tot mai putine sanse sa afle despre operele dramaturgilor, povestitorilor, epigramistilor. Multi sunt in situatii de abandon scolar / Foto: Silviu Panaite

In Gaujani, principala ocupatie a oamenilor este agricultura – un alt fel de a spune ca n-au, de fapt, venituri stabile in afara ajutoarelor sociale. Directoarea scolii, Carmen Garagau, profesoara de limba franceza, sustine chiar ca “maxim trei parinti au loc de munca”. In comuna, care numara mai bine de 2600 de suflete, aproape 30% din populatie e de etnie roma, dar, sustine directoarea, “nu integrarea e o problema, caci oamenii se inteleg bine, ci lipsa sanselor, a oportunitatilor”.

Gaujaniul e un fel de Romanie in miniatura. Microbuzul galben e parcat in lateralul scolii, si cornul si laptele s-au dat inca de dimineata, dar abandonul scolar, saracia, marginalizarea raman acute. In sala de consiliu, ne-am asezat scolareste la o masa ovala.

De jur-imprejur: directoarea Garagau, invatatorul Mihai Sima, preotul Vasile Pop, Cornelia Enache, presedinta unei asociatii locale implicate in dezvoltarea comunitatii, dar si parinti, numai mame – Nicoleta Neasu, Gica Ciobanu si Mihaela Scutelnicu.

“Sunt atat de multe probleme, incat uneori mai si uitam exact care sunt, deja fac parte din cotidian”, sparge gheata directoarea Carmen Garagau.

In prim-plan, de la stanga la dreapta: preotul Vasile Pop, directoarea Carmen Garagau si Cornelia Enache, presedinta Asociatiei Datini-Educatie-Cultura din Gaujani. In plan secund, de la stanga la dreapta, parintii – Mariana Scutelnicu, Gica Ciobanu, Nicoleta Neasu / Foto: Silviu Panaite

Suntem aici, in judetul Giurgiu, la nici o suta de kilometri de Bucuresti, pentru a intelege ce poate face un program de tipul “Scoala dupa scoala” intr-o comuna precum Gaujaniul. Scoala “Draghici Davila” a avut in anul 2011-2012 un proiect de after-school in desfasurare, derulat de o organizatie non-guvernamentala. Rezultatele sale, sustine invatatorul Sima, au fost multumitoare, chiar daca s-a lucrat in sistem de voluntariat, cadrele didactice nefiind platite.

Programul a vizat exact copiii cu posibilitatile cele mai reduse si riscul cel mai mare de abandon, caci – sustine Carmen Garagau – “din 230 de elevi, aproape 200 sunt cazuri sociale cu risc de abandon”. Marele minus, insa, e ca programul nu s-a desfasurat decat un singur an, cat a existat finantare. Apoi, asociatia non-guvernamentala care a derulat proiectul s-a retras, iar clasa din “Scoala dupa scoala” a fost desfiintata.

“Cand vorbesti despre copiii aflati intr-o situatie risc educational si nu reusesti sa lucrezi macar un ciclu cu ei, n-ai facut nimic. De aia e o problema de sistem si de politici publice, altfel putem sa scriem fiecare un proiect, il implementam un an-doi pentru un numar limitat de copii, nu pentru toti cati ar avea nevoie, si dupa aia gata, beneficiarii sunt lasati in aer si revenim la situatia de la care am pornit”, arata Laura Marin, care a derulat recent un studiu de oportunitate pentru implementarea unui Program National “Scoala dupa Scoala”.

Concluzia cercetarii e ca un astfel de program, sustinut bugetar la nivel de politica publica, cel putin pentru copiii din medii dezavantajate asa cum prevede deja legea, ar avea capacitatea de a reduce gradul de risc educational asociat si cu abandonul scolar si, mai departe, disparitatile sociale perpetuate de acest fenomen. Ar fi, cu alte cuvinte, o solutie pentru multe din problemele actuale si mai ales viitoare ale Romaniei.

Inapoi, insa, la Gaujani, unde peste masa ovala din scoala “Draghici Davila” se pravalesc povestile oamenilor.

 

Mama Nicoleta

Nicoleta Neasu are doi copii. O fata, Mihaela, care a terminat Liceul Pedagogic la Giurgiu, si un baiat, Georgian, in clasa a VI-a la Gaujani. Mihaela, la 20 de ani, s-a trezit somera, dupa ce a ratat examenul de titularizare in invatamant. S-a intors acasa, unde incearca sa-si ajute familia. Georgian, pe care il mai cheama si Gabriel, ar vrea sa mearga la liceu, pe urmele surorii sale, “dar nu stiu daca se va mai putea” sustine mama.

