Eminescu, muza si tara-gazda

Cu prilejul celor 166 de ani de la nasterea Poetului, impliniti recent, ne amintim ca in Galati exista un grup statuar. Vechi de mai bine de o suta de ani, il infatiseaza pe Eminescu alaturi de muza sa. Mana acestei muze a fost furata, fara exceptie, in fiecare an de la Revolutie incoace.

0

Povestea muzei eminesciene si a mainii sale e asa: Primaria Galati o tot monta, niste cetateni o tot sterpeleau, pana s-a ajuns ca muza sa beneficieze de mana doar de doua ori pe an. La nasterea Poetului si la moartea Poetului, cu ocazia comemorarilor.

Prin 2011, consilierii locali s-au intrunit in sedinta, au constatat ca mana muzei disparuse iar si-au zis sa dea zece mii de lei pentru doua camere de luat vederi, care sa surprinda hotii la comiterea faptelor. Camerele s-au pus, dar – fiind noapte cand s-a furat iarasi mana muzei – imaginile n-au surprins decat niste siluete.

Dupa mai bine de douazeci de furturi, o replica a mainii era tinuta, intre momentele comemorative, in sertar la primarie. Venea frumos un angajat de la salubritate in ianuarie si in iunie, monta mana muzei, veneau oficialitatile, comemorau, plecau oficialitatile, venea iar angajatul de la salubritate, demonta mana muzei si aia era treaba. Ulterior s-a tocmit o firma privata de paza, pentru ca statuia sa beneficieze de protectie 24 din 24.

Minunea s-a produs totusi la Galati in 2016, mana e la locul ei de sute de zile, neverosimil, s-a si comemorat fara obisnuitul ritual de montare / demontare, dar parcul care gazduieste grupul statuar va intra in renovari. Se discuta acum instalarea unei copii pe soclu, statuia originala urmand sa fie conservata, spre protejare. Legile fizicii sunt necrutatoare: n-o sa intre, totusi, intr-un sertar la primarie.

Cam asta-i cu Eminescu si cu tara dumisale la 166 de ani. O poezie.

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Despre evolutie, dar si despre involutie

Una dintre cele mai bune forme de cunoastere este sa ne uitam in trecut la cei din care ne tragem. Poate n-ar mai curge atata cerneala inutila si nici nu s-ar mai umple ore de transmisiuni cu aceleasi idei gaunoase si seci despre familie, rolul femeii si al barbatului, despre cazul Bodnariu si altele, daca am intelege mai bine cine ne sunt stramosii si cum, din pacate, n-am evoluat prea mult ca mentalitate in ultimele secole.

Christopher Seipp, un calator strain in Tarile Romane, cu prilejul unei calatorii de la Bratislava la Sibiu, consemnata la 1782, descria astfel familia traditionala:

„Pe cat pierd romanii in comparatie cu alti barbati, pe atat castiga femeile in comparatie cu alte femei de seama lor de prin alte locuri. Romancele sunt supuse, prietenoase, indatoritoare si foarte harnice. Femeia munceste la camp, vede de copii si de casa, toarce si tese pentru nevoile casei si pentru vanzare, isi face si isi curata ea insasi imbracamintea, creste pasari, duce pasarile la targ la vanzare, toarce din furca in timp ce merge cu caruta sau umbla pe jos, pe cand barbatul sau doarme ametit de bautura (…)”.

  • Un film bun

„Cei opt odiosi”, scris si regizat de Quentin Tarantino, e un film foarte bun, cu dialoguri excelente, pline de umor si subtilitati, evident pentru cine le intelege. In cinema zilele acestea, deci nu-l ratati!

  • Un film laudat, dar cam cliseistic

„Sicario”, o poveste despre droguri si carteluri mexicane, dar cu un scenariu in care se regasesc cam multe clisee, un personaj feminin caruia nu i-am gasit rostul si niste replici cam hollywoodiene.

  • O lectura de iarna

„Niveluri de viata” de Julian Barnes, o carte despre ce se intampla cand pui impreuna doi oameni extrem de diferiti, dar si despre cum gestionezi durerea cauzata de moartea cuiva drag.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

Anii de aur, de Ali Eskandarian, Polirom 2015

  • Un articol despre o carte

AICI.

  • Un text-capodopera

AICI.

  • Un spectacol de teatru

Koln, la Godot.

  • Un film clasic

Reservoir Dogs, un Tarantino bun, de la inceput, din `92.

  • Doamna Madonna. Inca

AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Un dosar de presa

… numai bun de lecturat in contextul discutiilor despre violenta domestica – Mostenire de la tata

  • O controversa

Istoria celei mai periculoase carti din istorie, AICI.

  • O realizare

Colega Diana Oncioiu, reporter de vaza la Dela0.ro, semneaza primul capitol intr-o carte de referinta despre genocid. El, genocidul, e desfacut pana la cauzele si efectele sale primare – si prin contributia Dianei, care scrie comparativ despre Romania si Serbia. Ea, cartea, e proaspat tiparita la editura Universitatii din Amsterdam.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.