Cristi fura de la sapte ani. Asta a invatat sa faca de mic. Pe Claudiu, psihologul penitenciarului, l-a cunoscut la sfarsitul anilor ’90, cand era deja in zeghe. Nu avea atunci mai mult de 24 de ani si intrase in inchisoare pentru “specialitatea casei”. Furt.
In spatele gratiilor, Cristi s-a lovit de realitatile ascutite ale vietii din penitenciar. Intr-o zi, un detinut l-a injurat de mama. Refuzand sa recurga la violenta, a decis sa se automutileze.
“L-am gasit taiat tot pe maini”, isi aminteste psihologul. “Cristi este foarte atasat de mama lui si e un om loial”, il descrie Claudiu care are deja 16 ani de cand lucreaza cu detinutii.
Astazi, Cristi e recidivist. Cand a iesit din inchisoare dupa prima pedeapsa ispasita avea 27 de ani si sanse reale de reintegrare. S-a angajat paznic. Am fost un hot bun, de ce n-as putea fi si un paznic bun?, si-a spus. Si asa a fost pana cand un obiect din firma a disparut, iar patronul a decis sa dea afara toti paznicii.
In acel moment Cristi a pus mana pe telefon si l-a sunat pe Claudiu: “Ce ma fac acum? Nu am pus mana pe nimic, nu am facut nimic rau si m-au dat afara!” Fara sa-l anunte, psihologul a discutat cu patronul firmei care, dupa o intalnire cu Cristi, a decis sa il reangajeze.
La scurt timp Cristi s-a indragostit. Si tot la scurt timp a aflat ca urma sa fie tata. A pus din nou mana pe telefon si l-a sunat pe Claudiu: “Ce ma fac?”. Claudiu nu i-a spus ce sa faca. A ales sa-i vorbeasca despre un articol pe care il scrisese in revista penitenciarului despre el.
“Articolul se termina asa: ‘Acest baiat are stofa de erou’. I-am spus ca sunt convins ca, impreuna cu prietena lui, vor lua decizia cea mai buna si i-am citit concluzia mea, cea din articol”, rememoreaza Claudiu. Cristi a inchis telefonul. Stia ce are de facut.
A avut primul copil, apoi al doilea, a schimbat cateva locuri de munca, a trecut prin momente grele, dar nu s-a intors la furat. Anii au trecut. Intr-o zi, Claudiu l-a vazut pe strada. Avea un zambet larg. I-a spus ca mai are un copil, ca munceau, el si sotia lui, ca, desi erau saraci, o duceau bine si le placea viata pe care o aveau. Uneori banii erau putini, ajungeau doar pentru laptele copiilor. Nici atunci nu a fost tentat sa fure.
Dupa 12 ani in libertate Cristi s-a despartit de mama copiilor. Singur fiind, s-a intors la vechii prieteni. Unul dintre ei tocmai iesise din inchisoare: “Stiu un batran, e ceva sigur. Hai sa mergem!”, i-a spus. “Nu merg”, i-a raspuns Cristi. Omul a insistat, la fel si Cristi, omul a insistat din nou si “cazul sigur” s-a transformat in omor. Cristi nu a stiut ca batranul a fost ucis, a stiut in schimb ca a fost furat. S-a intors in penitenciar pentru complicitate.
“Mi-a trebuit mult timp sa il fac sa inteleaga ca ceea ce a facut este o infractiune. A cazut intr-o depresie puternica. Stiti, riscul de suicid la cineva care s-a straduit sa se reintegreze si cu toate acestea ajunge inapoi in inchisoare e foarte mare”, conchide Claudiu.
Cristi nu s-a sinucis. Isi face planuri, pe termen foarte scurt. E in inchisoare de mai bine de un an, iese la munca si cu banii stransi vrea sa isi puna dintii.
Prolog. “Raiul” recidivistilor
Desi un caz cumva atipic, Cristi nu e singur. Langa el stau, intr-un sir invizibil, alti 15.098 de detinuti. Acesta e numarul de recidivisti aflati in penitenciarele din Romania in martie 2014. Practic, aproape jumatate din cei aflati in sistemul carceral sunt recidivisti. Potrivit datelor furnizate de Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP) la solicitarea Dela0.ro, la data de 28 februarie 2014 Romania avea 33.009 de detinuti.