Nicoleta a facut eforturi financiare monumentale ca sa-si tina fata “la Pedagogic”, chiar si un credit la banca, in conditiile in care tatal familiei, care lucra la o firma de paza in Bucuresti, isi pierduse locul de munca.

Nicoleta Neasu s-a casatorit la 22 de ani si e originara din Teleorman, de la Rosiorii de Vede. Migrata in satul Pietrisu din comuna Gaujani, Nicoleta s-a convertit la crestinii dupa Evanghelie si si-a gasit, intr-un fel, linistea la “Adunare”. Sotul a ramas ortodox.

Evanghelistii nu-si sprijina cu ajutoare membrii, pentru ca “majoritatea oricum sunt saraci, traiesc din ‘social’, cativa tineri daca mai merg in Spania”. Chiar si asa, insa, crestinii dupa Evanghelie din Gaujani incearca sa puna pe picioare ceea ce scoala, ministerul, Guvernul nu reusesc: un after-school.

“Biserica face tot felul de activitati cu copiii, fac cu ei temele, ii invata sa cante la chitara. Orice copil poate veni la activitatile acestea, indiferent de religie”, arata Nicoleta. Ecumenismul e la el acasa in Gaujani. Chiar Mihaela, fata ei, absolventa de liceu Pedagogic, da o mana de ajutor, dascalindu-i pe copiii credinciosilor de tot felul.

Un of are, totusi, si Nicoleta Nesu: ca pe Georgian il mai bat colegii la scoala, pe motiv “ca-i roman”. “El e inalt cu ochi albastri”, spune mama, provenita dintr-o familie de rudari. Ne explica: rudarii nu sunt tigani ca toti tiganii. De altfel, venind ea din Teleorman, abia in Giurgiu a aflat ca rudarilor tot tigani li se zice. E mai complicat.

Zambetul trist al mamei Nicoleta insoteste ultima fraza: “Georgian ar vrea tot la Pedagogic, dar i-am zis ‘nu, mami, ca mi-au mancat sufletul 4 ani cu sora-ta’!”.

Nicoleta Neasu si Georgian, care viseaza cu ochii deschisi sa mearga la liceu / Foto: Silviu Panaite

 

Mama Gica

Gica Ciobanu si-a facut deja intrarea in acest articol. Ati aflat: are noua clase si trei copii. Mariana dintr-a VII-a face mai bine de doua saptamani de stat acasa la sfarsitul asta de februarie. N-are incaltaminte sa mearga la scoala. Alexandru, cel mai mare, e deja in Spania, s-a lasat in clasa a XI-a.

Ceva, totusi, a ramas nescris. Povestea lui Andrei, mijlociul, care e in a X-a la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu din Bucuresti. Face acolo “Turism si Alimentatie”. “Cand l-am dat la liceu”, spune Gica, “a stat la o doamna, care n-a mai putut sa-l tina si a vrut sa-l dea la camin. Eu nu am fost de acord, mi-a fost frica de ce-i prin camine, asa ca l-am chemat acasa”. Cateva luni, soarta lui Andrei a parut pecetluita – avea sa ramana cu noua clase.

Aici intervine insa, pe post de inger salvator, Cornelia Enache, presedinta Asociatiei Datini-Educatie-Cultura din Gaujani. Organizatia, care are vreo 30 de membri cu tot cu voluntari, e rezultatul unui grup de initiativa cetateneasca infiintat la inceputul anului 2011. Cand a aflat ca Andrei nu mai are posibilitatea de a se intretine la Bucuresti si ca renunta la scoala din cauza asta, Cornelia Enache s-a angajat sa acopere o parte din cheltuieli.

Cornelia Enache a transformat la Gaujani un grup de initiativa locala intr-o organizatie de dezvoltare comunitara. In 2011, la infiintare, primul proiect al Asociatiei a fost asfaltarea curtii scolii “Draghici Davila” / Foto: Silviu Panaite

Andrei are nevoie de 270 de lei in fiecare luna pentru a-si plati caminul si mesele. 170 de lei sunt dati de Asociatie. Restul de 100 sunt acoperiti de Cristina, o fata care lucreaza ca facilitator la Fundatia PACT, fundatie alaturi de care Datini-Educatie-Cultura deruleaza niste proiecte de dezvoltare comunitara in Gaujani.

