Un document al Ministerului Educației obținut și publicat recent de EduPedu notează că un milion de elevi români nu au avut acces la educație ca urmare a închiderii școlilor, pe fondul pandemiei de coronavirus.

Motivul? Lipsește infrastructura de bază. Nu există calculatoare și tablete, nu există acces la internet. Avem încă multe școli care nu pot asigura nici pentru profesori aparatura necesară desfășurării orelor. 

Dar chiar și atunci când accesul tehnic există, să te conectezi poate să fie o provocare practică, mai ales dacă nu ai utilizat niciodată un calculator. Nici tu, nici părinții tăi. Baza tehnică nu e o garanție că vei avea acces la educație.

Lecția de până acum a școlii românești în vremuri de pandemie este aceasta: trecerea în online nu înseamnă că educația devine de calitate acolo unde ea lăsa de dorit și în condiții normale. Dimpotrivă, ea poate deveni o provocare și mai mare. 

Am vrut să vedem cum arată școala online pentru copiii care nici în vremuri lipsite de pandemie nu aveau, de fapt, acces la o educație de calitate. Așa că am mers în ghetourile din cartierul Ferentari, la câțiva kilometri de centrul Capitalei. 

La această periferie a Bucureștiului statul român lipsește. Și nu de ieri de azi, ci de ani de zile. De zeci de ani chiar – în ciuda tuturor lucrurilor clamate de partidele politice perindate la guvernare în ultimele trei decenii.

În ghetourile din Ferentari peisajul nu s-a schimbat aproape deloc în acest interval. Sunt de văzut aceleași blocuri în paragină, aceleași mormane de gunoaie, aceleași seringi și aceiași șobolani. În ghetourile din Ferentari familii întregi stau înghesuite în spații de 15 metri pătrați cu pretenție de locuințe. Vorbim de familiile norocoase: alții trăiesc încă în boxele de la subsolurile unora dintre blocuri.

Autoritățile locale și centrale ale statului român cunosc de ani de zile aceste situații. Dar nicio politică guvernamentală sau edilitară n-a întâmpinat nevoile reale ale acestor oameni de la periferie.

În ghetourile din Ferentari, unde statul nu intră, sunt prezenți doar câțiva activiști și câteva organizații nonguvernamentale. În acest moment, Casa Bună și Policy Center for Roma and Minorities sunt entitățile care au grijă de copiii care trăiesc în ghetouri. Casa Bună are în jur de 120 de copii de care se ocupă. Și un grup de opt oameni cu experiență în IT care le oferă suport tehnic copiilor pentru a putea participa la orele online. 

Pe 17 noiembrie 2020, am mers pe teren, în Ferentari, cu activiștii de la Casa Bună. Mai exact cu fondatorul proiectului, Valeriu Nicolae, care de 13 ani oferă sprijin comunităților foarte sărace din Ferentari.

Ora 9:15

Suntem în casa unei familii cu doi copii. Locuiesc toți patru în două camere scunde. Tocmai ce au primit un pat nou. Cel vechi era plin de ploșnițe. Băiatul e în clasa pregătitoare. A fost doar cinci zile la școală. Apoi școala lui s-a mutat în online.

Ar fi trebuit să fie conectat pe tabletă, dar nu e. Astăzi nu-i răspunde nimeni. Ultimul mesaj de pe grup e cel în care se prezintă și anunță că are și el acum tabletă și poate participa la ore. Și acolo s-a oprit pentru puști toată școala online de până acum. 

Sora lui e în clasa a III-a. Ea intră de pe un calculatorul primit de la Casa Bună.

Mă auziți, întreabă învățătoarea?
Haideți, porniți camerele. Vreau să vă văd pe toți. Deschideți caietul la exercițiul următor. 

Sunt șapte copii online, din peste 20 câți sunt în mod normal în clasă. Și azi e o zi mai bună decât ieri, când au fost doar cinci elevi prezenți. 

Ora 9:30

Mergem la a doua familie, tot la casă, tot într-o locuință de două camere. Fetele  sunt în clasele a VI-a și a VII-a și au cursuri după ora 12. Și în cazul lor numărul elevilor la orele online variază între doi și șapte. Mezinul familiei împarte telefonul cu sora de clasa a VII-a. Niciunul nu are tabletă. Primesc în schimb de la Casa Bună un telefon. Valeriu Nicolae îl scoate din rucsac. 

Ia, arată-mi acum să văd că știi să te conectezi. Unde intri? 

Autoritățile au avut o vară întreagă la dispoziție pentru a achiziționa și distribui 250.000 de tablete. În septembrie, cu doar câteva zile înainte de începerea școlii, ministrul Educației Monica Anisie declara că 82.000 de tablete sunt gata să plece spre unitățile de învățământ. Atât reușise Guvernul Ludovic Orban să cumpere (nu și să livreze!) după un anotimp de pregătiri și promisiuni.

Două luni mai târziu, pe 4 noiembrie, Monica Anisie susținea că fuseseră livrate 64.270 de tablete. La mijloc de noiembrie, după mai bine de 75 de zile de la startul procesului de distribuție, Ministerul Educației anunța în sfârșit finalizarea livrării către școlari a lotului de 82.000 de tablete. Urma să demareze livrarea celui de-al lot, de peste 100.000 de tablete.

