Regina Maria, Regele Mihai I, Prințesa Elena | Foto: Hoover Institution

Spre finalul acestei luni (pe 25 octombrie), Mihai I, ultimul rege al românilor, ar fi împlinit 99 de ani. 

Ne aducem aminte, la Pixul cu mină, de această figură luminoasă a istoriei noastre recente. Aflați că Mihai I a fost, totodată, și primul rege-copil din istoria românilor.

Am folosit pentru acest text cartea Mihai I: ultimul rege al românilor, scrisă de Tatiana Niculescu și publicată la editura Humanitas în anul 2016. Vă recomandăm, desigur, să o căutați și să o citiți integral.

Câteva detalii biografice sunt necesare, mai ales că am tot scris în cadrul acestei rubrici despre monarhia românilor de dinainte de comunism. Mihai I a fost fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei Elena, nepot al Reginei Maria și al Regelui Ferdinand, care la rândul său era nepotul de frate al Regelui Carol I.

Pe tron la nici 6 ani

Mihai s-a născut în 1921 și a murit în 2017, la 96 de ani. 

A avut o viață lungă, plină de tragedii și de fapte care au scris istoria așa cum o cunoaștem astăzi.

A urcat prima dată pe tron în 1927, la moartea bunicului său Ferdinand (Întregitorul), după ce aventurierul său tată, Carol al II-lea, fugise din nou în lume cu o femeie, renunțând la tron. Mihai I nici nu împlinise șase ani.

Țara urma să fie condusă, de fapt, de o regență, formată din unchiul său Nicolae (fratele lui Carol al II-lea), patriarhul Miron Costin și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație. 

În 1930, tatăl regelui-copil revenea pe tron, pe care îl părăsea în septembrie 1940, lăsând România Mare ciuntită și în plin război mondial, alături de un aliat care răscolea continentul, împărțind lumea între oameni și sub-oameni (e vorba, desigur, de Germania nazistă).

Regele Mihai a mai domnit până în 1947, dar de fapt puterea a stat până în august 1944 în mâinile mareșalului Ion Antonescu, dictatorul fascist care avea să fie condamnat pentru crime de război. 

Întorcând armele împotriva Germaniei naziste, la 23 august 1944, România se alături alianței formate din URSS, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. 

Dar Mihai I nu avea să apuce să conducă România, care cădea treptat sub influență sovietică. În cele din urmă, pe 31 decembrie 1947, regele era silit să abdice. Pentru România urmau aproape 42 de ani de dictatură comunistă.

Ultimul rege

Va trăi în exil până după revoluția din 1989, când eșalonul doi al Partidului Comunist, reunit sub formula Frontului Salvării Naționale, îl împiedică să revină în țară și – poate – să preia puterea monarhică la care fusese forțat să renunțe în 1947. 

În cele din urmă, Regele Mihai acceptă compromisul cu conducerea republicană a României, Casa Regală recuperează o parte din proprietățile sale, iar țara își pierde, poate pentru totdeauna, coroana. 

Monarhia noastră e astăzi în paginile cărților de istorie, iar povestea tragică a Regelui Mihai, ultimul rege al românilor, începe cu o copilărie la fel de tristă.

Tinerețea sa a fost marcată de un tată aventurier și de o mamă copleșită de durerea de a fi soția abandonată a regelui-playboy.

NAȘTEREA LUI MIHAI I

După prânz, durerile nașterii sunt atât de greu de îndurat, încât Sitta (n.m. – porecla mamei Regelui Mihai, Elena), sfârșită, se zbate între viață și moarte. E asistată de medicul regelui, Eduard Romalo, de una dintre primele femei-doctor din România, Elena Manicatide-Wehnert,  și de vestitul obstetrician Nikolaos Louros, care hotărăște să scoată pruncul printr-o „intervenție”.

Spre seară, soacra tinerei prințese, Regina Maria, femeie trecută prin șase nașteri, e chemată să dea o mână de ajutor. Găsește în camera Sittei o atmosferă ca de abator, despre care va scrie în jurnal. Niciodată nu mai văzuse atâta chin și sânge.