Anul de referinta | Intrati in penitenciare | … din care recidivisti | Ponderea recidivistilor |
2005 | 15.764 | 7.501 | 47,58% |
2006 | 14.298 | 6.485 | 45,35% |
2007 | 10.865 | 5.140 | 47,31% |
2008 | 10.852 | 4.890 | 45,06% |
2009 | 12.435 | 5.049 | 40,60% |
2010 | 13.762 | 5.207 | 37,84% |
2011 | 14.862 | 5.842 | 39,31% |
2012 | 15.295 | 5.754 | 37,61% |
2013 | 15.822 | 6.068 | 38,35% |
2014 (februarie) | 2312 | 842 | 36,42% |
De ce odata iesiti pe poarta penitenciarului fostii detinuti ajung sa se intoarca de unde au plecat? Ce face statul ca sa reduca riscurile si costurile recidivei? Care sunt oportunitatile pentru un detinut dupa ce a trecut poarta penitenciarului? Si cum incearca Romania sa ii reintegreze pe cei iesiti din penitenciare.
Lectia numarul 1: “vidul legislativ” si “sansa”
In anul 2000, intra pentru prima data in vocabularul legislativ romanesc sintagma “reintegrare sociala a infractorilor”. Reintegrarea nu era insa pentru toti. Cei vizati erau doar condamnatii cu sanctiuni neprivative de libertate. In traducere libera, persoanele care primeau pedepse cu suspendare erau “reintegrate si supravegheate”, in timp ce eliberatii conditionat sau eliberatii la termen erau lasati pe cont propriu.
Potrivit Ordonantei de Guvern 92 din 2000, pe langa fiecare tribunal se infiintau “servicii de reintegrare sociala a infractorilor şi de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate”. De la infiintare, “serviciile” si-au schimbat denumirea de doua ori.
In 2004 ele au devenit “servicii de reintegrare sociala a infractorilor şi de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate”, pentru ca in 2006 sa primeasca numele de “servicii de probatiune”.
In ciuda numelui initial, serviciile nu au fost niciodata destinate specific reintegrarii. Scopul lor principal a fost si, din anumite puncte de vedere inca este, supravegherea & monitorizarea. Asistenta nu vine la pachet, ea este oferita doar la cerere si presupune reabilitarea sociala si profesionala.
Consilierul juridic al Directiei de Probatiune din cadrul Ministerului Justitiei, organism care coordoneaza serviciile nationale de gen, sustine ca noile Coduri intrate in vigoare in februarie 2014 rezolva vidul legislativ existent pana acum. Potrivit acestora, serviciile de probatiune isi vor largi aria de desfasurare.
Teoretic, din 2014 ele se ocupa si de supravegherea si asistenta celor eliberati conditionat, nu doar a celor vizati de pedepse neprivative de libertate. Nu insa orice eliberat conditionat poate beneficia de sprijin, ci doar cel care mai are de savarsit o pedeapsa mai mare de doi ani.
“Principiul de functionare a Directiei este urmatorul incepand cu 2014: cei eliberati conditionat isi executa practic restul de pedeapsa in libertate; libertatea lor este insa restransa, controlata de catre aceasta Directie, dar in acelasi timp oamenii primesc si suport din partea consilierilor de probatiune”, explica Evelina Obersterescu. Asistenta nu mai vine la cerere, ci e inclusa in pachet.
“Nu se poate pentru toti”
Pe hartie totul suna bine. Practic, insa, lucrurile stau altfel. Pentru a te putea “bucura” de mai noile servicii trebuie sa fi comis fapta in 2014. “Noile sarcini primite odata cu modificarea Codurilor vor fi aplicate cam peste cinci ani cand vor iesi din inchisoare cei ale caror pedepse au fost date dupa 1 februarie 2014”, estimeaza Evelina Obersterescu.
In plus, noile Coduri continua sa ii lase in voia sortii pe detinutii eliberati la termen si pe cei eliberati conditionat care mai au de savarsit in libertate o pedeapsa mai mica de doi ani.
Pentru psihologul Cristian Sven Petrescu de la Administratia Nationala a Penitenciarelor totul este o chestiune de “sansa”: “Nu toata lumea are aceleasi sanse. Cei care au cele mai mari sanse de reintegrare, aceia primesc asistenta, consiliere, potrivit legii. Nu se poate pentru toti.”
Logica e simpla: daca e propus pentru eliberare conditionata inseamna ca are “sanse” mai mari de reintegrare decat un detinut care iese la termen, explica Cristian Sven Petrescu.