Foto: Ministrul Monica Anisie la predarea a 6000 de tablete în județul Teleorman / Monica Ansie

Ora 10:00

Următoarea oprire e în ghetoul de pe Aleea Livezilor. Nimic nu s-a schimbat aici față de 2016-2017 când, timp de nouă luni, reporterii Dela0.ro au documentat ce înseamnă sărăcia într-unul din cele mai cunoscute ghetouri urbane. Seria video Ferentari Lux și documentarul O lună din viața lor pot fi vizionate pe canalul nostru de Youtube.

Și la sfârșit de 2020, pe Aleea Livezilor lipsesc serviciile de salubrizare, iar locuirea e în continuare un pericol sanitar.

În fața unui bloc, Valeriu Nicolae se întâlnește cu un părinte. 

Ți-am spus când ai probleme să vii la mine și să nu mai amanetezi calculatorul. 
Da, domnu’ Valeriu…

La etaj ne așteaptă copiii. Fata e în clasa a IV-a. Ne arată mândră cum a trimis tema – chiar dacă nu a primit încă niciun răspuns. Pentru ea asta înseamnă școala online. Primit temele, rezolvat temele și trimis înapoi temele. Internet nu mai au, laptopul a fost amanetat. Ceea ce înseamnă că pentru fratele fetei școala nu mai există nici măcar sub această formă.

Ți-am spus să nu amanetați calculatorul?
Nu am știut. Nu mi-au zis mama și tata când l-au amanetat.
Data viitoare vii și-mi spui… 

Apoi din același rucsac din care a scos un telefon scoate un laptop, pe care îl lasă băiatului. 

Suni să vină să-ți instaleze Windows 10 și apoi Google Play. Să dea naiba să nu învățați!

Ora 10:45

Ultima oprire e la furnizorul de internet din cartier. Valeriu Nicolae îi cere operatoarei să verifice situația plăților pentru trei adrese. Două la case, una la bloc.

La bloc merge ușor. Există o restanță de două luni, pe care activistul o achită – și plătește în avans alte două luni. La una dintre case e mai complicat. Există o restanță de un an de la foștii chiriași. Și cum noii chiriași nu au contract, singura posibilitate să aibă internet este să achite restanța. O achită Valeriu Nicolae și pe aceasta. 

În timp încasează banii, una dintre operatoare – obișnuită cu restanțierii din cartier – concluzionează:

Pentru altele au bani, credeți-mă, dar pentru asta nu. 
Nu, credeți-mă dumneavoastră pe mine că nu au, i-o taie Valeriu Nicolae.

Școala online nu pune lupa doar pe lipsurile materiale ale familiilor sărace și pe faptul că în astfel de zone urbane ghetoizate statul nu a știut și nu a vrut să aplice servicii integrate. În astfel de cartiere, intervenția Ministerului Educației ar trebui să meargă mână în mână cu cea a Ministerului Muncii și a Ministerului Sănătății.

Situația învățământului în școlile din Ferentari era dezastruoasă și fără ca școlile să fie închise. În 2016, potrivit unei ierarhii întocmite de Ministerul Fondurilor Europene, în Sectorul 5 din București erau patru școli încadrate în clasa 1 de risc socio-educațional. Asta înseamnă că erau deja cu un picior peste pragul abandonului sistematic. Din cele patru unități, trei erau din Ferentari – Școlile 136, 147 și 148. 

Motivele pentru care cele trei școli erau încadrate la clasa 1 de risc nu țineau doar de zonă, adică de dezvoltarea ei socio-economică. Conform criteriilor asumate în realizarea studiului, importante erau și: riscul de abandon școlar, definit ca ponderea elevilor repetenți sau cu situația neîncheiată, nivelul de pregătire al cadrelor didactice și gradul de pregătire al elevilor. 

Elevii în ale căror case am intrat pentru a vedea cum decurge școala online învață la Școlile 136 și 148.

Cei un milion de elevi care nu au avut acces la educație în urma închiderii școlilor pe fondul pandemiei sunt, de fapt, elevii care nici cu școlile deschise nu primeau educație de calitate. Este poate cea mai onestă concluzie a performanțelor sistemului de învățământ din România, online sau offline.

Lipsa accesului la educație de calitate are consecințe sociale pe care le va deconta întreaga societate. Inechitatea pe care școala românească o producea din plin chiar și atunci când era offline va crește acum. Un milion de copii care nu beneficiază de educație de calitate înseamnă un milion de adolescenți marginalizați. Un milion de copii fără acces la educație de calitate înseamnă, probabil, și un milion de adulți blocați în același cerc vicios al sărăciei, fără acces la locuri de muncă, la servicii de bază, împinși la periferie. 

Pe termen lung costurile acestei realități alimentate de inacțiunea și incompetența statului român vor fi uriașe. Și, pentru a le evita, statul român ar trebui să facă eforturi mult mai mari în pandemie decât simpla achiziționare a unor tablete. Pare o misiune imposibilă din moment ce acest stat are nevoie de două luni și jumătate pentru a distribui o treime dintre tabletele pe care le-a promis elevilor din medii defavorizate înainte de startul anului școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.