Asa a reusit Andrei sa se intoarca la scoala. A pierdut un an, iar la pachet cu el si bursa sociala, dar macar si-a dat toate diferentele si e din nou in circuitul scolar. Asta ii da in continuare o sansa sa nu mai faca parte, intr-un viitor inca neclar, dintr-unul din grupurile defavorizate ale Romaniei. Lucrurile sunt inca la o rascruce.

Andrei e la scoala, are unde sa stea si ce sa manance, dar asta doar de luni pana vineri. La sfarsiturile de saptamana trebuie sa vina acasa, la Gaujani. Drumul costa 50 de lei dus-intors. Singurul venit al familiei este pensia de handicap a Gicai. 290 de lei.

Dar Andrei merge bine cu scoala, merge. In timpul asta povestea lui Niculae Moromete se tot repeta in Romania.

N-a fost usor s-o surprindem pe Gica Ciobanu razand. Am preferat-o, insa, dintre toate ipostazele, pe aceasta. Desi Gica traieste la limita saraciei extreme, copiii ei – mergand la scoala – inca pastreaza sansa unui viitor mai bun / Foto: Silviu Panaite

 

Solutia Laurei

“In momentul de fata, din ce-am vazut eu pe teren, fiecare scoala se descurca cum poate”, spune Laura Marin, doctorand in educatie, autoarea unui studiu care demonstreaza de ce e necesar un Program National “Scoala dupa scoala”. “Obiectivele exista pe hartie, ele sunt asumate prin Legea educatiei, dar…”, continua Laura in timp ce masina taie campia nemiscata care desparte Bucurestiul de Gaujani.

Laura are cifrele: o persoana din cinci in Romania se confrunta cu saracia; aceasta e de trei ori mai raspandita in zonele rurale, acolo unde traieste aproape jumatate din populatia tarii; romii din zonele rurale sunt si mai expusi, in cazul lor riscul de saracie crescand de zece ori. Toate cifrele acestea, luate impreuna, inseamna ca daca nici macar educatia nu reuseste sa se distribuie echitabil in societate atunci nimic nu va stopa extinderea decalajelor sociale si inmultirea costurilor asociate.

“Conform recomandarilor Comisiei Europene”, scrie in studiul Laurei Marin, “Romania, in calitate de Stat Membru, trebuie sa prioritizeze combaterea saraciei si excluziunii sociale a copilului ca parte a efortului general de reducere a saraciei si excluziunii sociale”. O solutie recomandata de majoritatea studiilor institutiilor de referinta in domeniul politicilor de educatie este implementarea la nivel national si cu buget asigurat integral de stat a programului “Scoala dupa scoala”.

De ce?

Laura Marin arata ca totul are legatura cu o compensare a efectelor mediului dezavantajat de provenienta a acestor copii. Un elev care participa intr-un astfel de program petrece mai mult timp intr-un mediu favorabil invatarii, face activitati de dezvoltare personala, isi face temele sub supravegherea de care nu are parte acasa, beneficiaza de o oportunitate de a recupera decalajele si are si cel putin o masa asigurata in ziua respectiva.

Actuala Lege a Educatiei prevede la articolul 58 cadrul de desfasurare a unui astfel de program, indicand in plus ca “statul poate finanta programul Scoala dupa scoala pentru copiii si elevii din grupurile dezavantajate, potrivit legii”.

In plus, un Ordin de ministru dat in 2011, cand la varful Educatiei era Daniel Funeriu, ofera si metodologia implementarii unui astfel de program. La capitolul “surse de finantare”, ordinul indica “bugetul de stat, pentru copiii proveniti din grupuri dezavantajate, potrivit legii”, dar si “autoritati locale din finantarea complementara, din bugetele locale”.

Ce propun Laura Marin si alti specialisti in educatie e ca “Scoala dupa scoala” sa devina, in sine, structura la nivelul Ministerului Educatiei, pentru a gestiona, monitoriza si evalua un Program National. Sa devina, cu alte cuvinte, politica publica asumata de Guvernul Romaniei.

