Politica soluțiilor scurte. Falsa dezbatere despre abrogarea recursului compensatoriu

Iulian Fentzel a fost eliberat în 2018 din închisoare, în baza prevederilor legii recursului compensatoriu, adoptată sub ministeriatul lui Tudorel Toader la Justiție.

În 2019, Fentzel a fost reținut iar pentru viol. Era pentru a patra oară când ajungea în penitenciar pentru comiterea acestei infracțiuni.

Prima oară când Fentzel intrase după gratii fusese în 2003. Pentru viol. După ce a fost eliberat prima oară, bărbatul a revenit după gratii în 2009. Tot pentru viol. A fost eliberat în 2014 și arestat din nou în același an. Tot pentru viol.

A ieșit în 2018. Apoi și-a adăugat în palmaresul penal cea de-a patra faptă de acest fel.

Ce au făcut sistemul penitenciar și cel de probațiune pentru reintegrarea acestor persoane, astfel încât ele să nu revină în penitenciar – iar și iar – pentru comiterea acelorași fapte? Răspunsul scurt este: nimic.

Răspunsul mai lung arată de ce dezbaterea despre abrogarea legii recursului compensatoriu este una falsă, înrădăcinată în credința că societatea românească va fi astfel mai protejată, iar politicile penale ale statului – mai bine aplicate.

Eliberările condiționate care nu au deranjat

Până la recursul compensatoriu niciun politician român nu era deranjat de faptul că anual sunt eliberați condiționat din penitenciare zece mii de deținuți. Și niciun jurnalist-formator-de-opinie nu se arăta contrariat că anual ies din închisori în jur de 400 de violatori ori că peste 300 de recidiviști revin după gratii pentru viol și omor. 

Problema este că nici acum vocile publice care susțin abrogarea legii recursului compensatoriu (care a adăugat un criteriu favorizant procedurii de eliberare condiționată, luând în calcul condițiile de trai din pușcării – evident lamentabile) nu sunt practic deranjate ori preocupate – de aceste “detalii” și de cauzele lor.

Dacă ar fi, discursul public despre sistemul de eliberare condiționată românesc ar conține mai mult decât sloganuri anti-PSD despre “abrogarea recursului compensatoriu”.

În lipsa unor măsuri concrete de îmbunătățire a sistemului, chiar și după eventuala abrogare a legii adoptate de Tudorel Toader vor fi în continuare eliberați condiționat mii de deținuți, printre ei foști violatori și criminali.

Și în continuare alte sute de persoane care își vor fi ispășit pedepsele vor reveni iar după gratii pentru viol și omor.

O măsură urgentă

Una dintre țintele declarate ale opoziției politice după căderea guvernului PSD este abrogarea recursului compensatoriu de către următoarea garnitură ministerială care se va instala la Palatul Victoria.

PNL a făcut, imediat după trecerea moțiunii de cenzură, publică o listă scurtă cu măsurile urgente ce trebuiesc luate. Printre cele zece măsuri se numără și abrogarea recursului compensatoriu. USR are o listă și mai scurtă, în patru puncte pe care o leagă de votul pentru susținerea guvernului de tranziție. Printre cele patru cerințe este și abrogarea recursului compensatoriu. 

Însă simpla abrogare a recursului compensatoriu, fără nicio altă măsură complementară care să regleze și eficientizeze recuperarea socială a foștilor deținuți,  n-ar face decât să cosmetizeze încă o dată eșecul sistemic. Ar fi o dovadă a faptului că partidele românești nu înțeleg modul în care funcționează de ani de zile sistemul penitenciar, programele de reintegrare ale deținuților și serviciile de probațiune.

Toate alcătuiesc un eco-sistem de recuperare care, în context românesc, eșuează lamentabil la aproape fiecare probă practică. 

În locul înțelegerii profunde a fenomenului și propunerii unor măsuri cu adevărat benefice (în primul rând pentru siguranța socială, pe care altfel o clamează),  vocile politice aleg populismul. Aceeași alegere o fac și unii formatori de opinie, făcând din discuția publică despre abrogarea legii recursului compensatoriu una din marotele de seamă ale anului.

Am mai scris despre controversata carieră a acestei legi. Revenim, pentru că date noi obținute de Dela0.ro pun într-o perspectivă statistică întreaga dezbatere.

Insistând pe numărul celor eliberați pe fondul recursului compensatoriu – fără să ofere niciun context – și pe ideea că majoritatea celor eliberați sunt violatori – informație falsă -, opoziția politică la PSD creează iluzia că lumea va fi în siguranță și hemoragia de agresori ieșiți din penitenciare va fi stopată.