Psihologul de la ANP admite totusi ca “Directia de Probatiune a fost gandita initial ca un organism de care sa beneficieze toti cei care ieseau din inchisoare. Din motive financiare, logistice si asa mai departe, Directia de Probatiune s-a limitat doar la supraveghere pentru cei cu suspendare si asistenta la cerere chiar si pentru cei eliberati conditionat”.
257 de persoane lucrau in anul 2013 in cadrul directiilor de probatiune de la nivelul judetelor. Cifra include sefii serviciilor.
Lectia numarul 2: crunta realitate
E frig si intuneric in biblioteca Penitenciarului Codlea. Incaperea slab luminata nu e foarte mare, dar tot spatiul disponibil este dedicat cartilor. Sunt carti vechi, se simte asta dupa mirosul de mucegai din camera. Astept sa vina Ionut, primul detinut care a fost de acord sa isi spuna povestea.
In jurul meu isi face de lucru bibliotecarul, un domn care se apropie de varsta a doua. “Vin multi detinuti aici?”, il intreb. “Preventivii. Vin mai mult din curiozitate, sa vada cum e. Nu foarte multa lume aici…”, apuca sa spuna. Propozitia ramane suspendata. Pe usa intra Ionut.
Zambeste. Are 34 de ani si patru petrecuti in inchisoare. “Sunt recidivist”, anunta inca de la inceput. Prima pedeapsa a fost pentru talharie. Dupa doi ani a iesit, a stat trei ani in libertate, pentru a reveni in penitenciar tot pentru talharie.
“Prostia m-a facut sa ajung aici, nu pot sa dau vina pe altcineva. Nu anturajul, nu prietenii. Vina imi apartine. Niciodata nu mi-am pus problema dupa prima pedeapsa de ce am ajuns in inchisoare. Prima pedeapsa a fost doar o perioada care nu a avut un impact mare asupra mea”, explica calm.
Ionut este un foarte bun povestitor. Ultimii ani ii imparte intre cele doua pedepse. Atunci si acum. Diferentele sunt mai mult decat evidente: “Eu pedeapsa trecuta, cel putin de la arestare pana la liberare, nu am vazut socio-educative, psihologi. Nu am prins programe, nu am participat, nu am avut niciun curs cum sunt acum.”
Dupa primii doi ani in inchisoare Ionut spune ca avut noroc. In doua luni si-a gasit un loc de munca. La angajare nu l-au intrebat de cazier, motiv pentru care nici el nu a spus nimic. I-a fost teama ca nu il vor primi.
Dupa trei luni a fost insa nevoie de hartie si asa seful a aflat despre trecutul lui. Nu l-a dat afara, desi Ionut se astepta la asta: “Mi-am pregatit actele sa ii explic, mi-am pregatit si bagajele. A zis ca daca ii spuneam la inceput probabil ca nu ma angaja, dar acum ca i-am castigat increderea…”.
Toate ii mergeau bine, castiga bani frumosi, familia era mandra de el. In weekend-uri, insa, Ionut isi cheltuia toti banii la pacanele. A continuat sa joace saptamana de saptamana pana cand a ramas fara finante. De aici pana la intoarcerea in penitenciar a fost un pas mic.
Incaperea intunecata si friguroasa a Penitenciarului Codlea s-a transformat intr-un confesional. Vocea lui Ionut vorbeste mult despre programele din inchisoare pentru ca ele l-au ajutat sa se apropie de familie dupa recidiva. Cel mai important, insa, l-au ajutat sa inteleaga de ce a ajuns in spatele gratiilor.
“Problema si greseala mea sunt jocurile de noroc, pacanelele. Aici am inteles ca sunt o problema. Au fost niste cursuri in penitenciar despre dependenta si m-au bagat si pe mine. Nu am inteles de ce pentru ca nu eram dependent de droguri sau alcool. Si acolo am aflat cum se manifesta o dependenta”, povesteste Ionut. E dependent de jocurile de noroc din 2005.
“Poate si societatea ar trebui sa faca un pas, nu numai noi. Odata ce iesi… Eu am avut noroc cu familia, dar unul care iese si nu are familie si nu e sustinut de societate, pentru el e foarte mare probabilitatea sa se intoarca”, Ionut, detinut recidivist
Lectia numarul 3: Penitenciarul Codlea …
… are aproximativ 800 de detinuti de care se ocupa un asistent social, doi psihologi, patru educatori si un preot. Mai bine de o suta dintre ei sunt analfabeti. Activitatile se impart in programe si proiecte.