 

Harababura de la Palat

Anul trecut, pe fondul solicitarilor venite dinspre societatea civila, Cancelaria Primului Ministru a organizat un Grup tehnic de lucru pe aceasta tema, care s-a reunit de doua ori. Ultima oara, in octombrie 2014, chiar in prag de alegeri prezidentiale, reprezentantii Guvernului au anuntat ca exista intentia elaborarii unei hotarari de Guvern care sa corecteze actualele deficiente si sa instituie un mecanism concret de finantare.

Apoi, au trecut alegerile, a venit iarna, au fost si sarbatorile, si pana acum, cand se desprimavareaza bine, niciun semn n-a mai venit dinspre Cancelaria Primului Ministru.

Pentru a intelege daca problema e prioritara pe agenda Executivului ori daca Grupul de lucru macar mai exista, Dela0.ro a inaintat o solicitare de informatii la Palatul Victoria. Persoana desemnata sa coordoneze activitatea Grupului a fost, pe rand, plecata din tara, apoi obligata “de procedura” sa primeasca intrebarile prin intermediul biroului de presa, intr-un final anuntand ca si-a luat concediu si nu stie ce s-a mai intamplat cu solicitarea.

La data publicarii acestui articol, intrebarile trimise Cancelariei Primului Ministru – care organizeaza activitatea Grupului de lucru – au ajuns la Ministerul Educatiei, unde umerii s-au ridicat deja a nedumerire. Ni s-a confirmat telefonic ca “nu stim de ce ne-au trimis-o noua”.

Desi ministerul e responsabil cu strategiile nationale din domeniul educatiei, infiintarea si gestionarea Grupului de lucru s-a derulat sub egida Cancelariei.

 

Adresa prin care Cancelaria Primului Ministru invita in toamna lui 2014 reprezentanti ai mai multor institutii si organizatii non-guvernamentale la intalnirea Grupului de lucru privind programul „Scoala dupa scoala”

Ministerul Educatiei pur si simplu nu stie – si nici n-ar avea de unde sa stie – daca Grupul mai exista, daca se intentioneaza convocarea de noi intalniri ori daca vointa politica a premierului Romaniei, exprimata in cazul de fata prin activitatea Cancelariei, produce vreun efect concret in implementarea unui Program National “Scoala dupa scoala”.

 

Cateva umbre si-o speranta

Contactate de Dela0.ro, doua persoane care au participat in toamna anului 2014 la intalnirile Grupului de lucru au descris atat felul in care s-au derulat acestea, cat si urmarile lor. Ambele confirma ca dupa alegeri nu s-a mai anuntat nicio noua intalnire a Grupului, iar in momentul de fata lucrurile sunt in aer.

Violeta Daria, de la Agentia de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), o institutie publica ce realizeaza evaluari sistemice, standarde si indicatori pentru invatamantul pre-universitar, si-a luat precautia sa spuna din start ca “nu avem atributii in implementarea programului”.

Expertul ARACIP crede ca “teoretic ar trebui sa vorbim de o imbunatatire” (n.r. – prin implementarea unui program national “Scoala dupa scoala”). “Cu siguranta s-ar reduce abandonul scolar in mediile defavorizate. Copiilor li se da o masa calda, sunt ajutati la teme, sunt supravegheati”, conchide Daria. Agentia de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP) sustine programul “Scoala dupa scoala”, fara sa aiba insa – sustin surse din sistem – usa dialogului deschisa la nivelul Ministerului.

Cercetatoarea Irina Horga de la Institutul de Stiinte ale Educatiei confirma si ea ca “lucrarile Grupului s-au sistat inainte de alegeri” si ca “urma ca membrii Grupului sa faca propuneri de activitati si de revizuire a metodologiei ce reglementeaza programul “Scoala dupa scoala.” De urmat, n-a mai urmat nicio intalnire, iar Horga crede ca asta are legatura cu “lipsa de speranta in privinta alocarii de fonduri”.

“La nivel stiintific lucrurile se legau”, sustine cercetatoarea de la ISE, care mai crede ca oportunitatea unui astfel de program a fost deja demonstrata practic – “o arata exemplele scolilor sau ONG–urile care au dezvoltat astfel de programe.”

Un astfel de exemplu este Scoala Ferdinand din sectorul 2 al Capitalei, situata intr-un imobil splendid, inaugurat chiar de regele care i-a dat si numele. Scoala Ferdinand se afla vizavi de Gara de Est. Directoarea Violeta Dascalu ne arata ca progamul “Scoala dupa scoala” a fost implementat prima oara aici in 2012 si s-a dovedit atat de util si cautat de parinti incat n-a mai iesit din planurile educationale.