„Copilul a fost scos pur și simplu, eu însămi i-am administrat Sittei cloroform și i-am ajutat pe doctori, pe post de moașă. Am fost teribil de emoționată, dar slavă Domnului că pot întotdeauna să-mi păstrez calmul în situații de urgență. Dar, când în final copilul a fost scos (în acel moment, eu țineam pe biata Sitta de un picior), l-am auzit țipând și am văzut că e băiat, am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi.

(…) Pruncul se naște la 7 luni și 15 zile de la căsătoria Sittei cu Carol și ziarele scriu că ar cântări 4 kilograme, greutate neobișnuită pentru un nou-născut prematur. Nu e de mirare că venirea lui pe lume a fost atât de anevoioasă, mai ales că mama are o constituție delicată și se află la prima (și ultima) naștere.

(…) Detaliile legate de nou-născut sunt repede analizate de ziariștii vremii. Unul dintre ei, Pamfil Șeicaru, prea puțin simpatizant al monarhiei, rămâne la părerea că, la cele 4 kilograme ale lui, e exclus ca pruncul să se fi născut prematur.

Atunci, va fi fost conceput în perioada logodnei lui Carol cu Sitta, adică în ianuarie-februarie 1921, și nu după ceremonia cununiei lor din 10 martie, de la Catedrala Mitropolitană din Atena. Pentru cei care cunosc firea pătimașă a lui Carol nici n-ar fi de mirare.

RĂSFĂȚUL ȘI SINGURĂTATEA DE ORFAN A REGELUI

Spre bucuria Sittei, în august aude de la Mihai primul „mama”. Vestea se pierde repede în vria pregătirilor pentru marea ceremonie de la Alba Iulia, unde regele Ferdinand și regina Maria urmează să fie încoronați ca suverani ai României Mari.

Sitta participă la festivități alături de Carol, dar își face planuri de plecare în Italia. După înfrângerea armatei elene în Turcia, tatăl ei tocmai se exilează la Palermo, bolnav și decăzut din drepturi. Va fi începutul unei pendulări de o viață între România și Italia, între familia ei „grecească” și familia „românească”. Așteaptă cu nerăbdare să serbeze aniversarea lui Mihai pe 25 octombrie, ca să plece apoi la Palermo, lăsându-l în grija doicii St John, a bunicilor paterni și a tatălui său.

Mihai își petrece primul Crăciun într-un răsfăț nemaipomenit, printre jocuri, cadouri și rubedenii care îl alintă. Va avea de explorat o lume întreagă: saloanele, scările, ascunzișurile palatului Cotroceni, odăile primitoare ale castelului Pelișor și ale Foișorului unde s-a născut, camerele înalte, pline de oglinzi și tablouri, de tot felul de obiecte necunoscute ale castelului Peleș.

Sitta anunță, din Sicilia, că tatăl ei a murit de inimă rea, iar ea își prelungește șederea până în primăvară. Carol e ocupat cu Fundația Culturală care îi poartă numele. Are acum filiale pe tot teritoriul țării, încurajând modernizarea satelor, salvarea tradițiilor, alfabetizarea țăranilor, înființarea de biblioteci și case de cultură.

PRIMA MOARTE A REGELUI

Pe măsură ce Mihai crește, adulții din jurul lui îi par cam abătuți. Pentru Sitta, fiecare zi de 25 octombrie începe cu aniversarea lui, surprize, veselie mare, dar se sfârșește în lacrimi, cu un parastas pentru fratele ei, Alexandru. Apoi, Sitta are probleme cu vederea și se teme că trebuie să poarte ochelari. Bunica e îngrijorată de situația politică și de influența bolșevicilor în țările vecine.

(…) Carol e fie plecat în călătorii, fie ocupat cu colecția lui de timbre și cărți, cu mașinile, avioanele și, desigur, cu aventurile galante despre care Mihai nu are habar. Ceva începe să se schimbe în purtarea micuțului. Poate că simte în aer, ca orice copil inteligent, norii care se adună asupra familiei.