Programele educationale sunt cele mai vaste, cuprinzand cursurile de calificare, scolarizare, alfabetizare, invatarea limbii romane, educatie civica, educatie pentru sanatate, independenta si responsabilitate, universul cunoasterii si asistenta sociala. Cel din urma se refera la programele de dezvoltare personala si programele de pregatire pentru eliberare.
In afara de programele educationale mai sunt cele destinate diminuarii riscului de suicid, diminuarii agresivitatii, diminuarii impulsivitatii si programe destinate toxicomanilor, dependentilor si agresorilor sexuali. Si pentru ca penitenciarul a dorit ca toata lumea sa fie implicata intr-o activitate, a dezvoltat si doua proiecte: concursurile tematice si “psihologia pentru toti”.
In acest moment penitenciarul are doua cursuri de calificare, cel de zidarie si cel de tamplarie, insa intr-un an si jumatate, sustine psihologul institutiei, Claudiu Staier, va avea 14 astfel de cursuri.
“Mandatul cel mare”
Este exact ceea ce isi doreste si Atila, mai multe cursuri de calificare care sa ii sporeasca sansele de a-si gasi un loc de munca dupa eliberare. Atila avea 27 de ani cand a intrat prima data in inchisoare. Furt calificat. A primit o pedeapsa de 15 ani. A iesit dupa 11 ani si patru luni.
Dupa “mandatul cel mare”, cum numeste Atila primii ani petrecuti in penitenciar, a venit potopul: “Dupa 11 ani nici nu stiam sa merg pe strada bine, asta e cuvantul potrivit. Am iesit pe poarta, am vazut familia, doar familia o vedeam in fata ochilor. Nu vedeam nimic in stanga, in dreapta. M-am dus in mijlocul drumului, ma claxonau masinile”.
Atila a incercat sa se angajeze, dar 11 ani in penitenciar atarna greu la orice interviu. A plecat in strainatate, Spania, Italia, unde a lucrat in constructii. Cand s-a intors in tara, dezamagit si obosit, a reluat legatura cu fostii prieteni. “Intai sa bem o cafea”. “De acolo hai la distractie”. “Nu mai avem bani, hai sa incercam ceva”.
Curand, s-a intors in penitenciar. Tentativa de furt.
In “mandatul cel mare” Atila nu a beneficiat de niciun program de pregatire inainte de eliberare. Nu i-a spus nimeni ca poate solicita asistenta serviciilor de probatiune aflate pe langa fiecare tribunal (ori ca acestea actioneaza doar la cerere).
A auzit de aceste servicii, dar este sceptic ca ar putea face ceva pentru el: “Cu tot respectul, dar nimeni nu are nevoie de consiliere. Dupa o perioada mare petrecuta aici, omul are nevoie cand iese de sprijin. Omul ala cand iese incotro merge?”
Iar Atila nu e sigur nici de programele de pregatire inainte de eliberare. Se intreaba mai mult pe sine: “ce sa invat in alea trei luni daca in 11 ani nimeni nu a fost interesat sa ma ajute sa ma reintegrez?”.
Lectia numarul 4: lupta cu recidiva, RRR
In 2010, in cadrul Programului Phare 2006, Administratia Nationala a Penintenciarelor si Directia de Probatiune din cadrul Ministerului Justitiei au elaborat proiectul ”Reducerea Riscului de Recidiva dupa Inchisoare” (RRR).
Acest program ajuta practic Directia de Probatiune sa se pregateasca pentru modificarile din noile Coduri, sustine consilierul Evelina Obersterescu. De ce? Pentru ca RRR este dedicat celor care urmeaza sa paraseasca penitenciarul.
Cu trei luni inainte de eliberare, acestia sunt inclusi in acest program care are doua componente:
- pregatirea pentru eliberare, desfasurata in penitenciar, care presupune dezvoltarea abilitatilor de socializare si orientare. In cadrul acestei etape exista si “Sesiunea piata”, o intalnire intre detinuti si actori institutionali din cadrul comunitatii.
- pregatirea in libertate, care presupune asistenta si consiliere postpenala.
Programul a fost gandit pentru a atinge trei mari obiective: reducerea riscului de recidiva dupa eliberarea din penitenciar, reintegrarea sociala a fostului detinut si reconstructia unei identitati prosociale a acestuia. Din nou, pe hartie totul suna bine. Realitatea este, insa, cu totul alta.