Desi dosarul de autorizare a fost un cosmar – nu mai putin de 17 seturi de documente diferite trebuie sa depuna o scoala pentru a putea organiza un astfel de program – tot efortul a meritat: 40-50 de elevi dintr-un total de 720 beneficiaza astazi de after-school la Ferdinand.

Secretul succesului de aici nu e greu de intuit: banii. Explica Violeta Dascalu: “Am facut contract cu Asociatia de parinti, care la randul ei a facut contracte civile invatatorilor si ii plateste, dar si contract cu firma de catering. Parintii platesc masa, profesorul”. Practic, desi un real succes, programul „Scoala dupa scoala” de la Ferdinand nu vizeaza, asa cum prevede chiar legea, includerea cu prioritate a celor provenind din grupuri defavorizate.

Nu doar banii sunt, desigur, la mijloc. Mai sunt si oamenii care sfintesc sau nu locul. Directoarea Violeta Dascalu, profesoara de geografie, este dintre aceia pentru care nu exista “nu se poate”. Ba se poate! Drept dovada nenumaratele proiecte in care directoarea de la Ferdinand (care e in Baicului, o zona asa-si-asa din Bucuresti, departe de Cartierul Primaverii) a implicat scoala.

Totusi, banii. Caci la Gaujani, precum in multe alte sate si comune ale Romaniei, finantarea lasata in baza parintilor ar asigura din start esecul oricarui program similar. Iar, in lipsa unor initiative care sa modifice cadrul legal actual, finantarea de la stat va ramane o himera.

O recunoaste si directoarea Dascalu de la Ferdinand: “Pe noi legislatia ne-a ajutat in masura in care ne-a permis plata prin conventie civila. Dar de la minister nu primim niciun banut. Si nu cunosc pe cineva care sa primeasca”.

“Insasi finantarea scolilor este deficitara, pentru ca ea se face prin acoperirea unor nevoi minime. In unele scoli exista, insa, alte tipuri de nevoi. La Gaujani, de exemplu – ce sa mai faci activitati de prevenire a abandonului sau activitati prin care sa stimulezi participarea parintilor la educatie? Toate astea costa. Copiii de aici nu au nicio sansa sa iasa din starea de dezavantaj educational, dar si social, ulterior, atata timp cat scolile  n-au acoperite nici macar nevoile de baza. Propunerea noastra este sa se revizuiasca mecanismul de finantare a scolilor de la bugetul de stat, sa se introduca niste indici specifici prin care sa se tina cont de nevoile fiecarei scoli, mai ales in cazul acelora cu grad de risc educational crescut”,

Laura Marin, expert in politici educationale  

“Acum sistemul de finantare a scolilor e de tipul ‘per capita’. Rezultatul e insa o defavorizare a mediilor deja dezavantajate. Scolile cu copii dezavantajati sunt chiar scolile mici, de obicei. Prin formula de calcul actuala sunt dezavantajate”,

Irina Horga, cercetator in educatie

„Exista studii realizate de ARACIP, cum ar fi Harta Nationala a riscului educational’, care ne arata exact unde este nevoia mai mare si unde ar trebui sa se actioneze prioritar, inclusiv in ceea ce priveste finantarea programului Scoala dupa scoala de la bugetul de stat”,

Laura Marin, expert in politici educationale

 

Preotul-sofer Pop

In 2010, o tragedie s-a produs la Gaujani. Guvernul Boc a decis de-a valma comasari de scoli si inchideri de spitale, iar elevii din satele Pietrisu si Cetatuia s-au trezit ca trebuie sa mearga in centrul de comuna.

Scoala din Gaujani are un microbuz de 17 locuri la dispozitie, dar transport zilnic e solicitat de 113 copii. Multi parinti s-au gandit atunci sa nici nu-si mai trimita odraslele la scoala, de frica sa nu li se intample ceva pe drum. In Gaujani, problema asta a fost cu atat mai mare in randul parintilor de fete.

Ca sa inlature nelinistile oamenilor, preotul Vasile Pop s-a angajat atunci sa fie el soferul microbuzului. Si sofer scolar a ramas pana astazi parintele, care ne povesteste la masa ovala despre cum a fost voluntar mai bine de un an si jumatate pentru ca scoala nu avea aprobata norma de sofer.

