Din nou despre lumea sportului ca barometru

Se intampla multe, iarasi, pe pamant. In Romania se desfac sticle de sampanie cetaneasca in trena actiunilor Justitiei cu privire la cei din avangarda Revolutiei Portocalii de acum zece ani. „Doamna” are probleme, Adriean insusi, daca nu l-ati uitat, el, zeul marmurei, nu se simte prea bine. E bine.

0

Se intampla lucruri, spuneam. Iar sportul este, ca de obicei, o oglinda fidela a mersului istoriei. Sa poposim un pic intre granitele sale.

Caci iata: din Olanda ne vin vesti imbucuratoare despre depresia lui Marco Van Basten. Fostul mare fotbalist incepe sa se vindece, ba chiar e multumit cu job-ul sau de secund la echipa AZ Alkmaar.

Nationala de handbal masculin a Qatar-ului joaca finala de Mondial cu handbalisti cumparati la bucata. Sfarsitul natiunilor? Bun venit in totalitarismul zeului-ban?

In Australia, Federer se arata deodata batran, iar Nadal se arata om, sfarsit de prea desele accidentari. S-a revenit la epoca “Big 4”, bun-venit Murray, jos palaria, Djokovic! Cat despre fete… Serena Williams ramane  la fel – intangibila.

Iar noi… Din cantonamentul din Grecia aflam ca Rapidul a strans in sfarsit jucatori cat sa umple, formal, o echipa de fotbal.

Cam asa stam. Mai e putin si incepe primavara. Sa ne bucuram – cat de cat. Pana atunci, cateva momente de publicitate, in recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • O carte si un interviu

“Pe firul de paianjen al memoriei”,  un volum de memorii semnat de Cella Serghi, o scriitoare pe nedrept cam uitata astazi. Prietena buna cu Mihail Sebastian, indragostita de Camil Petrescu si una dintre tinerele scriitoare elogiate de Eugen Lovinescu! Cum sa nu incerci o asemenea lectura! Redau un singur pasaj din acest volum:

“As vrea sa nu fi trecut degeaba prin viata. Ploaia care cade acum pe streasina, pe geam si pe asfalt si care miroase si rasuna a vara as vrea sa o fixez, sa ramana aici pe foaia asta ca o panza din cele facute sa nu piara, ca sa traiesc si eu cu ea, mereu in fiecare din picaturile  ei, si ea prin mine, sa trecem impreuna prin toate vietile care vor urma si sa ramanem vii ca acum, cand ii ascult rostogolirea. SI peste cincizeci-o suta de ani, o fata care nu va dormi si va asculta cum cade ploaia cu alt rasunet pe geam, cu altul pe streasina si altfel pe asfalt, de parca ar fi mai multe ploi deodata si fiecare ar vrea sa se faca ea singura auzita, sa se intrebe cand a mai plouat asa, de ce noapte ii aminteste ploaia asta, de ce parfum, de ce tristete. Nu cumva ploaia asta am gasit-o intr-o carte? Cum se numea cartea? Cum se numea eroina? Imi amintesc numai ca avea in ochi o neliniste, o nostalgie ca a mea, ca era indragostita ca mine si adulmeca aroma pamantului si asculta rostogolirea grea a apei din jgheaburi. Isi asculta singuratatea”.

Ca sa intelegeti personalitatea generoasa si amplu literara a Cellei Serghi, cititi acest interviu acordat de ea 1992, cu putin timp inainte sa moara.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

“Paraclet” de Freddy Garbaci, la editura Allfa.

  • O alta carte

“Bulevardele de centura” de Patrick Modiano, la editura Polirom.

  • Un spectacol de teatru

“Indispensabilii”, la Teatrul National din Bucuresti

  • Un articol de presa scrisa

AICI.

  • Coloana sonora a tristetilor mele de zi cu zi

Aceasta.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • O opinie

Celebrul istoric Timothy Garton Ash pledeaza pentru inarmarea Kievului impotriva separatistilor pro-rusi din estul Ucrainei, intr-un text care face deja epoca si in care il compara pe Vladimir Putin cu Slobodan Milosevici. Sunt de acord partial cu ipotezele textului, nu-s de acord cu solutiile identificate si cu optimismul investit in urmarile lor. Textul merita citit, AICI. 

  • Noaptea s-a lasat deja

In primavara anului 1945, pe masura ce trupele Aliatilor avansau in teritoriile controlate de Germania nazista, guvernul britanic a autorizat realizarea unui documentar menit sa surprinda pentru posteritate functionarea masinariei criminale a celui de-al Treila Reich.

Soldati special instruiti sa manuiasca o camera de filmat au fost pusi sa inregistreze pe pelicula lucrurile inimaginabile descoperite in lagarele de exterminare naziste eliberate. Printre primele, in aprilie 1945, a fost Bergen-Belsen, ascuns „la vedere” in idilicul peisaj din Saxonia, unde trupele britanice au descoperit zeci de mii de cadavre neinhumate si supravietuitori transformati din oameni in animale.