In 2011 numarul de persoane detinute incluse in RRR a fost de 480, in 2012 de 397, iar in 2013 de 362. Ce s-a intamplat insa post detentie nu arata foarte incurajator. In 2012 doar o singura persoana a ales sa continue pregatirea, iar in 2013 trei.
Partea cea mai importanta a programului, cea dedicata perioadei in libertate, a fost un esec. Evelina Obersterescu crede ca lipsa de interes pentru programul post-detentie are legatura cu frica fostilor detinuti. Potrivit explicatiilor oficiale, acestia s-ar teme ca la pachet cu aceasta pregatire vine si supravegherea care i-ar putea aduce inapoi in inchisoare.
Anul de referinta | Detinuti in penitenciare | … din care recidivisti |
2005 | 36.700 | 16.693 |
2006 | 34.038 | 15.637 |
2007 | 29.390 | 13.763 |
2008 | 26.212 | 12.142 |
2009 | 27.716 | 11.976 |
2010 | 28.244 | 12.690 |
2011 | 30.694 | 14.078 |
2012 | 31.817 | 14.565 |
2013 | 33.434 | 13.305 |
2014 (februarie) | 33.009 | 15.098 |
“Da bine la dosar”
Catalin este, la fel ca Ionut si Atila, recidivist. Dupa trei ani la centrul de reeducare pentru talharie, nu a avut in cele opt luni petrecute in libertate “sansa” sa fie sustinut, consiliat sau chiar supravegheat de vreo institutie. S-a angajat repede, la doar doua saptamani dupa ce a iesit din centru. Muncea necalificat si fara carte de munca, dar era multumit de banii pe care ii primea.
Din 2006 Catalin face turul penitenciarelor. Margineni, Gherla, Arad, Vaslui, Botosani, nici el nu le mai tine minte pe toate. E inchis pentru omor, fapta pentru care a primit 15 ani. “Ne-am luat la un bar la bataie. El m-a lovit cu un cutit in mana. I-am dat cu pumnul, am luat cutitul din mana lui, a cazut jos si asta a fost, o fractiune de secunda fara sa iti dai seama.”
Catalin este analfabet. A terminat doar clasa intai pentru ca parintii au preferat sa il puna la munca. In penitenciar, a reusit sa recupereze putin si sa ajunga in clasa a patra. “Nu am abandonat scoala, m-am dus permanent. Conteaza scoala. As fi vrut sa stiu asta si cand eram afara”.
Dupa cursul de scolarizare Catalin vrea sa faca si un curs de calificare. Stie ca ii va fi greu cand va iesi, ca vor fi oameni care il vor judeca, dar crede ca va reusi si ca “daca vrei sa muncesti vei gasi cu siguranta ceva”.
Nu se gandeste foarte mult la eliberare, mai are cel putin doi ani pana atunci. Acum e in penitenciar. Incearca, spune, sa se indrepte, sa fie mai bun. Participa la cat mai multe activitati pentru ca invata lucruri, ii ocupa timpul si “da bine si la dosar”. Catalin stie, la fel ca Atila, rolul programelor. Principiul e simplu: daca ai o conduita buna, penitenciarul considera ca trebuie sa fii recompensat; ceea ce inseamna pachet in plus si vizita; plus, la eliberarea conditionata conteaza la dosar.
Catalin a reusit sa castige 394 de zile prin munca si scoala.
Lectia numarul 5: putina psihologie
Pornind de la ideile lui Jean Piaget care a scris despre evolutia judecatilor morale, Lawrence Kohlberg a investigat modul in care individul justifica comportamentul moral. Exista sase etape, explica psihologul Claudiu Staier de la Penitenciarul Codlea:
- evitarea pedepsei
- obtinerea unor recompense materiale
- evitarea dezaprobarii, a nemultumirii celor din jur (stadiul orientarii spre obtinerea recompensei morale)
- evitarea sentimentului vinovatiei (stadiul bazat pe orientarea spre autoritate, spre norme fixe si spre mentinerea lor)
- castigarea si mentinerea respectului in grup (stadiul moralei de contract, a drepturilor individuale si a legii, a normelor acceptate democratic)
- evitarea autoblamarii (stadiul moralei principiilor individuale de dreptate ca expresie a autonomiei morale si a libertatii morale a individului)
Majoritatea subiectilor necriminali sunt clasificati ca apartinand cel putin stadiilor 3 sau 4, in timp ce majoritatea infractorilor se gasesc la nivelul stadiilor 1 si 2.