Nimic mai fals – factual și principial. Iată de ce.

Contextul

Între octombrie 2017 și septembrie 2019 au ieșit din penitenciar, în baza recursului compensatoriu, 21.049 de deținuți. Dintre aceștia unii au fost eliberați condiționat, alții la termen. De exemplu, în ianuarie 2019 numărul celor eliberați la termen era de 2.551, iar al celor eliberați condiționat de 11.851. 

Ce este important de știut în cântărirea acestor cifre: eliberările condiționate în baza recursului compensatoriu reprezintă practic totalul eliberărilor de gen pentru anii 2018 și 2019. Nu mai există, adică, alte mii de persoane eliberate condiționat – pe baza altor criterii – pe lângă cele puse în libertate în baza recursului compensatoriu, în perioada menționată.

Legea recursului compensatoriu instituie, practic, un criteriu suplimentar pentru calcularea zilelor petrecute în penitenciar de condamnat și stabilirea timpului rămas de executat. Cei care au adoptat legea au motivat cu argumentul că în penitenciarele românești condițiile de viață sunt atât de proaste încât e necesar ca deținuților să li se calculeze x zile efectuate la fiecare y zile petrecute efectiv după gratii.

S-a ratat și la momentul respectiv, în vara anului 2017, discutarea cauzelor profunde care determină starea vecină cu dezastrul a sistemului penitenciar românesc. Justiția penală are scopul pedepsirii faptelor care aduc atingere ordinii sociale – dar are și scopul reintegrării persoanelor condamnate, care odată ieșite din închisoare ar trebui măcar să nu mai revină înapoi. Cel puțin nu în procente semnificative.

Cum arătau eliberările condiționate în România înainte de adoptarea legii recursului compensatoriu? 

Ați auzit cumva vreun politician sau alte voci publice să strige în perioada 2013-2017 că ies pușcăriașii cu miile din penitenciare și viețile cetățenilor sunt puse în pericol? 

Ați auzit vreun politician care să atragă atenția asupra criteriilor prea relaxate aplicate în cazul eliberărilor condiționate? Excludem controversa despre cărțile publicate din pușcării de condamnații de vază ai patriei (care a fost – reamintim – una dintre condițiile cumulative care au servit reducerii timpului efectiv petrecut după gratii de unii infractori cu renume, condamnați – mai ales – în dosare de corupție).

Cum arată eliberările condiționate în România după adoptarea legii recursului compensatoriu?

Ce arată cifrele privite comparativ este următorul lucru: chiar și cu aplicarea prevederilor legii recursul compensatoriu numărul celor eliberați condiționat nu a crescut.

Diferențele, căci ele există dacă luăm în calcul numărul total al celor aflați după gratii (25.188 în octombrie 2017 vs. 20.337 în octombrie 2019), sunt date de eliberările la termen, care aproape s-au dublat sub efectele legii recursului compensatoriu. 

Recidiva

Atât în cazul eliberărilor condiționate, cât și în cazul celor la termen, recursul compensatoriu a grăbit ieșirea din penitenciar a unor deținuți care ar fi părăsit oricum, curând, închisoarea. Și cu prevederile legii incriminate și fără, șansele ca acești deținuți să fi recidivat sunt, practic, aceleași – în condițiile actuale ale sistemelor de reintegrare și probațiune din România.

La cum arată aceste procese sistemice nu există nicio garanție că alte câteva luni în penitenciar, efectuate din pix sub prevederile legii recursului compensatoriu, ar fi reintegrat mai bine deținutul – și, drept urmare, el ar fi fost mai pregătit să iasă. 

În mai toate ieșirile publice politicienii care vorbesc despre abrogarea legii recursului compensatoriu au grijă să spună că majoritatea celor eliberați  sunt violatori. Din cele 21.000 de persoane eliberate în doi ani de zile de aplicare a prevederilor legale, 978 au fost persoane condamnate pentru viol. 

Câți violatori erau eliberați anual înainte de recursul compensatoriu? Răspunsul vine de la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Niciun politician nu a strigat că sute de violatori ies anual din pușcării înainte de discuția ultra-partizană prilejuită de adoptarea – și acum abrogarea – legii recursului compensatoriu. Niciun politician nu s-a plâns că deținuții eliberați condiționat violează și omoară.

» În 2014 au revenit în penitenciarele din România, pentru omor, 218 persoane. Alți 113 deținuți eliberați anterior s-au întors în acel an în pușcării pentru viol.