Cu doar cateva luni inainte, pe 27 ianuarie 1945, trupele sovietice avansand pe frontul estic, in Polonia, eliberasera Auschwitz-ul, evacuat in mare masura de calaii nazisti, pastrand insa urmele proaspete ale genocidului. Le-au filmat: mormane intregi de ochelari de vedere, gramezi de incaltari, jucariile copiilor gazati, pana si saci, sute de saci continand parul victimelor, sortat atent dupa culoare.

Cand si-au anuntat aliatii de razboi ca gasisera ceva mai tulburator decat Majdanek-ul, lagarul identificat de soldatii rusi in vara anului 1944 care devenise simbolul atrocitatilor naziste, partenerii americani si britanici nu prea au crezut. Uniunea Sovietica era recunoscuta pentru inclinatia de a exagera crimele naziste in vederea alimentarii propriei propagande.

Bergen-Belsen a deschis, insa, ochii definitiv fortelor anti-naziste, iar Londra a hotarat imediat realizarea unui documentar cu imagini filmate in lagarele eliberate, care ar fi urmat sa fie difuzat, spre edificare si de-nazificare, unei largi audiente europene.

Sidney Bernstein si Alfred Hitchcock au fost comisionati pentru ceea ce a ajuns sa se cheme „German Concentration Camps Factual Survey” – un proiect documentar niciodata terminat de initiatorii sai, dar scos la lumina sapte decenii mai tarziu, odata cu actiunile de comemorare a eliberarii Auschwitz-ului.

„Night will fall” / „Noaptea se va lasa” se cheama documentarul difuzat de-a lungul saptamanii trecute de o multitudine de canale de televiziune din SUA si Europa, iar el include minute intregi din cele filmate de soldatii Aliatilor in 1945, reconstituind povestea realizarii filmului initial, dar si a „conservarii” sale in arhiva, imediat ce obiectivele politice ale invingatorilor au reclamat o pace vaduvita partial de adevarul istoric.

Imaginile si, odata cu ele, lagarele au fost puse sub sigiliu, iar in locul lor mai multe productii de propaganda sterila si simplista au fost lansate pentru a implini obiectivele de-nazificarii.Intr-un final, victimelor nu le-a mai facut nimeni dreptate, semn alt faptului ca si pacea, precum razboiul, avea armele sale.

In finalul documentarului original din 1945, al carui scenariu fusese deja scris, imaginile prezentau mai multe cadre filmate de foarte aproape cu figuri in descompunere, in timp ce vocea naratorului le insotea cu aceasta propozitie: “Unless the world learns the lesson these pictures teach, night will fall”. „Daca lumea nu invata lectia pe care aceste imagini o predau, noaptea se va lasa”.

Sapte decenii mai tarziu, la final de ianuarie 2015, comemorand Auschwitz-ul si Ziua Internationala a Victimelor Holocaustului, stim ca noaptea s-a lasat deja. In Europa post-razboi a existat Srebrenica, acolo unde, in vara lui 1995, mai bine de 8000 de bosniaci au fost lichidati de trupele sarbe. Alti 200.000 de civili musulmani au fost ucisi de-a lungul razboiului care a urmat dezintegrarii Iugoslaviei. Europa e, insa, doar un mic capitol in catalogul genocidelor de dupa 1945.

Cartile de specialitate, destul de divizate pe subiect din cauza dificultatilor de a stabili o definite clara a masacrelor, listeaza pana la 37 de evenimente de acest fel produse in lume dupa al Doilea Razboi Mondial. Bangladesh si Cambodgia in anii ’70, Guatemala in anii ’80, Rwanda in anii ’90 si Sudan in anii 2000 raman povestile de groaza ale unei istorii care a refuzat sa invete, in parte si pentru ca i s-a refuzat dreptul de a invata.

Traim, cumva, vremuri privilegiate. Istoriile Holocaustului sunt la un click distanta de noi. Numai echipa Dela0.ro – si suntem o picatura intr-un ocean – a livrat de-a lungul anilor serii documentare in marginea temei care au analizat de la

– rolul Romaniei in atrocitatile comise, AICI 

pana la

– tratamentul bland, ba chiar pe alocuri absent, de care se „bucura” subiectul in manualele scolare romanesti, AICI.

Ignoranta si indiferenta nu raman niciodata fara efecte concrete – va mai amintiti, de pilda, cum in urma cu doar doi ani in aula Academiei Romane s-a aplaudat un discurs care nega Holocaustul romanesc? AICI.

Noaptea s-a lasat deja, dar chiar daca stim asta, faceti-va un bine si cautati sa vedeti „Night will fall”. Si faceti-le tuturor celorlalti un bine si nu lasati sa treaca mai departe lumea care nu invata nimic din lectiile pe care istoria ni le-a predat. Suna cumva pompos, dar abia atunci noaptea se va fi lasat fara posibilitatea de a se mai ridica fie si o urma de lumina. Nu-i lasati pe cei din jurul vostru sa creada ca toate cele de mai sus nu s-au intamplat.

E, pana la urma, cel mai important lucru pe care-l putem face pentru a comemora victimele si a ne pazi pe noi insine de un viitor in care oricine ar putea fi o victima.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.