“Unde crezi ca se situeaza un recidivist?”, intreaba mai mult retoric Claudiu Staier. Raspunde tot el. “Am constatat ca, in medie, recidivistii se incadreaza la nivelul 2. De atunci, m-am straduit sa adaptez programele si activitatile la nivelul psihomoral al participantilor.
Si obiectivele mele s-au adaptat. Daca reusesc sa-l ajut pe un om sa creasca de la nivelul 2 la 3, adica sa treaca de la asteptarea unei recompense materiale la cea a recompensei morale, nu e putin lucru.”
Nu e putin lucru, dar munca depusa de cei din cadrul penitenciarelor trebuie sustinuta si dupa ce oameni precum Cristi, Ionut sau Atila parasesc penitenciarul. Claudiu nu va fi mereu langa ei.
“Pleava societatii”
Nu a fost detinut care in relatarile sale sa nu pomeneasca macar o data numele sau. Claudiu e psiholog in penitenciar de 16 ani. E ca un bunic cu tolba plina de povesti. Desi nu e.
Povestile sale nu au un final fericit si n-ar fi cele mai potrivite sa le spui copiilor seara la culcare. Povestile sunt despre oameni care au probleme, oameni care au comis diferite infractiuni, oameni pe care el si cei din penitenciar incearca sa ii ajute.
Detinutii vorbesc cu respect si afectiune despre Claudiu Staier. Poate si pentru ca nu ii considera “pleava societatii”, cum ii numea recent un judecator pe cei aflati in inchisoare. Claudiu nu ii judeca, ii asculta si vorbeste limba lor. “In timpul facultatii ne-au dus la un centru de copii. Era acolo un copil care dormea pe jos. Mi s-a parut atat de trist. Poate asta a contribuit la decizia de a lucra in penitenciar”, explica barbatul. Si nu doar in penitenciar. Claudiu a fost cu jumatate de norma si la Centrul de Adapost.
Potrivit legii, dupa ce detinutii ies pe poarta penitenciarului ei nu mai sunt respnsabilitatea lui Cluadiu. In lipsa unui sprijin, eliberatii conditionat apeleaza tot la psiholog pentru un sfat, pentru indrumare sau doar pentru a vorbi cu cineva care le cunoaste povestea.
Claudiu are un principiu cand vine vorba de eliberatii conditionat: “Legea spune ca beneficiaza de supraveghere si asistenta cei care primesc pedepse cu suspendare, dar nu spune ca nu trebuie sa ii ajuti si pe cei eliberati conditionat sau la termen”.
Lectia numarul 6: “schimbarea mentalitatii”
Daca statul face prea putin pentru cei iesiti din penitenciare, “afara” sunt oameni cu idei, propuneri, proiecte realizate nu pe banii statului, ci cu bani europeni.
Unul dintre cele mai “indraznete” din punct de vedere financiar este proiectul dezvoltat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) in parteneriat cu Administratia Nationala a Penitenciarelor, Universitatea de Vest din Timisoara, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative si Centrul Regional de Formare Profesionala a Adultilor Calarasi.
Proiectul a fost initiat in martie 2011 si finalizat in februarie 2014. “Revenirea fostilor detinuti pe piata muncii si integrarea lor in societate” a primit, prin Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013, 14 milioane de lei. Adica peste 3 milioane de euro.
Cei de la PNUD si-au propus la inceput de drum trei mari obiective: studii si recomandari pentru modificarea cadrului legislativ, care sa fie inaintate Guvernului (pentru elaborarea studiilor au fost organizate vizite de lucru in Danemarca si Marea Britanie); un sistem pilot de instruire a detinutilor si un centru de instruire a personalului inchisorii; o campanie de constientizare.
Ce a rezultat dupa aproape trei ani? Explica pentru Dela0.ro chiar managerul de proiect Mihai Moia. “Din doua centre de instruire care trebuiau refacute am reusit sa punem pe picioare doar unul, care are dubla functionalitate, este dedicat atat detinutilor, cat si personalului inchisorii”. Motivele pentru care din doua centre a ramas doar unul – banii si “alte chestiuni birocratice”, explica Mihai Moia.
Centrul din cadrul Penitenciarului Tulcea, sectia Chilia desfasoara cursuri de calificare in meserii ecologice – impletitor papura şi muncitor constructor lemn, chirpici, piatra – si cursuri pentru crescatori de animale, agricultor si muncitor in cultura plantelor. Pentru personalul penitenciarului au fost organizate doua module pe comunicare si rezolvarea a situatiilor conflictuale.