Curând, devine chiar de nesuportat, iar bona St John e exasperată. I se plânge reginei Maria că Mihai e cu totul ignorat de părinții lui. Are accese de nemaipomenită încăpățânare. Într-o bună zi se încuie într-o cameră de la etajul al doilea (probabil în reședința de la Șosea) și anunță că vrea să sară pe geam. Alertați, angajații care îl au în grijă întind un cearceaf sub fereastră, gata să-l prindă, pe când el se apleacă periculos de mult peste pervaz urmărind cu interes agitația stârnită.

Până la urmă renunță să mai sară, dar refuză să descuie ușa. Încuietoarea e tăiată cu ferăstrăul. Pune în scenă simularea unei sinucideri încercând să atragă atenția părinților? Se simte abandonat? „Moartea este o formă de dezordine absolută”, va spune mai târziu. Dezordinea instalată treptat în familie va fi avut, în sufletul lui, forma unei prime morți sufletești. De-acum încolo, se închide din ce în ce mai mult în el însuși.

MAMA ȘI CĂRȚILE REGELUI

Fapt e că în copilărie și mai apoi, în adolescență, își iubește mama cu ardoare și îi este dor de ea tot timpul. Uneori, se ascunde numai ca să se gândească la ea. În însemnările ei, regina Maria nu-și cruță nora, acuzând-o că nu e destul de apropiată de copil.

„Sitta n-a știut niciodată cu adevărat ce înseamnă să trăiești alături de copil. Ca atare, el este ca un mic orfan. Dac-ar fi realmente al meu aș ști cum să-i creez sentimentul unei vieți de familie. Este un puști încântător, inteligent, frumușel, amuzant și dornic de afecțiune.

Pe măsură ce crește, pe Mihai încep să-l atragă cărțile. După engleză, deprinde româna și germana, pe care le înțelege la fel de bine. Într-o dimineață vine în camera bunicii și cercetează colecția ei de cărți pentru copii. Îi plac mai cu seamă cărțile cu animale. Regina îl întreabă dacă, la ceasul acela al zilei, în românește s-ar spune „bună dimineața” sau „bună ziua”. Mihai îi răspunde că el, înainte de a se fi dat jos din pat, și-a spus lui însuși auf wiedersehen, la revedere…

MICILE AVENTURI ALE REGELUI

Cu oamenii străini nu se simte în largul lui. În timpul unui dejun cu principesa Elena, Nicolae Iorga îl scrutează imediat: „Copilul regal a intrat în momentul conversației. Voinic și vioi, cu păr des și creț, blond, (…) cu ochii mici și șireți, e foarte drăguț. Știe englezește și românește, dar nu vrea să vorbească”. Se zvonește că ar fi surdo-mut. Zvonurile și observația lui Iorga par să confirme malformația (n.r. – o afecțiune congenitală a vălului palatin) de care suferă Mihai.

E perioada cu aventuri: „Miky” cade într-un lac și se udă până la piele, se îmbolnăvește de difterie, e zgâriat de un câine turbat și trebuie să facă o grămadă de injecții antirabice, răcește și i se inflamează gâtul, petrece mult timp la mare, la Constanța, împreună cu bona, cu soțul ei și cu suita care se ocupă de îngrijirea lui, apoi, la începutul anului următor, pleacă câteva luni în Italia cu Sitta.

PRIMA ÎNCORONARE A REGELUI: „MAI AM VOIE SĂ MĂ JOC, NU?

Dimineața, devreme, la Castelul Foișor, St John îl trezește pe Mihai adresându-i-se cu „Majestatea voastră”. De ce-mi spui majestate? întreabă puștiul. Guvernanta îl anunță că el este noul rege (n.r. – Ferdinand murise și Carol al II-lea renunțase la tron, preferând să rămână la Paris cu Elena Lupescu) al țării și că urmează să se prezinte în Parlament. Are 5 ani.

Dar mai am voie să mă joc, nu? ar mai fi întrebat el, potrivit versiunii despre evenimente pe care revista Time o prezintă cititorilor săi peste câteva zile. Mihai are oarecum reprezentarea statului său în cadrul familiei regale, dar întâmplările ciudate din ultimul timp, dispariția tatălui, acum a bunicului, agitația din jur sunt atât de încâlcite pentru o minte de copil, încât e împăcat cu versiunea mamei asupra noii lui identități: „E un fel de poreclă, dragă”. 