“Abia acum avem o jumatate de norma”, spune parintele Pop, pe care nu-l mai intrebam cum de e posibil sa primesti, ca scoala, un microbuz pentru transportul elevilor, dar nu si norma de sofer. Pentru norma asta, preotul Pop a trebuit sa dea examen de conducere la o noua categorie auto.

Parintele Vasile Pop, pregatindu-se de o noua cursa scolara in comuna Gaujani, acolo unde mai bine de o suta de copii trebuie dusi si adusi de la scoala in fiecare zi / Foto: Silviu Panaite

“A fost marele nostru noroc, intr-un fel, caci asa parintii au avut incredere sa-si lase copiii la scoala”, explica directoarea Carmen Garagau.

Parintele Pop e un ardelean din Bistrita-Nasaud ajuns la 38 de ani, din care ultimii 16 petrecuti la Gaujani. E si el om de baza in asociatia prezidata de Cornelia Enache. Altfel nu se poate. Fara oameni care sa corecteze prin eforturile lor personale deficientele sistemului totul s-ar duce pe apa sambetei.

Greutatile sunt o realitate de fiecare zi la scoala din Gaujani, unde se ramane des si in pana de motorina. Mai ajuta atunci cateva asociatii agricole din zona, cu sponsorizari, sau chiar parintele Pop. Isi recupereaza el banii cand vin bonurile de decontat.

“In general, parintii ar contribui la educatie daca ar avea cu ce”, crede directoarea Garagau (foto stanga). Dar situatia de facto e asa: “bugetele noastre abia ne-ajung sa luam un laptop sau un videoproiector”.

Acum, in primavara anului 2015, cand pe piata sunt si manualele digitale, la “Draghici Davila”, in Gaujani, exista un singur laptop cu care se lucreaza prin rotatie, cand la clasa I, cand la clasa a II-a.

In loc de orice incheiere, directoarea Garagau ne spune: “Eh, noi visam!”

Apoi se face vremea sa ne intoarcem in Bucuresti. Tacerea s-a asezat peste fasia de asfalt din curtea scolii. A sunat clopotelul, iar copiii sunt deja in banci. Cei care au putut sa vina astazi la scoala. Mariana dintr-a saptea n-a putut. Gica inca n-are cu ce s-o incalte. In oglinzile retrovizoare vedem cum peste cerul Gaujaniului se astern norii.

 

Fotografii de Silviu Panaite.

 

Acest articol a fost realizat cu sprijinul Centrului de Resurse pentru Participare Publica, in cadrul campaniei “Scoala dupa Scoala – pentru echitate in educatie”. Campania este sustinuta prin proiectul „In PAS cu justitia sociala” finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene, accesati: www.eeagrants.org. Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE 2009 – 2014.

4 COMENTARII

  1. Ar fi bine sa precizati
    Ar fi bine sa precizati despre ce fel de abandon vorbiti. Se calculeaza in mai multe moduri. Procentele alea sunt prea mari.

  2. Eu consider că trebuie să ne
    Eu consider că trebuie să ne gândim mai în viitor și să se înceapă de pe acum pregătirea unor programe pentru copii săraci în care să beneficieze de condiții de internat în licee și școli profesionale. Trebuie să mergem pe principiul că oricât am face nu este suficient, trebuie să mergem mai departe, mai sus.

  3. Avem si noi un program
    Avem si noi un program similar (ROMEDIN, in Cluj), care dincolo de pachetul de servicii socio-educationale al unui program scoala dupa scoala, isi propune sa defineasca modalitati prin care institutiile publice locale (ISJ, Primarie etc) ar putea sa actioneze responsabil in acest domeniu, aplicand prevederile legislative (se poate citi de ex aici, http://www.desire-ro.eu/wp-content/uploads/Bul_info_4_ian2015_ROMEDIN1.pdf, sau aici – http://www.desire-ro.eu/wp-content/uploads/Bul_info_5_febr2015_ROMEDIN.pdf, sau in alte locuri ale paginii de internet al Fundatiei Desire).
    Poate gasim mod de colaborare pentru o campanie nationala adresata Guvernului.

  4. veniti sa vedeti ce face
    veniti sa vedeti ce face aceasta asociatie fara sa ii anuntati sa se pregateasca .nu se face nimic pentru cei necajiti totul este pentru cei enumerati si fotografiati .cand faceti aceste interviuri mai intrati in contact si cu alti localnici sa le aflati parerea

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.