Au mai fost organizate si opt seminarii regionale. La acestea au participat actori locali, ONG-uri si reprezentati ai sectorului privat si “s-a dezbatut cum se pot organiza lucrurile la nivel local” pentru a ajuta reintegrarea fostilor detinuti. Au existat si zece intalniri restranse in care s-a mers pe “sensibilizarea opiniei publice” si trei intalniri cu potentiali angajatori.
Campania de constientizare, sustine Mihai Moia, tine de domeniul pioneratului. “Un adevarat succes” pentru care au fost realizate doua spoturi radio si doua spoturi pentru televiziune. “A fost prima campanie de genul acesta”, tine sa precizeze Moia.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=lnqjzINsLXU]
O pilda: “cersetorul” si “painea”
Dupa insiruirea actiunilor intreprinse de PNUD, intrebarea vine natural: nu cumva banii folositi pentru vizite, conferinte si campanii de constientizare ar fi fost mai utili investiti in lucruri concrete, cum ar fi un centru de adapost pentru detinutii care ies din penitenciar fara sa-i astepte nimic si nimeni afara.
“Ganditi-va la un aspect, daca nu se schimba mentalitatea nimeni nu o sa ii angajeze. Nu e fezabil sa ii adapostesti pe toti. In plus, daca faci un centru cu banii europeni, dupa inchiderea proiectului cine mai sustine centrul respectiv? Da, este ideal sa se faca centre, dar cu ce bani?”, pareaza Mihai Moia.
Realitatea il contrazice insa. Centrul de adapost din Brasov si-a inceput activitatea in 2002 sub tutela proiectelor europene si a functionat asa pana 2006 cand a capatat statut juridic. Functioneaza si acum si atunci cand este cazul primeste si fosti detinuti din Penitenciarul Codlea.
Pentru Mihai Moia sustinerea unor centre de adapost nu exclude campania de constientizare, dar cu toate acestea proiectul pe care l-a coordonat a ales sa mearga mai mult pe ideea de intalniri si conferinte in detrimentul unor lucruri concrete. Principiul dupa care Mihai Moia se orienteaza, conform propriilor spuse, este: “Vine un cersetor la tine si ii dai o paine, dar nu mai bine il inveti tu sa faca painea aceea?”.
Pana sa faca painea, insa, detinutul mediu statistic iesit din spatele portilor penitenciarelor ar avea nevoie de lucruri elementare cum ar fi cazare, masa, imbracaminte, un minim sprijin din partea unui stat interesat, in teorie, sa nu-i mai gazduiasca niciodata in sistemul sau carceral.
Numarul mare de detinuti din penitenciare a fost folosit drept argument de politicienii de la USL pentru a promova Legea amnistiei in 2013. Desi initiatorii optau pentru gratierea colectiva, niciunul nu si-a pus problema reintegrarii celor care ieseau din penitenciare.
Strategia nationala de reintegrare, in lucru din 2010
Primul obiectiv al campaniei sustinute de PNUD consta in studii si recomandari. Mihai Moia a tinut sa precizeze ca o mare parte din munca desfasurata pe acest palier se regaseste in “Strategia nationala de reintegrare a persoanelor private de libertate, 2014-2018”, care ar fi fost trimisa de catre ANP Ministerului Justitiei.
La solicitarea Dela0.ro ambele institutii au formulat un punct de vedere comun in ceea ce priveste documentul in discutie. Strategia nationala de reintegrare are o poveste ceva mai lunga care incepe in 2010 cand ANP a initiat un proiect de colaborare institutionala “in vederea facilitarii reintegrarii sociale”.
“In absenta unui sistem interinstitutional interactiv, articulat si functional, care sa permita continuarea demersurilor educationale si de asistenta psihosociala din perioada detentiei, rezultatele astfel obtinute isi vor reduce eficienta, fapt care impune elaborarea si promovarea unei Strategii asumate la nivel national”, se arata intr-un comunicat ANP.
Tinand cont de aceste coordinate, in 2010-2011 s-a elaborat strategia de reintegrare la care au colaborat ANP, Directia de Probatiune, Ministerul Muncii, Inspectoratul General al Politiei. Proiectul de Hotarare a Guvernului a fost supus dezbaterii publice, etapa care s-a incheiat in 30 noiembrie 2012.