(…) Corespondentul revistei Time e mai puțin impresionat de ceremonie și povestește cu oarecare ironie, nu lipsită însă de un pătrunzător spirit de observație, scena depunerii jurământului de credință față de rege de către cei trei regenți:

„Prințul Nicolae, unchiul Regelui, a rostit jurământul cum ar face-o orice tânăr de 23 de ani în fața nepotului lui de 5 ani. Majestatea Sa părea ușor nervos și speriat. A urmat Patriarhul cu barba lui albă ca neaua și cu veșmintele până-n pământ, depunând jurământul pe un ton foarte simțit. Regele Mihai, cu inocența copilăriei, aproape a pufnit în râs la vederea acestui om atât de serios.

La final, ministrul Justiției, Buzdugan, a făcut câțiva pași înainte, hotărât să nu se facă de râs, a spus repede și foarte încet jurământul, abia atrăgând atenția Majestății Sale, ai cărui ochi erau încă fixați asupra Patriarhului. Mihai apare pe coperta revistei în costum alb, cu pantaloni scurți, iar sub poză scrie Bonny King Michael (Drăguțul de rege Mihai), alături de cuvintele pe care micuțul rege i le-ar fi spus mamei sale la finalul copleșitoarei ședințe din Parlament – Letʹs go home, hai să mergem acasă!

PORTRETUL REGELUI FĂCUT DE ZIARIȘTII STRĂINI

După două săptămâni petrecute în România, corespondentul agenției Associated Press (citat de Time Magazine pe 15 august 1927) răspândește următoarele știri despre copilul-rege: nebunaticul de Mickey, cum îi zice Regina Maria, ar necăji animalele, motiv pentru care a și fost mușcat de câini de mai multe ori; puștiului i-ar plăcea să se joace cu focul și angajații Casei Regale s-ar fi temut să nu dea foc într-o zi întregului palat, cu ei cu tot; în sfârșit, e menționată și o scenetă în care Mihai merge cu mama lui să se împărtășească și refuză euharistia spunând că el nu bea vin dimineața.

După ce i se explică despre ce e vorba, băiatul se supune ritualului. Secvențele acestui portret de copil pus pe șotii au la bază întâmplări reale. Ele descriu profilul unui copil abandonat politicii, revoltat de nedreptățile la care îl supune lumea adulților, înspăimântat de situațiile în care este aruncat fără voia lui, terorizat de responsabilități care nu-i aparțin, torturat de propriile emoții, dezorientat de tot ce se i se întâmplă. 

Inteligența și tenacitatea îl vor ajuta să-și domine pornirile și să se maturizeze înainte de vreme. „Împrejurările modelează fără cruțare omul”, va spune mai târziu. Despărțirea de copilărie începe brusc și se termină repede, fără ca nimeni din jur să-și dea seama.

PASIUNILE REGELUI

După cărți, Mihai descoperă plăcerea îndeletnicirilor manuale. Exersează îndelung caligrafia semnăturii regale, manevrează liftul palatului, îl interesează lucrările de tâmplărie, desface în bucăți un mic comutator electric și, mai mult ca orice, îl atrag mașinile și mecanica. La șase ani, începe, pe timpul verii, primele lecții de șofat pe Rolls-Royce-ul regelui Ferdinand.

Amintirea acelor clipe palpitante rămâne vie peste ani.

„Eram așezat pe genunchii șoferului, pentru că nu puteam ajunge la pedale, dar schimbam vitezele și manevram singur volanul. (…) Șoferul meu de atunci, Eugen Capicescu, îmi spunea să merg mai încet, să nu iau viraje prea bruște sau să nu frânze prea puternic. Rolls-Royce-ul avea frână mecanică, numai pe roțile din spate, și, când apăsam prea tare pe pedală, roțile se blocau.

Pasiunea pentru mașini e, în fond, o soluție bună pentru un copil solitar și inteligent. Pentru un rege este, de asemenea, o soluție bună să se așeze la cârma propriului destin și să-și păstreze încăpățânat direcția, printre atâtea accidente ale istoriei și răsturnări de situație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.