Statul roman reuseste de multe ori sa fie o fictiune, o putere de hartie, dar iata ca si o fictiune poate fi extrem de nociva.
Acest stat nu e in stare sa construiasca autostrazi, sa se asigure ca nu ii mor cetatenii in spitale ca in abator, sa se ocupe de educatia lor, sa construiasca o arhitectura care sa ii permita fiecaruia sa se aseze la locul potrivit, sa opreasca hemoragia de creiere, de forta de munca, de resurse.
Statul roman reuseste insa, chiar in conditiile acestea de inutilitate cronica, sa isi calce in picioare cetatenii, la ordin politic. Nu e nimic nou. Acum treizeci de ani se tragea cu gloante adevarate, intre timp ne-am civilizat, dam din belsug doar cu gaze lacrimogene si bastoane. Cumparate, evident, din banii contribuabililor.
Pentru ce s-a intamplat vineri, 10 august, la Bucuresti nu a raspuns niciun individ, nici macar unul singur nu a platit cu o demisie, desi exista inregistrari video care arata cum unii s-ar incadra mai degraba la tentativa de omor.
Obrazul pesedisto-aldist s-a tot ingrosat de la alegeri incoace, perioada in care Puterea s-a remarcat indeosebi printr-o preocupare totala pentru retrasarea politicilor penale. Bunastarea puscariabililor a fost principala grija a acestei clase conducatoare. Una formata eminamente din bugetari.
Toti cei care s-au exprimat in spatiul public (si nu au fost putini) – ca mai bine se tragea cu mitraliera in protestatari, nu cu tunul cu apa – sunt bugetari. Vor sa moara protestatarul, sigur ca da, fie si din vorbe – dar vor si mai mult: sa o spuna pe banii protestatarului, pe cat posibil in timpul serviciului, cat trece timpul de la o zi de leafa la alta.
Statul roman nu a ratat ocazia sa se descalifice din nou. Nu e prima oara, nici macar in istoria recenta. Ochii plansi nu au mai vazut dreptatea nici pentru victimele Revolutiei din 1989, nici pentru victimele mineriadelor. Nici ochii gazati vineri seara la Bucuresti nu o vor vedea.
Asta ne pune intr-un context al evolutiei discutabil. Ce anume s-a schimbat in Romania democratica din ultimii 28 de ani daca nu putem ajunge inca la fapte cand fortele de ordine actioneaza zelos impotriva cetatenilor?
Nu e gresit sa constatam ca, pe 10 august 2018, in Piata Victoriei din Bucuresti am asistat la o dragniada. Toate institutiile statului s-au trezit concentrate dupa bunul plac al unui individ care stapaneste guvernarea pe persoana fizica.
Sa mai scriem ca vorbim de o persoana condamnata definitiv intr-un dosar si in prima instanta intr-un alt dosar? Sa mai intrebam de ce alege un partid sa naufragieze politic sub luminata conducere a unui asemenea personaj? Sa mai constatam ca opozitia e o trista alcatuire de figuri care fie nu mai au nimic de spus, fie n-au apucat inca sa spuna ceva?
Dragniada aceasta violenta este o granita. Dincolo de ea, meciul societatii cu partidul si statul se poate transa. Dar nu-i o certitudine – am mai avut noi si alte granite peste care am trecut ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Cum ar zice si marele nostru Gica Hagi, viata merge mai departe, vom vedea ce va urma.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
Cupidon
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
Un documentar
Un alt documentar
Frumoasa poezie a lui Donald Trump
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Un rezumat dupa protest