Pe parcursul anului 2013 a fost elaborata si analiza impactului finaciar de catre expertii PNUD in cadrul proiectului “Revenirea fostilor detinuti pe piata muncii si integrarea lor in societate”. In plus, cateva modificari legislative in ceea ce priveste executarea pedepselor a impus si actualizarea continutului Strategiei.
In acest moment, potrivit ANP, “proiectul Strategiei a fost modificat, urmand ca intregul pachet legislativ aferent Strategiei sa fie trimis in perioada imediat urmatoare, Ministerului Justitiei, in vederea promovarii”.
Probabil cel mai important punct abordat in Strategie se refera la perioada post-detentie. Obiectivele urmarite vizau dezvoltarea si consolidarea de parteneriate intre institutiile si autoritatile publice centrale si locale; preluarea cazurilor in circuit de asistenta integrata, in perioada post-detentie; elaborarea şi aprobarea cadrului normativ privind infiintarea, organizarea şi functionarea intreprinderilor sociale, destinate crearii de noi locuri de munca pentru grupurile vulnerabile, inclusiv pentru persoanele care au executat pedepse privative de libertate; completarea cadrului normativ privind functionarea şi administrarea centrelor de incluziune sociala.
In lipsa adoptarii Strategiei 2012-2016 toate aceste lucruri au ramas cuvinte frumoase pe hartie. Ramane la latitudinea penitenciarelor si serviciilor de probatiune sa gaseasca solutii pentru a-i ajuta pe cei eliberati.
Reintegrarea, prin lentila Monei Pivniceru
Dupa caderea comunismului a fost nevoie de zece ani pentru ca cineva sa isi puna problema supravegherii celor care primesc pedepse neprivative de libertate. Au mai trecut alti zece ani pentru ca cineva sa realizeze ca reintegrarea nu e un moft, ci o necesitate. De ce opereaza chiar legea, insa, cu jumatati de masura explica Mona Pivniceru, fost ministru al Justitiei in perioada in care Strategia era in dezbatere.
Intre timp in Danemarca
Potrivit unui studiu comparativ realizat de cei de la PNUD, in Danemarca sunt 4900 de persoane care lucreaza in inchisori si serviciul de probatiune.In timpul executarii pedepsei peste 50 de programe de reabilitare sunt organizate de catre penitenciare. Cu 2 luni inainte de eliberare detinuti sunt inclusi intr-un program special de pregatire.
Inainte de eliberare fiecare detinut are un plan de actiune care vizeaza: angajarea, specializare/educatia, locuinta. Consilierul/ofiterul de probatiune are in sarcina aplicarea acestui plan.
Pe langa aceasta, “Business Forum for Corporate Social Responsibility” a pus bazele unui program, “High:Five”, prin care se incearca responsabilizarea companiilor private in indeea de a crea locuri de munca pentru cei care risca marginalizare din cauza cazierului. Este vorba despre un program finantat din fonduri publice.
Angajatii “High:Five” sunt un fel de consultanti care ajuta companiile sa lucreze cu fosti detinuti. Potrivit unei evaluari cerute de Ministerul Justitiei, “High:Five” a fost contactat de 340 de potentiali candidati, dintre care 210 au fost angajati.
Epilog. Penitenciarul, “un amalgam de pedepse”
E agitatie mare in penitenciar. In curte se descarca masinile cu mancare, detinutii se pregatesc pentru diferite activitati, iar pentru personal e ora pranzului. Catalin tocmai a iesit pe usa bibliotecii. Inauntru a ramas doar bibliotecarul. A ascultat toate povestile, toate intrebarile, toate reactiile. In tot acest timp nu a spus nimic, nu a intervenit, nu a contrazis pe nimeni.
Dupa ce a iesit Catalin, eliberat parca de un duh rau, a indraznit sa vorbeasca. “Vedeti dumneavoastra, penitenciarul e un amalgam de oameni, de caractere, de pedepse. Fiecare a incercat sa se prezinte cat mai bine, sa vorbeasca frumos. Ar trebui sa ii puneti impreuna sa vedeti atunci cum vorbesc. Penitenciarul nu e un loc frumos. Oamenii astia au nevoie de mult ajutor si sprijin dupa ce ies. Foarte mult.”
In sfarsit citesc ceva util!
In sfarsit citesc ceva util! avem un fost recidivist problematic in familie, se poarta foarte urat cu noi si cautam sa-l reintegram cumva