» În 2015, 200 de deținuți eliberați au revenit după gratii pentru omor și alți 127 pentru viol.

» În 2016, 166 foști deținuți și-au reluat locul după gratii pentru omor. Alți 153 pentru viol.

» În 2017, până la introducerea recursului compensatoriu, 93 de deținuți eliberați anterior au revenit după gratii pentru omor și 58 pentru viol.

Datele au fost transmise reporterului Dela0.ro de către ANP.

Dintre cei eliberați în baza recursului compensatoriu între octombrie 2017 – septembrie 2019, momentan 70 au revenit după gratii pentru omor și 49 pentru viol. Datele au fost furnizate de Ministerul Justiției deputatului PNL Florin Roman și se referă la condamnările definitive în instanță.

Trei cazuri de violatori recidiviști

Cazul Iulian Fentzel a fost deja invocat la începutul acestui articol. A fost eliberat în 2018 în baza recursului compensatoriu. În 2019 a fost reținut pentru viol. Era a patra oară când Fentzel ajungea după gratii pentru comiterea acestei infracțiuni. Între 2003 și 2018 și-a petrecut cei mai mulți dintre ani prin pușcării.

În contextul în care penultima sa faptă fusese comisă în 2014, când a intrat în vigoare Noul Cod Penal, la eliberarea condiționată din 2018 Fentzel ar fi trebuit să fie pus sub supravegherea serviciilor de probațiune. Am întrebat Direcția de Probațiune din cadrul Ministerului Justiției dacă Fentzel era în evidența unui consilier de probațiune. 

Această persoană nu a intrat efectiv în supravegherea serviciului de probațiune, pentru că ulterior primirii hotărârii de liberare condiționată, persoana a fost din nou arestată, în prezent fiind încarcerată.

Acesta fost răspunsul primit. Fentzel a fost într-adevăr eliberat în noiembrie 2018. Și a fost arestat ulterior. Dar ulterior înseamnă în cazul de față trei luni mai târziu, adică pe 23 februarie 2019. Statului român – prin unitățile Direcției de Probațiune din Ministerul Justiției – n-a fost în stare să-l plaseze pe Fentzel sub supraveghere vreme de aproape o sută de zile.

Vicențiu Costin Pădureanu a fost și el arestat în 2014 pentru viol. A fost eliberat în 2019 în baza prevederilor legii recursului compensatoriu. E din nou după gratii. Tot pentru viol. Pentru că penultima sa infracțiune a fost comisă în 2014, am adresat aceeași întrebare Direcției de Probațiune – era Pădureanu sub supravegherea unui consilier de probațiune? 

Nu a fost identificată în evidențele noastre și, prin urmare, neavând detalii despre situația sa juridică, nu putem preciza care sunt motivele pentru care nu a intrat în supravegherea unui serviciu de probațiune.

Cristian Georgel a intrat pentru prima oară după gratii în 2003, pentru viol. A ieșit în 2008. În 2013 a fost din nou condamnat pentru viol. A părăsit închisoarea în decembrie 2018. La nici trei luni a fost arestat pentru o nouă infracțiune de viol. În cazul său nu se pune problema supravegherii unui consilier de probațiune. Penultima faptă era din 2013.

Până în februarie 2014, când a intrat în vigoare Noul Cod Penal, în atenția serviciilor de probațiune intrau doar cei care primeau pedepse cu suspendare. Nu și cei care petreceau timp efectiv în penitenciar. Așa a fost legea – iar umbra ei ne ajunge până astăzi.

În alte trei cazuri compilate din presa națională de reporterul Dela0.ro în cadrul documentării, violatori eliberați în baza legii recursului compensatoriu au revenit după gratii tot pentru viol.

Reintegrarea

Întrebarea e inevitabilă.

Din momentul în care condamnații la închisoare intră pe poarta penitenciarului, ei își ispășesc pedeapsa pentru fapta comisă și încep un proces de reintegrare, care ar trebui să aibă loc atât în spatele, cât și în afara gratiilor. Ce face mai exact sistemul penitenciar și cel de probațiune pentru reintegrarea acestor persoane, din moment ce ele continuă să revină în penitenciar comițând aceleași fapte? 

Din motive de protecție a datelor cu caracter personal, ANP nu poate spune în ce fel de programe de reintegrare au fost implicate cele trei persoane menționate anterior sau ce fel de programe de natură psihologică au urmat. ANP poate vorbi, însă, în general despre evaluarea deținuților și procesul de reintegrare.